Modelul economic românesc. O contribuție la dezbatere

Ideile pe care voi încerca să le prezint mai jos sunt inspirate de inițiativa meritorie a revistei Economistul de a deschide o dezbatere pe tema modelului economic românesc. Dezbaterea o consider binevenită nu numai pentru că în ultimele trei decenii nu s-a concretizat nimic în direcția elaborării unui posibil model, dar și pentru că suntem într-un moment de mari schimbări ale cadrului geo-economic cu implicații asupra oricărei economii naționale.
Pentru cei care m-au onorat cu atenția pe care mi-au acordat-o pe parcursul anilor, este cunoscută preocuparea mea declarată public pentru această temă. Am susținut ideea necesității unei viziuni sintetice și globale asupra dezvoltării economiei prin conceperea unui model ce ar fi putut lua forma unei strategii pe termen mediu și lung sau chiar a unui proiect de țară cu condiția ca acestea să fi fost și concretizate nu doar – așa cum s-a întâmplat – rămase la stadiul de document.
Lumea, fie ea internațională sau românească, a evoluat însă extrem de rapid și de impredictibil, ceea ce mă determină ca acum să am unele semne de întrebare asupra unor elemente pe care inițial le consideram certitudini. Sper ca prin contribuțiile din dezbatere să obțin răspuns la următoarea întrebarea pe care mi-o pun:
În actualele condiții, un model economic românesc mai este necesar sau chiar posibil?
Pentru înțelegerea sensului întrebării este necesar să subliniez că fac o clară delimitare între „model de creștere economică” și „model economic național (în speță românesc)”. Ar putea apărea ca o precizare superfluă dat fiind că deosebirea dintre creștere economică și dezvoltare economică este deja bine cunoscută, dar se remarcă în intervențiile publicate până în prezent accentele puse exclusiv pe caracteristicile modelului de creștere (vezi Economistul nr. 3 din martie 2018, pag. 26-34: „Modelul economic românesc”). Acestea reprezintă opțiuni sau soluții de reformare sau dezvoltare/modernizare a unor motoare de creștere cu scopul de a ridica rata de creștere a economiei, adică variația pozitivă a producerii de bunuri și servicii măsurată prin produsul intern brut.
Sunt idei și contribuții extrem de bine fundamentate ce ar reprezenta cu siguranță soluții eficiente de creștere a economiei dar abordarea modelului economiei românești cere, după părerea mea, o schemă conceptuală diferită.
Conceptul de „model economic (la nivel național)” a fost elaborat de către Organizația Națiunilor Unite odată cu declanșarea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Astfel, „modelul este definit ca schemă principială de realizare a unui cadru care să permită progresul națiunii și îmbunătățirea calității vieții. Este un cadru de referință pentru elaborarea politicilor de dezvoltare și creștere economică. Scopul său este îmbunătățirea situației economice și a condițiilor de muncă, accesul nelimitat la educație și sănătate, asigurare protecției mediului înconjurător”. (UN Resolution 2029/1966).
Cred că această orientare ar trebui dată dezbaterii pe tema modelului economic românesc, realizând o delimitare clară de tema modelului de creștere ce ar putea genera o altă dezbatere, și ea, extrem de interesantă.
Numai în acest caz s-ar pune întrebarea dacă în condițiile actuale mai este necesar și posibil un model economic românesc deoarece despre necesitatea și posibilitatea unui model de creștere a economiei românești nici nu poate fi vorba.
Categoric, România are nevoie de un model de creștere, iar conceptualizarea sa ar trebui să clarifice pe baza unor studii și analize prospective tipurile și rolul motoarelor de creștere de care avem nevoie și pe care ni le permitem acum și în perspectivă în raport cu specificul și caracteristicile naționale în context internațional.
Întrebarea „dacă mai este acum necesar și posibil un model al economiei românești” se justifică drept urmare a modului în care evoluează principiile politicii europene după Brexit, odată cu „noua” orientare promovată de către tandemul Merkel-Macron.
Europa cu două sau mai multe viteze a fost oficializată în cadrul noii orientări, ceea ce aduce în prim-plan și ideea creării unui „model economic european” care ar fi una dintre condițiile apartenenței la nucleul central al uniunii. Este interesant faptul că de la începutul acestui an unele publicații occidentale (Contrepoints, Handelsblatt Global, Belgian Prime News etc) promovează ideea modelului economic european ca o necesitate și o garanție a unității și solidarității europene. Se vorbește despre așa numita „lecție” Brexit care ar fi învățat Uniunea ce trebuie să facă pentru a contracara posibilitatea unor eventuale noi „ieșiri”. Rezultă că trebuie să acționeze mai eficient în direcția „promovării modelului economic european ca instrument politic de asigurare a unității principiilor și politicilor comunitare în fiecare membru al comunității” (Sylvain Kahn: „Union Européenne vers l’orbanisation”, Contrepoints, 18/04/2018 ).
Chiar dacă această orientare spre întărirea unității și solidarității europene poate fi pusă în contextul apariției unor poziții neconforme cu Bruxelles-ul în Polonia sau Ungaria, ideea impunerii unui model pare a deveni un comandament pe termen lung al politicii comunitare după Brexit. Măsuri încă ne implementate, dar existente pe agendă, cum ar fi cea a condiționării acordării fondurilor de existența statului de drept, demonstrează existența unei determinări politice de aducere a statelor membre la un standard comun ridicat la grad de „model”. Se poate deduce că în viitor se pot găsi și alte mijloace – de cointeresare sau de penalizare – pentru ca Uniunea să-și asigure mijloace de control și influență asupra modului în care fiecare țară membră își concepe și realizează propriul model economic.
Așa după cum se înfățișează acum intențiile noului tandem franco-german nu putem crede că modelul european dorit va avansa pe linia uniformizării modelelor naționale în sensul obținerii unei unități prin „asemănare”. Din contră, părerea mea este că unitatea se dorește a fi realizată prin „diferențiere”, adică prin întărirea gradului de dependență a unor economii naționale față de altele. Altfel spus, înclin să cred că se va desena de la Bruxelles modelul economic pentru diferitele țări membre așa încât să se păstreze diferențele de dezvoltare și, implicit, de competitivitate, necesare funcționării pieței unice europene în avantajul capitalului occidental.
În astfel de posibile circumstanțe, modelul economiei românești va fi orientat de la Bruxelles spre păstrarea situației de dependență (cca.70%) a economiei românești față de economiile nucleului dur european. Se va impune crearea unui model care va asigura complementaritatea cu acele economii prin asigurarea în România a condițiilor de valorificare mai bună a capitalului ca urmare a unui nivel mai scăzut al valorii forței de muncă, a unor politici mai permisive față de protecția mediului în exploatarea resurselor naturale și minerale etc.
Desigur, ceea ce prezint este doar o ipoteză de lucru generată de semnalele propagate în lumea politică europeană de pozițiile actuale ale tandemului franco-german relativ la așa numita politică de reconstrucție europeană.
Poate să nu existe o astfel de evoluție, dar, dacă va exista, mai este necesar un model al economiei românești atâta timp cât el este deja conceput la Bruxelles?
Nu trebuie plecat de la respingerea ab initio a unei astfel de posibilități. Un model de complementaritate cu economii mai avansate poate avea avantaje certe în anumite condiții și nu înseamnă neapărat atentat la suveranitatea economică sau situație de quasi colonialism relațional.
Consider că o dezbatere corectă și echilibrată ar trebui să acorde atenție acestei probleme chiar dacă ar atinge unele aspecte extrem de sensibile ale relațiilor noastre cu UE și ale modului cum se pot gestiona acestea pe viitor.
Ar mai trebui să se analizeze și un alt aspect, acela al posibilității reale pe care actualmente România o are de a concepe și realiza un model economic național.
Deocamdată, părerea mea este că ne lipsește elementul inițial și esențial de plecare într-un astfel de demers: consensul politic.