Joseph E. Stiglitz
Laureat al premiului Nobel pentru economie
Economia a fost supranumită știința sumbră, iar anul 2023 va susține această poreclă. Suntem la mila a două cataclisme care sunt pur și simplu dincolo de controlul nostru. Prima este pandemia de COVID-19, care continuă să ne amenințe cu noi variante, mai mortale, contagioase sau rezistente la vaccin. Pandemia a fost gestionată în mod deosebit de slab de către China, în principal din cauza eșecului său de a-și inocula cetățenii cu vaccinuri mai eficiente (fabricate în Occident) cu mARN.
Al doilea cataclism este războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina. Conflictul nu pare a se apropia de un final și ar putea escalada sau produce efecte secundare și mai mari. În orice caz, este aproape garantat că va genera mai multe perturbări ale prețurilor la energie și alimente. Și, de parcă aceste probleme nu ar fi suficient de supărătoare, există motive ample de îngrijorare că răspunsul factorilor de decizie politică va înrăutăți situația.
Cel mai important aspect este că Rezerva Federală a SUA ar putea crește ratele dobânzilor prea mult și prea repede. Inflația de astăzi este în mare parte determinată de deficitele lanțurilor de aprovizionare, dintre care unele sunt deja în curs de soluționare. Prin urmare, creșterea ratelor dobânzilor ar putea fi contraproductivă. Nu va produce o cantitate mai mare de alimente, petrol sau gaze, dar va face mai dificilă mobilizarea investițiilor care ar ajuta la atenuarea deficitului de aprovizionare.
Înăsprirea monetară ar putea duce, de asemenea, la o încetinire globală. De fapt, acest rezultat este foarte anticipat, iar unii comentatori, care s-au convins că lupta împotriva inflației necesită suferință economică, au susținut efectiv recesiunea. Cu cât mai rapidă și mai profundă, cu atât mai bine, susțin aceștia. Se pare că nu au luat în considerare că vindecarea poate fi mai rea decât boala.
Cutremurele globale cauzate de măsurile aspre ale Rezervei Federale ar putea fi deja resimțite în timpul iernii. Statele Unite sunt angajate într-o politică protecționistă de secol XXI. În timp ce un dolar mai puternic temperează inflația în SUA, o face prin slăbirea altor valute și creșterea inflației în altă parte. Pentru a atenua aceste efecte de schimb valutar, chiar și țările cu economii slabe sunt forțate să crească ratele dobânzilor, lucru care le slăbește și mai mult economiile. Ratele mai mari ale dobânzilor, monedele depreciate și o încetinire globală au împins deja zeci de țări în pragul falimentului.
Valorile mai mari ale ratelor dobânzilor și prețurilor la energie vor împinge, de asemenea, multe firme spre faliment. Au existat deja câteva exemple dramatice în acest sens, cum este cazul companiei germane de utilități Uniper, acum naționalizată. Și, chiar dacă companiile nu caută protecție împotriva falimentului, atât firmele, cât și gospodăriile vor resimți stresul unor condiții financiare și de creditare mai stricte. Deloc surprinzător, 14 ani de dobânzi ultrascăzute au lăsat multe țări, firme și gospodării supraîndatorate.
Schimbările masive ale ratelor dobânzilor și ale ratelor de schimb din ultimul an cuprind multiple riscuri ascunse – așa cum a demonstrat aproape prăbușirea fondurilor de pensii britanice la sfârșitul lunii septembrie și începutul lunii octombrie. Neconcordanțele dintre scadențe și ratele de schimb sunt o caracteristică a economiilor nereglementate și au devenit și mai răspândite odată cu creșterea instrumentelor financiare derivate netransparente.
Aceste crize economice vor afecta, desigur, cel mai tare țările cele mai vulnerabile, oferind un teren și mai fertil în care demagogii populiști să semene semințele resentimentelor și nemulțumirilor. A existat un oftat de ușurare la nivel mondial atunci când Luiz Inácio Lula da Silva l-a învins pe Jair Bolsonaro în alegerile prezidențiale din Brazilia. Dar să nu uităm că Bolsonaro a obținut aproape 50% din voturi și încă controlează Congresul Braziliei.
Pe toate planurile, inclusiv cel economic, cea mai mare amenințare la adresa bunăstării este cea politică. Mai mult de jumătate din populația lumii trăiește sub regimuri autoritare. Chiar și în SUA, unul dintre cele două partide majore a devenit un cult al personalității care respinge din ce în ce mai mult democrația și continuă să mintă cu privire la rezultatul alegerilor din 2020. Modul său de operare este de a ataca presa, știința și instituțiile de învățământ superior, în timp ce pompează cât mai multe informații greșite în cultură.
Se pare că scopul este de a răsturna o mare parte din progresul din ultimii 250 de ani. A dispărut optimismul care a prevalat la sfârșitul Războiului Rece, când Francis Fukuyama putea anunța „sfârșitul istoriei”, prin care se referea la dispariția oricărui oponent serios împotriva modelului liberal-democratic.
Desigur, există încă o agendă pozitivă care ar putea împiedica o coborâre în atavism și disperare. Dar, în multe țări, polarizarea politică și blocajul au făcut această agendă mult mai inaccesibilă. Cu sisteme politice mai funcționale, am fi putut să ne mișcam mult mai repede pentru a crește producția și oferta, atenuând presiunile inflaționiste cu care se confruntă acum economiile noastre. După o jumătate de secol în care fermierilor li s-a spus
să nu producă atât cât pot, atât Europa, cât și SUA le-ar fi putut spune să producă mai mult. Statele Unite ar fi putut oferi servicii de îngrijire a copiilor – astfel încât mai multe femei să poată intra pe piața forței de muncă, atenuând presupusele penurii de forță de muncă – iar Europa ar fi putut să se miște mai repede pentru a-și reforma piețele energetice și pentru a preveni o creștere a prețurilor la electricitate.
Țările din întreaga lume ar fi putut percepe taxe pe profit în moduri care ar fi putut încuraja investițiile și tempera prețurile, folosind veniturile pentru a proteja persoanele vulnerabile și pentru a face investiții publice în reziliența economică. În calitate de comunitate internațională, am fi putut adopta renunțarea la drepturile de proprietate intelectuală pentru vaccinurile contra COVID-19, reducând astfel amploarea apartheidului împotriva vaccinurilor și resentimentele pe care le alimentează, precum și atenuând riscul unor noi mutații periculoase.
În cele din urmă, un optimist ar spune că paharul nostru are o optime plină. O mână de țări au făcut unele progrese în ceea ce privește această agendă și pentru aceasta ar trebui să fim recunoscători. Dar, la aproape 80 de ani după ce Friedrich von Hayek a scris Drumul către servitute, încă trăim cu moștenirea politicilor extremiste pe care el și Milton Friedman le-au împins în realitatea comună. Aceste idei ne-au pus pe un drum cu adevărat periculos: drumul către o versiune de secol XXI a fascismului.
Joseph E. Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie, este profesor universitar la Universitatea Columbia și membru al Comisiei independente pentru reforma impozitării corporative internaționale.
©Project Syndicate 2023
