Anunțul recent al administrației americane cu privire la creșterea tarifelor la oțel și aluminiu, cu argumentul justificativ de protecție a securității naționale, reprezintă o amenințare reală a unui război dăunător în comerțul internațional. Tot din argumente de securitate europeană, acum șapte decenii s-a creat Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, fundamentul pentru piața internă unică, complet liberalizată, și pentru viitorul proiect al Uniunii Europene. Comerțul internațional și-a definit în paralel propriile reguli de joc, guvernate de către OMC – în jurul celor mai mari două blocuri comerciale, european și american –, astăzi greu încercate de decizia SUA.
Suntem în fața a două scenarii, ambele complicate pentru Organizația Mondială a Comerțului (OMC):
Pe de o parte, dacă majorarea tarifelor pe baza argumentului invocat este contestată la OMC, decizia activării Articolului al XXI-lea al GATT (General Agreement on Tariffs and Trade) privind „excepțiile de securitate” ar deschide supapa pentru ceilalți parteneri comerciali internaționali. Orice stat membru al OMC ar putea invoca argumente similare, de natura intereselor de securitate esențiale, pe baza precedentului creat de SUA.
Pe de altă parte, o decizie sancționatorie a OMC împotriva SUA ar cauza nemulțumiri puternice la Washington și riscă chiar să se ajungă la retragerea SUA din OMC.
Tranșeele săpate în sistemul de comerț internațional din ce în ce mai protecționist ar putea avea consecințe extrem de dăunătoare pentru economia globală. Din acest motiv, creșterea tarifelor a fost descrisă de unii comentatori ca fiind o „opțiune nucleară”.
În pofida deciziilor G20 de liberalizare a economiei globale din ultimele decenii, sentimentele și atitudinile protecționiste escaladează. Această tendință de auto-apărare este, cu siguranță, detestată de susținătorii cooperării economice internaționale și de sistemul de comerț liber bazat pe reguli pe care îl reprezintă OMC. Dar este asta o amenințare existențială pentru OMC? Se întreabă Stuart Harbinson, Senior Fellow la ECIPE – Centrul European de Economie Politică Internațională.
„Fără a subestima potențialele consecințe economice grave ale escaladării spiralei protecționiste, este important de recunoscut ce este și ce nu este OMC. În primul rând, ce nu este și nici nu a fost vreodată, nu este o curte internațională. Sistemul de reglementare este adesea descris ca «liant», dar a fost proiectat cu niște limitări clare. Judecățile sale nu sunt executorii. Sunt de preferat soluțiile acceptate mutual, în concordanță cu dispozițiile OMC. Acolo unde negocierile eșuează în a rezolva o dispută, problemele pot fi argumentate prin constituirea unor paneluri și a organismelor apelate. Dacă o măsură ofensatoare nu este eliminată, există dispoziții de «compensare» sau de suspendare, cu un grad echivalent de «concesii» din partea părților adverse afectate. Dar partea care pierde încă poate să aleagă dacă să aducă măsura de salvgardare în rând cu regulile OMC sau nu. Ar putea alege, așa cum UE a procedat în cel puțin un caz important, să mențină măsura și să plătească un preț pentru asta.
În al doilea rând, se deduce din cele de mai sus că sistemul de rezolvare a disputelor din OMC este în mod esențial un mecanism de încurajare a conformării cu normele Acordurilor OMC. Oprește încălcarea suveranității naționale. Nu este un mecanism specific de expulzare a unui membru pentru încălcarea regulilor sale. Ar putea fi penalizat de un alt stat membru afectat direct, dar este la latitudinea fiecărui stat membru să decidă care sunt minciunile din spatele intereselor naționale.
Pericolul în circumstanțele actuale este ca OMC să fie văzut ca victima propriului succes, de la înființarea sa din 1995, în reglementarea multor dispute de comerț. Dar așteptările ar trebui să fie mai realiste. Sunt limitări clare în ceea ce privește abilitatea sa de a influența luarea deciziilor la nivel național. OMC nu este responsabilă pentru creșterea protecționismului și mecanismele de a face față disputelor comerciale sunt constrânse de natura și de limitele acordurilor în care statele membre s-au implicat în mod voluntar.
Nu se poate spune nici că OMC nu este, în prezent, în pericol. Oricum, nu ar trebui judecat după standarde pe care nu le-a proiectat niciodată. În fond, dacă sunt probleme clare în situația curentă, ar trebui făcut un portret mai realist al capacităților și limitelor sale în viitor”.
În timp ce OMC face pași majori în normele de drept internațional, noi, europenii, și implicit România, ar trebui să luăm o pauză pentru reflecție. România e o economie foarte mică, raportată la economia mondială, dar UE este foarte mare și poate cere spațiu suficient pentru negociere, mediere și consiliere. În plan intern, România este obligată să-și axeze politicile publice pe competitivitate, pentru a-și diminua vulnerabilitățile externe în zona deficitelor externe și a cursului de schimb.
Pornind, desigur, de la câteva realități:
1. Economiile mari nu sunt pregătite să accepte ca politicile economice naționale importante să fie stabilite de o autoritate supranațională. Își doresc să aibă dreptul la propria voință.
2. Economiile mari își doresc să se supună regulilor internaționale doar în măsura în care o fac în prezent. O fac deja, pe de o parte pentru că tehnologia le obligă la integrare, indiferent dacă le convine sau nu. Pe de altă parte, pentru că văd că un sistem supranațional aduce valoare, chiar dacă are și unele limite.
3. Condiția nescrisă este că statele membre ale OMC, dar și organismele decizionale ale OMC ar trebui să facă anumite compromisuri în modul în care sunt acceptate și generate aceste devieri de la normele comerțului internațional liber sau reglementate prin impunerea limitelor legale ale acordurilor semnate. În practică, aceste compromisuri au fost aproape absente.
4. OMC a fost privit în mod exagerat ca un polițist, judecător și jurat în comerțul internațional. Problema e că nu poate face progrese fără consensul și suportul colectiv al statelor membre. Ar trebui să recunoaștem realitatea, să avem așteptări moderate și să ne concentrăm pe ceea ce poate să realizeze în mod concret. Poate că nu e o perspectivă atât de reușită cum sperau unii inițial, dar este una de substanță.
5. Ar fi un gest de auto-apărare nebunesc la cel mai înalt grad să se permită dezintegrarea sistemului de comerț multilateral. Luând în considerare toți factorii, sunt motive să sperăm că jucătorii mari, care sunt principalii gardieni ai sistemului, vor stopa căderea în abis. Doar așa, OMC va supraviețui crizei actuale a naționalismului economic și ar putea fi într-o formă mai bună pentru a face față provocărilor viitoare.
