Șocul energetic rusesc asupra Germaniei

Date:

_________________

HELEN THOMPSON (foto)
Profesor de economie politică
la Universitatea din Cambridge

Războiul din Ucraina a spulberat brusc bazele politice ale parteneriatului energetic de lungă durată al Germaniei cu Rusia. Dar, având în vedere complexitățile geopolitice de astăzi și cerințele tranziției energetice, nu ar fi surprinzător dacă presiunea de a reaprinde relația va apărea în cele din urmă.

De la începutul războiului din Ucraina, la sfârșitul lunii februarie, Europa s-a confruntat cu consecințele unei relații bazate pe energie cu Rusia care își are originea în epoca sovietică. Șocul nu a fost niciunde mai profund ca în Germania.

Dependența Germaniei de energia rusă a fost fondată pe relaxarea tensiunilor din Europa în timpul Războiului Rece și apoi pe pace, după prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991. În ciuda crizelor care ar fi avut potențialul de a-l deraia, parteneriatul s-a dovedit robust de-a lungul a șase decenii în care relațiile SUA-Uniunea Sovietică și mai târziu SUA-Rusia s-au alterat, cel mai notabil exemplu fiind atunci când guvernul polonez, sprijinit de sovietici, a introdus legea marțială în decembrie 1981. Dar războiul pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei a spulberat brusc fundațiile politice ale parteneriatului.

Deși Germania importă în continuare cantități mari de gaze din Rusia, guvernul său a mers în mod clar mult mai departe în sprijinirea sancțiunilor energetice decât se preconiza în prima săptămână a războiului. În cel de-al cincilea pachet de sancțiuni UE, adoptat în data de
8 aprilie, Germania a acceptat o interdicție asupra importurilor de cărbune din Rusia. Mai târziu în acea lună, Robert Habeck, vicecancelarul Germaniei și ministrul pentru afaceri economice și politici climatice, a declarat că o interdicție asupra petrolului rusesc ar fi „gestionabilă”. La momentul scrierii acestui articol, Uniunea Europeană, ca parte a celei de-a șasea runde planificate de sancțiuni, implementează eliminarea treptată a importurilor de produse petroliere rusești până la sfârșitul anului 2022, cu perioade de tranziție mai lungi pentru anumite state membre mai mici.

Dar amploarea șocului pe care îl resimte Germania nu ar trebui subestimată. Dependența pe termen lung a Germaniei față de energia din Rusia a apărut din cauza situațiilor acute de dependență energetică cu care s-a confruntat de mai bine de un secol.

Ca și alte mari puteri europene de la începutul secolului al XX-lea (cu excepția Austro-Ungariei), Germania nu avea rezerve interne de petrol. Spre deosebire de Marea Britanie și Franța, ea a ieșit din Primul Război Mondial fără un imperiu în Orientul Mijlociu. Și nici nu avea participații în vreuna dintre marile companii petroliere anglo-europene. În cadrul conferinței din San Remo din 1920, Franța a forțat Germania să predea partea deținută de Deutsche Bank din compania Turkish Petroleum Company, care deținea o concesiune monopolistă în Mesopotamia.

Având în vedere aceste handicapuri, cea mai accesibilă sursă de importuri de petrol pentru Germania a devenit, odată ce Stalin și-a reînviat capacitatea de export, Rusia cea bogată în energie. Dar logica schimbului de resurse energetice sovietice pentru capitalul și tehnologia germană a fost distrusă mai întâi de încercarea lui Hitler de a cuceri Uniunea Sovietică și apoi de declanșarea Războiului Rece. Administrația președintelui american Harry Truman nu a dorit ca vreo țară din Europa de Vest să importe petrol din Uniunea Sovietică sau din emisfera vestică, lăsând Germania de Vest să se bazeze pe aprovizionarea din Orientul Mijlociu și pe capacitatea militară a Marii Britanii de a o garanta.

Criza canalului Suez din 1956 a pus capăt acestui interludiu în relația energetică sovieto-germană. După ce intervenția președintelui american Dwight Eisenhower a ajutat la încetarea războiului condus de britanici împotriva Egiptului, Germania de Vest s-a orientat către aprovizionarea cu energie sovietică. Și, pentru că puține dintre descoperirile ulterioare de combustibili fosili din Marea Nordului au fost în apele teritoriale ale Germaniei, nu a existat nicio modalitate simplă de a evita importurile sovietice atunci când, începând cu anii 1960, gazul a devenit o sursă semnificativă de energie. Pentru guvernele conduse de social-democrați de la sfârșitul anilor 1960 și 1970, gazul sovietic și conductele vest-germane care îl aduceau în Europa de Vest au devenit baza materială a Ostpolitik.

Dat fiind faptul că această relație a supraviețuit revenirii Războiului Rece la începutul anilor 1980, firmele și guvernele germane nu au văzut niciun motiv pentru care aceasta s-ar fi putut dovedi mai problematică în vremuri de pace. Dimpotrivă, odată ce producția de energie rusească nu a mai fost controlată de statul sovietic, companiile germane de energie au identificat oportunități de parteneriate care le-ar fi putut oferi în cele din urmă anumite drepturi de producție în Siberia de Vest. Drept consecință, Germania nu a manifestat un interes prea mare cu privire la boomul gazului natural lichefiat (GNL), chiar dinainte ca Statele Unite să fi dezvoltat o nouă capacitate de export bazată pe șisturi.

Astăzi, Germania nu are altă opțiune decât să-și reducă dependența energetică de Rusia – iar economia globală se confrunta deja cu o criză energetică înainte de începerea războiului. La nivelurile actuale ale cererii de petrol, economia mondială nu poate funcționa fără cele 7,8 milioane de barili pe zi de produse petroliere exportate de Rusia în decembrie 2021. Prin urmare, indiferent de sancțiunile UE, întrebarea va fi dacă Germania va continua, voit sau nu, să importe în mod indirect o parte din petrolul rusesc.

În ceea ce privește gazele naturale, țările europene s-au confruntat deja cu constrângeri copleșitoare în ceea ce privește furnizarea, în comparație cu cererea curentă din toamna trecută. Lumea se confruntă acum cu un șoc al gazelor în China, similar șocului petrolului din China de la mijlocul anilor 2000. Importurile de GNL din China au crescut cu aproximativ 20% în 2021, ca urmare a redresării economice postpandemice și a trecerii deliberate a țării de la cărbune la gaz pentru încălzire. În decembrie 2021, prețul de import al gazelor naturale din UE a fost de 18 ori mai mare decât în ianuarie 2020, cu o lună înainte ca pandemia să lovească Europa.

Indiferent de câte porturi GNL poate construi Germania într-un timp scurt, importatorii germani vor trebui să concureze pentru aprovizionare cu țările asiatice. În ciuda retoricii administrației președintelui american Joe Biden cu privire la salvarea oferită de gazele de șist americane, industria nu are în prezent capacitatea de a răspunde unei creșteri mari a cererii europene de gaze maritime. Singura alternativă pe termen scurt în Europa este ca guvernul neerlandez să-și revoce decizia de a opri producția în câmpul de gaze Groningen, care a fost cândva cel mai mare din Europa.

Pe termen mediu, estul Mediteranei va deveni centrul atenției ca potențială opțiune de noi surse de aprovizionare cu gaze. Dar acest lucru implică probleme dificile cu privire la Turcia și va necesita o soluționare rapidă a disputelor legate de conducte, care până acum s-au dovedit a fi dezbinătoare.

Pe măsură ce războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă, este posibil ca UE să își extindă sancțiunile energetice. Dar, având în vedere situațiile geopolitice complexe din prezent, precum și cerințele tranziției energetice, nu ar fi surprinzător dacă presiunea de a reînvia relația energetică germano-rusă va reapărea în cele din urmă.


Helen Thompson este profesor de economie politică la Universitatea Cambridge și autoarea cărții Disorder: Hard Times in the 21st Century (Oxford University Press, 2022).

©Project Syndicate, 2022. www.project-syndicate.org

Articolul precedent
Articolul următor

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

De ce nu va funcționa piața liberalizată de gaze și energie electrică în România.

Preţul corect al gazelor pe o piaţă liberalizată este...

Victorie a transportatorilor români la Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Transportatorii români au avut câștig de cauză la Curtea...

Implicarea IMM-urilor în dialogul social

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din...

Misiune economică turcă în vizită la Camera de Comerț și Industrie București 

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB)...