Sectorul tutunului a virat la buget peste 17,5 miliarde lei într-un an de criză

Date:

Conform raportărilor financiare finale, peste 17,54 miliarde de lei au fost virați la bugetul statului român în 2020 de companiile BAT, JTI, PMI și Imperial Tobacco, care dețin peste 90% din piața legală a țigaretelor. Suma reprezintă accize, TVA și alte taxe și contribuții, sectorul tutunului devenind cel mai solid contribuabil în perioada pandemiei, în condițiile scăderii veniturilor provenite din sectorul energetic.

„Cele aproape 10 miliarde de lei plătite de BAT la bugetul de stat într-una dintre cele mai incerte perioade din istoria recentă sunt cea mai bună dovadă a contribuției BAT la economia României. Ne dorim să consolidăm acest parteneriat și să creăm un viitor mai bun pentru toți și de aceea vom continua să oferim consumatorilor români produse cu risc redus și să investim în dezvoltarea celor peste 3.000 de colegi din România, a fabricii noastre de la Ploiești, a doua cea mai mare a grupului din Uniunea Europeană. De asemenea, le rămânem alături celor peste 30.000 de parteneri comerciali din HoReCa și retail, dar și celor din mediul cultural, prin susținerea evenimentelor de anvergură derulate de aceștia. Pentru a reuși este însă nevoie de un cadru fiscal echilibrat pentru toate categoriile de produse cu nicotină, care poate genera acea predictibilitate atât de necesară unei dezvoltări economice solide”, a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic și Relații Publice al Ariei Europa Centrală și de Sud în cadrul BAT.

Într-o perioadă în care multe sectoare ale economiei au fost afectate grav, noi am continuat să muncim, să plătim taxele, să investim și să susținem comunitatea. Fabrica JTI din București investește 60 de milioane de euro în următorii trei ani pentru modernizarea capacităților de producție. Din 2010, inițiem anual campanii publice anti-contrabandă, în parteneriat cu autoritățile. Recent, am lansat o nouă campanie, cu mesajul „Contrabanda e boală grea!”, care se derulează în regiunile de frontieră și în București, în outdoor, online și la TV, în parteneriat cu Vama, Poliția de Frontieră și Poliția Română. De asemenea, vom continua programele sociale și culturale, pe care le susținem de mai bine de 20 de ani în România, indiferent de contextul economic sau dificultățile cu care ne-am confruntat în planul reglementării”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova și Bulgaria.

„Într-un an fără precedent, caracterizat de criză și incertitudini, am demonstrat că suntem o industrie puternică și adaptabilă, pe care statul s-a putut baza. Am continuat să ne desfășurăm activitatea, punând oamenii și siguranța lor pe primul loc, și doar în ultimul an investițiile Philip Morris International au ajuns la aproape 100 de milioane de dolari. Philip Morris și-a luat un angajament față de România și ne dorim să-l menținem pe termen lung. Din 2017, până în prezent, 500 de milioane de dolari au fost investiți în fabrica noastră din Otopeni. În perioada 2022-2023, PMI va mai investi peste 100 de milioane de dolari și va continua să dezvolte capacități de producție pentru a acoperi piața internă și externă, dar și pentru a avea un impact cât mai redus asupra mediului. Pentru a continua aceste investiții și a avea o evoluție ascendentă a pieței legale, este însă nevoie de predictibilitate fiscală și de un cadru de reglementare corect pentru toți actorii economici”, a declarat Dragoș Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.

„România este o piață importantă pentru Imperial Tobacco. Astfel, compania investește, an după an, cu o rată mai mare decât rata creşterii afacerii în sine. Avem planuri ambiţioase de dezvoltare și pentru anii care urmează. Pentru ca acestea să se materializeze, avem convingerea că politicile fiscale trebuie să aibă în vedere atât bugetul de stat, cât şi situaţia economică generală, pentru a evita şocurile din piaţă. O agendă clară din partea autorităților – în termeni de stabilitate, predictibilitate si coerență – dublate de măsuri coordonate de reducere a comertului ilicit pot genera venituri bugetare superioare, atât de necesare în această perioadă”, a declarat Adrian Pirau, Market Manager, Imperial Tobacco Distribution Romania.

Pe plan local BAT, JTI, PMI și Imperial Tobacco angajează direct aproape 5.000 de salariați, având în România trei fabrici. România este al treilea producător european de țigarete, după Germania și Polonia. Potrivit INS, în 2020 totalul exporturilor a fost de peste 1,3 miliarde euro, contribuția pozitivă a tutunului la balanța de plăți fiind de circa un miliard de euro. Pentru primul semestru din 2021, datele MADR transmise presei arată că produsele din tutun se află în topul exporturilor agro-alimentare, pe locul al doilea, după porumb, cu aproape 595 milioane de euro.

Cele circa 3,7 miliarde de euro (calculat la rata de schimb leu/euro pentru acciza anului 2020, stabilită de Banca Centrală Europeană la 1 octombrie 2019) plătite bugetului de stat de către industria tutunului în 2020 reprezintă echivalentul a peste 10% din cuantumul PNRR. Pentru a putea continua în același ritm, producătorii solicită asigurarea predictibilității fiscale pe termen mediu, prin adoptarea din vreme a unui nou calendar de accizare.

Într-un scenariu optimist luat în calcul de ASPES (Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale), sectorul tutunului ar putea contribui la economia românească în viitorul apropiat cu 5,7 miliarde de euro anual, ceea ce ar însemna 2,56% din Produsul Intern Brut (PIB), dacă nu ar mai fi introduse noi restricții pentru piața legală, cadrul fiscal ar fi predictibil, iar comerțul ilegal nu ar depăși 10%.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...