_________________
Mariana Mazzucato și
Antonio Andreoni
LONDRA – Criza și recesiunea COVID-19 oferă o oportunitate unică de a regândi rolul statului și în special relația sa cu mediul de afaceri. Vechea ipoteză că guvernul reprezintă o povară pentru economia de piață nu mai este azi valabilă. Redescoperirea rolului tradițional al statului de „investitor de primă soluție” – mai degrabă decât de “creditor de ultimă instanță” – a devenit o condiție prealabilă pentru elaborarea eficientă a politicilor în epoca post-COVID.
Din fericire, investițiile publice au crescut. În timp ce Statele Unite au adoptat un pachet de stimulare și salvare de 3 trilioane de dolari, Uniunea Europeană a introdus un plan de recuperare de 750 de miliarde de euro (850 de miliarde de dolari), iar Japonia injectează un trilion de dolari drept ajutor suplimentar pentru gospodării și întreprinderi.
Cu toate acestea, pentru ca investițiile să conducă la o economie mai sănătoasă, mai rezistentă și mai productivă, banii nu sunt suficienți. De asemenea, guvernele trebuie să restabilească capacitatea de a proiecta, implementa și aplica condiționalitatea destinatarilor, astfel încât sectorul privat să funcționeze într-o manieră mai favorabilă creșterii inclusive și durabile.
Sprijinul guvernamental pentru corporații are mai multe forme, inclusiv subvenții directe în numerar, scutiri de impozite și împrumuturi emise în condiții favorabile sau garanții guvernamentale – fără să vorbim de rolul expansiv jucat de băncile centrale, care au achiziționat obligațiuni corporative la scară masivă. Această asistență ar trebui să vină la pachet cu unele constrângeri, cum ar fi obligarea firmelor să adopte ținte de reducere a emisiilor și să-și trateze angajații cu demnitate (atât în condiții de salarizare, cât și la locul de muncă). Din fericire, această formă de intervenție a statului nu mai este deloc un tabu, chiar și cu comunitatea de afaceri care redescoperă azi meritele asistenței condiționate – prin paginile unui Financial Times, de exemplu.
