Ce se întâmplă cu petrolul?

Date:

Helen Thompson
profesor de economie politică la Universitatea din Cambridge

Nu există soluții de-a gata pentru dilema petrolului. Pentru majoritatea dintre noi, viața de zi cu zi depinde de producția și transportul petrolului, însă consumul de hidrocarburi este un factor cheie al schimbării climatice, ce pune în pericol habitabilitatea pe termen lung a planetei. Mai mult decât atât, nevoia de a aproviziona lumea cu petrol la un preț acceptabil a reprezentat cauza guvernării de slabă calitate în țările care îl produc, precum și o sursă de instabilitate geopolitică. Este improbabil ca acest lucru să se schimbe prea curând.

Economia globală din ziua de azi depinde în principal
de producția de petrol a trei țări: Statele Unite, Arabia Saudită și Rusia. Însă poziția SUA în raport cu celelalte două nu va putea fi menținută, deoarece producția americană de ulei de șist probabil va începe să scadă începând cu finalul acestei decade.

Nevoia unui tip de modus vivendi între cei trei mari producători de petrol – și dificultatea găsirii acestuia – a devenit extrem de clară în timpul carantinelor legate de COVID-19 din prima parte a acestui an. După menținerea unei alianțe a petrolului (OPEC Plus) din noiembrie 2016, Rusia și Arabia Saudită au ajuns să aibă interese opuse când cererea chinezească de petrol s-a prăbușit sub presiunea crizei provocate de coronavirus. Fiind deranjat de refuzul președintelui rus, Vladimir Putin, de a accepta noi reduceri de producție, prințul saudit Mohammed bin Salman (MBS) a decis să inunde piața într-o încercare de a crește cota de piață a Arabiei Saudite.
Dat fiind faptul că încercarea lui MBS a avut loc exact atunci când aproape toate marile economii se închideau din cauza virusului, prețurile petrolului s-au prăbușit în mod previzibil. Doar după ce președintele SUA Donald Trump a amenințat Arabia Saudită cu retragerea armatei americane, OPEC Plus a rezolvat conflictul. Reducerile de producție rezultante au împins prețul petrolului înapoi la valoarea lui din martie. Însă este în continuare neclar cu cât au contribuit producătorii de țiței din șisturi din SUA la reducerea cantităților furnizate. În măsura în care aceștia au profitat de decizia reducerii cantităților furnizate de către OPEC Plus, resentimentul care l-a determinat pe Putin să îl contreze pe MBS inițial se va intensifica.

Riscul unui triumvirat de facto al petrolului a dat naștere speranțelor, în anumite cercuri, pentru o mai bună colaborare internațională pe toate problemele energetice, Forumul Economic Mondial denumind criza petrolului COVID-19 o oportunitate pentru o „nouă ordine energetică”. Dar este fantezist să gândim că actualele probleme din sectorul petrolului sunt o oportunitate directă de a grăbi și gestiona scoaterea sa finală din cărți. Piețele de petrol sunt disfuncționale din punct de vedere structural, politic și financiar. A încerca să le reformăm de dragul lor, ca să nu mai vorbim de situația în care încercăm să obținem reducerea radicală a consumului de petrol, le va exacerba în mod obligatoriu defectele.

Din 2014, prețurile petrolului au fost prea mici pentru a susține majoritatea producătorilor pe termen lung. Reîntoarcerea la aproximativ 40 de dolari pe baril din martie nu a salvat industria țițeiului de șist, ci mai degrabă a menținut-o artificial. Compania pionieră a industriei țițeiului de șist, Chesapeake Energy, și-a depus cererea de intrare în faliment în iunie, ceea ce atestă faptul că prețurile sunt în continuare prea mici pentru a susține cheltuielile substanțiale aferente serviciului datoriei ale producătorilor din SUA. Situația este cu atât mai complicată pentru membrii ai OPEC care se zbat, motiv pentru care Arabia Saudită s-a chinuit atât de mult să convingă Irak, Nigeria și Angola să adere la cota de producție actuală a grupului.
Cu astfel de perspective slabe privind profitabilitatea în sector, investițiile au primit o lovitură zdravănă. Agenția Internațională pentru Energie se așteaptă ca declinul în valoarea investițiilor din acest an să fie cel mai mare înregistrat vreodată – acest lucru întâmplându-se într-un moment în care noile descoperiri de țiței înlocuiesc numai aproximativ unul la fiecare șase barili consumați.

Dacă cererea rămâne mică, criza economică și politică ce afectează deja Irakul riscă să escaladeze către o catastrofă similară celei care a copleșit Venezuela după prăbușirea prețului petrolului din 2014-15. Pe de altă parte, în cazul în care cererea își revine, capacitatea de producție redusă ar putea duce la o perioadă de deficit de petrol și prețuri mari înainte ca sectorul transporturilor să poată fi electrificat în mod semnificativ.

Cu toate realitățile sale dure, criza de petrol COVID-19 pare să fi încurajat un nivel mai mare de utopism energetic. Deși astfel de declarații nu pot fi niciodată făcute cu deplină certitudine, este posibil ca economia mondială să fi atins nivelul maxim al consumului de petrol în 2019. Problema este că, în cazul în care acest lucru se dovedește adevărat, cauza va fi incapacitatea oamenilor de a-și relua nivelurile anterioare de activitate fizică, ceea ce sugerează o recuperare redusă sau nonexistentă.

Pentru a reveni la subiect, cei care speră la o tranziție de succes către energia curată nu au luat în considerare, în mod realist, relația existentă dintre consumul de petrol și creșterea economică. Națiunile Unite încearcă să profite de criză pentru a obține un nou angajament de atingere a nivelului zero de emisii până în anul 2050. Însă acest lucru va valora puțin, dacă nu duce la un calcul sincer privind costurile directe și indirecte asociate utilizării energiei regenerabile, pentru a înlocui activitățile alimentate în prezent de petrol și gaze.

Rutina negării acestor complicații este general prezentă, iar marile companii petroliere vestice, cum ar fi BP, Shell și Total, au avut tendința de a o perpetua proclamându-și propriile obiective net-zero 2050. Actorii din industrie insistă că își vor compensa pe deplin producția lor continuă de petrol și gaz, cu toate că știu că potențialul tehnologiei de emisii negative (cum ar fi sechestrarea și stocarea carbonului) rămâne limitată, și că implementarea acesteia ar necesita terenuri folosite în prezent pentru cultivarea hranei.

Între timp, guvernele au fost mai mult decât dispuse să țină morală cu privire la lucrurile necesare pentru a rezolva problema schimbării climatice, în timp ce acordă un mai mare nivel de prioritate proiectelor pe termen scurt și mediu din industria combustibililor fosili. Există un motiv pentru care anumite guverne au cheltuit un așa mare capital geopolitic pe transportul de gaz, cum ar fi conducta Nord Stream II. Dacă Uniunea Europeană și guvernul britanic ar fi avut măcar cât de cât certitudinea că pot renunța cu rapiditate la gaz ca sursă de energie, atunci nu ar fi atât de interesate precum sunt de menținerea unor relații rezonabile cu Iran, ce găzduiește o mare parte din câmpul gazifer South Pars (de departe cel mai mare din lume).

În următorii câțiva ani, dificultățile economice și politice generate de petrol vor pune, cu siguranță, presiune pentru un nivel mai mare de realism energetic. Însă această necesitate nu trebuie să facă confruntarea cu criza climatică și mai dificilă. O acțiune climatică serioasă necesită o judecată serioasă cu privire la modul în care se poate obține în mod practic o tranziție către energia curată. Realismul energetic și climatic sunt la fel de importante, la fel ca și o strategie pentru gestionarea acelei enorme perturbări geopolitice generată de renunțarea la petrol. În orice caz, legiuitorii vor trebui să se concentreze pe gestionarea și limitarea consecințelor rezultatelor problematice inevitabile.


Helen Thompson este profesor de economie politică la Universitatea din Cambridge și autorul cărții „Oil and the Western Economic Crisis”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Lansarea unei noi game de PC-uri Maguay

Compania Maguay, caracterizată drept „cea mai veche companie...

Ziua Silvicultorului, marcată de Romsilva și Asociația Administratorilor de Păduri

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Asociația...

CCIR și Romanian Board of Trade Toronto susțin parteneriatul economic România-Canada

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),...

MET România, 15 ani de activitate pe piața locală de energie

Compania MET România, parte a grupului elvețian MET,...