Pledoarie pentru o filozofie bugetară

Date:

În marea majoritate a cazurilor apreciem bugetul printr-o viziune aritmetico-pragmatică. Suntem interesați de raportul dintre venituri și cheltuieli, de modul cum sunt repartizate cheltuielile pe ordonatori de credite și, eventual, de realismul și corectitudinea prognozei cu care s-au stabilit indicatorii macroeconomici pe care s-a bazat construcția bugetară.
Este o viziune prin care bugetul este interpretat ca un cont contabil al națiunii în care raportul dintre debit și credit devine primordial. Fără îndoială, este o viziune corectă și necesară, dar, după părerea mea, insuficientă pentru a analiza o proiecție bugetară în condițiile unei economii de piață funcțională, încadrată într-un sistem european economic integrat. Rezultă că și în România analiza politicii bugetare ar trebui să se bazeze pe o axiomă a economiei moderne globalizată, aceea conform căreia bugetul nu este doar un cont contabil al economiei naționale, ci și un instrument de politică economică al guvernelor. Explicația este dată de rolul pe care statul îl mai poate avea într-o economie de piață concurențială. Este evident că, spre deosebire de economiile centralizate, statul nu mai poate interveni direct în economie prin directive sau obiective de plan, ceea ce îl determină să își joace rolul de orientare și de garant al liberei concurențe doar prin intermediul politicii bugetare, adică prin modul în care colectează veniturile și orientează cheltuielile bugetare pe baza unei proprii concepții privind tipul de economie pe care și-l dorește și al priorităților de dezvoltare pe care le consideră corecte și oportune.


Cu riscul de a părea o abordare pretențioasă, fac o pledoarie în favoarea acceptării ideii de filozofie bugetară. Așa după cum filozofia reprezintă un ansamblu închegat de noțiuni și idei, care interpretează și reflectă realitatea sub aspectele ei cele mai generale, fiind o concepție generală despre lume și viață, tot așa bugetul ca instrument de politică economică ar trebui să exprime o concepție generală despre modul în care decidenții politico-economici interpretează starea actuală și viitorul țării. Cu alte cuvinte, bugetul ar trebui să fie un mijloc de realizare (prin reglarea și orientarea raportului venituri-cheltuieli) a unei strategii de dezvoltare, dacă nu pe termen lung, măcar pe termen mediu.
Deci, în ideea unei filozofii bugetare, mai înainte de a elabora arhitectura bugetară, ar trebui elaborat modelul dezirabil al dezvoltării sub forma unei strategii sau a unui proiect de țară care să traseze liniile generale și obiectivele de interes național ale economiei și societății românești în concordanță cu tendințele evoluției cadrului geopolitic și ecoglobal.
Trebuie subliniat faptul că în absența unui strategii sau proiect de țară, bugetul nu poate depăși statutul de cont contabil cu caracter conjunctural datorat nevoii punctuale de finanțare a unor promisiuni electorale sau a unor revendicări ale partenerilor sociali. Este regretabil faptul că există tendința de a confunda un program electoral sau chiar un program de guvernare cu o strategie de dezvoltare sau proiect de țară. Această confuzie, nu întotdeauna fortuită, elimină cea mai importantă caracteristică a unei strategii pe termen mediu și lung, aceea a consensului politic pe obiective strategice de interes național. Este evident că pentru obiective cum ar fi dezvoltarea infrastructurii, siguranța alimentară, energetică, de mediu sau demografică este nevoie de o perioadă mai lungă decât un ciclu electoral, ceea ce necesită continuitate nu numai de voință politică, ci și de finanțare bugetară.
Din păcate, politica bugetară românească, indiferent de culoarea guvernării, rămâne la stadiul de bricolaj, încercând de la an la an să improvizeze fie „reparații” ale politicilor guvernării precedente, fie o repartizare a fondurilor pe ordonatori de credite în funcție de cine țipă mai tare și dă cu mai multă putere cu pumnul în masă. Nu se remarcă dezbateri parlamentare pe temele finanțărilor strategice ale economiei în perspectiva unei viziuni pe termen mediu și lung, ci doar preocupările politicianiste de „pedepsire” sau „premiere” prin finanțare a DNA, SIE, SRI, Parlament și Președinție.
Filozofia bugetară impune și o altă regulă importantă al oricărui buget, aceea a ierarhizării priorităților în funcție de capacitatea reală de finanțare. Aici apar de fapt două probleme care, la râdul lor, sunt expresii ale existenței unui bine conturat, model sau strategie de dezvoltare.

Prima este: ce este și cum se determină capacitatea reală de finanțare, iar a doua, cum se ierarhizează prioritățile?
Capacitatea reală de finanțare ar trebui să fie rezultatul unei concepții asupra rolului deficitului bugetar. Se acceptă sau nu se acceptă forțarea deficitului ca sursă de finanțare a unor invesţii capabile să aibă un înalt grad de multiplcare în viitor? La noi, discuția este lamentabil încheiată prin semnarea de către fostul președinte Traian Băsescu în 2012 a Tratatului European de Guvernanță Fiscală. La ceea ce înseamnă ierarhizarea prioritățior trebuie spus că bugetul românesc are din totdeauna caracter pompieristic, tratând prioritățile în funcție de „necesitățile momentului” sau de revendicările bazinelor electorale aferente diferitelor partide sau coaliții de guvernare. Deși orice buget ar trebui să țină seama și de revendicări rezonabile, prioritățile au însă un grad mai mare de generalizare, constituind trepte succesive în atingerea unor obiective generale ale dezvoltării și modernzării în context intern și internațional. Este însă la fel de important într-o viziune de filozofie bugetară și ierarhizarea acestora nu numai din punctul de vedere al importanței lor, dar și al limitelor obiective existente în finanțare. De exemplu, nu putem să nu admitem importanța sprijinirii prin bugetul 2017 a cultivatorilor de roșii, dar nici nu putem subestima importanța finanțării Institutului Cantacuzino. Cu o sumă limitată de finanțare, filozofii bugetari de la Ministerul Finanțelor vor trebui să decidă ce este mai important în 2017, roșiile sau vaccinurile. Vor trebui să decidă prin înțelegerea gradului de necesitate imediată, dar și în perspectivă a efectului celor două opțiuni.
În lipsa unei viziuni „filozofice” se va aplica viziunea contabilă care va da fiecărui obiectiv câte ceva, dar nu îndeajuns, ceea ce nu numai că nu va rezolva problemele, dar le va și accentua în viitor.
Bugetul nu este o „socoteală” cu plus și minus, ci expresia unei viziuni complexe, economice, politice, sociale și culturale asupra prezentului și viitorului țării. Este cel mai important atribut al ceea ce numim arta guvernării.
Nu intenționez acum și aici să comentez bugetul PSD-ALDE pe 2017, dar sper ca cititorul să înțeleagă că pledoaria mea pentru o așa zisă filozofie bugetară apare ca o consecință a modului în care am perceput sus menționatul buget.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Bitcoin revine la 60.000 de dolari

Prețul Bitcoin a înregistrat o scădere de 5% săptămâna...

Încălzirea globală va afecta economia mondială, dar nu și turismul din această vară

Incendii de vegetație în Grecia și în Statele Unite,...

Reglementarea activităților casnice: Avantaje și provocări practice

de Claudia Sofianu (foto), Partener, liderul departamentului Impozit pe...