_________________
de Charles A. Kupchan, profesor de afaceri internaționale
la Universitatea Georgetown
Raidul criminal al Hamas în sudul Israelului din 7 octombrie a declanșat o nouă rundă de vărsări de sânge îngrozitoare în Orientul Mijlociu. Chiar dacă campania militară a Israelului ca răspuns la atrocități reușește să înfrângă Hamas, va lăsa în urmă o populație din Gaza care se clatină, suferă și este furioasă. Mai mult, războiul va deteriora relațiile Israelului cu comunitatea palestiniană mai largă și cu frații lor arabi din întreaga regiune. Recuperarea va dura destul de mult.
este greu să vezi vreo parte bună în această criză îngrozitoare de violență. Cu toate acestea, merită să ne gândim dacă șocul provocat de război ar putea împinge conflictul aparent insolubil Israel-Palestina către o eventuală rezolvare. Se poate dovedi această tragedie, care i-a forțat atât pe israelieni, cât și pe palestinieni să privească în abis, a fi un punct de cotitură care va deschide calea către o pace durabilă?
A lua în serios această posibilitate și a privi dincolo de orizont în general, nu este doar un exercițiu de dorință. Explorarea modului în care conflagrația actuală ar putea pregăti terenul pentru pace poate ajuta la furnizarea unei foi de parcurs pentru israelieni, palestinieni și comunitatea internațională pe care să o urmeze după ce se lasă praful.
Pentru început, amploarea și intensitatea conflictului ar putea să-i convingă pe israelieni și palestinieni deopotrivă că trebuie să rupă ciclul de violență care a afectat regiunea timp de decenii. Desigur, luptele anterioare au călit de-a lungul timpului atitudinile de ambele părți și din motive de înțeles.
Israelienii au avut tendința de a răspunde la atacurile sporadice ale palestinienilor prin răzbunare și impunând restricții stricte asupra poporului palestinian – o abordare care a evoluat, parțial, din istoria anterioară a Israelului cu Gaza. Când Israelul s-a retras din Fâșia Gaza în 2005, a deschis doar calea pentru ca Hamas să preia puterea și să înceapă să lanseze o serie de atacuri. Această experiență, împreună cu actele continue de violență ale palestinienilor în Cisiordania, i-au convins pe mulți israelieni că eforturile de stabilire a păcii menite să aducă înapoi mai mult pământ ar fi nesăbuite și că menținerea statu-quo-ului este o alternativă mult mai sigură.
Problema este că statu-quo-ul – ocuparea Cisiordaniei și gâtuirea Gazei – este intolerabil și inacceptabil pentru palestinieni, care văd amestecul Israelului de represiune și intransigență diplomatică ca pe un motiv de război. Pentru mulți palestinieni, numai prin rezistență activă, inclusiv prin violență, pot să-i facă pe israelieni să înțeleagă că statu-quo-ul lor confortabil nu este atât de confortabil.
Drept urmare, palestinienii continuă să lupte, iar israelienii răspund prin strângerea controlului. Fiecare parte dă vina pe cealaltă, iar ciclul violenței continuă.
Sfârșitul complacerii
Dar de data asta ar putea fi diferit. Israelienii sunt îngroziți de eșecul lăudatelor instituții de securitate națională din țara lor. Superioritate militară, amenințări descurajatoare, supraveghere generalizată, garduri, ziduri și puncte de control: acești piloni ai politicii de apărare israeliene nu au făcut nimic pentru a împiedica Hamas să măcelărească peste 1.400 de oameni pe 7 octombrie. Ceva trebuie să se schimbe.
Același lucru este valabil și pentru palestinieni. Teroarea nihilistă a Hamas a adus doar moarte și distrugere pe scară largă în Gaza, impunând nevoia unei schimbări de curs. De fapt, chiar înainte de spasmul actual al violenței, mulți locuitori din Gaza erau pregătiți pentru o alternativă la extremismul Hamas.
Un sondaj de opinie realizat cu doar câteva zile înainte de atac a arătat că 67% dintre locuitorii din Gaza nu aveau încredere sau aveau puțină încredere în guvernul condus de Hamas. Mai mult, doar 27% din populație a ales Hamas ca partid preferat, iar o parte și mai mică – doar 20% – a susținut apelul Hamas pentru distrugerea Israelului. Marea majoritate a locuitorilor din Gaza a preferat o soluționare pașnică a conflictului, peste 50% fiind în favoarea unei soluții cu două state.
Dacă runda actuală de război determină simultan schimbări politice în Gaza, Cisiordania și Israel, ar putea duce la o trezire reciprocă, mai degrabă decât la o altă întorsătură a unui ciclu continuu de violență. În Gaza, stăpânirea Hamas este probabil încheiată ca urmare a campaniei Israelului de a o dezafecta, precum și a nemulțumirii tot mai mari în rândul populației locale.
În Cisiordania, Autoritatea Palestiniană sclerotică – văzută pe scară largă atât de locuitorii din Cisiordania, cât și din Gaza ca fiind coruptă și ineficientă – se clătină cu sprijin public limitat. Deși a fost ales în 2005 pentru un mandat de patru ani, președintele AP Mahmoud Abbas rămâne în funcție; nu au mai fost organizate alegeri prezidențiale de atunci. Aproximativ 80% dintre palestinieni cred că președintele în vârstă de 87 de ani ar trebui să demisioneze. În mod clar, conducerea AP a depășit cu mult data de expirare.
În Israel, cariera politică a prim-ministrului Binyamin Netanyahu s-a încheiat probabil. Cea mai mortală zi din istoria țării a avut loc în tura sa – o lovitură devastatoare pentru un politician a cărui marcă fusese construită pe ideea că numai conducerea sa era capabilă să-i țină pe israelieni în siguranță. Nu ajută cu nimic faptul că reformele judiciare pe care guvernul său le urmase înainte de izbucnirea războiului au produs disensiuni paralizante în societatea israeliană. Cifrele lui Netanyahu din sondaje sunt în cădere pe măsură ce el deviază vina pentru criza actuală și pe măsură ce se înmulțesc acuzațiile conform cărora conducerea sa dezbinată a pregătit scena pentru neglijența gravă în materie de securitate de pe 7 octombrie.
Cu siguranță, perspectiva unei schimbări concomitente a guvernului în Gaza, Cisiordania și Israel ar putea duce la o perioadă prelungită de incertitudine și ar putea ridica forțe și mai radicale. Dar ar putea aduce la putere și un nou cadru de lideri israelieni și palestinieni care sunt mai dispuși să dea o șansă păcii.
Intrarea Dragonului
Cea mai recentă rundă de război între Israel și Hamas are repercusiuni dincolo de Orientul Mijlociu, tocmai motivul pentru care Statele Unite și comunitatea internațională mai largă se implică într-o diplomație intensă. Privind în perspectivă, comunitatea internațională ar trebui să se bazeze pe angajamentul său în creștere în regiune pentru a reînvia un proces de pace care a dispărut efectiv.
În pofida faptului că au făcut referiri politicoase la necesitatea unei soluții cu două state, diplomații americani nu au făcut aproape nimic pentru a-și potrivi cuvintele cu acțiunile. Dar conflictul Israel-Palestina este acum în prim-plan: președintele american Joe Biden zboară spre Tel Aviv, în vreme de război, mai degrabă decât spre Kiev în vreme de război. După ce actuala vărsare de sânge se va încheia, factorii de decizie americani trebuie să profite de această deschidere pentru a promova negocierile.
SUA vor avea nevoie de ajutor considerabil, mai ales că tabla de șah diplomatică din Orientul Mijlociu s-a schimbat, în mare parte din cauza sosirii Chinei pe scenă. Numai în 2023, China a intermediat normalizarea relațiilor dintre Arabia Saudită și Iran, l-a găzduit pe Abbas la Beijing pentru a discuta despre procesul de pace și a adâncit legăturile cu Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și alte monarhii din Golf.
Războiul Israel-Hamas a creat o oportunitate pentru SUA și China de a lucra împreună pentru a promova perspectivele de pace în Orientul Mijlociu – un subiect care a fost prioritar în agendă în timpul vizitei ministrului chinez de externe Wang Yi la Washington în octombrie. Având în vedere că atât SUA, cât și China par interesate să caute modalități de a îmblânzi rivalitatea geopolitică din ce în ce mai intensă dintre ele, formarea unei echipe pentru a contribui la promovarea cauzei păcii între israelieni și palestinieni ar fi un bun început.
Angajamentul diplomatic al Chinei ar putea fi deosebit de important pentru a controla Iranul, care rămâne un păpușar periculos în Orientul Mijlociu, furnizând bani și arme către Hamas, Hezbollah și alte grupuri extremiste. China este cel mai mare partener comercial al Iranului, oferind guvernului chinez o influență considerabilă asupra Republicii Islamice. La rândul său, un Iran izolat consideră China ca pe linia sa de salvare diplomatică.
Cu discuțiile privind normalizarea relațiilor dintre Arabia Saudită și Israel în așteptare, dar în niciun caz moarte, SUA și China ar putea fi capabile să lucreze cu o coaliție de puteri regionale pentru a face Iranul mai puțin dispus – și mai puțin capabil – să alimenteze clivajele sectante, să inflameze forțele anti-israeliene și să stârnească probleme în regiune.
Pe fundalul atrocităților Hamas și al devastării cauzate de represaliile israeliene, un acord de pace pare departe. Dar nimeni nu și-a imaginat, în mijlocul șocului războiului de la Yom Kippur din 1973, că Israelul și Egiptul vor semna un tratat de pace șase ani mai târziu. Războaiele pot duce la noi începuturi, deoarece confruntă combatanții cu realități dure care necesită soluții.
Pentru israelieni și palestinieni, realitatea dură este că există aproximativ șapte milioane de evrei israelieni și șapte milioane de palestinieni care trăiesc între râul Iordan și Marea Mediterană, aceștia din urmă fiind pe cale de a obține o majoritate demografică. În aceste condiții, nu există o soluție cu un singur stat. Israelienii nu vor permite niciodată ca țara lor să fie guvernată de o majoritate palestiniană. În același timp, Israelul nu poate guverna la infinit asupra milioanelor de palestinieni care trăiesc în aer, fără o țară.
Singura cale către pace este o soluție cu două state în care israelienii și palestinienii trăiesc în siguranță unii alături de ceilalți. Șocul acestui război ar putea face ambele părți să recunoască această realitate.
Charles A. Kupchan, profesor de afaceri internaționale la Universitatea Georgetown și cercetător principal în Consiliul pentru Relații Externe, a făcut parte din Consiliul de Securitate Națională sub președinții Bill Clinton și Barack Obama.
