Putem fi mari?

Obiectiv: Dezvoltarea păturii de mijloc în rândul companiilor

• Aproximativ 94% dintre companiile active în România înregistrează venituri sub 1.000.000 €, deci sunt microîntreprinderi (conform ultimei clasificări fiscale). IMM-urile au nevoie de programe de finanțare cu bugete planificate și asumate pe termen mediu-lung, care să ofere predictibilitate și perspective viitoare;
• Simplificarea birocratică a schemelor de sprijin în obținerea unei finanțări;
• Digitalizarea comunicării cu autoritățile statului, în special cele fiscale.

Deși ne apropiem de trei decenii de capitalism românesc, durata medie de viață a unei companii active în România este de zece ani.

Obiectiv: Creșterea duratei de viață a unei companii

• Pentru a se dezvolta, companiile au nevoie de predictibilitate fiscală, astfel încât să își poată planifica bugetul pentru cel puțin un an;
• Modificările fiscale importante, cu impact major asupra companiilor în sensul creșterii gradului de povară fiscală, trebuie să între în vigoare după cel puțin 12 luni de la momentul anunțării acestora, astfel încât companiile să aibă timp să se pregătească (aceasta fiind și o formă de respect pentru contribuabil);
• Pentru a se dezvolta, companiile nu au nevoie doar de finanțare și necesită facilitarea accesului la piețele externe prin promovarea internațională a brandurilor românești. Camerele de comerț, împreună cu structurile financiare abilitate (banca de export-import, ministerul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat) pot dezvolta mult mai multe proiecte palpabile și scheme de sprijin / promovare pentru internaționalizarea companiilor.

Deoarece gradul de îndatorare crește pe fondul accelerării distribuirii dividendelor.

Diversificarea surselor de finanțare ale companiilor

• Statul trebuie să își asume un rol proactiv în susținerea dezvoltării pieței de capital din România. Cel mai bun mod prin care poate face aceasta este eficientizarea companiilor de stat care înregistrează pierderi și listarea acestora pe bursă, urmată de susținerea unor proiecte de investiții în vederea internaționalizării companiilor românești;
• Dezvoltarea și promovarea pieței de capital vor contribui la reducerea gradului de îndatorare a companiilor și diminuarea vulnerabilității acestora la fluctuația costului de finanțare, creșterea transparenței și calității situațiilor financiare, reducerea asimetriei de informație și îmbunătățirea guvernanței corporative, atragerea surselor de finanțare mai ieftine pentru proiectele de investiții ale companiilor. Toate aceste efecte vor duce la creșterea competitivității companiilor active în România, acoperirea consumului prin producție internă (atunci putem vorbi despre eficiența programului wage led growth) și creșterea exporturilor (migrând către un model de creștere economică mult mai puternic, respectiv „export led growth”);
• Pregătirea unui cadru fiscal mai prietenos pentru investițiile în piața de capital și atragerea fondurilor de investiții în companii private. Acestea din urmă contribuie nu doar cu surse de finanțare, ci și cu know-how și credibilitate către piețele internaționale.

Din cauza capitalului de lucru negativ (datoriile pe termen scurt depășesc nivelul activelor circulante).

Obiectiv: Capitalul de lucru pozitiv

• Sistemul bancar și furnizorii, în ansamblul lor, joacă un rol semnificativ în educarea companiilor. Regula este simplă: sursele de finanțare pe termen scurt (termenul de plată de la furnizor și creditul bancar pentru finanțarea capitalului de lucru) trebuie orientate doar către finanțarea stocurilor și a creanțelor. Proiectele de investiții pe termen lung trebuie finanțate doar din capitaluri proprii și datorii contractate pe termen lung. Astfel, companiile o să fie constrânse (în beneficiul lor) să dispună de un capital de lucru pozitiv. Pentru ca acest fenomen să fie încurajat, autoritățile fiscale pot depune eforturi suplimentare pentru a se asigura că furnizorii facturează penalitățile de întârziere tuturor clienților care nu își onorează facturile la termen (acțiuni care duc și la creșterea impozitului plătit către stat). Astăzi, o companie contractează 3 lei credit comercial (prin termenul de plată extins către furnizori) la fiecare 1 leu contractat de la bancă, în condițiile în care aproape o treime din creditul furnizor este orientat către investiții pe termen lung.

Din cauza capitalului de lucru negativ (datoriile pe termen scurt depășesc nivelul activelor circulante).

Obiectiv: Reducerea riscului sistemic

• Sistemul național online de compensări ale creditului comercial funcționează la un potențial foarte redus și nu ține pasul cu ritmul de creștere a creditului comercial, care s-a dubat în ultimii zece ani. Atunci când agentul economic introduce o factură în sistemul de compensare și nu este identificat niciun potențial circuit de compensare pentru respectiva factură, procesul este blocat. În această platformă pot fi integrate soluții de cesiune / vânzare a creanțelor sau factoring, cu maximizarea ofertelor primite printr-un sistem online de licitație. De asemenea, serviciile suport de tipul accesului la informații despre partenerii de afaceri sau colectarea creanțelor de către agenții specializate pot contribui la eficientizarea procesului (atât pentru agentul economic interesat de realizarea unei compensări, cât și pentru investitorii interesați de preluarea acestor creanțe). Dacă sistemul național online de compensare a creanțelor comerciale ar funcționa la adevărata capacitate și ar intermedia mult mai multe compensări decât o face în momentul de față, atunci gradul de interdependență între companii s-ar reduce, contribuind la reducerea riscului sistemic (propagarea efectelor negative de la o companie la cealaltă prin efectul de contagiune) și creșterea autonomiei mediului de afaceri activ în România;
• Descurajarea companiilor care își plătesc furnizorii cu întârziere prin obligativitatea raportării periodice (ex.: lunar, împreună cu declarațiile de TVA etc.) a tuturor facturilor peste o anumită valoare cu scadență depășită (în momentul de față sunt raportate uninominal doar soldurile totale la final de an, fără să existe o cheie de verificare a veridicității informațiilor raportate). În activitatea zilnică, am văzut foarte multe companii care declară în bilanțul anual că nu înregistrează solduri restante către furnizori, în timp ce realitatea este cu totul diferită. Informațiile raportate periodic privind furnizorii restanți ar urma să fie publicate online de către autoritățile publice. Confidențialitatea contractelor comerciale nu ar fi afectată deoarece pentru fiecare companie se pot raporta doar soldurile restante către sectoarele din care provin furnizorii, nu și identitatea acestora. Astfel, dacă aceste informații devin publice, companiile rău-platnice ar fi izolate și eliminate, deoarece și-ar pierde credibilitatea în fața partenerilor de afaceri, încurajând astfel o mai bună conduită de plată a companiilor și reducerea termenelor de plată la nivelul just.

Din cauza capitalului de lucru negativ (datoriile pe termen scurt depășesc nivelul activelor circulante).

Obiectiv: Apelarea insolvenței doar în scopuri legitime

Actualul cod al procedurii de insolvență are foarte multe carențe care permit debitorilor să le exploateze în direcția intereselor personale. Iată câteva dintre problemele care trebuie rezolvate urgent:

• Acceptarea deschiderii procedurii de insolvență este realizată superficial, iar creditorii nu sunt protejați (judecătorul sindic nu evaluează problema de fond a insolvenței), mai ales atunci când aceasta este solicitată de către partea debitoare. Tranzacțiile intragrup, donațiile de active, facturile penalizatoare excesive de la furnizori preferențiali sau finanțarea de la acționar sunt doar câteva dintre tranzacțiile care ar trebui analizate mult mai în detaliu și pentru o perioadă de timp mai extinsă de la momentul deschiderii procedurii de insolvență (nu doar 6-12 luni, cum este în momentul de față);
• Atragerea răspunderii administratorului este foarte dificil de realizat. Atunci când aceasta este dovedită, acțiunile de recuperare a prejudiciului cauzat ar trebui continuate până la capăt;
• Mecanismele prin care anumiți furnizori sunt captivi în perioada de observație a procedurii de insolvență, timp în care debitorul se reorganizează (ex.: furnizorii de utilități);
• Mecanismele multiple prin care procedura insolvenței poate fi prelungită pe o perioadă foarte extinsă într-un mod nejustificat (mai ales a etapei de faliment);
• Lipsa de calificare economică a administratorului judiciar, care de cele mai multe ori nu este specialist în domeniul economic și nu poate identifica problemele de fond ale companiei insolvente.

Deoarece numărul companiilor care își întrerup activitatea în România depășește constant cel al firmelor nou înregistrate.

Obiectiv: Încurajarea înmatriculărilor și descurajarea întreruperilor de activitate a companiilor

• Acționarii și administratorii unor companii care au intrat în insolvență au libertatea totală de a înființa sau înregistra noi companii în România. În cazul acestor persoane, acest drept este restricționat pentru o perioadă de timp în multe țări din UE, pentru a elimina astfel riscul transferului activității pe altă companie și continuarea nestingherită a afacerii;
• Cultura antreprenorială ar trebui cultivată în sistemul educațional de la o vârstă foarte fragedă (învățământul primar), printr-o componentă practică mult mai aplecată. Confucius spunea: Auzi – uiți! Vezi – ții minte! Faci – înțelegi! Sistemul de învățământ din România se bazează foarte mult doar pe prima etapă (profesorul prezintă informații teoretice pe care le transmite prin dictare iar elevul le memorează pe termen scurt și nu dezvoltă inițiativă sau abilități practice), foarte rar pe a doua (puțini profesori exemplifică pe studii de caz) și izolat pe a treia (studenții nu primesc studii de caz din realitatea practică).

În condițiile in care foarte multe companii eșuează la puțin timp de la momentul înființării.

Obiectiv: Încurajarea și dezvoltarea start-up-urilor

• Spiritul antreprenorial al tinerilor trebuie încurajat și susținut prin inițiative gândite pe termen lung și pentru sectoare strategice unde avem înzestrare naturală (ex.: industria de software, tehnologizarea agriculturii);
• România a înregistrat rezultate foarte slabe din perspectiva absorbției fondurilor europene prin comparație cu alte țări din UE. Avem nevoie de o schimbare radicală a managementului acestor proiecte, din perspectiva eficienței proceselor și a încurajării mediului de afaceri să acceseze aceste programe;
• Schemele de finanțare oferite IMM-urilor nu trebuie să se concentreze doar asupra etapei inițiale, ci să aibă în vedere runde consecutive de finanțare pentru etapele viitoare în dezvoltarea companiei, condiționate de atingerea unor praguri de performanță.

În contextul scăderii populației totale, îmbătrânirii într-un ritm mai accelerat decât dinamica din UE și reducerii investițiilor în educație.

• România înregistrează aproximativ 4,5 mil. salariați cu carte de muncă, similar cu nivelul populației apte de muncă dar care nu lucrează. Avem nevoie de politici de încurajare a muncii fiscalizate și descurajare a economiei subterane și autogospodăririi. Cheltuielile cu asistența socială au crescut la 40,5 miliarde lei în primele cinci luni ale anului curent, de aproape 7 ori peste nivelul cheltuielilor cu investițiile publice (aflate la minimul ultimilor zece ani ca pondere în PIB) și cu peste 10% față de aceeași perioadă a anului anterior. Diminuarea investițiilor publice și creșterea ajutoarelor sociale cuplată cu adâncirea deficitului fiscal (finanțat prin creșterea datoriei publice și împovărarea generațiilor viitoare) nu contribuie la încurajarea muncii fiscalizate, având chiar efecte adverse;
• Conform ultimelor cifre publicate de Eurostat, România înregistrează un șomaj ușor peste 20% în rândul tinerilor sub 25 de ani, ceea ce plasează România în topul primelor țări din cadrul UE. Avem nevoie de politici de integrare a tinerilor în câmpul muncii, iar majorarea nesustenabilă a salariului minim pe economie nu ajută în acest sens. De asemenea, aceasta a cauzat creșterea fenomenului salariilor plătite la nivelul minim pe cartea de muncă, iar diferența a fost transferată prin canale nefiscalizate. Astfel de practici pot fi ușor identificate prin raportarea salariului mediu înregistrat de o firmă cu media sectorială relevantă (ex.: nu este realist ca o firmă de transporturi să înregistreze un salariu mediu net sub 1.500 lei, în condițiile în care un șofer bun câștigă un salariu net de peste 4.000 lei);
• Conform ultimelor cifre publicate de ONU, România este a doua țară din lume, după Siria, din perspectiva emigrării. Forța de muncă părăsește România nu doar pentru diferența de venit, ci și pentru accesul la servicii publice de calitate (sănătate, educație, justiție independentă, corupție și birocrație scăzută), pentru stabilitate și un nivel de viață mai bun. România are nevoie de reforme structurale pentru îmbunătățirea serviciilor publice și orientarea acestora către cetățean, nu către interesele partidelor politice;
• O treime din populația capabilă de muncă din România este angrenată în agricultură, comparativ cu o medie de 5% înregistrată în UE. În ciuda acestui fapt, productivitatea medie (producție agricolă / ha) este de trei ori mai mică. Muncim mai mult, dar mai puțin eficient, deoarece agricultura românească nu este suficient de tehnologizată. O altă problemă este fiscalizarea modestă a sectorului, din cauza evaziunii fiscale și autogospodăririi muncii.

Drumuri naționale, autostrăzi etc.

Obiectiv: Extinderea rețelei de autostrăzi de peste cinci ori în maximum zece ani

• România stă cel mai prost din UE din perspectiva dimensiunii rețelei de autostrăzi raportate la suprafața țării (înregistrăm doar 1 km de autostradă la fiecare 1.000 km2) și nivelul populației (înregistrăm doar 0,03 km de autostrăzi la fiecare 1.000 de locuitori, de șase ori sub nivelul mediu înregistrat în UE). Infrastructura actuală de autostrăzi din România înregistrează o lungime de 550 km, și ar trebui extinsă de cel puțin cinci ori în maximum zece ani pentru creșterea competitivității și investițiilor străine și domestice;
• Analiza bugetului public în ultimii zece ani reflectă o pondere a cheltuielilor cu salariile publice, bunuri și servicii și ajutoare sociale de 70%–75% din totalul cheltuielilor publice, în timp ce investițiile publice (cheltuielile de capital) au variat între 4% și 6%. Trebuie să facem o prioritate din investițiile publice eficiente și transparente.