Solidaritate și interes european

Date:

În ultima vreme termenii solidaritate și fragmentare s-au pronunțat tot mai frecvent discursul politic din Uniunea Europeană. Mai ales în ultimele luni a fost clamată insistent nevoia de solidaritate între statele membre. Era așteptatăo empatie deschisă față de acele țări și regiuni europene care au fost lovite năprasnic de pandemie. S-a sperat la un sprijin concret din partea acelor state membre care aveau un sistem sanitar mai solid-echipamente medicale,know how epidemiologic,asistență spitalicească și chiar sprijin financiar de la Bruxelles pentru a se putea gestiona efectele puseurilor accelerate ale crizei epidemiei. Până la urmă, treziți de clopotul alarmei umanitare care suna în teritoriile italiene, spaniole, franceze și alte zoneale Uniunii Europene, liderii guvernelor statelor membre și ai instituțiilor europene s-au dezmeticit din astenia politicianist-birocratică și au devenit mai sensibili la strigătele disperate ale partenerilor europeni. Chiar dacă guvernele statelor membre au fost atente prioritar ladurerile și nevoile din propriile țări, împreună cu liderii europeni din Bruxelles au realizat câteva gesturi desolidaritate față de ariile cele mai lovite de epidemie.

De câteva săptămâni, auzim apelul la solidaritate în relație cu efecte socio-economice ale pandemiei, cu strategii și planuri de gestionare a situației în care criza sanitară va fi însoțită de o criză economico-financiară puternică în Uniunea Europeană. S-au auzit glasurile disperate ale liderilor politici din unele state afectate puternic de actuala criză,însoțite mai mult sau mai puțin accentuat de ecoul lamentărilor liderilor instituțiilor europene,care solicitau soluții financiare europene pentru sprijinirea acelor țări care estimau deja consecințe grave economico-financiare. Argumentul conținut în discursul lor revendicativ era tot cel al solidarității europene, câteodată anunțândpercepții catastrofice despre viitorul Uniunii Europene, provocate de alte state membre(reticente la propunerile de mutualizare a datoriilor și pierderilor) care ar fi preferat fragmentarea în locul solidarității. Astfel, coeziunea și unitatea europeană s-ar fi aflat într-un moment critic.

Receptând aceste tonalități stridente ale grupului statelor membre care cereau insistent solidaritate financiară europeană,replicile dubitative ale statelor membre care aveau rețineri și atitudinea ambivalent-confuză a responsabililor din fruntea instituțiilor europene mi-am reamintim că,în primăvara anului 2016,primind premiul “Carol cel Mare”, Papa Francisc a pledat pentru construcția unei Europe care să nu aibă ca bază doar economia,ci și valorile umaniste și creștine. Suveranul Pontif relua ideea lui Jacques Delors, fost președinte al Comisiei Europene, potrivit căruia Uniunea Europeană avea nevoie nu doar de Piața Internă, ci și de suflet și spiritualitate. Deci liderii statelor membre care chemau la solidaritate financiară,prin lansarea unui plan de redresare post-criza pandemică, imaginau o Uniune în care componenta economică să se asocieze trăirilor emotive ale zonelor cele mai afectate de epidemie.

Am văzut că dinspre partea cea mai dezvoltată a Uniunii Europene nu a venit un răspuns pe placul solicitanților solidarității financiare europene. Poate că la Berlin, Haga și spațiul nordic nici nu a fost înțeles prea bine mesajullor. Sunt sigur că dacă liderilor reticenți li s-ar fi putut demonstra că o astfel de soluție este în interesul european,gradul lor de receptivitate la propunerile “suferinzilor” Europei ar fi fost mai mare.Dacă Germaniei, Olandei etc. li se argumenta că era și în interesul lor individual să contribuie la redresarea ariilor europene aflate astăzi la anaghie,liderii acestor țări ar fi fost mai receptivi;că menținerea unei anumite valori a monedei europene pentru a face față și aria sudică a Zonei Euro a fost și în avantajul comerțului exterior al Germaniei,Olandei & Comp.Și în cazul când liderii italieni,spanioli,francezi etc. ar fi practicat negocierea europeană sistematică,în locul discursurilor politice preponderent cu încărcături emoționale, doamna Merkel ar fi rezonat la concluzia că era și în interesul german ca economia europeană să nu înregistreze scăderi alarmante.Iar dacă miniștrilor de finanțe din statele membre cu stabilitate economică mai solidă li s-ar fi prezentat un scenariu prin care viitorul fond de redresare ar fi relaționat nu doar cu viitorul buget european(cum au tot insistat liderii instituțiilor europene),ci și cu un cadru financiar care ar realiza un pas înainte către uniunea financiară,atenția le-ar fi fost sporită față de ideea unui instrument financiar destinat redresării economice europene.Firește,ar fi trebuit dusă o negociere consistentă despre nivelul minim de taxare în Uniunea Europeană,ca și alte domenii ale taxării, dar și pentru o armonizare a concepțiilor despre gestionarea veniturilor și cheltuielilor în cele 27 de state membre.Și,nu în ultimul rând,poate ar fi trebuit definit mai bine interesul european din perspectiva unui plan de redresareîn Uniunea Europeană, în care fiecare stat membru să se regăsească printr-o perspectivă/strategie clară cel puțin pentru durata medie.

De mai bine de un deceniu și jumătate, liderii statelor membre și cei ai instituțiilor europene nu s-au mai preocupat de redefinirea interesului comun european.Mintea leadershipului european a stăruit mai mult asupra interguvernamentalismului(uneori însoțit de anumite atribute),din care se urmărea primordial extragerea elementelor intersului național,nesesizând că marja de realizare a acestuia se tot îngusta pe măsură ce Uniunea Europeană arăta că nu mai era o sursă infinită de bunuri comune europene.Iar Comisia Europeană și Parlamentul European,prin definiție fiind instituții servind interesul comunitar,nu au mai venit cu viziune și soluții de mobilizare a statelor membre la reinventarea interesului european,fiind mai degrabă cenușerese ale Consiliului European. Acesta din urmă,îndeosebi după Tratatul de la Lisabona,operând adesea după cunoscuta formulă a Concertului European și competiției de putere.

Cu astfel de anomalii și disfuncționalități nu e de mirare că Uniunea Europeană nu a mai arătat caracteristicile unei comunități a solidarității și frecvent au apărut percepții ale fragmentării.Actuala criză,dimpreună cu Brexit,au demonstrate iarăși că interdependențele integrării europene sunt încă prezente în mentalitatea și viața economico-socială a statelor membre ale Uniunii,că de această organizație regională încă au nevoie companiile și cetățenii europeni. Tot mai insistent apar apeluri ale unor lideri politici și intelectuali europeni către actualii lideri ai statelor membre și instituțiilor europene să găsească viziunea și curajul unei refondări a Uniunii Europene. Subiectul acestui text doar a înregistrat câteva semnale ale evenimentelor europene din zilele noastre(precum recentul Consiliu European) sperând că și liderii politici,intelectuali,economici din România vor fi atenți la aceste mesaje pe care ar trebui să le recepteze și cetățenii români.Și,firește,să găsim și noi resursele potrivite pentru implicare în reinventarea construcției europene.

Articol publicat in Cotidianul

Vasile Pușcaș
Vasile Pușcaș
Vasile Pușcaș este senior editor al revistei ECONOMISTUL, profesor, diplomat și om politic român, membru corespondent al Academiei Române.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Prelungirea plafonării primelor RCA nu este un „medicament minune”

Industria de asigurări a luat nota cu profunda...

Digitalizarea raportărilor fiscale – etapele anului 2024. Ce schimbări apar la e-Factura?

de Victoria Dobre, Senior Manager și Ștefan Machidon,...

Costul proprietății – mai scump din 2025 pentru toți. De ce și cum?

de Alex Milcev, Partener, liderul departamentului Asistență fiscală și...

Criza energetică a Europei a fost învinsă în primul rând datorită, reducerii voluntare a consumului de energie 

În februarie 2024 Comisia Europeană a recomandat statelor membre...