Spre lauda mediului antreprenorial și de afaceri din România va trebui să recunoaștem că acesta a dat semnalul rememorării momentului decenal al aderării țării la Uniunea Europeană. Publicații economice și mai multe organizații de piață au organizat conferințe și dezbateri în care au analizat critic ce s-a întâmplat, îndeosebi în sectoarele economiei locale, regionale și naționale, în cei 10 ani de când România este în Uniunea Europeană. Antreprenorii și structurile de piață din România au subliniat oportunitățile valorificate, dar și cele risipite, eforturile de adaptare la mecanismele Pieței Unice, avantajele competitive ale companiilor autohtone și slăbiciunile politicilor economice și sociale din țara noastră și din Uniunea Europeană.
O concluzie care s-a desprins a fost că deși o analiză cost-beneficiu va arăta beneficiul net al aderării la Uniune, se menține percepția mediului de afaceri că guvernele și liderii politici din România ultimului deceniu par să nu fi înțeles încă modul de operare al Pieței Interne a Uniunii Europene și nu au conturat un cadru strategic adecvat prezenței noastre cât mai eficiente în construcția europeană. Motiv pentru care cred că ar fi bine să extragem învățăminte folositoare pentru o capacitate de proiectare și management realist, orientat către rezultate pozitive ale aplicării politicilor europene în România următorului deceniu (cel puțin!).
Constatăm că actualii lideri europeni (atât cei din Bruxelles, cât și din marea majoritate a statelor membre) nu se grăbesc a arăta o cale convingătoare de evoluție constructivă a Uniunii Europene. Nu o fac pentru că probabil nu știu ce, cum, cu ce/cine să propună soluții potrivite, ori nu simt datoria și responsabilitatea de a se angaja într-o restructurare a Uniunii. Sau, pur și simplu, se simt neputincioși în fața vremilor tulburi pe care le trăiește întreaga lume, zicându-și că este mai bine doar să supraviețuiască ei în această conjunctură.
De aceea, unii lideri europeni preferă să ne ofere sentimentul fricii. Alții ne evocă marile realizări istorice ale Uniunii Europene (prosperitatea, pacea, prestigiul), ca și cum milioanele de cetățeni europeni (îndeosebi tineri) și antreprenori mici/mijlocii de azi ar putea găsi rezolvarea situației lor critice în istoria cu adevărat glorioasă a Uniunii Europene. Lipsind o viziune atractivă despre „visul european”, lideri așa-ziși „pragmatici” ai Uniunii Europene de azi se mulțumesc să mai cârpească spărturile construcției europene, să liniștească spiritele agitate de incertitudini și lipsuri, așteaptă să apară un orizont de speranță dinspre ziua de mâine. Doar că o astfel de atitudine nu poate dura o veșnicie și în niciun caz nu va rezolva problemele Uniunii Europene! Numai o renaștere a constructivismului european, care dorim să se întâmple cât mai curând, o restructurare a funcțiilor și proceselor decizionale ale Uniunii Europene, o concentrare a obiectivelor Uniunii spre binele tuturor cetățenilor europeni și avansarea în topul competitivității globale vor repoziționa Uniunea Europeană conform așteptărilor noastre. Așteptări care sunt nu doar de supraviețuire, ci de întărire și dezvoltare!
O cale românească spre integrarea europeană
Uniunea Europeană va trece printr-un proces calitativ de transformare. Sperăm că, odată cu trecerea în al doilea deceniu de apartenență la Uniune, și România să adopte o atitudine de schimbare, cu gândul atât la binele propriilor cetățeni, cât și la viitoarea construcție europeană. Îndeosebi structura, reglementările și mecanismele Pieței Unice vor înregistra evoluții rapide și importante. De aceea, mediul antreprenorial și de afaceri din România este interesat de procesul transformaționist al acestui domeniu, ca ale celorlalte aspecte vizând creșterea performanțelor Uniunii Europene. Pentru a accesa cât mai repede noi oportunități, autoritățile române și mediul de afaceri din România ar trebui să insiste, în perioada următoare, asupra câtorva priorități:
1) Reinstalarea în România a criteriilor de bază ale economiei de piață funcționale, deodată cu aplicarea eficientă a unor politici economice, financiare și sociale care să ducă la creșterea convergenței reale și la dezvoltarea durabilă a societății românești;
2) Reevaluarea și eficientizarea infrastructurii de piață (instituții și servicii care reglementează și susțin relațiile de piață), astfel încât concepțiile și metodele de operare ale Pieței Unice să deschidă cât mai multe oportunități companiilor și firmelor mici și mijlocii din România;
3) Strategii, politici și programe care să accelereze integrarea economică europeană a României, pentru a se înscrie pe traiectoria convergenței durabile și competitivității statelor membre, dar și pentru a se apropia de/și a intra în „nucleul dur” european care induce efectul de magnet și ancoră;
4) „Europenizarea” afacerilor din România, care să ducă nu numai la integrarea corporativă, ci și la susținerea unor „campioni naționali” și „campioni europeni” locali capabili să participe atât la schimburi comerciale, cât și la investiții transfrontaliere, la consolidarea interdependențelor economice europene;
5) Preocupare pentru integrarea de piață care să pună la bază concurența efectivă și potențială, să aibă drept rezultat prețuri mai scăzute pentru mărfuri și servicii similare, o creștere a diversității și calității ofertei, un impuls pentru îmbunătățirea calității vieții și dezvoltarea zonei în care ne integrăm;
6) Revizuirea și revigorarea organizațiilor și structurilor de piață locale, regionale și naționale care, printr-o continuă și eficientă cooperare cu organizațiile de piață europene, să se implice în negocierile de piață națională și europeană, să fie actori reali ai formulării deciziilor și în procesele decizionale europene;
7) Deoarece simpla abordare a Spațiului Economic European ca arie de liber schimb nu este foarte convingătoare pentru atragerea investițiilor străine directe, ar trebui să ne îndrepte spre o abordare orientată net spre afaceri care să ia în considerare aspectele de proprietate, locație, internalizare;
8) Curajul de a participa convingător la elaborarea politicilor europene ale Uniunii economice și monetare prin avansarea unor perspective „noi” ale consolidării dinamicii macro și microeconomice, în care, spre exemplu, integrarea fiscală și bugetară să țină cont nu doar de centralizare, ci și de descentralizare, nu doar de factori restrictivi, ci și de stabilizatori fiscali la nivelul întregii zone, dar și la cel regional și local;
9) Recenta criză economică internațională a arătat clar că parteneriatul public-privat va putea eficientiza mai mult politicile investiționale și va scădea nivelul riscurilor (regionale și globale) dacă va fi practicat în contextul integrării economice paneuropene;
10) Un domeniu în care un parteneriat solid guvern/autorități locale și regionale-mediul de afaceri ar aduce avantaje substanțiale actorilor menționați este gândirea și aplicarea unor politici sociale și de distribuire echitabilă a veniturilor nou create, inclusiv pentru dezvoltarea sănătoasă și eficientă a capitalului uman, pentru realizarea unei înalte competitivități societale în România și Uniunea Europeană.
