Performanță remarcabilă pentru fondurile de acțiuni cu expunere la BVB

Date:

București, 19.07: Bursa de Valori București și Asociația Administratorilor de Fonduri au organizat, în data de 18 iulie 2018, o dezbatere intitulate „Vara investițională”, la care au fost invitați directorii de investiții, pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra evoluției fondurilor de acțiuni cu expunere pe piața locală.

La sesiunea plenară, au luat cuvântul Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București și Jan Pricop, Director Executiv Asociația Administratorilor de Fonduri.

„Evoluția acestor fonduri deschise de investiții este un barometru foarte important pentru că reflectă sentimentul investitorilor în legătură cu diferitele tipuri de instrumente financiare listate la Bursa de Valori București. Pentru bursă este foarte important să vedem cum performează aceste fonduri și ce trenduri există în ceea ce privește activele lor și numărul de investitori”, a declarat Adrian Tănase, CEO al BVB.

„După prima jumătate a anului, activele industriei s-au situat undeva la nivelul sfârșitului anului 2016, ca urmare a corecțiilor înregistrate anul acesta în special în zona fondurilor de obligațiuni. Deși piața per ansamblu a înregistrat o scădere de 6% în comparație aceeași perioadă a anului trecut, există anumite categorii de fonduri care au avut o creștere a activelor și a numărului de investitori. Segmentele care s-au încadrat pe un trend ascendent în perioada menționată au fost cele ale fondurilor diversificate (+27%), de randament absolut (+21%), fondurilor monetare (+20%) și ale fondurilor de acțiuni (+13%). Cele mai populare rămân, însă, fondurile de obligațiuni și fixed income, de unde ne putem explica și această influență consistentă pe care a avut-o scăderea lor asupra pieței în general”, a declarat Jan Pricop, Director Executiv Asociația Administratorilor de Fonduri.

În cadrul dezbaterii au fost implicați Alexandru Combei, Director Investiții BRD Asset Management, Robert Burlan, Head of Investment Raiffeisen Asset Management, Alexandru Ilisie, Director Investiții OTP Asset Management și Daniela Vasile, Manager de Investiții Certinvest. Moderatorul dezbaterii a fost Florin Cepraga, Senior PR Specialist Bursa de Valori București.

2018, între performanțe extraordinare și volatilitate

„În prima parte a anului curent, Bursa de Valori București a înregistrat o performanță extraordinară, mai ales în contextul în care, la nivel global, piețele emergente au avut o activitate deosebit de slabă, cu ieșiri masive”, a declarat Alexandru Combei, Director Investiții BRD Asset Management.

„În intervalul menționat, am asistat la o creștere a volumelor de tranzacționare și de compensare cu 30%, ceea ce s-a reflectat într-un profit consistent pentru emitentul BVB”, a punctat Daniela Vasile, Manager de Investiții Certinvest.

„Ceea ce ne-a surprins, anul acesta, nu a fost reîntoarcerea volatilității, ci amploarea ei. 2017 a fost un an atipic în care volatilitatea a fost cea mai scăzută din istoria burselor internaționale”, a remarcat Alexandru Ilisie, Director Investiții OTP Asset Management.

Modificarea legii distribuirii dividendelor

Un subiect foarte important abordat în cadrul dezbaterii a fost modificarea cadrului legal privind distribuirea dividendelor. Începând din data de 15 iulie a.c., companiile pot să distribuie trimestrial dividende ce provin din profitul exercțiului financiar în curs, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a legii 163/2018.

„Din punctul de vedere al investitorului, această modificare reprezintă un factor pozitiv. El va putea să-și primească beneficiul mai devreme, mai ales dacă ne gândim la faptul că salariații își primesc remunerația la finalul lunii, în vreme ce acționarul trebuia să aștepte cel puțin 6 luni după încheierea exercițiului financiar. O astfel de măsură există în principalele țări europene, deci nu este neapărat o noutate”, a afirmat Robert Burlan, Head of Investment Raiffeisen Asset Management.

Despre Asociația Administratorilor de Fonduri

Asociația Administratorilor de Fonduri (A.A.F.) este organizația profesională independentă neguvernamentală a operatorilor din industria Organismelor de plasament Colectiv (O.P.C) din România care reunește 19 societăți de administrare a investițiilor (S.A.I.), care administrează 78 de fonduri deschise de  investiții (O.P.C.V.M.) și 26 fonduri închise de investiții (A.O.P.C.), 4 Societăți de Investiții Financiare (S.I.F), Fondul Proprietatea și 4 bănci depozitare.

Membrii Asociației Administratorilor de Fonduri gestionează, în prezent, peste 42 mld. RON, dintre care peste 23 mld. sunt în zona fondurilor deschise de investiții, 1,23 mld. în zona fondurilor închise de investiții, iar diferența de 18,3 mld. reprezintă activele celor cinci S.I.F.-uri și ale Fondului Proprietatea.

Aflați mai multe pe site-ul Asociației Administratorilor de Fonduri: www.aaf.ro

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Protejarea expresiei creativității: o incursiune în sfera proprietății intelectuale aplicate cinematografiei

de Bianca Chera, senior associate , Marius Gheldiu, associate–...

Eurobarometru: Situația geopolitică face ca votul la alegerile europene să fie și mai important

Peste opt din zece europeni (81%) consideră că votul...

Crește contrabanda cu țigarete

Piața neagră a țigaretelor crește în martie 2024 până...