China și România – încotro?

Date:

ARTICOL DE
Mariana Nicolae, profesor emerit
Andreea Paul, conf. univ. dr.
Academia de Studii Economice din București

Este un titlu provocator. De ce? Majoritatea contextelor și subiectelor care sunt discutate la început de an 2020 sunt, din păcate, negative și duc, direct sau indirect, spre China. Pentru majoritatea lumii. Coronavirusul, Brexitul și convulsiile pe care le provoacă, punerea sub acuzare și achitarea de către Senatul SUA a președintelui Trump, tehnologia 5G și Huawei, Orientul Mijlociu și problematica lui complexă cu multiple efecte explozive, creșterea Asiei ca megatendință cu implicații politice, economice și, evident, sociale sunt doar câteva teme majore în care se aud sunete acute și stridente. Experții și analiștii strânși în ianuarie la Davos au dezbătut temele majore care confruntă civilizația umană în prezent și au lansat un nou „Manifest Davos 2020”[1]. Ce-și propune acest manifest? Foarte pe scurt, să salveze civilizația umană prin reformarea capitalismului și adoptarea unui posibil model sustenabil care să țină cont de toți purtătorii de interese, inclusiv planeta și ecosistemul în care trăim. Modelul „capitalismului de acționariat” conform căruia scopul unei companii este să-și maximizeze profitul este deja depășit moral. Modelul „capitalismului de stat”, care lasă în seama guvernului direcțiile dezvoltării economice, aparent în piețele emergente și în China, este contestat.

Ce ne propunem prin urmare în acest articol? Să vedem cum participă România la discuțiile și temele internaționale complexe și care sunt opțiunile ei față de China. Este oare o discuție necesară? Probabil că da, dacă Josep Borrell, înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene, consideră că UE trebuie să abordeze serios și credibil actorii globali ai lumii de azi: SUA, China și Rusia[2]. Este timpul ca și România să facă același lucru.
Relațiile României cu China sunt paradoxale. În ciuda presei oficiale care consideră că România ar trebui să se concentreze pe lumea vestică, în special pe NATO, există un interes individual autentic pentru țara cu una dintre cele mai dinamice economii din lume, amplificat de tentația inevitabilă a prețurilor încă mici și a unei calități superioare, precum și de atitudinea pragmatică a românilor în general și a oamenilor de afaceri în special. Nicolae[3] arată că încă există suficient capital de fond comercial și empatie la diferite niveluri în China față de România ce ar putea fi folosite în mod mult mai pragmatic în folosul oamenilor din ambele țări care în 2019 au celebrat 70 de ani de relații diplomatice.

Dar valorizarea fondului comercial nu se poate efectua la nivel individual, și nici măcar la nivel instituțional. Trebuie să existe suficient sprijin oficial, politic și administrativ, pentru dezvoltarea relațiilor de afaceri cu orice spațiu. Există unele semne bune în evoluția comercială dintre China și România (fig. 1) și numeroase întâlniri de ordin politic și acorduri semnate. Există, de asemenea, și câteva povești de succes importante ale unor investiții străine directe ale Chinei în România, cum ar fi Huawei Global Service și Global Network Operation Centres din București, care oferă suport tehnic pentru implementarea serviciilor din Europa.

China este principalul partener în Asia al României și se situează pe locul 19 în ceea ce privește investițiile ei directe în România. Declarativ, MAE subliniază în versiunea în limba română a site-ului că interesele României în raportul cu China sunt, printre altele, de a reduce deficitul comercial, de a crește cooperarea în cadrul inițiativei Belt and Road, dar și de a explora posibilități de cooperare cu terți cu care România are o istorie pozitivă[4]. În practică însă aceste declarații nu se regăsesc clar în dinamica cifrelor comerciale.

De ce această situație? Credem că este important să pornim de la situația României. Unde se află România, real, nu imaginar, în comparație cu ea însăși și cu restul statelor membre ale UE? Primul raport despre competitivitatea României publicat de grupul de reflexie INACO[5] arată că mult vehiculata creștere economică a țării este însoțită de o paradoxală cădere în clasamentele de competitivitate.

Deficitul comercial a depășit 6,7 miliarde de euro în 2018, o creștere de mai mult de două treimi în comparație cu 2017, și a continuat să crească în 2019. Deficitul din domeniul bunurilor și serviciilor a contribuit la 71% din deficitul de cont curent al anului 2018, mărfurile de uz general având o contribuție negativă de mai mult de 14,8 miliarde de euro, surplusul de mai mult de 8,1 miliarde de euro provenit din servicii stabilizând balanța comercială (Paul et al, 2019, p. 2). Chiar agricultura, stereotipic sectorul cu cel mai mare potențial al economiei românești, este din punctul de vedere al productivității pe ultimul loc în UE conform ultimului studiu INACO[6] din 2020. În mod pervers și poate neașteptat situația este creată de lipsa educației relevante și de hemoragia masivă a creierelor pe un fond masiv de dezinformare practicată de grupurile interesate. Studiul INACO subliniază că 75% dintre companiile agro-alimentare din România consideră că nu au experiența digitală necesară să se dezvolte digital și doar 38% încearcă să facă acest lucru. Asta în plină revoluție industrială 4.0. Altfel spus suntem a opta putere agricolă ca valoare a sectorului în UE, dar gradul redus de tehnologizare ne condamnă la ultimul loc la productivitatea muncii.

Raportul INACO 2019 subliniază și explică și incapacitatea instituțională de a gestiona proiecte de dezvoltare și absorbția scăzută a fondurilor europene. Perspectivele pentru capitalul intelectual și pentru cunoaștere nu par a fi în favoarea României în contextul european, dar și global, al inovației. De ce? Inovația nu este punctul nostru forte și avem cea mai mare rată de degradare a capacității de inovare din UE din ultimii cinci ani. În timp ce China reușește să reducă decalajul față de UE cu un ritm de trei ori mai rapid față de creșterea ritmului inovării în UE[7]. Corelarea cu investițiile în educație și cercetare este evidentă.

Soluțiile pe care raportul INACO (p. 40 – 42) le propune vizează creșterea competitivității țării prin investiții în oameni, în educația și abilitățile lor de a gestiona mediul economic și tehnologic turbulent de azi. Investițiile în educație și cercetare trebuie asumate real, nu declarativ. Chiar alocarea bugetară de 3,4% din PIB pentru învățământ în 2020 este în continuare subdimensionată și, dacă o comparăm cu cei 4% din PIB pe care-i investește China în sistemul ei de educație, avem o imagine care explică rămânerile în urmă dramatice ale României. Probleme menționate pot fi rezolvate doar prin leadership proactiv și ecoinovator, altfel spus stabilirea unor ținte și parteneriate pe termen lung între societate, politică și afaceri.
De aceea INACO susține cu tărie crearea Grupului de Lucru pentru Economia Viitorului (GLEV) în România pentru ca acesta să analizeze și să propună strategiile sociale și economice ale țării. Doar prin educație și cercetare în toate domeniile, inclusiv în științele sociale, se pot oferi soluții pentru problemele complexe care apar azi. Provocările, sentimentele de nesiguranță și frustrările sociale evidente, dar și succesele României din situația actuală reprezintă, dacă sunt gestionate corect, oportunități pentru afaceri locale și/sau internaționale și pentru antreprenorii sociali.
Inaugurarea la începutul lui decembrie 2019 a Centrului de Studii Chineze la Facultatea de Relații Economice Internaționale din ASE București este un moment important pentru a îndrepta cercetarea economică avansată spre una dintre cele mai dinamice și inovative economii ale lumii și a oferi decidenților noștri politici date relevante pentru România. Este clar că marile teme de discuție amintite la începutul articolului reprezintă provocări, dar și oportunități pentru toți cei implicați. Dar ele trebuie asumate, nu evitate. Doar prin educație serioasă, printr-o cunoaștere și o înțelegere mai profundă a culturii și istoriei jucătorilor globali putem spera să evităm conflictele. Preferăm să fim optimiste și să ne imaginăm, prin intermediul studiilor și cercetărilor noastre, că, pe măsură ce China avansează și se dezvoltă, va fi, așa cum afirmă constant, precaută, nu agresivă pe scena internațională.


1 https://www.weforum.org/agenda/2019/12/why-we-need-the-davos-manifesto-for-better-kind-of-capitalism/
2 https://news.cgtn.com/news/2020-02-09/Embracing-Europe-s-power-NWyRIkyqkg/index.html
3 Nicolae, M., 2017, China – a view from Romania. Beyond perceptions and stereotypes. Centre for European Studies 1st International Conference “China: a European Perspective”, Sun Yat-sen University, Zhuhai, PRC.
4 https://www.mae.ro/bilateral-relations/3121#null
5 Paul, A., et al, 2019, https://inaco.ro/wp-content/uploads/2019/03/Competitivitatea-economiei-Romaniei_inaco-rei-_final_2019.pdf
6 https://inaco.ro/1-din-intreprinderile-agro-alimentare-folosesc-roboti-romania-fiind-pe-ultimul-loc-in-ue/
7 https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/IP_19_2991

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY: politici și controverse fiscale – ce ar trebui să aibă în vedere companiile în acest an? 

Reformele fiscale globale implementate de guvernele din întreaga lume...

Rottaprint, investiții de peste 60 milioane euro în 33 de ani de activitate

Compania Rottaprint, prima tipografie flexografică cu acționat 100% românesc,...

Analiză iBanFirst asupra unor eventuale devalorizări competitive în Asia

O analiză făcută de fintech-ul iBanFirst relevă preocupările pieței...

VELUX a consumat în 2023 energie electrică obținută 100% din surse regenerabile 

Producătorul de ferestre de mansardă VELUX Group a lansat...