Către democrație și înapoi în Asia de Sud-Est

Date:

_________________

Anwar Ibrahim
Liderul opoziției din Malaezia

Timp de mai multe decenii, de-a lungul Asiei de Sud-Est, mișcările de la nivel local „conduse de oamenii simpli” s-au luptat pentru reforme democratice, drepturile omului, acces mai bun la învățământ și servicii sanitare de calitate și, nu în ultimul rând, pentru sfârșitul sărăciei extreme. Aceste mișcări au fost motivate de o viziune a prosperității incluzive și o justiție socială care să fie alternativa la „drumul către iobăgie” neoliberală spre care bună parte din regiune s-a îndreptat de la sine.

Din păcate, câștigurile obținute cu greu în ultimele decenii sunt acum în pericol. Asia de Sud-Est a făcut un pas înapoi de la democrație, și erodarea responsabilității va duce la rezultate predictibile, inclusiv concentrarea puterii, corupție în masă, afaceri și elite politice care vizează profitul cu orice preț, cenzura presei și limitarea libertăților de întrunire. La acestea se adaugă și impactul destabilizant al schimbărilor climatice, migrației în masă, creșterii insecurității alimentare și inegalității economice, iar riscurile se pare că se vor agrava și mai mult.

Ascensiunea fascismului și autoritarismului și colapsul societăților libere devin din ce în ce mai probabile; de fapt, deja se întâmplă. Singura cale de a contracara aceste forțe este printr-un puternic angajament față de reforma instituțională, o bună guvernare și responsabilitate.

Regresul democratic este o tendință globală, care afectează chiar și cele mai rezistente exemple ale lumii. Iar acest lucru este evident în mod special în Asia de Sud-Est a zilelor noastre. Autoritarismul are un avantaj clar în Myanmar, după lovitura de stat militară de la începutul acestui an; în Thailanda, unde un bloc regal-militar și-a consolidat puterea și în Filipine unde populismul penal – inclusiv crime extrajudiciare – au câștigat teren. De-a lungul regiunii, corupția continuă să înflorească, privând cetățenii de locuri de muncă de calitate, infrastructură, învățământ și servicii sanitare.

Teama de intervenții străine și terorism, împreună cu pandemia de COVID-19 au exacerbat eroziunea democratică prin oferirea unui pretext liderilor să restricționeze libertățile civile și drepturile omului. În țările cu o istorie îndelungată a autoritarismului și conflictelor, precum Myanmar, instituțiile democratice nu s-au maturizat complet și astfel, au fost demontate ușor. Între timp, în Thailanda și Filipine nu s-au atins așteptările sociale și economice ridicate de majoritate, alimentând astfel polarizarea și permițând ascensiunea liderilor carismatici, neliberali.

Maladia Malaeziei

Dar poate că nicăieri în Asia de Sud-Est regresia democratică nu a fost mai evidentă – și mai dramatică – decât în Malaezia. Doar în urmă cu câțiva ani, lucrurile arătau bine pentru țară. În 2018, după mai mult de șase decenii  sub regimul unui singur partid, malaezii au ales coaliția multirasială Pakatan Harapan.

Victoria coaliției a încununat o mișcare de două decenii, condusă de un grup divers de studenți, grupuri ale societății civile și activiști de la nivel local. Iar tranziția care a urmat a fost pașnică și plină de speranță. Malaezia părea că scăpat în final de sub jugul regimului semiautoritar, iar reformele instituționale radicale prindeau în final contur. După cum am scris într-un ton optimist la acel moment, cu noul guvern în funcție, Malaezia putea „în final să înceapă să construiască democrația justă, echitabilă și eficientă pe care reformatorii ei și-o imaginau de mult timp”.

S-au făcut unele progrese. Presa a câștigat mai multă independență și un amendament constituțional a extins dreptul de vot pentru cetățenii de peste 18 ani. Mai mult, în 2019, Malaezia a urcat zece locuri în indicele de percepție a corupției stabilit de Transparency International.

Totuși, cele mai importante reforme – de a asigura independența judiciară, elimina detenția preventivă și stabilirea unor limite de mandat pentru prim-ministru – nu au fost instaurate. Și speranța că vor fi a fost spulberată curând: în martie 2020, regimul înlăturat a organizat o lovitură de stat, care a fost posibilă din cauza influenței toxice a polarizării rasiale și a eșecului noului guvern de a asigura îmbunătățiri palpabile existenței și subzistenței clasei muncitoare din Malaezia și comunităților marginalizate.

Criza COVID-19 care a izbucnit la scurt timp după aceasta a asigurat perdeaua de fum pentru ca guvernul să implementeze o ordonanță de urgență și să suspende parlamentul pentru șapte luni, sustrăgându-se astfel de la supravegherea parlamentarilor și verificările și bilanțurile instituționale. În 2020, Malaezia a pierdut  șase locuri în Indicele de percepție a corupției.

Cabinetul cu 70 de membri al Malaeziei – cel mai mare guvern al lumii în raport cu numărul de locuitori – nu a reușit să gestioneze nici pandemia, nici criza economică pe care a provocat-o. Mai mulți indici de răspuns pandemic global – conform Economist, Bloomberg și Nikkei Asia – au plasat Malaezia la sau aproape de capătul de jos al listei. Deloc surprinzător, economia Malaeziei s-a contractat până la 5,6% în 2020 – cea mai slabă performanță de la criza financiară din Asia din anii ’90 – și estimările de creștere pentru 2021 au fost în mod repetat evaluate în scădere, de la 7% la sub 3%, unii economiști anticipând o recuperare și mai lentă.

După cum arată experiența din Malaezia, oferirea de remunerații considerabile, avantaje și acces la achizițiile guvernului politicienilor și protejându-i de răspunderea publică este calea sigură spre cheltuirea resurselor publice și distrugerea economiei. Și totuși, chiar și cu închiderile din pandemie care au împins aproape 50% din clasa mijlocie – aproximativ 580.000 de familii – sub limita sărăciei, cei mai bogați 10% continuă să prospere.

Capcana corupției

După cum am scris acum mai bine de 25 de ani, prosperitatea în Asia de Est „nu este probabil să fie sustenabilă sau sigură dacă prioritizează acumularea averii” în detrimentul „justiției sociale și trivializează problemele sociale”. Am argumentat că buna guvernare, responsabilitatea și transparența sunt fundamentul unei creșteri și dezvoltări economice sustenabile. Am avertizat că dacă permitem „elitelor să treacă cu vederea peste entropia lor morală, corupție, nepotism și alte excese”, „Miracolul economic est-asiatic” nu va avea viață lungă.

În Malaezia, marea corupție și profitul cu orice preț au reprezentat regula pentru mai mult de trei decenii. În 2015, Malaezia a fost cotată pe locul cinci în lume pentru ieșirea de capital ilicit, pierzând aproape 420 de miliarde de dolari din 2004. Politicienii malaezi, inclusiv foști și actuali miniștri de finanțe, au apărut în dosarele Panama și Pandora – scurgerile de informații arătând modul în care bogații își ascundeau banii. Adevărata amploare a holdingurilor offshore ale politicienilor, membrilor familiilor lor și apropiaților lor este de fapt mult mai mare decât au demonstrat aceste scurgeri de informații. Sunt necesare investigații ulterioare ale autorităților competente.

Malaezii au puțină încredere că liderii politici au soluții pentru multitudinea lor de probleme. Și pe bună dreptate: reformele guvernamentale importante și administrarea economică eficientă sunt imposibile într-un mediu în care se colecționează resurse, se caută profitul cu orice preț și independența instituțională este în declin. Numai prin înlăturarea corupției – și a politicienilor care o perpetuează – Malaezia își poate reconstrui economia și mijloacele de trai ale populației sale după pandemia de COVID-19. Același lucru se aplică și pentru restul Asiei de Sud-Est: țările trebuie să se angajeze să construiască o „economie umană”.

Un prim pas ar fi să se aloce limite de timp clare pentru guvernele cu puteri extraordinare care au activat în timpul pandemiei de COVID-19. Politicienilor nu mai trebuie să li se permită să folosească criza pentru a-și consolida puterea și pentru a eroda instituțiile democratice. Restabilirea imediată a notelor de plată și a bilanțurilor este esențială pentru a sprijini progresul către o Asie de

Sud-Est mai tolerantă, pluralistă, capabilă să asigure justiția socială, inclusiv prosperitatea și dezvoltarea sustenabilă acasă și să contribuie la măsurile globale de a aborda problemele comune.


Anwar Ibrahim, membru al Parlamentului din Malaezia, este liderul opoziției, președintele Parti Keadilan Rakyat și președinte al coaliției Pakatan Harapan.

Drepturi de autor: Project Syndicate, 2021. www.project-syndicate.org

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Prelungirea plafonării primelor RCA nu este un „medicament minune”

Industria de asigurări a luat nota cu profunda...

Digitalizarea raportărilor fiscale – etapele anului 2024. Ce schimbări apar la e-Factura?

de Victoria Dobre, Senior Manager și Ștefan Machidon,...

Costul proprietății – mai scump din 2025 pentru toți. De ce și cum?

de Alex Milcev, Partener, liderul departamentului Asistență fiscală și...

Criza energetică a Europei a fost învinsă în primul rând datorită, reducerii voluntare a consumului de energie 

În februarie 2024 Comisia Europeană a recomandat statelor membre...