Date:

_________________

Chris Patten
Cancelar la Universitatea din Oxford

Dictatorilor nu le place ca alte persoane să le evalueze performanța. Orice fel de evaluare a succeselor sau eșecurilor unor astfel de lideri, chiar și de către colegii și consilierii lor apropiați, este un pas mare către subminarea lor. Permiterea criticii, ca să nu mai vorbim de încurajarea ei, este exclusă.

Președintele chinez Xi Jinping, cel mai puternic șef al Partidului Comunist din China de la Mao Zedong, trebuie să aibă un sentiment deosebit de puternic în acest sens. În 2022, Xi va solicita aprobarea celui de-al 20-lea Congres al PCC pentru planul său de a rămâne la putere pentru un al treilea mandat, eliminând astfel limita de două mandate stabilită de Deng Xiaoping și la care a aderat încă de atunci.

Acel aranjament a fost parțial o încercare de a preveni orice întoarcere la o dictatură ca a lui Mao și a reușit să colectivizeze conducerea PCC. Dar trebuie doar să ne uităm la cultul personalității instituit de Xi și să pătrundem în sensul „gândirii Xi Jinping”, care a fost acum încorporat în constituția partidului, pentru a înțelege intențiile actualului președinte chinez.

În primul rând, filosofia atotcuprinzătoare a lui Xi afirmă că PCC este moștenitorul a tot ceea ce este mai bun în istoria și cultura chineză. În al doilea rând, există un element puternic de naționalism infuzat de nemulțumiri. În al treilea rând, și probabil cel mai important, este directiva conform căreia partidul și țara să nu uite niciodată că Xi este responsabil de tot, din momentul în care oamenii se trezesc dimineața până când sting lumina de pe noptieră noaptea. Și chiar și atunci, Xi încă îi urmărește și îi veghează.

Dar chiar dacă Xi nu dorește ca alții să-i verifice situația, cei mai apropiați consilieri ai săi trebuie să înțeleagă că este posibil ca acesta să fi irosit anii de putere de vârf pe care i-a câștigat China din cauza puterii sale economice și a problemelor cu care se confruntă țările occidentale de la criza financiară globală din 2008. Problemele existențiale „postvârf” ale Chinei vor deveni acum din ce în ce mai evidente. Țara incontestabilă care a fost nu seamănă deloc cu noua și îngrijorătoarea putere. Într-un fel, asta o face și mai deranjantă și amenințătoare pentru restul lumii.

Trei probleme

Cea mai recentă manifestare dramatică a alunecării Chinei peste un punct de cotitură a fost criza dezvoltatorului imobiliar Evergrande. Compararea acestui lucru cu prăbușirea Lehman Brothers din 2008 nu mi se pare un punct de plecare sensibil. Dezastrul Evergrande depășește cu mult un eșec uriaș al pieței și reunește două dintre cele trei mari pericole existențiale cu care se confruntă guvernul chinez.

Prima este îndatorarea excesivă – nu în ultimul rând în sectorul imobiliar. Astăzi, China are nevoie de două ori mai multe împrumuturi pentru a produce fiecare măsură de creștere decât în urmă cu zece ani. Kenneth Rogoff de la Universitatea Harvard și Yuanchen Yang de la Universitatea Tsinghua estimează că sectoarele imobiliare și construcții reprezintă 29% din PIB-ul chinez. Vânzările de terenuri sunt deosebit de importante pentru generarea de venituri pentru guvernul local, iar aproximativ 78% din averea personală chineză este legată de locuințe. Cu toate acestea, datoria totală a Chinei a crescut de opt ori între 2008 și 2019, iar acum este aproape de trei ori cât PIB-ul său.

Cea de-a doua problemă majoră a Chinei este demografică: datoria în spirală și scăderea productivității au fost însoțite de o scădere dramatică a dimensiunii populației de vârstă activă. Se estimează că populația activă economic a țării se va reduce cu 194 de milioane până în anul 2050.

Mai mult decât atât, atât numărul de familii, cât și rata de fertilitate sunt în scădere, pe măsură ce raportul distorsionat dintre bărbați și femei persistă. Dezechilibrul este cel mai mare în rândul celor mai tinere grupe de vârstă: în rândul celor de 10-14 ani, sunt 120 de băieți pentru fiecare 100 de fete. Având în vedere declinul numărului de familii din China, nu este de mirare că boomul construcției de case a dus la atât de multe apartamente goale și la cel puțin 50 de orașe fantomă.

Răspunsul lui Xi la aceste probleme economice în creștere a fost să își dubleze angajamentul de a crește controlul asupra sectorului privat mai productiv al Chinei și de a favoriza întreprinderile de stat. Această politică este condusă de teama lui de a ceda controlul marilor firme de tehnologie de succes și de a vedea că recompensele rezultatelor din sectorul privat exacerbează inegalitățile care constituie un al treilea călcâi al lui Ahile al comunismului chinez.

Dar coeficientul Gini, care măsoară averea și inegalitatea veniturilor, arată că acum China este mai inegală decât multe țări occidentale dezvoltate și se apropie de nivelurile diferențelor economice ale SUA. Forțarea câtorva miliardari să predea o parte din averile lor către stat sau către proiecte dirijate de stat nu se va schimba prea mult. Pentru a face China mai egală, liderii săi ar trebui să demonteze structura de putere a PCC care distribuie recompense către regimentele de control ale partidului.

Pe lângă gradul de îndatorare ridicat, demografia nefavorabilă și inegalitatea tot mai mare, China lui Xi se confruntă cu provocări uriașe legate de resurse și de mediu. Importă mai mult țiței decât orice altă țară și se confruntă cu probleme de securitate alimentară. Între timp, schimbările climatice își lasă amprenta, ducând în special la un deficit de apă în nordul Chinei. Țara are numai 7% din apa potabilă a lumii, dar 18% din populația acesteia și aici există o nepotrivire completă între locurile unde trăiesc oamenii și unde se găsește apa.

Contribuția Chinei la reducerea globală a emisiilor de dioxid de carbon va fi probabil o încălcare suplimentară a creșterii economice, care, în orice caz, se va liniști probabil ca urmare a datoriilor și a problemelor demografice ale țării. Prin urmare, Xi ar putea încerca să-și păstreze controlul politic prin și mai multă supraveghere și intimidare, deoarece populația simte o criză economică în creștere.

Orgoliul lui Xi

De asemenea, ar trebui să fie clar că regimul lui Xi și-a exagerat mâna geopolitică. Obsedat de ideea că Statele Unite și aliații săi liberal-democrați se află într-un declin terminal, Xi s-a lăudat că R.P.Chineză caută „un viitor în care vom câștiga inițiativa și vom avea poziția dominantă”. Prin diplomația sa de „războinic lup”, se presupune că țara ar conduce regiunea indo-pacifică și ar arăta lumii un model de totalitarism de succes.

Dar vecinii Chinei – din India până în Japonia, din Coreea de Sud până în Singapore și din Australia până în Vietnam – au devenit din ce în ce mai dispuși să reziste la încordarea mușchilor lui Xi. Mai mult, SUA au început cu oarecare succes să construiască parteneriate de cooperare cu alții. Scopul nu este de a crea o cortină de bambus în jurul Chinei, ca parte a celui de-al doilea Război Rece. Mai degrabă, democrațiile liberale vor să limiteze comportamentul neadecvat al Chinei, să o facă să plătească pentru încălcările sale agresive ale acordurilor internaționale și să lucreze cu ea atunci când acest lucru servește interesului global – cu condiția ca R.P. Chineză să se țină de cuvânt.

Adevărul obiectiv, așa cum ar putea spune marxiștii, este că diplomația agresivă a Chinei a eșuat. Acum, China va trebui să schimbe tactica. Pericolul este ca Xi, despre care unii cred că este o persoană care își asumă riscuri, poate deveni și mai agresiv. Așadar, în loc să asigure acordul politic tacit al publicului chinez prin creșterea economică, el ar căuta sprijinul acestora într-un moment de greutăți mai mari, stârnind fervoarea naționalistă – în special asupra Taiwanului.

Un număr alarmant de experți consideră acum un atac chinez asupra Taiwanului ca o posibilitate reală. Prin urmare, în multe privințe, acestea sunt vremuri mai primejdioase pentru noi toți. Democrațiile liberale trebuie să explice în mod discret, dar ferm, regimului lui Xi că au linii pe care China nu trebuie să le traverseze și că una dintre ele se află în apele strâmtorii Taiwan.


Chris Patten, ultimul guvernator britanic din Hong Kong și fost comisar UE pentru afaceri externe, este rector al Universității Oxford.

Drepturi de autor: Project Syndicate, 2021. www.project-syndicate.org

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Economia informală în România: context, cauze și efecte

de Prof. univ. dr. Cristian PĂUN,Academia de Studii Economice...

ASIGURĂRI. POLITICI PREZENTE ȘI VIITOARE

În cadrul conferinței „Asigurări. Politici prezente și viitoare” organizată...