Studiu comparativ privind impozitarea specifică a producției de gaze naturale offshore din Europa: România continuă să aibă cea mai ridicată rată efectivă de impozitare

Date:

Cel mai recent și comprehensiv studiu comparativ privind impozitarea specifică a producției de gaze naturale offshore din Europa, realizat de PwC România pentru Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), va fi lansat în cadrul unei serii de evenimente și de acțiuni de informare cu privire la aspectele tehnice ale reglementării producției de gaze naturale offshore în România.

În ultimii ani, relevă studiul, veniturile operatorilor din producția de gaze naturale (și petrol) au avut o scădere constantă. Această tendință vine în urma presiunii mari exercitate de prețurile în scădere ale hidrocarburilor, precum și a scăderii producției din zăcămintele aflate în exploatare. Însă dezvoltarea producției offshore ar avea un aport semnificativ la acoperirea cererii de gaze naturale din viitor, conform datelor studiului. Costurile și riscurile asociate unor astfel de proiecte, cu precădere celor de mare adâncime, sunt ridicate, iar investițiile se fac pe termen lung. De aceea, constată studiul, foarte puține companii la nivel global dețin know-how-ul, tehnologia și resursele financiare necesare pentru
astfel de proiecte.

„Rezultatele analizei comparative arată diferențe semnificative între ratele efective de impozitare ale producției de gaze naturale (offshore). Atât în 2020, cât și în 2019, România înregistrează cea mai ridicată rată efectivă de impozitare, de 23%, un nivel de peste 4 ori mai mare decât media din statele europene luate în considerare în cadrul studiului”, afirmă coordonatoarea studiului, Andreea Mitiriță, partener servicii fiscale la PwC România.

Studiul concluzionează că predictibilitatea și stabilitatea cadrului legislativ și de reglementare reprezintă o precondiție majoră a deciziilor de investiții care necesită costuri inițiale mari, riscuri ridicate și un termen lung de recuperare a acestora, precum cele din producția de gaze naturale offshore. De asemenea, regimul fiscal trebuie să fie stabil și competitiv, în vederea menținerii și atragerii investitorilor. În acest sens, pentru restabilirea echilibrului și a competitivității regimului fiscal aplicabil proiectelor de gaze naturale din Marea Neagră, este necesară modificarea Legii Offshore.

„Dialogul dintre decidenții de politici publice și reprezentanții sectorului este esențial în vederea dezvoltării unui cadru optim investițiilor în producția de gaze naturale offshore, pe fondul căruia să beneficieze atât statul, cetățenii, cât și investitorii”, este de părere Cătălin Niță, director executiv al FPPG.

FPPG atrage atenția încă o dată asupra faptului că oportunitatea momentului privind dezvoltarea rezervelor de gaze naturale din Marea Neagră trebuie exploatată acum în contextul în care gazul natural are șansa de a reprezenta combustibilul de tranziție. În caz contrar, există riscul ca potențialul de dezvoltare al României din perspectiva deținerii acestui avantaj competitiv să fie pierdut.

Studiul a analizat din punct de vedere comparativ ratele efective de impozitare specifice producției de gaze naturale offshore din statele europene considerate relevante, disponibile la 31 mai 2021, în vederea identificării unei imagini actualizate asupra „poverii” fiscale. Rata efectivă de impozitare pentru fiecare stat a fost calculată prin raportarea valorii redevențelor și a impozitelor specifice plătite de principalii jucători din industrie la veniturile obținute din producția și vânzarea gazelor naturale.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Implicațiile legislației REIT în contextul pieței imobiliare din România

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

Atenție la valoarea în vamă – noi ghiduri de simplificare emise de Comisia Europeană vin în sprijinul importatorilor

de Mihai Petre, Director, Global Trade, EY RomâniaCosmin Dincă,...

PwC Internal Audit Study: Îngrijorați  de riscurile tot mai mari, managerii vor ca auditul să acționeze mai rapid și din proprie inițiativă 

de Mircea Bozga, Partener PwC România Managementul companiilor își dorește...