_________________
În conversație cu
DANIEL YERGIN (foto)
Vicepreședinte al S&P Global
Creșterea cererii globale de energie și alte mărfuri i-a confruntat pe factorii de decizie și pe consumatori cu noi și dificile realități economice, politice și strategice. Deși evoluțiile specifice ale pieței de energie sunt greu de prezis exact, unele evoluții mai ample sunt deja incluse în analize.
În contextul în care războiul rusiei în ucraina perturbă piețele de mărfuri și complică și mai mult evoluțiile geopolitice mai extinse care au luat formă în ultimii ani, nimeni nu este mai bine poziționat decât Daniel Yergin pentru a oferi o opinie cu privire la noul peisaj energetic. Opinie pe care a conturat-o în noua sa carte, ingenios intitulată The New Map: Energy, Climate, and the Clash of Nations. El este, de asemenea, autorul cărții câștigătoare a premiului Pulitzer 1991 The Prize: The Epic Quest for Oil, Money, and Power și unul dintre cei mai importanți experți din lume în domeniul politicii și economiei energetice. El a vorbit recent cu Project Syndicate despre evoluțiile pieței energiei în urma pandemiei și invaziei Rusiei în Ucraina.
Project Syndicate: Există multe dezbateri în jurul întrebării: oare războiul Rusiei în Ucraina va accelera tranziția „verde” sau o va regresa, dată fiind incertitudinea sporită cu privire la aprovizionarea cu hidrocarburi, într-un moment în care multe economii se confruntau deja cu creșterea prețurilor la energie. Gândindu-vă la economiile cele mai importante, cum ar fi Statele Unite, Europa și China, în prezent dați mai multă crezare scenariului de „accelerare” sau scenariului de „regres”? Ce schimbări de politică au cele mai multe șanse de a înclina balanța într-o direcție sau în alta, și este vreuna dintre ele probabilă?
Daniel Yergin: Cred că răspunsul corect este ambele. Există în mod clar un nou impuls pentru generarea de energie electrică din surse regenerabile, iar acest lucru va continua. Dar va dura ceva timp și se va confrunta cu unele dintre aceleași dificultăți ale lanțului de aprovizionare și creșterii costurilor cu care se confruntă și alte părți ale economiei. „Regres” nu este chiar formularea corectă. Se pune mai degrabă un accent reînnoit pe securitatea energetică și pe asigurarea aprovizionării. Amnezia cu privire la această problemă critică de securitate a luat sfârșit. Uitați-vă la Germania. În cele din urmă, se angajează să introducă noi terminale de regazificare în porturile sale, fără de care nu poate importa și implementa gaz natural lichefiat (GNL).
Un principiu de bază al securității energetice este diversificarea, iar acest lucru va avea o mare influență asupra Europei – mult mai mare decât înainte de invazia rusă.
PS: Uniunea Europeană a luat în considerare un mecanism de ajustare a frontierelor de carbon, care ar acționa ca un tarif asupra importurilor de energie și produse cu emisii mari de dioxid de carbon, cum ar fi betonul. Având în vedere creșterea recentă a prețurilor, considerați că acest lucru ar mai fi fezabil?
DY: Ne aflăm într-o altă eră. Motivația pentru implementarea unui astfel de mecanism va exista în continuare, dar guvernele vor fi acum mult mai preocupate cu privire la introducerea unor costuri suplimentare în economiile lor și creșterea inflației. Și mai este și problema modului în care ar răspunde țările în curs de dezvoltare.
PS: Activiștii din domeniul climei au insistat mult timp pentru oprirea subvențiilor pentru combustibilii fosili. Dar abrogarea acestor politici este dificilă din punct de vedere politic și poate fi cel mai bine implementată atunci când prețurile petrolului sunt scăzute. Oare guvernele și-au ratat marea șansă în 2020, când prețurile au scăzut (devenind chiar negative pentru scurt timp)?
DY: Trebuie să fim atenți despre care se subvenții vorbim. Deși termenul este folosit la întâmplare, principalele subvenții financiare pentru combustibili fosili sunt cele care mențin prețurile reduse pentru consumatorii din țările în curs de dezvoltare – adesea din motive politice sau sociale. În schimb, unele dintre „subvențiile” pe care se spune că le primesc companiile de petrol și gaze, cel puțin în SUA, reprezintă același tratament fiscal pentru cheltuieli care este disponibil pentru toate celelalte industrii.
PS: SUA s-a bucurat de două decenii extraordinare, revoluția gazelor de șist și alte evoluții transformând-o într-un exportator net și producător mondial de hidrocarburi. Care sunt cele mai importante tendințe de urmărit în următorii ani în ceea ce privește sectorul energetic al SUA, în special combustibilii fosili?
DY: Păi gândiți-vă că revoluția gazelor de șist nu a fost nici măcar imaginată acum două decenii, la fel ca și reducerea dramatică a costului energiei solare. Prin urmare, orice predicție trebuie oferită cu un grad de modestie. Acestea fiind spuse, o dezvoltare care este destul de evidentă este că cea mai mare parte a noii capacități de generare a energiei electrice din SUA va fi regenerabilă. Asta fac companiile de utilități.
În câțiva ani, cel mai probabil se vor face progrese semnificative în ceea ce privește bateriile, iar până la sfârșitul deceniului ar trebui să fie clar ce rol vor juca reactoarele nucleare modulare de mici dimensiuni în mixul energetic. SUA va rămâne probabil unul dintre cei mai mari producători de petrol și gaze din lume, dar cererea de benzină va începe să scadă datorită penetrării vehiculelor electrice. GNL-ul american fi unul dintre pilonii de bază ai aprovizionării cu energie la nivel mondial. Nivelul la care această capacitate crește va fi determinat nu de amploarea resursei, ci de capacitatea de a asigura aprobarea și implementarea conductelor și facilităților. Aceasta este cu siguranță o tendință de urmărit.
Într-un fel sau altul, se vor înregistra progrese în ceea ce privește tehnologiile și tehnicile de captare a carbonului, deoarece acest lucru trebuie pur și simplu să se întâmple. De asemenea, până în 2030 vom ști dacă hidrogenul – care cu doar câțiva ani în urmă era oarecum neglijat – este pe cale să devină o componentă majoră a domeniului energetic.
Tehnologia și inovația nu stau pe loc. Fără îndoială, există o nouă surpriză care ia formă, ascunsă undeva într-un colț al lumii, și care va schimba complet peisajul. Dar o concluzie care se poate trage atât din exemplul șisturilor, cât și al energiei solare este că inovarea poate dura zeci de ani pentru a ajunge la punctul de revoluție științifică, unde întregul său impact devine clar.
PS: În urma invaziei Rusiei în Ucraina, Arabia Saudită a respins rugămințile SUA de a produce mai mult petrol, forțând SUA să exploreze noi discuții cu Venezuela și Iran. Cât de mult ar putea acest moment să zguduie alianțele, relațiile și rivalitățile existente? Oare crizele energetice îți pot dovedi cine sunt prietenii tăi adevărați?
DY: Relațiile Americii în Orientul Mijlociu sunt în continuă transformare. Sunt mulți factori implicați, iar tensiunile sunt evidente. Sentimentul aliaților consacrați din regiune este că interesele SUA au fost în scădere, deoarece revoluția gazelor de șist a făcut ca SUA sa fie practic energetic independentă pe bază netă (deși trebuie amintit că, dat fiind faptul că există o singură piață de petrol, prețurile interne ale petrolului din SUA nu sunt izolate). Această percepție a fost cu siguranță unul dintre factorii care au dus la tratatul de pace din 2020 dintre Emiratele Arabe Unite și Israel.
La rândul său, Arabia Saudită este profund angrenată ca unul dintre liderii OPEC+ (celălalt lider fiind Rusia). Dar războiul din Ucraina și scăderea producției ruse – precum și producția stagnantă a altor câtorva membri – au făcut situația din cadrul acestei grupări din ce în ce mai incertă. Posibilitatea ca pe piață să intre mai mult petrol iranian va depinde de existența unui nou acord nuclear, deși, bineînțeles, anumite cantități au intrat, chiar și așa.
Discuțiile de la Caracas par să nu fi ajuns nicăieri. Ar fi productiv să petrecem mai mult timp cu Canada. Acesta este un moment în care fiecare baril suplimentar este binevenit.
PS: Fiind cel mai mare importator de petrol și gaze din lume, China rămâne o sursă masivă de cerere
de energie. Care vor fi formele de energie de care va avea cea mai mare nevoie în următorii câțiva ani și de unde le va procura? Oare achizițiile sale de gaze rusești vor compensa măsurile pe care Europa le ia pentru a-și reduce propriile importuri de gaze?
DY: Aceasta este o întrebare foarte oportună. Deși China are un obiectiv pentru 2060 pentru emisii nete zero, ea are, de asemenea, o abordare „incluzivă” cu privire la energie, asigurându-se că are suficientă pentru a-și alimenta creșterea economică. În timp ce își construiește capacitatea de energie regenerabilă, continuă să importe cantități tot mai mari de petrol și gaze pentru a completa producția internă. Și încearcă să facă acest lucru din surse diversificate, inclusiv din SUA.
China ar putea absorbi un procent mai mare din exporturile Rusiei de GNL arctic. Însă a construi o nouă conductă importantă pentru a prelua ceea ce altfel ar fi zăcăminte neexploatate de gaze din Europa este probabil un proiect pe cinci ani. Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat deja clar că va susține construirea unei astfel de conducte. Va avea nevoie de ea.
PS: S-a vorbit mult despre anii 1970, când războaiele și revoluțiile din țările furnizoare de petrol au declanșat stagflații în economiile majore, cum ar fi SUA. În ce privințe seamănă momentul actual celui din anii 1970 și în ce privințe este fundamental diferit?
DY: Există cu siguranță similarități. Încă o dată, ne aflăm într-o eră profund alarmantă, plină de riscuri, un moment epocal în care asistăm la o reordonare a politicii globale. Lumea de după va fi diferită de cea de dinainte, și asta a fost valabil și pentru anii 1970.
Există, de asemenea, o similitudine în ceea ce privește oferta. Criza din 1973 (care a rezultat din decizia Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol arabe de a impune un embargo asupra petrolului pentru SUA și alte țări ca răspuns la războiul Yom Kippur) a izbucnit
într-un moment în care piața mondială a petrolului era deja extrem de strânsă, fără o capacitate de rezervă. În mod similar, Putin și-a lansat războiul
într-un moment al piețelor restrânse, lucru care ar fi putut face parte din calculul său, având în vedere că el a acordat întotdeauna o atenție deosebită pieței energetice.
Dar există și diferențe mari. Situația de astăzi nu vizează doar petrolul, ci și gazele naturale și cărbunele, lucru care nu s-a întâmplat în anii ’70. Mai mult, contextul actual prezintă o tensiune crescândă și un potențial conflict între două superputeri nucleare, ceea ce în 1973 a fost o posibilitate doar pentru un scurt moment.
PS: Acum că securitatea energetică este un subiect principal, guvernele din întreaga lume se luptă pentru a-și asigura aprovizionarea nu doar cu energie, ci și cu mărfuri esențiale, cum ar fi mineralele utilizate în vehiculele electrice și panourile solare. Intrăm oare într-o nouă eră a războaielor și conflictelor bazate pe resurse?
DY: Nu aș merge atât de departe, dar deja intrăm într-o nouă eră a concurenței în materie de resurse. Tot ce trebuie să faceți este să citiți rapoartele guvernamentale privind mineralele esențiale. Trecerea la sursele regenerabile de energie și la vehiculele electrice va duce la o creștere uriașă a cererii de minerale. Acest lucru înseamnă că va exista o creștere uriașă în domeniul mineritului, prelucrării și transportului, ceea ce va necesita noi lanțuri de aprovizionare complicate.
La S&P Global ne uităm la cum va arăta creșterea cererii pentru cupru. Răspunsul este de necrezut. Suntem cu toții familiarizați cu rivalitățile geopolitice și tensiunile pe care petrolul și gazele le-au provocat. Este deja evident că vor exista noi tensiuni geopolitice centrate pe mineralele necesare pentru a obține emisii nete zero.
PS: Așa cum se întâmplă adesea, sudul global, în special Africa, suportă consecințele revoltelor globale de astăzi, nu în ultimul rând sub forma penuriei de alimente. Dar Africa este, de asemenea, bogată în mărfuri care sunt acum la mare cerere. Sunt economiile africane majore pregătite să profite de cursa după minerale care urmează, sau sunt menite să sufere de blestemul resurselor naturale?
DY: Evitarea blestemului resurselor va fi o provocare. Deja este. Evitarea acesteia într-o țară în curs de dezvoltare necesită multă muncă – și consens. Dar mai există și o altă problemă: creșterea diviziunii nord-sud cauzate de politica climatică, în special în ceea ce privește disponibilitatea finanțării pentru lucruri precum conductele de gaze naturale. Astfel de investiții sunt importante pentru dezvoltare, deoarece permit oamenilor să renunțe treptat la gătitul cu lemne și deșeuri – surse de poluare a aerului interior care este asociat cu multe probleme de sănătate.
Țările în curs de dezvoltare au mai multe obiective urgente. Pe lângă gestionarea schimbărilor climatice, acestea trebuie, de asemenea, să își reducă nivelul de sărăcie, să stimuleze creșterea economică și să îmbunătățească sănătatea. Dacă venitul tău pe cap de locuitor este a zecea parte din cel al Europei, prioritățile tale vor fi, probabil, diferite.
PS: Conferința ONU privind schimbările climatice (COP26) de anul trecut s-a încheiat cu acordul țărilor de a reveni un an mai târziu cu angajamente mai concrete și mai ambițioase de decarbonizare. Acum că prioritățile politice au suferit o schimbare atât de bruscă, ce credeți că va aduce COP27, care va avea loc mai târziu în acest an în Egipt?
DY: COP26 a avut loc în timp ce Europa și Asia se aflau în mijlocul unei crize energetice de tip nou – una cauzată de lipsa de gaze naturale, cărbune și petrol – datorită creșterii cererii pe măsură ce economia globală își revenea de pe urma COVID-19. Este posibil ca COP27 să aibă loc într-un moment în care în Ucraina încă se poartă un război. Aș crede că s-ar pune accent pe gazul natural, captarea metanului și captarea carbonului în general, dar ar exista și o analiză a măsurii în care banii promiși sunt cheltuiți pentru finanțarea tranziției energetice. Dar acestea sunt doar presupuneri anticipate, cu șase luni înainte de eveniment.
Până la momentul acestuia, este posibil ca Egiptul, ca și alte țări, să se concentreze mai mult pe o criză alimentară globală și pe provocările sociale rezultate, precum și pe abordarea inflației și a turbulențelor economice pe care aceasta le-a declanșat.
Daniel Yergin, vicepreședinte al S&P Global, este autorul The New Map: Energy, Climate, and the Clash of Nations (Penguin Books, 2021), The Quest: Energy, Security, and the Remaking of the Modern World (Penguin Books, 2012), și The Prize: The Epic Quest for Oil, Money, and Power (Free Press, 1991), câștigătoare a premiului Pulitzer.
Project Syndicate, 2022. www.project-syndicate.org
