Deși încă nu știm când – și, mai important, cum – se va încheia războiul de agresiune al lui Vladimir Putin în Ucraina, este deja clar că conflictul va transforma dramatic Uniunea Europeană.
UE a fost răspunsul Europei de Vest la violența explozivă a celor două războaie mondiale, care au fost ele însele produse ale industrializării și naționalismului începând cu secolul al XIX-lea. Aceste procese istorice au dus la distrugerea completă a ordinii tradiționale europene. După al Doilea Război Mondial, continentul european a ajuns să fie dominat de două puteri noneuropene: Statele Unite și Uniunea Sovietică. Deoarece interesele materiale și ideologice ale acestor două puteri au fost imposibil de reconciliat, au urmat o cursă a înarmărilor nucleare de decenii și Războiul Rece.
Imediat după al Doilea Război Mondial, economia Europei de Vest era zdrențuită și lipsită de apărare militară împotriva unei invazii sovietice. Fără Planul Marshall al SUA și garanția Americii de protecție militară, Europa de Vest cu greu ar fi putut supraviețui.
Înființarea NATO în 1949 a asigurat că partea de vest a continentului va rămâne ferită atât de atacurile sovietice, cât și de o revenire, deși împărțită, a Germaniei. Acest aranjament a dat naștere apoi la ideea că o ordine stabilă a Europei de Vest ar putea fi realizată prin integrarea economică într-o piață unică, cu instituții colective și un sistem juridic comun – implicând în cele din urmă o integrare completă a statelor implicate.
Scopul a fost nu numai de a depăși cauzele socio-economice și politice ale naționalismului distructiv, ci și de a se asigura că generatorul istoric de probleme dar și cea mai puternică economie din Europa, Germania, a fost adusă pe deplin și permanent la ordine. În deceniile care au urmat, NATO și UE (inițial Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului și apoi Comunitatea Economică Europeană) au devenit pilonii militari și economici respectivi ai securității și prosperității europene și, prin urmare, ai ordinii vest-europene.
Dar odată cu sfârșitul Războiului Rece au apărut noi întrebări despre cum ar arăta ordinea europeană. Răspunsul a fost că ambii piloni vest-europeni – NATO și UE – vor crește pentru a include țările din Europa Centrală și de Est care se califică pentru aderare. La rândul lor, multe dintre fostele republici sovietice și membri ai Pactului de la Varșovia doreau o garanție obligatorie că ordinea europeană nu va fi revizuită de Rusia.
Aderarea la NATO și UE a adus astfel promisiunea securității colective și a unei piețe comune. Speranța era eliminarea ultimelor rămășițe ale vechii confruntări Est-Vest și asigurarea unei păci permanente prin schimburi economice și interdependență.
Sub Putin, însă, Rusia a urmat un alt tip de politică. Ea a căutat să-și restabilească statutul de putere globală prin revendicarea de tot mai mult „pământ rusesc”, ceea ce implică o inversare a ordinii postsovietice. Privind mai degrabă spre trecut decât spre viitor, Putin vrea să restaureze vechiul imperiu rus.
Pe măsură ce ucrainenii și-au exprimat din ce în ce mai mult dorința de a se integra cu Occidentul, Putin a luat măsuri pentru a le nega libertatea și suveranitatea Ucrainei. În 2014, el a anexat Crimeea și a declanșat un război cu ardere redusă în regiunea Donbas din Ucraina. Și acum a lansat un război total de agresiune, distrugând orice șansă de coexistență pașnică între Rusia și UE, cel puțin atâta timp cât rămâne la putere. Împărțirea geografică, impusă prin șantaj nuclear, va prevala din nou asupra schimburilor și cooperării economice.
UE va trebui acum să se concentreze mult mai mult pe probleme de securitate și geopolitice decât a făcut-o în trecut. Mai mult, acum că Suedia și Finlanda se vor alătura NATO, Austria, Irlanda, Malta și Cipru vor fi singurii membri ai UE care nu aparțin și ei alianței. Astfel, se va schimba și relația dintre cei doi piloni ai ordinii europene. Membrii UE vor trebui să-și mărească în mod substanțial cheltuielile pentru apărare, precum și să-și consolideze urgent contribuțiile la NATO.
UE se va confrunta, de asemenea, cu provocări geopolitice din ce în ce mai mari, așa cum arată deja cererile de aderare ale Ucrainei, Georgiei și Moldovei. Până acum, singurul instrument geopolitic pe care UE l-a avut la dispoziție a fost promisiunea aderării cu drepturi depline (și, prin urmare, a creșterii economice și a prosperității). Dar această promisiune s-a dovedit a fi o iluzie pentru Turcia și Balcanii de Vest.
În actualul său cadru instituțional și juridic, UE își poate urmări interesele geopolitice doar într-o măsură foarte limitată, dacă nu deloc. Prin urmare, UE viitorului va avea nevoie de o structură mai flexibilă, cu un aranjament
cvasiconfederativ în jurul unui nucleu federat. În loc să solicite calitatea de membru deplin sau nimic, UE ar putea oferi un acces mai restrâns la piața comună, securitatea comună, comunitatea juridică a UE, moneda comună și așa mai departe.
UE nu poate crește la nesfârșit. Dar trebuie să accepte că interesele sale geopolitice se extind mult mai departe decât o face instrumentul de membru deplin. Atâta timp cât regimurile autoritare reprezintă o amenințare materială, UE – reprezentând alternativa economică și societală – va deveni o forță din ce în ce mai semnificativă nu doar pe continentul european, ci și în zona gri mai mare de la est, unde nu există o graniță clară cu Asia.
Orice s-ar întâmpla în Ucraina, situația cere o nouă flexibilitate structurală și nu o aderență rigidă la aranjamente sau promisiuni vechi, suprasolicitate, care nu pot fi îndeplinite.
©Project Syndicate,
Traducere, adaptare și editare: Daniel Apostol / ClubEconomic.ro
