Vocea următorului deceniu european strigă: „România – țară dezvoltată și prosperă!”

Date:

În ultimele două decenii am exprimat de mai multe ori speranțele mele individuale și cetățenești în ceea ce privește calea de evoluție a României. Imediat după 1989 doream să fiu ocupat numai cu îndatoririle mele profesionale, fiind convins că societatea românească nu avea altă opțiune decât să urmeze modelul occidental, ceea ce credeam că se va realiza mai curând sau mai târziu. De la începutul anilor ‘90 am fost alarmat de „căutările” fără sens și direcție ale politicienilor români și m-am implicat în îndreptarea țării către Vest. Nu aveam în vedere, precum nu am nici astăzi, o transpunere mecanică la noi a modelului occidental, ci o mobilizare socială prin care însăși societatea românească să-și remodeleze conturul și esența pornind de la experiența Occidentului. Atunci se tot vorbea de „tranziție”, însă mi se părea de domeniul evidenței că „o tranziție spre nicăieri” însemna o „ieșire din istorie” (ca să-l parafrazez pe Lucian Blaga), fiind absolut necesară tranziția pornind de la un proiect propriu de societate pe care noi înșine să-l realizăm.

Tot în aceste decenii am scris și despre cum vedeam proiectul aderării noastre la Uniunea Europeană și integrarea societății românești în construcția europeană. Pe cât mi-a stat în putință m-am și implicat direct în demersul post-1989 al redefinirii noastre naționale și statale, atât prin munca mea științifică și educațională, cât și prin activitate diplomatică, politică și chiar antreprenorială. Recent, am încheiat un serial de analize istorice și prospective despre etapa primului deceniu al României ca stat membru al Uniunii Europene (unele publicate chiar în revista ECONOMISTUL). Motiv pentru care mi-am propus să nu mai spun cum aș vedea eu, personal, viitoarea decadă românească, dar nici nu eram mulțumit doar să interpretez anumite sondaje de opinie. De aceea, am să vă relatez câteva opinii extrase din dialogul meu, ca dascăl, cu clasa studenților masteranzi de la cursul de „Negocieri europene avansate” (Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, la sfârșitul anului 2016). Precizez că interlocutorii mei au fost tineri cu vârste între 22-30 de ani, proveniți din toate regiunile țării, cu profesii diferite, iar în următorul deceniu ar urma să fie în rândul grupurilor socio-profesionale cele mai productive ale țării. Spun, de la bun început, că starea lor generală de spirit este mai degrabă optimistă, majoritatea dorind și intenționând să se implice în programele naționale de dezvoltare europeană a României; câțiva dintre ei nu-și văd viitorul individual corelat cu viitorul țării, ci cu cel al societăților europene mai avansate; numai două persoane au susținut că nu mai cred în capacitatea României de a progresa, ceea ce le-a imprimat o atitudine defetistă și pe alocuri rebelă.

Totalitatea respondenților menționați apreciază că standardele de muncă și de viață din Uniunea Europeană nu sunt doar o aspirație pentru cetățenii români, ci și un imbold valoros, o oportunitate de a accelera procesele de dezvoltare locală. Important de menționat este faptul că oportunitatea respectivă nu este văzută ca un mecanism extern sau o contagiune, ci ca ocazie de a valorifica la maxim potențialul și resursele noastre proprii, atât cele naturale, cât și cele sociale și umane. Și trebuie subliniat faptul că, deși acum contextul politic european nu excelează prin claritate, tinerii parteneri de dialog erau convinși că aspirațiile lor locale/naționale pot fi realizate doar în contextul regional/european, iar circumstanțele globalizării nu reprezintă bariere ci șanse în plus de eficientizare a efortului nostru spre dezvoltare. Adaug imediat că obținerea efectelor pozitive scontate, într-un astfel de mediu regional și internațional, este văzută prin condiționalitatea ca societatea românească să recurgă la un management al politicilor publice, inclusiv al politicilor europene, care să fie exercitat într-o maniera democratică și, în același timp, utilizând competențele socio-profesionale cele mai calificate.

Deși au percepția că Uniunea Europeană este într-o prelungită și neexplicabilă criză „existențială”, viitorii parteneri sociali ai proceselor integraționiste din România continuă a avea încredere în capacitatea de reformare și performare a construcției europene la care am aderat în urma cu 10 ani. Mai mult, ei consideră că au datoria „să ajute ca UE să se dezvolte mai mult”. Cum? În primul rând făcând din țara noastră „un pilon important” al proiectului european, România trebuind să devină „un actor important regional-european”. Am detectat o așteptare crescută față de liderii locali și europeni pentru a susține viziuni de dezvoltare în durata a Uniunii Europene, cărora România să le răspundă prin elaborarea și aplicarea unor „planuri de dezvoltare de lunga durată”, care să dea speranțe și să îndemne către obținerea de certitudini ale prosperității cetățenilor români în propria lor țară. Este conștientizată necesitatea efortului și muncii intense pentru „a aduce Europa la noi acasă”, iar generația care va avea responsabilitatea realizării convergenței reale a țării cu procesul integrării europene are disponibilitate să se implice și să împlinească acest deziderat.

Aproape toți colegii mei mai tineri au subliniat faptul că în România s-a vorbit foarte mult, de la începerea pregătirii noastre pentru aderarea la Uniunea Europeană, despre necesitatea schimbării substanțiale și accelerate a societății, dar această schimbare s-a derulat destul de încet și mai mult ca urmare a unor presiuni sociale ori externe. Ca unul care am pus umărul la pregătirea aderării României la Uniunea Europeană, am știut că aceasta însemna realizarea unui amplu proces transformaționist. Acum mi se întărește convingerea că, așa cum spunea unul dintre interlocutorii mei, „schimbarea vine de sus”, așadar dinspre elita politică și conducătoare a țării care are datoria să propună strategii și programe valide de integrare a societății în viitoarea construcție europeană, să asigure un leadership transformaționist care să mobilizeze și să implice toți cetățenii României.

Una din concluziile experienței primilor 10 ani de apartenență la Uniunea Europeană, pe care partenerii mei de dialog au ținut să o evidențieze în mod special, este că schimbarea, în sensul realei europenizări a societății noastre, va fi determinată și de o transformare a mentalității cetățenilor și elitelor României. Mai mult, o adevărată dezvoltare a țării, care să asigure prosperitatea cetățenilor români, nu va fi posibilă fără o insistență aparte pe susținerea unui sistem educațional performant (adesea mi-a fost invocat modelul statelor nordice), pe crearea unui sector al sănătății și pe o perfecționare continuă a forței de muncă. În acest context, se deplânge „fuga creierelor” din țară, a profesioniștilor cu înaltă calificare, precum și a potențialului de cercetare și inovare. Poate că și conducătorii țării vor conștientiza că o creștere sănătoasă a competitivității României nu va putea fi obținută tot prin menținerea scăzută a salariilor lucrătorilor angajați în țară, ci prin valorizarea maxima a capitalului uman propriu în realizarea unor programe naționale de dezvoltare, care să aducă beneficii prin circumscrierea în Piața Unică a Uniunii Europene.

O critică severă o adresează generațiile tinere elitelor politice, dar și ale celor intelectuale. Aproape că tinerii de azi vorbesc deschis despre „trădarea intelectualilor” care, după 1989, în loc să propună proiecte și alternative societale, s-au înscris și ei într-o competiție neloială pentru înavuțire proprie, iar în procesul de pregătire a aderării la Uniunea Europeană au mimat sincronizarea cu Vestul pentru acceptabilitate și euro-burse. Și apropo de necesitatea stringentă a creării unui sistem educațional funcțional în epoca noastră, tinerii de azi ar vrea ca intelectualii români să-și amintească mai mult ceea ce au făcut corifeii Școlii Ardelene, Spiru Haret sau Dimitrie Gusti și nu doar să vorbească despre ce și cum au gândit acei intelectuali dedicați națiunii. Firește, nu pentru o rememorare istorică, ci cu scopul de a face ceea ce așteaptă și merită cetățenii României: o înscriere demnă și prosperă a țării pe calea de viață europeană. Aceasta cred că este datoria noastră, a tuturor fiilor și fiicelor României, în următoarea decadă europeană și în cele care vor urma!

Vasile Pușcaș
Vasile Pușcaș
Vasile Pușcaș este senior editor al revistei ECONOMISTUL, profesor, diplomat și om politic român, membru corespondent al Academiei Române.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Restart Energy a finalizat un proiect fotovoltaic pentru compania Dip&Gip, în valoare totală de peste 200.000 de euro

Restart Energy a finalizat construcția și instalarea unui...

ANALIZĂ XTB Radu Puiu: Coolcationing, noua tendință în turism pe fondul încălzirii globale

În lumina actualei crize climatice, oamenii își reorientează destinațiile...

ASE 4.0 – INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA UNIVERSITĂȚII 

Academia de Studii Economice din București – liderul învățământului...