Energia a fost importantă încă de la fundamentarea proiectului Uniunii Europene, atunci când statele membre fondatoare (Belgia, Franța, Germania, Italia, Olanda și Luxemburg) au creat Comunitatea Cărbunelui și Oțelului (CECO), în anul 1951. Atât CECO, cât și Tratatul Euratom privind instituirea unei Comunități Europene a Energiei Atomice (1957) au abordat cu precădere importanța a două surse de energie – cărbunele și energia nucleară. Ulterior, rolul decisiv al petrolului, al gazelor naturale și a energiei electrice a menținut energia în topul agendei economice și politice a Comunității generând o intensificare a activității de reglementare la nivel comunitar, în scopul creării unei piețe energetice europene, dar și a elaborării treptate a unei politici energetice la nivelul UE. Câțiva ani mai târziu, în 2007, prin Tratatul de la Lisabona, sectorul energetic a căpătat o bază juridică, iar UE a dobândit competențe partajate cu statele membre. În anul 2011, Comisia Europeană a lansat comunicarea privind securitatea aprovizionării cu energie și cooperare internațională, ceea ce a marcat totodată și formalizarea dimensiunii externe a politicii UE privind energia. Crearea unei dimensiuni externe a politicii UE pentru energie a fost realizată atât în scopul unei mai bune coordonări în rândul statelor membre, cât și pentru consolidarea profilului UE în relația cu partenerii externi. Măsurile de combatere a schimbărilor climatice și îngrijorările generate de acest fenomen au apărut mai târziu.
În prezent, energia și schimbările climatice sunt abordate în strânsă legătură, pornind de la faptul că producția de energie – în principal prin arderea combustibililor fosili și consumul de energie – în industrie, în rândul gospodăriilor și în sectorul transporturilor generează o cantitate semnificativă de emisii de gaze cu efect de seră.
Europa cunoaște o trecere de la un sistem energetic bazat pe combustibili fosili la un sistem energetic cu emisii reduse de dioxid de carbon, digitalizat și orientat către consumator.
Dinamica deosebit de activă a sectorului energetic la nivel mondial a determinat schimbări majore generate de factori precum implementarea unor politici de combatere a fenomenului de încălzire globală (de exemplu, semnarea Acordului de la Paris la sfârșitul anului 2015, prin care statele semnatare și-au asumat angajamentul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră) sau adoptarea de noi tehnologii.
