Nu există prânz gratis!

Date:

Dacă ne uităm la cifrele privind creșterea economică din ultimii ani, avem evident motive de optimism. Au crescut pensiile, au crescut salariile în domeniul bugetar, ceea ce a atras creșteri de salarii și în domeniul privat, a crescut semnificativ salariul minim, la fel și cel mediu. Toate acestea au dus, evident, la creșterea consumului, de altfel principalul motor al creșterii economice record din 2017, creștere care evident că s-a temperat în 2018, putând chiar vorbi de stagnare T4 2017/T1 2018.
Câteva lucruri sunt însa extrem de îngrijorătoare: investițiile publice sunt la minim istoric, veniturile fiscale sunt la minim istoric, inflația a revenit pe agendă la un nivel îngrijorător, ROBOR-ul a devenit vedetă la știri, leul s-a devalorizat față de euro… În plus, discuțiile despre renunțarea la pilonul II de pensii sunt din ce în ce mai intense, ceea ce pune în discuție singura componentă cât de cât sigură din pensia celor care contribuie azi la contribuțiile sociale, în speranța că atunci când va veni vremea vor primi o pensie cât de cât decentă.
Nu sunt economist, dar ce știu despre economie îmi este suficient să înțeleg normalitatea creșterii cursului, a dobânzilor, a inflației, explozia deficitelor – atât a deficitului balanței comerciale, cât și a deficitului bugetului consolidat.
Sunt unele chestiuni pe care însă îmi este mult mai greu să le înțeleg. De exemplu, îmi este extrem de dificil să înțeleg cum a fost posibil ca încasările din TVA pe T1 2018 să fie cu doar 2,2% mai mari decât cele din T1 2017. În condițiile în care, așa cum știm cu toții, TVA este un impozit pe consum, este suportat de consumatorul final, consumul a crescut cu aprox. 12%, iar în ultimul an nu am mai avut nicio scădere de TVA (dimpotrivă au crescut accizele, în special la benzină și motorină, ceea ce a atras majorarea bazei pentru TVA), mă așteptam să văd o creștere a veniturilor din TVA cel puțin la nivelul creșterii consumului. Nu a fost așa, iar diferența este uriașă – un calcul simplu ne arată că bugetul a pierdut cam 1,3 miliarde de lei pe T1 2018 numai din scăderea randamentului colectării TVA, ceea ce înseamnă că, dacă ANAF nu își revine, „gaura” va depăși miliardul de euro până la sfârșitul anului.
Încă și mai grave sunt cifrele privind veniturile din accize, venituri care au crescut cu doar 2,6%, în condițiile în care și consumul, dar și nivelul accizelor au crescut semnificativ. Creșterea semnificativă a accizelor din benzină și motorină a fost aproape anulată de o scădere masivă a veniturilor din acciza la tutun, cel mai probabil pe fondul creșterii cotei de piață a țigărilor de contrabandă.
Se cere o analiză detaliată a motivelor pentru care avem aceste rezultate îngrijorătoare, analiză pe care încă nu am văzut-o. Din punctul meu de vedere, singura explicație este creșterea evaziunii, creștere la care ANAF pare că asistă pasiv și nu face nimic pentru a se moderniza.
Vedem acum că excesele din 2015 și 2016 mai mult au nenorocit companii oneste decât au redus evaziunea. Mare parte din sumele „suplimentare” colectate în 2015 au fost în fapt datorate performanței execrabile a ANAF din 2014, așa că raportarea la un an prost a creat aparențele unei performanțe superioare, dar în fapt în 2015 s-a revenit la performanțele (slabe și acelea) din 2013. Propaganda eficientă a creat însă senzația că lucrurile merg bine, că evaziunea este combătuta cu eficiență. Vedem că nu este așa. Și nici nu avea cum sa fie așa atât timp cât investițiile în modernizarea ANAF s-au oprit la mașini cu girofar și uniforme frumoase pentru nou înființata Direcție Antifraudă (apropo, „frauda încă nu este definită în legislația noastră). Implementarea AMEF încă nu a fost făcută, iar de E-Factura sau SAF-T vorbim doar ca despre vise. Fără investiții în sisteme informatice, în trainingul oamenilor nu putem să ne așteptam decât la scăderea din ce în ce mai mult a eficienței ANAF și la excese care să acopere această ineficiență.
Despre evoluția impozitelor directe (impozit pe profit, impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii) este mult mai greu de vorbit, din cauza schimbărilor legislative cu impact semnificativ asupra acestor impozite (în sensul deteriorării nivelului veniturilor bugetare) din ultima perioadă.
Eliminarea din 2017 a impozitului pe profit pentru marile hoteluri și restaurante din Romania și înlocuirea lui cu un derizoriu „impozit specific”, ridicarea succesivă a pragului pentru microîntreprinderi de la 100.000 euro la 500.000 euro și mai apoi la 1 milion de euro a făcut ca numărul companiilor plătitoare de impozit pe profit să scadă sub 20.000, ceea ce pentru o țară de mărimea României este ridicol de puțin. Evident că și sumele colectate din impozitul pe profit au scăzut comparativ cu anii anteriori (oricum impozitul pe profit a avut mereu, din păcate, o pondere foarte mică la buget), iar creșterea ponderii venitului pe impozitul microîntreprinderilor sau impozitul specific (care oricum nu se mai aplică decât unui număr mic de hoteluri și restaurante, cu venituri de peste 1 milion de euro/an) nu acoperă aceasta scădere.
Mai mult, este de așteptat ca noile reglementări cu privire la microîntreprinderi să erodeze și baza de calcul pentru impozitul pe venit și contribuțiile sociale. În condițiile în care regimul este acum permis și pentru activitatea de consultanță și management, tare sunt curios cum va evolua numărul salariilor mari.
Toate aceste măsuri de reducere a impozitelor, de creare de posibilități de evitare a sarcinii fiscale pe muncă (singura care a crescut, prin eliminarea plafonării bazei de calcul a CAS, CASS individuală în februarie 2017) ne pot duce la gândul că avem o guvernare foarte liberală.
Personal, ar trebui sa fiu foarte recunoscător pentru măsurile din ultima perioadă. Impozitul pe venit mi-a scăzut cu 37,5% (de la 16% la 10%), ceea ce îmi lasă câteva zeci de mii de lei în plus în bugetul familiei. Chiar și contribuția obligatorie la sănătate mi-a scăzut, deși anul trecut plăteam 5,5%, iar acum 10%. Baza de calcul pentru contribuția de 5,5% era anul trecut plafonată la cinci salarii medii, acum este egală cu salariul minim, adică de vreo 20 de ori mai mică, ceea ce înseamnă că am de plătit doar o zecime din cât plăteam anul trecut…
De ce însă cârcotesc?
Pentru că viața m-a învățat o chestiune simplă: nu există prânz gratis!
Cine credeți că va plăti dezmățul bugetar din ultima perioadă?

Gabriel Biriș
Gabriel Biriș
Gabriel Biriș este avocat, partener al Biriș Goran SPARL.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Biofarm înregistrează un profit net de 77 milioane lei în anul 2023, în creștere cu 9% față de 2022

Biofarm, (simbol bursier BIO), unul dintre cei mai importanți...

REPACO Capital lansează construcția Crevedia Retail Park, o investiție de peste 15 milioane de euro

 Dezvoltatorul REPACO Capital a demarat construcția unui nou strip...

O nouă dimensiune a aplicațiilor IA la bordul autovehiculului

Grupul Bosch prezintă o analiză asupra demersurilor proprii de...

Vizita noului ambasador al Tunisiei în România la Camera de Comerț și Industrie București

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București...