de Ya-Wen Lei, profesor de sociologie la Universitatea Harvard
De la mijlocul anilor 2000, China s-a îndepărtat de un model de creștere bazat pe producție, pe exporturi, îndreptându-se către o economie bazată pe tehnologie. Dar progresele tehnologice semnificative ale Chinei au fost umbrite de peisajul său politic, ducând la ineficiențe, impredictibilitate juridică și creșterea inegalității sociale.
Pentru a înțelege situația de astăzi, este util să începem la mijlocul anilor 2000. Guvernele locale de coastă ale Chinei se confruntau cu provocările economice care vin cu un model de producție care necesită muncă intensivă, model orientat spre export. Acest model a necesitat suprafețe semnificative de teren – o resursă limitată, în special în zonele cu o piață imobiliară înfloritoare. Alocarea de terenuri extinse pentru producție a făcut ca guvernele locale să piardă venituri substanțiale. În ciuda disponibilității forței de muncă relativ ieftine, provinciile de coastă precum Jiangsu, Zhejiang și Guangdong și orașe precum Shanghai nu aveau resursele necesare (pământ, apă și electricitate) pentru a susține creșterea economică ulterioară.
Criza financiară globală din 2008 a agravat aceste probleme, lovind principalele piețe de export ale Chinei. Pentru a atenua efectele asupra principalelor sale sectoare de export, autoritățile și-au intensificat eforturile pentru a reduce dependența Chinei de producția intensivă a forței de muncă. China se va concentra pe modernizarea sectoarelor tradiționale și cultivarea de noi industrii, în special sectorul digital. Până în 2021, se pare că economia digitală a Chinei s-a extins la 6,72 trilioane de dolari, reprezentând 39,8% din PIB-ul său.
Cu toate acestea, urmărirea de către China a dezvoltării tehnologice a coincis cu apariția unui stat de supraveghere care folosește tehnologia și legea în numele asigurării eficienței, controlului și stabilității sociale. În mod ironic, mediul politic din ce în ce mai rigid al Chinei a început să împiedice progresul pe care încearcă să-l susțină. Represaliile politice și de reglementare asupra industriei tehnologice și a anumitor lideri tehnologici au avut un efect de descurajare asupra investitorilor, pe lângă pierderea a sute de miliarde de dolari din capitaluri proprii.
Ca parte a strategiei sale mai largi, guvernul chinez a vizat de mult timp alocarea mai eficientă a resurselor pentru a accelera dezvoltarea tehnologică. Printre altele, acest lucru a însemnat stabilirea unor sisteme de stimulare și evaluare în continuă expansiune pentru a canaliza resursele critice – terenuri, subvenții, credite bancare, energie și servicii publice – către sectoare, întreprinderi și segmente cheie ale forței de muncă. Dar aceste sisteme sunt adesea dirijate de oficiali publici și de oameni de afaceri care își folosesc rețelele personale pentru a manipula evaluările în favoarea lor.
Drept urmare, cifrele privind orice, de la numărul de roboți industriali utilizați, până la brevete și întreprinderi de nouă tehnologie, se abat uneori de la realitate, iar antreprenorii chinezi critică cheltuielile publice în sectoare importante din punct de vedere strategic pentru încurajarea practicilor frauduloase. Administrațiile locale ignoră frecvent sugestiile promițătoare de îmbunătățire, deoarece ceea ce se propune nu se potrivește cu valorile stabilite ale sistemelor oficiale de evaluare. Datorită acestei concentrări excesive asupra valorilor (manipulabile), provocările mai ample și mai substanțiale de dezvoltare tehnologică ajung să fie trecute cu vederea.
Există acum un decalaj evident între strategia guvernului de a promova dezvoltarea tehnologică și dorințele antreprenorilor, dintre care mulți solicită consolidarea statului de drept. Deși guvernul subliniază în mod constant importanța legii, aplicarea inconsecventă, împreună cu mediul de reglementare volatil, au creat și susținut un climat de incertitudine.
În practică, guvernul alternează între indulgența în ceea ce privește reglementarea, pentru anumite întreprinderi – ca formă de stimulent – și măsuri excesiv de stricte care par inevitabil arbitrare și imprevizibile. Chiar și într-un mediu politic favorabil, reglementările sunt rareori aplicate, cu puține măsuri proactive în vigoare pentru a preveni potențialele probleme sau pentru a atenua riscurile. Ori de câte ori apar probleme, guvernul trece la reglementări mai stricte și la o guvernare în stil de campanie, limitând în mod semnificativ capacitatea întreprinderilor de a anticipa riscurile și costurile în timp. Înrăutățind lucrurile, întreprinderile sunt adesea lăsate fără soluții juridice sau administrative eficiente. Concentrarea intensă a reglementării asupra sectorului tehnologic din ultimii ani exemplifică această abordare.
În ciuda principiilor socialiste ale Chinei și a inegalității sociale flagrante, lucrătorii și copiii lor tind să fie excluși de la beneficiile dezvoltării tehnologice. Guvernele locale, dornice să avanseze strategia guvernului central, favorizează de obicei talentele „de nivel înalt”. Cei pe care autoritățile locale îi percep ca fiind „de nivel scăzut” – care adesea nu dețin cetățenie locală și acces la serviciile publice – sunt marginalizați și mai mult. Rezultatul este un cerc vicios în care copiii lucrătorilor emigranți se luptă să aibă acces la educație în orașele mai bogate, unde există oportunități mai bune de angajare și educație, din cauza statutului socio-economic scăzut care le este atribuit părinților lor prin intermediul evaluărilor locale.
Între timp, mediul de reglementare din China a permis companiilor de top de platforme digitale să exercite un control extins asupra forței lor de muncă. De la pivotarea Chinei către dezvoltare tehnologică, a existat o creștere semnificativă a locurilor de muncă cu utilizare intensivă a forței de muncă, caracterizată prin munca la negru și protecții sociale insuficiente. Mulți muncitori din fabrici care fac trecerea la economia platformelor suferă deziluzii în fața condițiilor dure de muncă. În timp ce companiile de platforme de pretutindeni folosesc algoritmi pentru gestionarea forței de muncă, cele din China îi angrenează în regimuri tehnologice și juridice mult mai stricte și autoritare. Lucrătorii în livrări care operează sub supraveghere strictă non-stop se aseamănă cu vehiculele autonome.
Discriminarea aprobată de guvern și puterea tot mai mare a firmelor de tehnologie au stârnit rezistență localizată. Propria mea cercetare documentează protestele muncitorilor emigranți care pledează pentru accesul copiilor lor la educația publică, precum și acțiunea colectivă a lucrătorilor ocazionali pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă. Dar, din cauza suprimării sistematice a societății civile, a absenței sindicatelor independente și a represiunii politice crescânde, a devenit din ce în ce mai dificil să se organizeze o apărare serioasă a drepturilor civile sau de muncă.
Încercarea de a valorifica tehnologia pentru prosperitatea comună este o provocare globală care a fost amplificată de progresele rapide în domeniul inteligenței artificiale și al automatizării, precum și de escaladarea tensiunilor geopolitice. În acest context, China oferă lecții preliminare privind ceea ce trebuie evitat. Experiența sa din acest secol evidențiază modul în care dinamica politică poate obstrucționa progresul tehnologic care altfel ar fi facilitat dezvoltarea socială și economică. Asistăm la o oportunitate istorică care este pe cale de a fi ratată.
