Laurence Tubiana,
CEO al Fundației Europene pentru Climă
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei prezintă o nouă dinamică de nealiniere în sistemul internațional. Liderii occidentali se găsesc mai izolați pe scena globală decât se așteptau. Când Adunarea Generală a Națiunilor Unite (UNGA) a votat pentru a condamna agresiunea Rusiei, China și mulți alții s-au abținut ori s-au opus. Democrații importante precum Brazilia, Indonezia, India, Senegal și Africa de Sud și-au ascuns pozițiile față de război. Și, prin găzduirea și trimiterea de delegații la nivel înalt, Rusia a concurat cu Uniunea Europeană și Statele Unite pentru influență în diferite blocuri regionale, curtând intens membrii Uniunii Africane și ai Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est.
De ce se feresc atât de multe țări să ia o parte, chiar și după ce au văzut suferința de nedescris pe care Rusia a provocat-o civililor din Ucraina?
O parte din motiv este percepția larg răspândită a dublelor standarde europene (cu siguranță Ucraina nu este singura zonă de conflict din lume) și a diplomației inegale a Europei pe probleme cum ar fi vaccinurile anti-COVID-19, scutirea de datorii, migrația și finanțarea climei. Mai mult, mulți se tem de înstrăinarea Rusiei, având în vedere nivelul ridicat de control pe care îl are asupra prețurilor energiei și materiilor prime.
Prin răsturnarea peisajului energetic al Europei și prin evidențierea dependențelor sale energetice periculoase, războiul subliniază volatilitatea geopoliticii actuale a combustibililor fosili. În perioada premergătoare conferinței ONU privind schimbările climatice din noiembrie din Egipt (COP27) și dincolo de aceasta, noua nealiniere va deveni evidentă în sfera diplomației energetice. Va fi important să ne amintim că angajamentul mondial față de acordul climatic de la Paris din 2015 reprezintă o amenințare directă la adresa modelului economic petrochimic al Rusiei și a strategiei geopolitice mai largi de cultivare a dependențelor energetice profitabile.
La începutul invaziei, Rusia a fost cel mai mare exportator de petrol și gaze din UE. În câteva luni, creșterea prețurilor a generat o situație în care UE reprezintă 70% din veniturile record din exporturi de combustibili fosili ale Rusiei, consolidând convingerea Kremlinului că Europa va considera în cele din urmă că este prea costisitor să se opună agresiunii. Dar UE s-a arătat hotărâtă să sprijine poporul ucrainean și să consolideze decarbonizarea în cadrul acordului verde european. De exemplu, planul său REPowerEU, convenit ca răspuns la războiul Rusiei, a adâncit și mai mult angajamentul instituțional al blocului față de acordul de la Paris.
Cu toate acestea, măsurile pentru acoperirea deficitului imediat de aprovizionare cu energie al Europei au dat un impuls suplimentar noii nealinieri. Acesta a contribuit la inflația prețurilor pentru energie și mărfuri, așa cum a intenționat Kremlinul atunci când a creat o penurie de gaze naturale în Europa. În timp ce europenii s-au grăbit să cumpere petrol și gaze naturale lichefiate nonrusești de pe piețele globale deja restrânse, țări precum Bangladesh și Pakistan s-au chinuit – exact în perioada în care sufereau efectele valurilor de căldură – să plătească pentru GNL necesar pentru a-și alimenta rețelele electrice.
În mod similar, lipsa produselor petroliere a generat profituri record de 59 miliarde de dolari pentru industria combustibililor fosili în al doilea trimestru al acestui an, în timp ce a crescut costurile energiei în multe economii puternic îndatorate și au oferit curaj exportatorilor nealiniați, cum ar fi Arabia Saudită. Și, în sens mai larg, graba Europei de a-și diversifica aprovizionarea cu energie pe termen scurt declanșează o luptă pentru o nouă infrastructură de combustibili fosili, subminând efortul multilateral global de decarbonizare, împreună cu credibilitatea UE. Între angajamentul Germaniei de a investi în noi zăcăminte de gaze din Senegal și includerea gazelor în taxonomia sa de finanțare durabilă, au existat semnale mixte dăunătoare, care au afectat perspectivele unei abordări europene coerente a diplomației climatice.
Prioritățile corecte
Nealinierea oferă țărilor în curs de dezvoltare și piețelor emergente noi căi de a-și spori autonomia în politica externă și energetică. Indirect, acest lucru va reduce presiunea asupra Rusiei și îi va permite să continue un război de uzură, mai degrabă decât să caute o încheiere rapidă a ostilităților. Și așa cum am aflat din negocierile prelungite din vară cu privire la cerealele ucrainene – pe care Kremlinul le-a respins în mod repetat și pe care a amenințat că le va abandona – Rusia va continua să caute acorduri bilaterale avantajoase și alte forme de pârghii oriunde va putea.
Acest lucru nu este de bun augur pentru imaginea macroeconomică sau pentru agenda de la Paris. Temerile legate de recesiunea globală și ratele în creștere ale dobânzilor au implicații imediate asupra acțiunilor climatice, în special în ceea ce privește aspectele cruciale ale finanțelor și datoriilor. Datoriile suverane au crescut pe tot parcursul pandemiei, lăsând 60% din țările cu venituri mici expuse crizei datoriilor. Cu toate acestea, în condițiile actuale, va fi dificil pentru economiile avansate să susțină intern cauza extinderii ajutoarelor acordate și asupra altor țări sau permiterii acelorași țări beneficiare să își asume mai multe datorii sub forma unor finanțări concesionale pentru climă.
Europa, de exemplu, se află sub o presiune fiscală enormă în toate domeniile. Nu va fi ușor să consolideze credibilitatea cadrului său financiar pentru climă, într-o perioadă când este preocupată de atât de multe alte aspecte. O prioritate de top, desigur, este de a continua să sprijine Ucraina militar, și de a spori cheltuielile de apărare în cadrul UE. O alta este de a se pregăti pentru iarnă. Consensul experților este foarte clar: riscurile lipsurilor la aprovizionare sunt reale, iar importurile de gaze alternative nu vor compensa pentru acestea.
Pentru a evita crizele cauzate de lipsa de energie, Europa va trebui să pună în aplicare scheme cuprinzătoare de economisire a energiei, care ar putea include închiderea unor instalații industriale consumatoare de gaze; mobilizarea surselor alternative de aprovizionare; schimbarea combustibilului și o implementare rapidă a surselor regenerabile de energie, a pompelor de căldură și a renovărilor la nivelul locuințelor. O prioritate conexă este de a preveni criza energetică de la crearea unei crize sociale mai largi. Presiunea tot mai mare asupra costului vieții va necesita măsuri puternice și extrem de costisitoare de politică socială pentru a gestiona inflația, precum și programe specifice de eficiență energetică pentru a combate sărăcia energetică.
Dar europenii ar trebui să recunoască faptul că este în interesul lor să facă față provocării globale de finanțare a combaterii schimbărilor climatice. În 2009, economiile avansate s-au angajat să ofere 100 miliarde de dolari pe an pentru a sprijini investițiile legate de climă în țările în curs de dezvoltare. Dar acest prag nu a fost niciodată depășit și, potrivit OCDE, lumea bogată este încă cu 17 miliarde de dolari în urmă. Deși europenii nu sunt singurii responsabili pentru acest eșec, ei trebuie să își dea seama ce mesaj transmit restului lumii atunci când mobilizează sume mult mai mari pentru ei înșiși ca răspuns la crize precum COVID-19 și războiul din Ucraina.
Europa trebuie să depună toate eforturile posibile pentru a spori volumul și calitatea finanțării sale pentru climă și dezvoltare înainte de COP27. Pentru a crea spațiul fiscal necesar, impozitarea profiturilor induse de criză ale companiilor de petrol și gaze este punct de plecare convingător, chiar dacă este complex. Motivația este acum triplă: nu numai că finanțarea climatică este o soluție la insecuritatea energetică și la schimbările climatice, dar va asigura și că noua nealiniere nu se abate de la angajamentele multilaterale, care sunt până la urmă concepute pentru a ne avansa economiile dincolo de combustibilii fosili cât mai curând posibil.
Valorificarea oportunităților
Ce ar trebui să facă Europa până la momentul COP27? Deși nu există vreo soluție magică, există oportunități clare pentru Europa de a promova cooperarea multilaterală, deservindu-și, în același timp, și propriile interese.
În primul rând, UE ar trebui să își intensifice parteneriatele pentru tranziția energetică echitabilă. Perspectiva unui acord de 8,5 miliarde de dolari (susținut de Regatul Unit, SUA și guvernele europene) pentru a finanța trecerea Africii de Sud de la cărbune a fost unul dintre cele mai importante puncte ale COP26 de la Glasgow anul trecut. Acesta a fost, de asemenea, un semnal crucial al intenției din cadrul G20: deși membrii grupului sunt responsabili pentru 80% din emisiile globale, mulți nu au propus încă planuri adecvate pentru reducerea emisiilor (cunoscute sub numele de contribuții determinate la nivel național sau NDC-uri).
Cu toate acestea, de la anunțul de anul trecut, drumul către finalizarea acestui acord a devenit tot mai complicat, nu în ultimul rând pentru că președintele sud-african Cyril Ramaphosa a fost un susținător deschis al nealinierii.
Mergând atât de departe încât să dea vina pe NATO pentru atacul neprovocat al Rusiei asupra Ucrainei, în cadrul UNGA guvernul lui Ramaphosa a propus chiar și contramăsuri menite să dezvinovățească Rusia de criza umanitară majoră pe care a dezlănțuit-o.
Autoritățile sud-africane au exprimat, de asemenea, îndoieli cu privire la structura finanțării propuse, pe fondul constrângerilor fiscale actuale. Cu toate acestea, la momentul redactării, parteneriatul pare să progreseze, autoritățile sud-africane propunând un proiect de investiții la sfârșitul lunii iulie.
Mai mult, cu Germania ca președinte al G7, guvernele donatoare au intrat în noi discuții cu India, Indonezia și Senegal – toate acestea fiind, de asemenea, nealiniate la problema Ucrainei. O apropiere concretă, bine finanțată, de aceste guverne în domeniul cooperării energetice ar fi un avantaj pentru tranziția ecologică globală.
În prezent, Indonezia și Senegal ar trebui să își utilizeze pozițiile ca președinte G20, respectiv al Uniunii Africane, pentru a pregăti terenul pentru o mai mare cooperare în cadrul COP27. Multe dintre aceste țări urmează să prezinte NDC-uri consolidate înainte de summit, iar garanțiile de finanțare mai bune vor avea un rol pozitiv în acest sens (așa cum a arătat clar prim-ministrul indian Narendra Modi, atunci când a prezentat noul NDC al țării sale la începutul lunii august).
O a doua oportunitate pentru Europa constă în reducerea și restructurarea datoriilor. Aici, recentul acord între China și Zambia este un semn pozitiv. Negocierile au fost coprezidate de China și Franța sub egida Clubului Creditorilor Suverani din Paris, demonstrând că discuțiile constructive rămân o posibilitate, chiar și atunci când tensiunile globale sunt ridicate. Guvernele europene ar trebui să facă presiuni pentru ca această abordare să capete un loc mai important în cadrul sistemului multilateral formal. Prețurile ridicate la produsele de bază, agravate de războiul Rusiei, indică cu certitudine că multe alte țări se vor confrunta în curând cu crize ale datoriilor. În urma recentului consens privind un acord FMI, răspunsul comunității internaționale la tulburările din Sri Lanka – o altă țară extrem de îndatorată față de China, dar și față de India și Japonia – va fi următorul mare test.
În al treilea rând, Europa trebuie să continue să acționeze ca un catalizator al cooperării, dincolo de tensiunile geopolitice ale zilei. Decizia Chinei de a suspenda discuțiile bilaterale privind schimbările climatice cu SUA în urma vizitei președintelui Camerei Nancy Pelosi în Taiwan nu înseamnă că eforturile multilaterale sunt sortite eșecului. Cei mai mari doi emițători de gaze din lume dezvoltă politici climatice semnificative. Adoptarea legislației americane care include sute de miliarde de dolari în investiții legate de climă a contribuit la restabilirea credibilității Americii în această chestiune. Liderii UE pot, prin urmare, să depună eforturi pentru a se asigura că mențin deschise canalele de comunicare. Există posibilități ample de cooperare consolidată între inițiativele Belt and Road a Chinei, Global Gateway a Europei și Build Back Better World a Americii, pentru a face aceste programe globale de cheltuieli pentru infrastructură nepoluante și complementare.
În al patrulea rând, o mare oportunitate constă în reformarea instituțiilor Bretton Woods (și anume, Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional) pentru a le face potrivite erei schimbărilor climatice. Aici putem aminti un alt punct culminant al COP26: discursul intens distribuit al prim-ministrului Mia Mottley, care solicita drepturi speciale de tragere (DST-uri, activul global de rezervă al FMI), de canalizat prin intermediul băncilor multilaterale de dezvoltare pentru a sprijini investițiile legate de climă în țările în curs de dezvoltare. În calitate de membri cheie și acționari ai FMI și ai băncilor multilaterale de dezvoltare, guvernele europene își pot mări împrumuturile și pot propune Fondului să acționeze în baza acestei propuneri, inclusiv prin relaxarea condițiilor care reglementează modul în care aceste resurse sunt eliberate către MDB-uri și cheltuite ulterior.
Al cincilea și cel mai important aspect, Europa ar trebui să propună parteneriate de securitate noi și cuprinzătoare cu țările africane, pentru a consolida relațiile dintre cele două blocuri. Perturbările provocate de schimbările climatice, insecuritatea alimentară, focarele de boli și migrația forțată vor afecta toate dinamicile actuale și viitoare din aceste regiuni. Liderii africani și europeni trebuie să creeze împreună o viziune pentru reziliență și securitate umană care depășește cu mult gândirea actuală orientată spre sfera militară. Adaptarea sistemelor agricole, alimentare și de aprovizionare cu apă trebuie să devină o prioritate majoră pentru cooperarea europeană cu Africa. Obiectivul ar trebui să fie consolidarea rezilienței, protejarea ciclului apei și a biodiversității, reducând astfel o serie de amenințări la adresa securității – de la fenomene meteorologice extreme la boli transmise prin vectori.
Mai mult, Agenția Internațională pentru Energie evidențiază poziția Africii ca deținătoare a 60% din cele mai bune resurse solare din lume, însă cu doar 1% din capacitatea sa solară instalată. Conform scenariului pentru 2030 al AIE, 80% din noile surse de energie din Africa ar putea fi alimentate cu energie regenerabilă. Și aceasta este o alegere de securitate, una pe care Europa o poate semnala la COP27: liderii europeni pot alege o viziune convingătoare pentru securitatea comună sau pot continua să urmărească investiții periculoase în noi infrastructuri de petrol și gaze, vătămând, astfel, perspectivele de securitate ale lumii, din toate punctele de vedere.
Singura opțiune
Acestea nu sunt vremuri favorabile pentru multilateralism. Ceea ce am realizat prin intermediul acordului de la Paris în 2015 nu ar fi putut fi realizat în 2022. Privind în retrospectivă, anul 2015 – care este și anul obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU și al acordului nuclear cu Iranul – poate fi comemorat ca fiind un punct culminant pentru cooperarea internațională.
Dar efectele nocive ale schimbărilor climatice accelerează, indiferent de alinierile diplomatice. Acordul de la Paris a devenit un parapet pentru acțiunea colectivă – unul care trebuie să reziste chiar și atunci când alte acorduri sunt zguduite. Prin urmărirea unor politici coordonate privind clima, putem crea, de asemenea, noi condiții pentru a sprijini pacea și securitatea, precum și noi forme de cooperare. Nu va fi ușor, dar nu avem de ales.
Laurence Tubiana, fost ambasador francez la Convenția-Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice, este CEO al Fundației Europene pentru climă și profesor la Sciences Po, Paris.
©Project Syndicate 2022
