Tranziția de la capitalismul neoliberal la „capitalismul pandemic”

Date:

În opinia mea, anul 2020 poate fi caracterizat ca începutul unei tranziții de la o fază la alta a funcționării economiei globale mai mult decât ca o criză, înțeleasă ca un moment al ciclicității economice.
În consecință, nu abordez problema din unghiul de vedere al modalităților de ieșire din criză, ci din unghiul dinamicii procesului de tranziție spre o fază nouă a organizării și funcționării economiei globale.
Criza economică apărută în 2020 este total diferită de orice altă criză cunoscută de istoria economiei moderne, fiind determinată de factori exogeni sferei economice. Apare ca fiind o consecință a „unui factor natural”, dacă putem numi așa un virus devenit pandemic.

Desigur, criza va fi depășită dacă admitem definirea ciclului economic ca fiind perioada cuprinsă între alternanța succesivă a fazelor de diminuare și creștere a activității economice, dar, în cazul de față, „creșterea” nu va mai putea fi raportată la „diminuare”, ci la „schimbare”. Cu alte cuvinte, oricum ar fi creșterea, în V sau altfel, ea nu va marca real ieșirea din criză dacă va reprezenta doar depășirea stării de diminuare, fie ea prin ritmul, cantitatea sau calitatea activității economice. Depășirea stării de criză va fi reprezentată de apariția trendului de orientare a dinamicii economice spre trecerea la o altă fază a dezvoltării care să se acomodeze cu schimbările de natură tehnică, tehnologică și politică la care este supus actualul model neoliberal. Revenirea la „normalul” dinaintea pandemiei nu va garanta ieșirea din criză, ci, din contră, adâncirea sa.

Explicația constă în faptul că această criză a dezvăluit prin efectele pandemiei (încă nu știm dacă fortuit sau voit) „gradul avansat de uzură” și funcționarea neadaptată a modelului neoliberal global la schimbările rapide și profunde ale statu-quo-ului geopolitic și geoeconomic după criza din 2007-2008.

Modelul neoliberal este conceput a fi de tip win-win, ceea ce înseamnă că prin globalizarea relațiilor economice și a pieței toți câștigă, atât țările dezvoltate (direct sau prin multinaționale), cât și țările mai puțin dezvoltate prin fluxul de capital și tehnologie pe care îl primesc prin intermediul procesului de delocalizare. Este evident și demonstrat (vezi lucrările lui Thomas Piketty, Esther Duflo, Abhijit Banerjee ș.a.) că acest win-win este real dar inegal, țările dezvoltate având un mai mare avantaj de valorificare a capitalului prin delocalizare decât cel ce revine țărilor în care se efectuează delocalizarea. După criza din 2007-2008 se remarcă însă un fenomen interesant, acela al apariției unor cazuri când win-win își schimbă sensul. Delocalizarea devine un avantaj capital pentru unele țări mai puțin dezvoltate câștigând putere de competitivitate față de țările mai dezvoltate, urcând remarcabil în ierarhia puterilor economice mondiale până la limita de a deveni competitori direcți ai marilor puteri economice fondatoare și beneficiare ale modelului neoliberal. Este cazul zonei Asia-Pacific și în primul rând al Chinei (vezi: Nouriel Roubini: „America is the New Center of Global Instability”, ProjectSyndicate, 2021).

Criza actuală a dezvăluit incapacitatea modelului neoliberal de a utiliza prin intermediul Organizației Mondiale a Comerțului instrumentele clasice ale echilibrării raportului de forțe în favoarea țărilor occidentale dezvoltate deoarece s-a creat o dependență mai mult decât periculoasă a acestora față de zona Asia-Pacific prin ponderea enormă pe care acestea o au în structura lanțurilor valorice la mai mult de 90% din produsele IT și la mai mult de 70% din produsele din gama substanțelor primare ale industriei farmaceutice (vezi: CAIRN.Info.12/2020).

Cum se poate interpreta această evidentă creștere a ponderii zonei Asia-Pacific în dinamica și orientarea contextului economic și comercial mondial în comparație cu alte zone, mai ales cea a Uniunii Europene?
În primul rând, trebuie subliniat faptul că pandemia nu a determinat criza modelului, ci doar a evidențiat-o. Tarele modelului din punctul de vedere al pericolului pe care îl reprezenta în direcția pierderii avantajelor și leadership-ului economic al țărilor dezvoltate occidentale în favoare zonei asiatice, în principal China, au preocupat încă din 2016-2017 Statele Unite ale Americii, care au reacționat prin declanșarea de către administrația Trump a războiului economic împotriva Chinei.

Sunt analiști occidentali care susțin că s-a ajuns la un punct sensibil al raporturilor dintre SUA și China din cauza declanșării unui „război al influențelor” între cei doi giganți ai lumii contemporane ca „o fază anterioară” a luptei finale pentru ocuparea locului de leadership mondial. „Influența” este înțeleasă ca „o varietate de instrumente politice, diplomatice și economice de a atrage prin acorduri, alianțe sau cooperări în sfera de interese a unuia sau a altuia dintre actori cât mai multe entități naționale sau grupări zonale” (vezi: „Etats-Unis, Chine, Europe: quelle remondialisation?”, Cercle des Economistes, 15.10.2020).
Interesant este faptul că această luptă, care influențeză masiv întreg ansamblul economiei globale, este puternic influențată de contextul actual al suprapunerii a două tendințe istorice ale evoluției umane, acelea ale trecerii revoluției industriale într-o nouă fază calitativ diferită prin implicațiile ei globale, față de fazele anterioare și ale trecerii procesului de mondializare spre un nou tip de model global al dezvoltării, denumit în mod curent „a treia mondializare”.

Noua fază a revoluției industriale este cea a digitalizării (4.0), iar noul tip de model global al dezvoltării se caracterizează prin impactul costurilor ecologice și ale tendinței protecționiste asupra climatului concurențional al pieței globale.
Cine va reuși ca în perioada viitorului deceniu să coreleze cele două noi tendințe ale revoluției industriale și ale mondializării într-o strategie coerentă de utilizare a noilor oportunități tehnice și tehnologice cu condiția menținerii stabilității mediului social și al calității vieții va fi, cu siguranță, liderul la nivel global.

Războiul comercial declanșat împotriva Chinei de către fosta administrație Trump, ca și menținerea unei atmosfere extrem de tensionate de către noua administrație sunt interpretate ca o conștientizare de către acestea a faptului că dezvoltarea și prestigiul internațional al Chinei din ultimul deceniu reprezinta o reală provocare pentru SUA în ceea ce privește menținerea poziției sale de lider mondial.

Pentru a ne convinge de îngrijorarea americană, trebuie doar să luăm în considerare utilizarea din ce în ce mai mare de către administrațiile succesive americane a măsurilor agresive de politică comercială sau sancțiuni economice împotriva adversarilor lor, sau chiar a partenerilor sau aliaților lor, bazându-se pe puterea economiei americane și a dolarului.
Ce ar trebui să se înțeleagă din această situație în ceea ce privește schimbările pe care modelul neoliberal le înregistrează în contextul efectelor pandemice?

În primul rând, este evidentă o accentuare a utilizării unor elemente din categoria a ceea ce numim „război comercial”. Libertatea schimburilor economice pe piața globală va fi afectată de menținerea sau adăugarea unor măsuri de restricționare prin tarifare sau contingentare.

În al doilea rând, se va accentua caracterul de „regionalizare, zonare sau izolare” a raporturilor de schimb pe piața globală prin crearea de noi zone regionale de liber schimb sau acorduri preferențiale. În acest sens, sunt de remarcat crearea în noiembrie 2020 a Parteneriatului Economic Global Regional Asia-Pacific (RCEP), ca și întâlnirea virtuală a Dialogului de Securitate Cadrilaterală, cunoscută și sub numele de „Quad”, unul dintre primele summituri ale lui Biden de la preluarea funcției, prin care administrația încearcă să contracareze expansiunea comercială a Chinei. Președintele Biden a făcut din acesta unul dintre primele sale angajamente multilaterale și vorbește despre importanța pe care o acordăm strânsei cooperări cu aliații și partenerii din Indo-Pacific. În Uniunea Europeană se prefigurează crearea unor nuclee exclusiviste a țărilor mai dezvoltate în domeniul cercetării și dezvoltării unor tehnologii moderne.

Astfel, recent, ministrul italian al economiei, Giancarlo Giorgetti, a menționat că a vorbit cu omologul său francez despre principalele proiecte de importanță europeană, inclusiv cele legate de hidrogen și chestiunile aerospațiale. „Am aprofundat temele aerospațiale în care există deja colaborări și am convenit să inițiem o strânsă colaborare italiano-franceză care se va extinde către Germania”, a adăugat oficialul italian, conform Agerpres.

În al treilea rând, se va accentua presiunea politică pentru impunerea unor acorduri comerciale sau de transfer de tehnologie în detrimentul liberei concurențe și al respectării raportului de cost/beneficiu în analiza ofertelor. Cazul presiunilor administrației americane asupra partenerilor NATO pentru respingerea ofertei companiei Huawei de implementare a tehnologiei 5G este deja de notorietate.

În al patrulea rând, se va amplifica parteneriatul stat-multinaționale în obținerea unor avantaje de piață. Statele occidentale dezvoltate dar și cele din zona Asia-Pacific își vor sprijini prin presiuni politice și acțiuni diplomatice principalele companii naționale dar și multinaționale care vor reprezenta principalii vectori de lupă între principalii actori economici globali nu doar pentru influență economică în anumite zone, dar și politică și militară.

În al cincilea rând, se va intensifica lupta pentru obținerea unui loc important în noua structură de top a economiei mondiale. Este previzibilă ca urmare a electrificării transportului auto și a preponderenței armamentului războaielor hibrid o reducere a importanței industriei petroliere și a celei de armament clasic în favoarea industriilor chimice, farmaceutice și de echipament medical. Unul dintre mijloacele utilizate pentru promovarea acestor industrii va rămâne pentru încă o perioadă utilizarea mijloacelor de presiune pandemică asupra populației prin tehnicile politicilor de tip „biopower”.

Biopower este un tip de putere care se exercită asupra vieții: viața corpurilor și cea a populației. În versiunea sa de stat are vocația de a prelua conducerea vieții oamenilor, pe de o parte a corpului biologic (să-l disciplineze) și pe de o parte a populației (să o controleze). Constă în culpabilizarea victimei. Incapacitatea sau incompetența autorităților de a gestiona criza se ascund prin învinuirea cetățeanului pentru simplul fapt că s-a îmbolnăvit. Biopower presupune supravegherea în masă pentru a forța acceptarea socială a unor măsuri cu caracter restrictiv. Metoda utilizată este propagarea în spațiul public a ideii de „frică și moarte” și a „transferului de responsabilitate asupra populației”, făcându-o pe aceasta din urmă singurul garant și responsabil al bunei gestionări a crizei sanitare.
Declanșarea unui adevărat război al vaccinurilor între principalele puteri economice ale lumii arată importanța majoră pe care industria chimico-farmaceutică o va avea în noua structură de putere a lumii în care modelul neoliberal va fi tot mai puțin liberal și tot mai mult
biopower.

În concluzie, opinez că postpandemie economia mondială va fi puternic caracterizată și influențată de exacerbarea concurenței geoeconomice și geopolitice dintre SUA și China pentru cucerirea leadership-ului mondial. Victima colaterală a acestei lupte va fi modelul neoliberal al multilateralismului, care va ceda în fața accentuării practicilor protecționiste și ale presiunilor politice asupra libertății comerciale.
Trecerea cât mai rapidă și extinsă la faza a patra a revoluției industriale (digitalizare – 5G) va deveni unul dintre cele mai importante avantaje din punctul de vedere al avantajelor comparative, surclasând avantajele costului forței de muncă sau ale facilităților fiscale.

România încă se străduiește să ajungă la „normalitatea” dinaintea crizei pandemice, adică să-și consolideze penultimul loc european cu o economie manufacturieră și de subantrepriză față de câteva țări vest-europene.
Este o mare greșeală. România trebuie să facă pasul hotărâtor spre renunțarea la acea „normalitate” printr-un efort de prioritizare a obiectivelor în favoarea trecerii la o nouă stare și structură economică specifice noilor condiții ale competitivității internaționale.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Lansarea unei noi game de PC-uri Maguay

Compania Maguay, caracterizată drept „cea mai veche companie...

Ziua Silvicultorului, marcată de Romsilva și Asociația Administratorilor de Păduri

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Asociația...

CCIR și Romanian Board of Trade Toronto susțin parteneriatul economic România-Canada

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),...

MET România, 15 ani de activitate pe piața locală de energie

Compania MET România, parte a grupului elvețian MET,...