China – prima putere a lumii până în 2035?

Date:

În ultimii ani, China și-a dezvoltat, pe rând, atribute de mare putere, începând de la zona sa de avantaj, cea economică. Profitând de o conjunctură globală favorabilă, în care modelul economic practicat de Vest i-a înlesnit accesul la capital și tehnologie pe care apoi le-a utilizat într-un model hibrid de corporatism de stat, ascensiunea fulminantă a Chinei a depășit așteptările atât ale partenerilor, cât și ale rivalilor. Diversele state încearcă să elaboreze strategii cu privire la atingerea intereselor lor într-o lume schimbată profund de ascensiunea Chinei nu doar ca putere economică, ci și ca putere politică și militară. Felul în care marile puteri vor răspunde la mediul internațional în continuă schimbare va determina caracterul pașnic sau nu al acestor transformări și s-au văzut mișcări importante nu doar din partea SUA, dar și din partea unor state vest-europene cum ar fi Germania.


Acum 600 de ani, amiralul Zheng He a pornit cu o flotă impresionantă să exploreze și să ducă gloria Regatului de Mijloc în toate colțurile lumii. Sfârșitul acestor expediții, cu flota în flăcări ca urmare a unei decizii politice, a inaugurat o perioadă de izolare al cărei sfârșit, sub presiunea marilor puteri europene, a lăsat o traumă în China care se resimte și astăzi. Deschiderea de atunci a Chinei nu a fost durabilă și nu a produs schimbări permanente în locurile vizitate, inclusiv pe coasta Africii. Astăzi, nu ne putem aștepta în mod realist la o retragere a Chinei de pe scena internațională, pe care a ajuns să o influențeze major și de care a ajuns să depindă economic. Conflictul cu puterile perturbate de ascensiunea sa și de potențiala agendă a Chinei de restabilire a măreției și mândriei naționale, precum și de rectificare a unor nedreptăți istorice percepute nu va face decât să retraseze sistemul internațional în favoarea unui modus vivendi sustenabil al lumii multipolare. Căpitanii și marinarii chinezi au fost înlocuiți de directori de companii de stat și private și de sute de mii de muncitori chinezi angrenați în proiecte de anvergură.


Politica externă și activitățile diplomatice ale președintelui Xi Jinping, de a obține locul pe care îl merită China în sânul unei noi paradigme a relațiilor dintre marile puteri și într-o „comunitate cu destin comun”, este dublată de o campanie internă de a menține coeziunea națională, de a adresa doleanțe cu privire la corupție, mediu și inegalitate crescândă și de a desăvârși opera de ridicare a încă câtorva sute de milioane de chinezi din sărăcie. Iar axul central al acestor eforturi este Inițiativa Drumul și Centura (BRI), un proiect al secolului care este cu atât mai important cu cât nicio altă putere nu a reușit să ofere un proiect alternativ de aceeași ambiție și anvergură, iar vechile proiecte de integrare transatlantică și transpacifică au fost marginalizate. În cele din urmă, așa cum nota fostul ministru de externe al Rusiei Igor Ivanov, actualmente la Consiliul de Afaceri Internaționale al Rusiei, „BRI nu ar trebui văzut ca un proiect exclusiv economic (sau poate, nu ar trebui văzut ca un proiect economic), ci ca o încercare de a găsi un mijloc alternativ de a schimba ordinea mondială”.

În plan economic

BRI este un proiect-umbrelă pentru numeroase planurile regionale și naționale de investiții chinezești într-un puzzle de infrastructură și relații comerciale care să transforme ecuația schimburilor economice eurasiatice, la care adăugăm coasta de est a Africii. Utilizând capacitatea structurală a Chinei de a mobiliza resurse, se urmărește generarea precondițiilor pentru dezvoltare și creștere economică în acest spațiu, nu doar în China. Miza acestui proiect transformator este, pentru chinezi, însăși transformarea Chinei din țară destinație a capitalului în țară sursă, din țară destinație a transferului tehnologic în țară sursă de tehnologie și inovație și din țară cunoscută pentru forța de muncă ieftină și produse cu valoare adăugată scăzută într-o țară care generează valoare adăugată.


Această transformare este importantă pentru că țara se află într-un punct critic – modelul său de dezvoltare de până acum, bazat pe exporturi și avantaje de cost, și-a atins limitele naturale. Țara este poluată, piețele tradiționale de export sunt suprasaturate și devin reticente economic, iar avantajul cu forța de muncă s-a erodat prin creșterea salariilor. În același timp, sute de milioane de chinezi nu au beneficiat încă de creșterea în clasa mijlocie, în vreme ce zonele de coastă au devenit necompetitive ca preț, iar clivajele dintre regiuni sunt la maxime istorice. Contextul acesta exploziv, în care politicile favorizate de o clasă mijlocie în avânt se lovesc de realitățile nevoilor celor rămași în urmă, are un potențial destabilizator, iar elitele chinezești prioritizează armonia și pacea internă, ca urmare a istoriei tumultuoase produse de tendințele centrifuge perene ale Chinei. Ajungerea într-un „middle income trap” în care țara nu poate accede la următorul prag calitativ al dezvoltării naționale ar fi un dezastru și necesită o schimbare de viziune.


China a învățat multe din implementarea BRI. Printre altele, a descoperit diferențele majore dintre țările participante la BRI și că fondurile considerabile, tehnologiile avansate și bunii specialiști chinezi nu sunt suficiente. Alături de o mai bună coordonare a numeroaselor instituții implicate de la Beijing în BRI, cât și companii de stat și private chineze, este nevoie de o coordonare cu fiecare țară în parte în cadrul marilor proiecte de infrastructură, atât cu autoritățile centrale, cât și cu cele locale, până la nivelul comunităților care vor beneficia sau vor fi afectate de aceste proiecte.


În acest context, președintele Xi Jinping, într-o linie directă cu predecesorii săi, a articulat scopul național de a ajunge o societate „moderat de prosperă” până în 2025, anul aniversării centenarului Partidului Comunist, și o societate multilateral dezvoltată până în 2049, centenarul Republicii Populare. Recent, a anunțat o țintă ambițioasă de a prelua ștafeta de primă putere a lumii, tot în context multipolar, până în 2035.


Astfel că BRI, chiar dacă este predicat pe „win-win cooperation”, servește unor scopuri clare pentru China:

  • Sprijinirea transformării structurale a economiei chineze – mai multă inovație, exporturi cu valoare adăugată, globalizarea firmelor chinezești. Un indicator în acest sens este politica „Made in China 2025”;
  • Dezvoltarea interiorului țării și a zonelor de vest, care au și diferențe etnice și culturale pregnante – Noul Drum al Mătăsii, ruta terestră a BRI are rolul de a cataliza dezvoltarea acestor regiuni, laolaltă cu mutarea industriei cu valoare adăugată relativ scăzută din zonele de coastă scumpe, bogate și poluate în aceste zone;
  • Dezvoltarea infrastructurii necesare susținerii viitoarei economii chinezești, inclusiv sub aspectul alimentării cu resurse (în special energie), domeniu în care este și astăzi foarte vulnerabilă;
  • Dezvoltarea influenței sale, inclusiv ca soft power, deși unele aspecte de acest tip au eludat-o până în prezent (putere mediatică și culturală, spre exemplu);
  • Dezvoltarea capacității economice necesare instrumentelor de forță (tehnologie militară avansată, investiții în portavioane și avioane de generația a cincea) necesare statutului de mare putere și apărării intereselor proprii.


China a fost sursă a unor investiții străine directe în valoare de 170 de miliarde de dolari în 2016, reprezentată în mare parte de un domeniu al firmelor de stat și firmelor private cu legături cu statul care acționează coordonat pentru investiții și achiziții strategice. Putem lista numeroase exemple, dar cel mai cunoscut în regiunea noastră este portul Piraeus, alături de portul Tripoli din Liban și portul Haifa din Israel, în care se concentrează importante investiții ale Chinei. Așa-zisul „șirag de perle” format din porturi cum ar fi Colombo și Gwadar, la care se adaugă și investiții militare în Djibouti, dovedește orientarea geopolitică clară a BRI.
În afară de infrastructură fizică, există investiții în infrastructură organizațională și financiară. China a fondat, împreună cu partenerii săi, New Development Bank (BRICS) și Asian Infrastructure Investment Bank (AIIB), la care au aderat inclusiv puteri europene cum ar fi Germania, chipurile pentru a asigura buna calitate a guvernanței corporatiste a băncii. Deși situația a fost prezentată drept o înlocuire a instituțiilor vestice cum ar fi Banca Mondială și FMI, adevărul este că nevoile de investiție în infrastructură din lume sunt atât de mari, încât toate inițiativele acestea, laolaltă, sunt insuficiente pentru a satisface cererea.
BRI este, de asemenea, complementat de inițiative cum ar fi cooperarea Chinei cu țările din Europa Centrală și de Est (17+1), Coridorul Economic China-Pakistan și multe altele de anvergură regională.
În cele din urmă, la BRI au aderat 64 de țări (printre care și Italia), care reprezintă peste 4,4 miliarde de oameni și 40% din PIB-ul global. Desigur, nu toate țările au o pondere la fel de importantă, precum și atenție pe măsură din partea Chinei la nivel strategic, dar cifrele rămân impresionante.

Puterile contraatacă

Oricât de benignă ar părea ideea dezvoltării de infrastructură pentru câștig economic comun, un proiect cum ar fi BRI va genera o influență și putere extraordinare ale Chinei. Crearea de infrastructură generează și căi naturale de comerț și transformare a lanțurilor industriale globale. Dacă toate drumurile duc la Beijing și Shanghai, atunci, inevitabil, China va deveni cea mai importantă putere structurală a Eurasiei. Acest lucru a alarmat celelalte puteri, cum ar fi SUA, Rusia, India, dar și cele europene. Situația este una dificilă, pentru că se duce o luptă acerbă între considerente strategice fundamentale și nevoia acestor țări de a accesa piața chinezească în creștere pentru produsele lor, mai ales în domeniul tehnologiei înalte. S-a văzut acest lucru atunci când Xi Jinping a vizitat Franța, imediat după Italia, și, deși Franța nu a aderat formal la BRI, președintele Macron s-a putut lăuda cu o comandă de peste 100 de avioane Airbus din partea Chinei. China s-a folosit de tensiunile inerente societăților vestice, mai ales dintre planul securitar și cel economic, pentru a-și avansa cauza, iar reacția vestică este cu atât mai vehementă cu cât a venit foarte târziu.


Doanld Trump a galvanizat suspiciunea latentă față de China din SUA, atât din partea democraților cât și a republicanilor, pentru a marginaliza reticențele zonei de afaceri și a se angaja într-un război comercial acum, cât ponderea pieței SUA este suficientă pentru a forța schimbarea politicilor Chinei. Deși retorica lui Trump s-a axat pe problema deficitului comercial și a practicilor neloiale ale Chinei, care au dus la transferul de capacități productive din SUA în China, motivul strategic al confruntării este cel tehnologic. Pe de o parte, China a fost extraordinar de abilă în a transfera legitim, dar și ilicit, tehnologie și de a o integra atât în industria civilă, cât și cea militară. În același timp, China a preluat avansul în zone cum ar fi inteligența artificială, supercomputing, tehnologii cuantice, dar și altele, cum ar fi ingineria genetică. Adversitatea americană față de Huawei are legătură nu doar cu considerente legitime de securitate, ci și cu rolul strategic al investițiilor în infrastructura 5G în perioada următoare, care a devenit un punct de competiție între China și SUA. Avantajul tehnologic al Vestului se erodează iar, odată cu el, se prefigurează și o schimbare a raportului de putere. Din acest motiv, strategii vestici consideră că momentul de confruntare cu China pentru stabilirea de reguli în relații internaționale, pe partea de atacuri cibernetice și spionaj industrial, trebuie asumat acum.


Deși au scos zgomote de oprobriu față de războiul comercial sino-american, din care puteau fi bine poziționați să profite, europenii au înțeles problema strategică americană dar le lipsește capacitatea de coordonare în fața diplomației bilaterale chineze, dar și a creșterii prestigiului Chinei odată cu ieșirea SUA din Acordul de la Paris. China a devenit un candidat serios la a umple vidul de leadership lăsat de către SUA, iar oportunități în acest sens sunt valorificate constant, cum ar fi Belt and Road Forum, în care China se desfășoară liber în clubul propriu, sau G20, în care liderul chinez și cel american au întrevederi bilaterale pentru a negocia o ordine mondială acceptabilă pentru ambele părți.


Germanii, deși au criticat dur războiul comercial al SUA și felul în care Trump l-a condus, au fost alarmați de preluarea companiei de robotică Kuka de către compania chinezească Midea. În 2018, două companii chinezești au cumpărat aproape 15% din Daimler, bijuteria coroanei germane, în mod discret. Un expert de la Institutul Mercator pentru Studii Chinezești din Berlin a declarat pentru Nikkei Asian Review că „achizițiile chinezești de lideri tehnologici din Germania riscă să submineze strategia de Industry 4.0 a Germaniei”. Industry 4.0 este conceptul unei industrializări dezvoltate digital, cu robotică și inteligență artificială, fiind evidențiat de Forumul Economic Mondial din Davos drept cel mai important trend de sporire a productivității economice. Același analist a spus că „la rata curentă de achiziție de către firme chinezești, Industry 4.0 va fi un succes al Chinei și nu al Germaniei”. Peter Altmaier, ministrul economiei, a reacționat rapid, iar Germania a scăzut pragul de autorizare oficială a unei achiziții strategice din Germania de către un investitor străin de la 25% la 10%. În același timp, Strategia Industrială Națională 2030 a Germaniei a luat în vizor investitorii chinezi, propunând crearea unui fond suveran care să liciteze mai mult decât aceștia atunci când vine vorba de înstrăinarea pachetelor de acțiuni ale unor firme cu tehnologii critice și sensibile. Germania a plusat și la nivel european, unde încearcă să avanseze o directivă europeană de analiză a investitorilor noneuropeni în domenii strategice.


Aceste mișcări au avut un efect important. Pe partea comercială, aproape jumătate din exporturile Chinei către SUA au tarife punitive atașate, iar China a reacționat pe măsură. Cea mai interesantă evoluție a avut loc în zona de investiții. Am menționat că, în 2016, investițiile străine directe provenite din China au totalizat 170 de miliarde de dolari. În 2018, au ajuns la 130 de miliarde, colapsul major fiind în Europa și SUA (73%), de la 111 miliarde în 2017 la 30 de miliarde. 14 achiziții din SUA și 7 din Europa au fost interzise de autorități în 2018. Investițiile în țările BRI a crescut cu 8,9%, ajungând la 15 miliarde de dolari, ceea ce reflectă situația lor economică. O parte din explicație rezidă și în achizițiile masive din anii precedenți, care au creat temeri legate de împrumuturi neperformante și proiecte de prestigiu cu profitabilitate incertă. Faptul că firmele private au ajuns să reprezinte 44% din investițiile chinezești, față de 31% în 2017, arată că apetitul de risc al acestora este crescut față de companiile de stat.

Fig. 2 – Belt and Road Forum 2019 ©Xinhua


Deși au scos zgomote de oprobriu față de războiul comercial sino-american, din care puteau fi bine poziționați să profite, europenii au înțeles problema strategică americană dar le lipsește capacitatea de coordonare în fața diplomației bilaterale chineze, dar și a creșterii prestigiului Chinei odată cu ieșirea SUA din Acordul de la Paris. China a devenit un candidat serios la a umple vidul de leadership lăsat de către SUA, iar oportunități în acest sens sunt valorificate constant, cum ar fi Belt and Road Forum, în care China se desfășoară liber în clubul propriu, sau G20, în care liderul chinez și cel american au întrevederi bilaterale pentru a negocia o ordine mondială acceptabilă pentru ambele părți.


Germanii, deși au criticat dur războiul comercial al SUA și felul în care Trump l-a condus, au fost alarmați de preluarea companiei de robotică Kuka de către compania chinezească Midea. În 2018, două companii chinezești au cumpărat aproape 15% din Daimler, bijuteria coroanei germane, în mod discret. Un expert de la Institutul Mercator pentru Studii Chinezești din Berlin a declarat pentru Nikkei Asian Review că „achizițiile chinezești de lideri tehnologici din Germania riscă să submineze strategia de Industry 4.0 a Germaniei”. Industry 4.0 este conceptul unei industrializări dezvoltate digital, cu robotică și inteligență artificială, fiind evidențiat de Forumul Economic Mondial din Davos drept cel mai important trend de sporire a productivității economice. Același analist a spus că „la rata curentă de achiziție de către firme chinezești, Industry 4.0 va fi un succes al Chinei și nu al Germaniei”. Peter Altmaier, ministrul economiei, a reacționat rapid, iar Germania a scăzut pragul de autorizare oficială a unei achiziții strategice din Germania de către un investitor străin de la 25% la 10%. În același timp, Strategia Industrială Națională 2030 a Germaniei a luat în vizor investitorii chinezi, propunând crearea unui fond suveran care să liciteze mai mult decât aceștia atunci când vine vorba de înstrăinarea pachetelor de acțiuni ale unor firme cu tehnologii critice și sensibile. Germania a plusat și la nivel european, unde încearcă să avanseze o directivă europeană de analiză a investitorilor noneuropeni în domenii strategice.


Aceste mișcări au avut un efect important. Pe partea comercială, aproape jumătate din exporturile Chinei către SUA au tarife punitive atașate, iar China a reacționat pe măsură. Cea mai interesantă evoluție a avut loc în zona de investiții. Am menționat că, în 2016, investițiile străine directe provenite din China au totalizat 170 de miliarde de dolari. În 2018, au ajuns la 130 de miliarde, colapsul major fiind în Europa și SUA (73%), de la 111 miliarde în 2017 la 30 de miliarde. 14 achiziții din SUA și 7 din Europa au fost interzise de autorități în 2018. Investițiile în țările BRI a crescut cu 8,9%, ajungând la 15 miliarde de dolari, ceea ce reflectă situația lor economică. O parte din explicație rezidă și în achizițiile masive din anii precedenți, care au creat temeri legate de împrumuturi neperformante și proiecte de prestigiu cu profitabilitate incertă. Faptul că firmele private au ajuns să reprezinte 44% din investițiile chinezești, față de 31% în 2017, arată că apetitul de risc al acestora este crescut față de companiile de stat.

În plan geopolitic

Poziția Chinei, în plan geopolitic, este complexă și adaptată la regiunile de interes. Dincolo de BRI, China a marșat pe dezvoltarea Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO). Un moment important a fost primirea Indiei și Pakistanului în grup, deși aceste două țări au o rivalitate importantă care s-a soldat cu confruntări militare limitate chiar și recente. Nici India și China nu sunt foarte confortabile una cu alta. Diferendele teritoriale moștenite de-a lungul unei granițe foarte lungi, dar și interesele geopolitice divergente, având în vedere ambițiile Indiei în vecinătatea sa, au condus la perioade cu tensiuni semnificative, cum a fost confruntarea din Doklam din 2017, dar și un incident recent la granița cu Bhutanul în ianuarie 2019.
Cu toate acestea, India a curtat puterea economică a Chinei și a participat la inițiativele sale importante, cum ar fi SCO, BRI sau BRICS. Pentru a ilustra ambivalența Indiei, să ne aducem aminte și de reacția sa atunci când China a preluat portul Colombo din Sri Lanka, un nod logistic important pentru India, iar India se numără printre partenerii privilegiați ai SUA în încercarea de a defini o arhitectură de securitate indo-pacifică care să limiteze puterea Chinei (formula Quad – SUA, India, Japonia, Australia – este relevantă aici).

Situația este una ambiguă și cu Rusia, cele două țări având o istorie complexă a relațiilor, care include și confruntări teritoriale. Expansiunea imperială a Rusiei a vizat inclusiv teritorii clamate de China, iar astfel de elemente istorice care țin de „umilirea istorică” a Chinei au mereu potențialul de a ajunge pe scena politică și a motiva diverse acțiuni. Rusia a fost reticentă față de BRI, sperând că ambiția proiectului va duce la un eșec al său sau al diligenței chineze pe partea strategică. Acum, Rusia speră să poată dezvolta o cooperare între Uniunea Economică Eurasiatică și BRI care să conducă la creștere economică, dar să permită menținerea influenței rusești în Asia Centrală și alte zone de influență tradițională. Vladimir Putin a declarat recent că „îmbinarea potențialului formatelor de integrare regională cum ar fi Uniunea Economică Eurasiatică, BRI, SCO sau ASEAN ar putea fi baza unui parteneriat eurasiatic”.


Legăturile economice dintre Rusia și China au devenit mai strânse, pe fondul unui contract pe termen lung de aprovizionare de energie din Siberia care a prevăzut și deschiderea unor sectoare strategice ale economiei rusești investitorilor chinezi. Temerea de a nu ajunge un partener junior al Chinei sau o extensie a sa nu este aplanată de grija chinezilor de a-l pune mereu pe Vladimir Putin într-o poziție de egalitate cu Xi Jinping. Cu toate acestea, confruntarea cu Vestul declanșată în 2014 și continuată cu acuzațiile de interferență în probleme interne americane a făcut ca acest parteneriat potențial anevoios să continue și să prospere în baza inamicului comun vestic. Ar fi evident în interesul americanilor să poată scoate Rusia din orbita Chinei, dacă s-ar putea ajunge la un acord politic care să tranșeze problemele marcante dintre cele două țări și dintre elitele lor.

Fig. 3 – Coperta unui raport al Institutului Francez de Relații Internaționale pe tema schemelor de integrare eurasiatică


China a devenit și o putere europeană, asemeni SUA și Rusiei. Rolul său economic crescând este dublat și de investițiile cu impact geostrategic. Dacă Marea Neagră a devenit un „lac rusesc”, am putea spune că Marea Mediterană devine, treptat, un „lac chinezesc”. În același timp, cooperarea Chinei cu Europa Centrală și de Est a generat anxietăți la Bruxelles, unde există temerea coalizării unui bloc care submineze Uniunea Europeană. Această temere este exagerată, având în vedere ponderea limitată a Chinei în economiile și investițiile din aceste țări, însă au fost înregistrate creșteri impresionante de la bazele mici de acum câțiva ani. Trebuie notată și subtilitatea Chinei – formula 17+1 nu include Belarusul, Ucraina și Republica Moldova, țări considerate în sfera de interes a Rusiei (Belarusul este observator), și nu include nici Germania și Austria, țări care ar fi o contrapondere importantă a Chinei în lucrările grupului.
China a menținut, de asemenea, o politică nuanțată în Orientul Mijlociu, construind parteneriate trainice și profitând de umbrela de securitate americană pentru a-și spori interesele în zone cum ar fi Afganistan. China are, în terminologia sa diplomatică, relații prietenoase și cooperative cu Oman, Bahrein și Kuweit, un parteneriat strategic cu Irak, Qatar, Emiratele Arabe Unite și Afganistan, un parteneriat strategic comprehensiv cu Arabia Saudită și Iran și un parteneriat strategic cooperativ cu Pakistan.

În loc de concluzie

Am detaliat transformările globale provocate de ascensiunea Chinei și de tensiunile și contramișcările rezultante. Este clar că lumea de mâine nu va semăna cu ceea ce anticipa Francis Fukuyama la sfârșitul Războiului Rece, iar modelul chinez și „visul chinezesc”, precum și alinierea geoeconomică și apoi geopolitică la inițiativele Chinei poate deveni o alternativă viabilă la modelul vestic pentru anumite țări. Întrebarea este unde se poziționează România relativ la aceste evoluții? Suntem parte din 17+1 și al cincilea cel mai mare partener economic chinez din acest grup, după Polonia, Grecia, Cehia și Ungaria. Vecinii noștri caută ca, indiferent de rezultatul conflictelor dintre cei mari, să fie poziționați pentru a beneficia de relații cu a doua cea mai mare putere economică a lumii. De afectat parcursul european nu poate fi vorba, pentru că nimeni nu va putea disloca Germania din economiile și cancelariile noastre. Cu atât mai puțin SUA, în plan militar.
Interesele de stat și private rusești, după ce s-au poziționat bine în țările din imediata noastră vecinătate, au devenit o prezentă tot mai activă în România, fie direct, fie prin intermediul participațiilor la importante companii occidentale „fanion” în economia țării noastre. Și, în aceste condiții, ar merita urmărit cine câștigă din „transformarea” României într-un teritoriu care să nu agreeze factorul chinez și care apără, până la extrem, interesele partenerilor noștri strategici de peste Atlantic.
Este posibil ca în România să existe interese și exponenți ai acestor interese care folosesc, cu abilitate, tehnicile cunoscute care ajung să se facă temute în principalele cancelarii occidentale.

Fig. 4 – Exemple de ceramică provenită din culturile Yangshao și Cucuteni
©Casa Româno-Chineză de Prietenie


Unii factori de decizie de la noi din țară ar fi bine să meargă la școală (recomandare dată de către președintele Statelor Unite șefilor principalelor servicii de informații din SUA), să învețe să citească hărțile, să gândească strategic și să elaboreze viziuni pentru țara noastră pentru următorii 20-30 de ani.
Este momentul să începem să citim și să înțelegem mesajele care ne sunt trimise de către marii jucători geopolitici, ale căror interese se ciocnesc uneori în țara noastră. Cu atât mai mult trebuie să privim, cu atenție, la acele semne care sunt la vedere și care conțin mesaje cheie care privesc țara noastră.
Arheologii români și din China descoperă că au existat posibile influențe, în urmă cu 7.000 de ani, între cultura Cucuteni și cea chineză de la Yangshao.
Prietenii noștri tradiționali de la Marele Zid lucrează la un Mare Pod care se construiește între China și restul lumii, în special Europa.
Și acesta se va face oricum, cu noi sau fără noi…

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Abonamentele Netflix bazate pe reclame sunt profitabile

Netflix este incontestabil numărul unu în sectorul divertismentului. Cele...

Consiliul Național al IMM susține orientările politice ale Ursulei von der Leyen

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din...