De la „nu se va mai întâmpla niciodată” la „nu s-a întâmplat niciodată”

Date:

_________________

MICHELLE BACHELET
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului

După ororile celui de-al Doilea Război Mondial, comunitatea internațională a consacrat principiul că toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi. Cu toate acestea, tendințele globale actuale arată că din ce în ce mai mult liderii de astăzi nu reușesc să prevină încălcările drepturilor omului sau chiar să tragă la răspundere infractorii.

Trăim într-o lume a crizelor care se intersectează. Pe fondul tragediei umane și planetare cauzate de schimbările climatice, pandemia de COVID-19 a avut un efect devastator asupra ocupării forței de muncă, sănătății și locuințelor. Inegalitățile socio-economice continuă să crească, viața unei persoane este mult prea des determinată de culoarea pielii, sex sau pașaport. Violența și conflictele persistente distrug milioane de vieți în întreaga lume.

Așa cum mi-a spus, anul acesta, o femeie din Afganistan, visul ei este ca „pe măsură ce ieșim din cenușa războiului, într-o zi, justiția socială să fie menținută”. Ea este unul dintre numeroșii apărători curajoși ai drepturilor omului pe care am avut onoarea să îi întâlnesc în cei trei ani și ceva de când sunt Înalt Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului.
În ceea ce privește crizele majore ale lumii, ceea ce mă frapează este că există un numitor comun. Fiecare dintre acestea reflectă capacitatea umană de a ignora sau de a uita ceea ce a fost înainte. Reacționăm atât de repede la fiecare problemă nouă sau imediată încât pierdem din vedere cauzele lor comune. Unii pot vedea această tendință ca pe o formă de reziliență. Dar mă tem că ne subminăm capacitatea de răspuns și de a preveni crizele viitoare.

Gândiți-vă la războiul Rusiei în Ucraina, care a distrus milioane de vieți și ne-a prezentat umanitatea în cea mai rea și în cea mai bună formă a sa. Atacurile asupra civililor au fost brutale și aproape 15 milioane de oameni au fost forțați să își părăsească locuințele. Și în timp ce țările europene și alte țări au răspuns cu o remarcabilă demonstrație de unitate, solidaritatea lor este selectivă. Milioane de alte persoane care au fugit din calea conflictelor violente sau a încălcărilor drepturilor omului au fost împiedicate din a ajunge în locuri sigure, adesea de către politici naționale discriminatorii și rasiste. Oare sunt unii refugiați și migranți mai egali decât alții? Asta sugerează abordarea noastră globală disparată față de migranți și refugiați.

Trebuie să fim mai buni – și mai onești – cu privire la legăturile dintre crizele cu care ne confruntăm. Numai atunci vom putea preveni sau gestiona mai bine provocările similare din viitor. Deși multe persoane din întreaga lume și-au exprimat solidaritatea în primele luni ale pandemiei, sentimentul că „suntem cu toții în această situație împreună” a făcut repede loc unor politici egoiste, dezbinatoare și naționaliste, care acum au fost normalizate. Peste 11,9 miliarde de vaccinuri contra COVID-19 au fost administrate la nivel global, însă din cauza naționalismului vaccinurilor, doar 18% dintre persoanele din țările cu venituri mici au primit cel puțin o doză.

Și, cu atât mai îngrozitor, în prea multe țări, cei care sunt suficient de curajoși pentru a-și exprima opinia și a apăra drepturile omului sunt reduși la tăcere, amenințați și uciși. Anul trecut, cel puțin 28 de jurnaliști au fost uciși pentru că expuseseră încălcări ale drepturilor sau pur și simplu pentru că își făceau treaba, iar alți 293 au fost reținuți.

În Tadjikistan, autoritățile au făcut arestări arbitrare și au răspuns cu o forță excesivă la proteste pașnice. În Rusia, Tunisia și Nicaragua, guvernele au adoptat sau intenționează să adopte o legislație care să limiteze libertatea de asociere și să combată mass-media și ONG-urile finanțate din străinătate. În Sri Lanka, susținătorii guvernului au atacat oameni care protestau împotriva dificultăților economice. Odată cu războiul din Ucraina, care a dus la o creștere importantă a prețurilor pentru alimente și energie, am putea asista în curând la tulburări similare în multe alte țări.
În plus, oprirea accesului la internet și rețele de socializare și supravegherea digitală sunt în creștere în întreaga lume. Există o tendință globală inconfundabilă către cenzură și reducerea la tăcere a disidenței.
Toate acestea au puternice efecte în cascadă. Încrederea în instituțiile publice este în declin, la fel ca și încrederea dintre țări. Legile internaționale care ne-au promis siguranță și demnitate sunt ignorate cu desăvârșire în Ucraina, Myanmar, Yemen, Etiopia, Siria și multe alte țări.
Problema este agravată și de o lipsă alarmantă de responsabilitate față de abuzuri și încălcările drepturilor. O astfel de impunitate persistentă îi va încuraja pe făptașii actuali și viitori, subminând în continuare încrederea în dreptul internațional. Fiecare dintre ele dezvăluie un eșec fundamental în gestionarea surselor comune de discriminare și divizare.

Deși nu există o soluție miraculoasă pentru a rezolva aceste probleme, sunt convinsă că putem ieși mai puternici din crizele de astăzi. Promovarea și protejarea drepturilor omului ne vor propulsa spre un viitor în care pacea, dezvoltarea și justiția prevalează asupra războiului, inegalității și discriminării. Dar, mai întâi va trebui să ne folosim de amintirile noastre colective.

O lecție din trecutul recent este că dezvoltarea economică nu va crea neapărat societăți care respectă drepturile, așa cum s-a presupus cândva. Acum este clar că guvernele trebuie să creeze bugete cu mai multă transparență și participare pentru a răspunde nevoilor celor care trăiesc cu foarte puțin. Creșterea economică în sine nu va asigura accesul tuturor la niveluri esențiale de asistență medicală, protecție socială și educație.

Mai mult, guvernele, sectorul privat și organizațiile internaționale precum ONU trebuie să creeze mai multe spații în care oamenii să participe la viața publică, acordând o atenție deosebită celor care au fost în mod tradițional marginalizați și excluși. Și, pentru a aborda impunitatea agresivă în raport cu încălcarea drepturilor, guvernele trebuie să-și recunoască propria responsabilitate de a consolida sistemele naționale de responsabilitate. Acest lucru înseamnă consolidarea independenței și credibilității sistemului judiciar și a altor mecanisme de investigare și de aplicare a legii.

De asemenea, avem nevoie de mai multă coordonare între diferitele instituții internaționale de justiție și responsabilitate, astfel încât aceste procese să se consolideze reciproc. Aceasta este o sarcină intimidantă. Dar merită efortul. Sistemul drepturilor omului din prezent s-a născut ca răspuns la unele dintre cele mai întunecate episoade din istoria modernă. Experiența din trecut ne-a arătat că un nivel mai mare de multilateralism este singura cale viabilă pe care o putem urma.

După ororile celui de-al doilea război mondial și după Holocaust, comunitatea internațională a declarat: „Nu se va mai întâmpla niciodată”. Dar continuăm să facem aceleași greșeli și permitem apariția unor orori similare. Pentru a apăra principiul durabil că toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi, trebuie să punem capăt impunității pentru cei care îl disprețuiesc.


Michelle Bachelet este Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului.

©Project Syndicate, 2022. www.project-syndicate.org

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Lansarea unei noi game de PC-uri Maguay

Compania Maguay, caracterizată drept „cea mai veche companie...

Ziua Silvicultorului, marcată de Romsilva și Asociația Administratorilor de Păduri

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Asociația...

CCIR și Romanian Board of Trade Toronto susțin parteneriatul economic România-Canada

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),...

MET România, 15 ani de activitate pe piața locală de energie

Compania MET România, parte a grupului elvețian MET,...