Numărul de persoane mediu angajate pe companie
România: 582 angajați;
Media UniunII Europene: 174 angajați;
Cifra de afaceri pe angajat:
România: 0,12 milioane EURO;
Media Uniunii Europene: 2,32 milioane EURO
Guvernarea actuală este concentrată puternic pe cererea agregată și pe venituri. Aplică otova directivele lui Keynes, care a contrazis cele mai elementare lecții de economie: pentru o creștere economică sustenabilă, nu consumul trebuie stimulat, ci producția. Consecințele sunt evidente: inflație și deficit comercial cu fiecare procent suplimentar anunțat cu mare aplomb științific de cei de la putere.
Absurditatea modelului economic promovat în ultimii ani este ușor vizibilă: în paralel cu stimularea consumului (prin salariul minim, dinamica salariilor în sectorul bugetar), guvernul lovește prin taxe și suprataxe sectorul de producție. Un exemplu la îndemână este cel al gazelor naturale (producție, distribuție, comercializare). Suprataxarea (2% pe cifra de afaceri) vine la pachet cu plafonarea prețului gazelor pentru consumatorii casnici (40% din piața gazelor, în momentul de față). Motivată de creșterea „nesimțită” a prețului (prezumția de lăcomie a celor din sector răzbate prin fiecare articol din ordonanță) dar și de populismul din spatele grijii bine disimulate pentru cel sărac și incapabil să facă față costurilor din factură (în prezent, prin creșterea salariului minim, sub 5% din consumatori ar mai avea această vulnerabilitate).
Succesul unui astfel de demers depinde foarte mult de starea reală a sectorului. Stare care nu a fost relevată niciodată în prealabil de guvern. Guvern care de ani buni refuză, prin institutul său de statistică, să pună la dispoziția publicului larg datele cu privire la sectorul de gaze (pe Eurostat datele lipsesc cu desăvârșire, cu foarte mici excepții).
Este sectorul gazelor unul de succes? O vacă de muls? Un câine care nu va pleca de la măcelărie de prea mult bine pe aici? Discutabil. Datele arată câteva lucruri contradictorii. În primul rând vorbim de o cifră de afaceri în sectorul producției de gaze care mai degrabă stagnează de la an la an, fără oscilații prea mari: în 2008 cifra de afaceri era de 917 milioane euro, în 2017 a ajuns la doar 1.040,2 milioane euro (1,3% din total cifră de afaceri la nivelul UE). Prin prisma acestui indicator, România are o poziție, mai degrabă, marginală la nivelul UE decât un jucător important în materie de producție (avem resurse importante la care preferăm să ne uităm decât să le exploatăm și să le introducem în piață, dându-le valoare economică). O taxă pe cifra de afaceri în domeniul producției de gaze ajută la dinamizarea vânzărilor în sector? Cu siguranță nu.
În al doilea rând, numărul companiilor producătoare de gaz din România este în scădere în ultimii ani (4 companii din 12 care activau în producția de gaze în 2014 au renunțat, în 2017 mai fiind active doar 8 companii; în plus, 2 din cele 8 dețin peste 80% din cifra de afaceri a pieței de producție a gazelor din România). În plus, 7,5% din companiile producătoare de gaze din Uniunea Europeană activează în prezent în România. În Polonia, spre deosebire de România, gazul este exploatat de 25 de companii în prezent. Nivelul concurențial relativ scăzut și în scădere este clar în defavoarea consumatorului de gaze (industrial, individual). Ajută ordonanța la intensificarea concurenței? În niciun caz. În al treilea rând, ocuparea în sector a scăzut constant în ultimii cinci ani: dacă în 2014 lucrau în sectorul producției de gaze 6.629 persoane, în 2017 numărul lor a scăzut la 6.284 persoane. Angajații din sectorul producției de gaze reprezintă 25% din totalul persoanelor angajate în acest sector la nivelul Uniunii Europene. Acest lucru spune că ocuparea în sector este supradimensionată în momentul de față (producția și cifra de afaceri în sectorul gazelor se obțin la nivelul Uniunii Europene cu un număr considerabil mai mic de angajați).
Va ajuta o suprataxare a sectorului de gaze din România creșterea sau menținerea ocupării la același nivel? Puțin probabil. Mai degrabă vom vedea disponibilizări menite să compenseze costurile suplimentare induse de această suprataxare. Numărul mediu al persoanelor angajate în sectorul producției de gaze este, în momentul de față, de 582 angajați / companie. La nivelul Uniunii Europene numărul este semnificativ mai mic (de circa 3 ori): 174 de angajați / companie. Cifra de afaceri pe angajat (o măsură a productivității muncii) este de doar 0,12 milioane euro, în timp ce în Uniunea Europeană este de 2,32 milioane euro. Taxarea cifrei de afaceri va eroda și mai mult din această cifră de afaceri / angajat punând o presiune în plus pe ocuparea din sector. În final, apreciem că ceea ce câștigă statul prin taxarea cifrei de afaceri pierde din taxarea muncii. Având în vedere presiunea pe sistemul public de sănătate și pe sistemul public de pensii, această mutare a taxării ascunde fără îndoială probleme suplimentare pentru bugetul României.
Sectorul gazelor, ca întreg sectorul de exploatare a resurselor naturale, rămâne sectorul cel mai vulnerabil la criză în momentul de față. Vulnerabilitatea sectorială (apreciată prin prisma ponderii cheltuielilor fixe în cheltuielile totale, a prăbușirii cifrei de afaceri și prin prisma duratei medii de plată a obligațiilor companiilor din sector) a crescut continuu și semnificativ în ultimul deceniu. Lichiditatea în sector este și ea puternic afectată, lichiditățile de care dispun companiile ce exploatează resursele naturale scăzând de 6 ori în ultimul deceniu. Îndatorarea a crescut continuu, față de 2008 datoriile aproape că s-au dublat (de la 16 miliarde lei la 24 miliarde lei). Sectorul operează cu un grad de îndatorare mult peste media națională. Exploatarea resurselor naturale se face de la an la an cu investiții tot mai puține. Companiile din sector renunță la investiții noi și le reduc la minimum pe cele pe care trebuie neapărat să le realizeze (din motive de siguranță). Sectorul exploatării resurselor naturale are cea mai mare rată de dezinvestire dintre toate sectoarele din România (activele imobilizate au scăzut în ultimul deceniu cu 72%). Industria extractivă are în prezent un ROE negativ și un ritm mediu multianual de evoluție a cifrei de afaceri negativ (cifra de afaceri, mai degrabă scade), fiind în topul sectoarelor celor mai puțin interesante pentru investitori din România în momentul de față.
În concluzie, statul își face iluzii că va obține mare lucru din suprataxarea sectorului gazelor din România. Mai mult, riscul ca operatorii din sector să treacă la ajustări de personal, la amânări de proiecte de investiții cu rol vital pentru calitatea produselor și serviciilor sau chiar să părăsească piața este foarte mare. Analizând în profunzime contextul, considerăm că renunțarea la această ordonanță este o decizie normală și înțeleaptă.
