_________________
KAREN KARNIOL-TAMBOUR (foto)
Șef cercetare de investiții
la Bridgewater Associates
Penuria de energie de astăzi nu a fost creată peste noapte. După ani de subinvestiții în capacitatea de producție, chiar și o mică reducere a ofertei globale poate trimite prețurile spre cer, iar acum factorii de decizie și investitorii se confruntă cu o gamă completă de alegeri dificile.
Am intrat într-o nouă perioadă de nesiguranță energetică, în care penuria acută va rămâne un risc persistent. Consecințele economice, politice și sociale ale acestei schimbări sunt deja evidente. Deficitul de energie înseamnă raționalizare, iar dacă raționalizarea este lăsată pe seama forțelor pieței, rezultatul va fi profund regresiv, persoanele mai sărace cheltuind cote disproporționat de mari din veniturile lor pe nevoi de bază, cum ar fi încălzirea și transportul.
inflația energetică va crește, la rândul său, riscul de tulburări sociale, așa cum șefii de stat, atât ai țărilor bogate cât și sărace, au neplăcerea de a afla pe repede înainte. Deși lipsa energiei va genera în mod natural investiții mai mari în capacități suplimentare, noile proiecte vor avea nevoie de timp pentru a fi puse în aplicare. Și cu excepția cazului în care majoritatea sunt neutre din punctul de vedere al emisiilor de carbon, investițiile efectuate pentru a răspunde unei nevoi pe termen scurt vor exacerba o problemă mult mai mare pe termen lung.
Nesiguranța energetică de astăzi reprezintă un fenomen ce s-a conturat de-a lungul unei perioade mari de timp. Majoritatea investițiilor în energie necesită mai mulți ani de zile pentru a fi finalizate, iar infrastructura asociată acestora tinde să fie utilizată timp de decenii. Așadar, amprenta energetică actuală a lumii a fost astfel integrată cu ani în urmă, motiv pentru care combustibilii fosili încă reprezintă peste 80% din consumul global de energie.
Chiar și înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, toți acei ani de investiții subdimensionate au însemnat că cererea globală de petrol a depășit fără excepție oferta. Efectul războiului a fost de a amplifica rapid dezechilibrul, prin eliminarea ofertei rusești de pe piață printr-un amestec de sancțiuni guvernamentale oficiale și autosancționarea de către comercianți și consumatori. Din moment ce Rusia încă aprovizionează unii cumpărători, războiul a redus oferta globală cu posibil 1,5% începând cu luna mai.
Poate că nu pare prea mult, dar chiar și o mică reducere poate avea consecințe serioase asupra prețurilor atunci când oferta este deja la limită. Când regimul lui Muammar el-Gaddafi a căzut în timpul unei perioade vulnerabile similare, în 2011, pierderea petrolului libian a redus oferta globală cu 1% și a dus la creșterea prețurilor petrolului cu 50%. În plus, producția și așa mai mică a Rusiei va deveni probabil blocată, deoarece sancțiunile asupra tehnologiei, echipamentelor și expertizei occidentale erodează capacitatea sa de a exporta petrol și gaze chiar și către cumpărătorii dispuși.
Din cauza decalajului semnificativ dintre noile investiții și producție, deficitul de petrol de astăzi nu poate fi atenuat rapid. Companiile americane care exploatează gazele de șist sunt echipate în mod unic pentru a crește producția relativ rapid, dar pierderile din trecut le-au făcut reticente în a lua măsuri agresive, și chiar și ele au nevoie de cel puțin nouă luni în avans. Producătorii tradiționali de petrol OPEC+ nu au capacitatea reală de a extinde producția mai mult decât au convenit pe calea cotelor mai mari, iar după ani de investiții subdimensionate, mulți producători se luptă să facă față chiar și acestor creșteri. În cele din urmă, deși un acord nuclear al SUA cu Iranul ar putea aduce pe piață noi cantități de petrol iranian, acesta este cel mai optimist scenariu posibil, și este puțin probabil înainte de sfârșitul anului 2022.
Noile instalații nucleare, solare și eoliene au nevoie de mai mult timp pentru a se dezvolta și a se conecta la rețea. Și chiar dacă aprovizionarea cu energie ar putea fi stimulată, ar exista în continuare constrângeri logistice în ceea ce privește transportul maritim, porturile și capacitatea de rafinare. De exemplu, conductele de gaz existente în Europa nu pot transporta gaze naturale lichefiate dacă nu există niciun terminal de import de GNL conectat la acestea, așa cum se întâmplă în prezent în Germania.
În condițiile în care cele mai multe surse de energie ar putea fi dezvoltate doar într-un orizont de timp de mai mulți ani, și având stocurile la minime istorice, piața este lăsată cu o singură modalitate de a atinge un echilibru pe termen scurt: o creștere bruscă a prețurilor, rezultând într-o cerere agregată mai mică. Noua lume a lipsei persistente de energie este, prin urmare stagflaționistă, dar și regresivă. În timp ce inflația crește, activitatea economică scade, deoarece există o cantitate inadecvată de energie pentru a o alimenta. Fără subvenții, persoanele cu venituri mai mici ar putea fi lăsate în afara pieței energiei, ceea ce ar introduce o formă periculoasă de inegalitate.
Europa a avut parte de o „simulare” a acestor circumstanțe în 2021, când Rusia a redus cantitățile de gaze naturale exportate. Guvernele au intervenit pentru a compensa creșterea costurilor energiei pentru gospodăriile cele mai vulnerabile, dar marile industrii consumatoare de energie au devenit neprofitabile și au fost forțate să își oprească sau încetinească producția. Acesta a fost un mod „eficient” de raționalizare a energiei, dar a dus, totuși, la o creștere mai lentă. Pe măsură ce deficitul s-a înrăutățit în 2022, aceleași circumstanțe au apărut în întreaga lume, iar majoritatea guvernelor nu au reușit încă să elaboreze un răspuns coordonat.
Tranziția la energie verde
Provocarea nu este doar de a produce mai multă energie pe termen scurt, ci și de a introduce o infrastructură energetică care va contribui la combaterea schimbărilor climatice. Blocarea pe combustibili fosili ar aduce mai multă încălzire globală în ecuație. Există două modalități de a evita acest rezultat.
Prima strategie este de a crea certitudinea reglementară că emisiile de carbon vor fi impozitate în viitor. Acest lucru se întâmplă deja într-o anumită măsură, mulți producători de petrol gândindu-se de două ori înainte de a face noi investiții în câmpuri petroliere care au o durată de viață operațională de zeci de ani. Cu toate acestea, există încă o incertitudine semnificativă cu privire la modul în care noile politici vor duce la o scădere a consumului de combustibili fosili în următoarele decenii. În plus, un număr mare de producători – în special giganți petrolieri deținuți de stat, care se bazează mai puțin pe finanțarea privată – vor fi stimulați să extindă capacitatea de producție ca răspuns la deficitul actual.
Cu inflația deja la cel mai înalt nivel din ultimii 40 de ani, nu va exista un apetit politic prea mare pentru măsuri care să crească suplimentar prețurile pentru energie. O posibilitate, deci, ar fi de a legifera prețurile carbonului pentru un moment aflat departe în viitor, astfel încât să intre în vigoare doar după ce presiunile inflaționiste de astăzi s-au diminuat. Având în vedere că mulți producători de combustibili fosili utilizează planificări bugetare pe termen lung, chiar și stabilirea prețului carbonului cu o numărătoare inversă de un deceniu ar fi suficientă pentru a descuraja investițiile pe termen lung în capacitate.
Cea de-a doua strategie este de a asigura faptul că se fac mai multe investiții verzi în prezent. Acest lucru ar putea lua forma unor cheltuieli fiscale pentru cercetare, dezvoltare și crearea pieței (comenzi de cumpărare în avans) pentru potențiale tehnologii revoluționare, în special cele care sunt în prezent prea riscante sau subdezvoltate pentru sectorul privat. În plus, guvernele pot subvenționa adoptarea surselor regenerabile de energie, vehiculele electrice, pompele de căldură și modernizarea clădirilor prin credite fiscale și politici de achiziții publice.
Deși cheltuielile guvernamentale ar putea spori presiunile inflaționiste (în funcție de modul în care se efectuează și se compensează), ar reduce, de asemenea, prețurile și costurile pentru întreprinderile și gospodăriile care profită de noile subvenții și stimulente. În comparație cu stabilirea prețului carbonului sau cu constrângerile legate de aprovizionare, această abordare pare mai promițătoare în contextul stagflaționist actual.
Rămâne de văzut dacă condițiile actuale vor conduce la o dezvoltare substanțială a energiei alternative. În Europa există un puternic consens politic în favoarea reducerii emisiilor și a încetării dependenței de hidrocarburile rusești, dar nu am văzut încă o diminuare a obiecțiilor cu privire la energia nucleară. În Statele Unite și în multe alte țări, consensul privind schimbările climatice este mai redus, iar deficitul de astăzi ar putea diminua și mai mult opoziția față de dependența de combustibilii fosili.
Indiferent ce fac guvernele în legătură cu deficitul energetic de astăzi, deciziile lor vor avea implicații majore pentru creșterea globală, inflație și prețurile activelor. Vor fi necesare cantități masive de fier, cupru, nichel și alte mărfuri pentru a construi rețeaua de energie regenerabilă și pentru a crește producția de vehicule electrice. Dar asigurarea unei aprovizionări adecvate a acestor metale va dura ani de zile. Ironia este că, pentru a combate schimbările climatice, factorii de decizie vor trebui să adopte orizonturile de zeci de ani caracteristice producătorilor de petrol pe care speră să îi dea deoparte.
Karen Karniol-Tambour este directorul departamentului de cercetare privind investițiile în cadrul Bridgewater Associates.
©Project Syndicate, 2022. www.project-syndicate.org
