PS Quarterly prezintă în mod regulat predicții ale unor gânditori de top pe un subiect de interes global. După un alt an marcat de rivalități între marile puteri, riscuri în creștere pentru securitate, un șir de lovituri de stat, acaparare de teritorii, război deschis și aliniamente strategice schimbătoare, rolul puterilor hegemonice, mijlocii și în ascensiune a devenit mai fluid decât oricând de la sfârșitul Războiului Rece. Privind spre 2024, am întrebat contribuitorii dacă sunt de acord sau nu cu următoarea afirmație:
Anul care vine va confirma că lumea se îndreaptă rapid către o mai mare multipolaritate sau „nealiniere”.
_________________
Adekeye Adebajo
Cercetător senior la Centre for the Advancement of Scholarship de la Universitatea din Pretoria
Anul viitor, nu vom vedea o multipolaritate mai mare, ci o bipolaritate mai mare. China a înlocuit Rusia ca principal competitor al Americii într-un nou război rece care se referă mai puțin la ideologie și mai mult la piețe și tehnologie. Economia Chinei de 18.000 de miliarde de dolari a depășit-o deja pe cea din toate cele 27 de țări ale Uniunii Europene la un loc, iar China este cel mai mare partener comercial pentru peste 120 de țări. Inițiativa sa „O centură, un drum” continuă să construiască infrastructură în întreaga lume, iar Banca Asiatică de Investiții în Infrastructură din Beijing (cu o capitalizare de 100 de miliarde de dolari) are 109 membri reprezentând 80% din populația lumii. În ianuarie, BRICS dominată de China(Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) se va extinde pentru a include Argentina, Etiopia, Egipt, Iran, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.
Multe dintre aceste țări din Sudul Global au refuzat să condamne invadarea Ucrainei de către Rusia. Acum, încearcă să susțină Mișcarea de Nealiniere, formată din 120 de membri, care a apărut în urma Conferinței Bandung a guvernelor asiatice și africane din 1955. Ca parte a unei strategii pentru a evita implicarea în conflictele dintre superputeri (între americani și sovietici, la acea vreme), membrii MNA s-au abținut de la acordurile de apărare colectivă cu ambele părți. Această armă a celor slabi a dat impuls eforturilor de consolidare a autonomiei regionale și de consolidare a instituțiilor de guvernare globală, precum Națiunile Unite, și s-ar putea să o facă din nou.
În cele din urmă, la momentul scrierii acestui articol, asediul și bombardarea fâșiei Gaza de către Israel ca răspuns la atacul Hamas (care a ucis 1.400 de israelieni) a dus la peste 9.000 de morți și la 1,4 milioane de palestinieni strămutați. Sprijinul incontestabil al Occidentului pentru Israel va expune standardele duble din centrul sistemului internațional, slăbind și mai mult sprijinul global pentru Ucraina în 2024.
_________________
Ian Bremmer
Fondatorul și președintele Eurasia Group și GZERO Media
Da, tendința internațională de „nealiniere” va continua în 2024. Dar „multipolaritatea” este o întrebare diferită, una care depinde de arena competiției la care ne gândim.
În 2024, pentru multe țări nealinierea va însemna recunoașterea faptului că a lua fățiș partea în rivalitatea din ce în ce mai intensă dintre Statele Unite și China este o propunere perdantă. Unele guverne, în special cele din țările situate în apropierea Chinei sau Rusiei, vor vedea SUA ca pe un partener de securitate indispensabil. Dar parteneriatul comercial cu China rămâne esențial pentru creșterea viitoare.
„Multipolaritatea” este o întrebare mai complexă. În sfera securității, încă trăim într-o lume unipolară. Numai SUA pot proiecta putere în fiecare regiune a lumii. Puterea militară a Chinei este în creștere, dar – important – nu a fost testată printr-un război deschis de peste patru decenii. Forțele convenționale ale Rusiei erau depășite chiar înainte ca invazia pe scară largă a Ucrainei să provoace daune generaționale capacității sale militare. Și Europa se bazează în continuare pe SUA, la fel ca aliații SUA din Asia.
În arena economică, totuși, trăim cu siguranță într-o lume multipolară, una în care America, China, Europa și India sunt toți actori cruciali în regândirea stabilității și a dinamismului economiei globale. Apoi, există tărâmul digital, în care puterea guvernelor este limitată de puterea companiilor de tehnologie care produc progresele pe care oficialii politici se chinuie să le înțeleagă. Aici, se găsește o lume „tehnopolară” emergentă, în care guvernele și companiile tehnologice vor împărți puterea în viitorul apropiat.
Dacă aducem aceste tendințe împreună, nealinierea este valul viitorului.
_________________
Paula J. Dobriansky
Fost subsecretar de stat al SUA pentru afaceri globale
(2001-2009)
Invazia Ucrainei de către Rusia a declanșat schimbări geopolitice semnificative. Războiul, combinat cu tensiunile tot mai mari dintre SUA și China, a unificat comunitatea transatlantică și a determinat multe guverne din Indo-Pacific să-și consolideze apărarea și să-și asigure lanțurile de aprovizionare. Aceleași evoluții i-au încurajat, de asemenea, pe liderii politici din Sudul Global să urmărească „opționalitatea”, făcând alegeri bazate pe interesele lor naționale, totodată făcând tot ce le stă în putință pentru a evita să fie blocați în disputele marilor puteri.
Schimbările geopolitice în curs includ aliniamente naționale noi sau mai apropiate – de la aprofundarea legăturilor Rusiei cu China, Iran și Coreea de Nord, până la angajamentul Australiei cu India și Indonezia și cu Statele Unite și Marea Britanie sub AUKUS. În timp ce Dialogul de Securitate Cuadrilateral dintre Australia, India, Japonia și SUA (înființat în 2007) a devenit mai ambițios, alte puteri s-au străduit să zădărnicească noile aliniamente emergente. Mulți consideră că cel mai recent atac al Hamas asupra Israelului este o încercare de a bloca normalizarea relațiilor Israel-Arabia Saudită, care ar fi putut amenința nu numai Hamas, ci și sponsorii săi din Iran.
Retragerea dezordonată a Americii din Afganistan din 2021 a contribuit la această evoluție a sistemului internațional, subminând percepțiile despre credibilitatea, fiabilitatea și eficacitatea SUA. Aceasta, la rândul său, i-a determinat pe unii lideri (cum ar fi președintele rus Vladimir Putin) să reevalueze costurile urmăririi unor politici contrare intereselor SUA. Aceste schimbări de preferință și de perspectivă au facilitat nu numai noi violențe, ci și relații noi sau diferite, pe măsură ce aliații, rivalii și inamicii Americii își recalibrează obiectivele. În mod similar, efortul de război șovăitor al Rusiei în Ucraina pare să fi creat un mediu mai permisiv pentru cucerirea Nagorno-Karabah de către Azerbaidjan. Noile războaie și dorința de a evita să fie atrași în conflictele SUA-Rusia-China vor continua să conducă noua multipolaritate și revenirea nealinierii.
_________________
Jorge Heine
Profesor cercetător la Pardee School of Global Studies de la Universitatea din Boston
În 2024, competiția marilor puteri va continua, la fel ca și ascensiunea nealinierii, deși acum într-o nouă încarnare: nealiniere activă (NAA). Declanșată inițial de presiunile americane și chineze asupra țărilor din America Latină pentru a lua parte în războiul lor rece înfiripat, NAA se răspândește acum în Africa și Asia. Preia o pagină din Mișcarea de Nealiniere de altădată, dar o adaptează la realitățile noului secol.
NAA nu trebuie confundată cu neutralitatea sau echidistanța. Mai degrabă, este un concept dinamic care permite țărilor să dețină poziții diferite în funcție de problema în cauză. Ca doctrină de politică externă, înseamnă a pune pe primul loc interesele propriei țări și a nu ceda presiunilor marilor puteri. Necesită capacități analitice foarte dezvoltate, astfel încât fiecare problemă să poată fi evaluată independent.
Ascensiunea NAA a devenit deosebit de evidentă după invazia Ucrainei de către Rusia, multe țări din Sudul Global refuzând să țină vreo parte. Această evoluție arată că principalul clivaj în lumea de astăzi nu este între democrație și autocrație, ci între Nordul Global și Sudul Global. Răspândirea NAA este strâns asociată cu ascensiunea Sudului Global ca o forță semnificativă în afacerile mondiale, dintre care expansiunea recentă a BRICS este Proba A. Cel mai bun exemplu în practică este politica externă a președintelui brazilian Luiz Inácio Lula da Silva pe parcursul anului 2023.
_________________
Yu Jie
Cercetător senior la China în programul Asia-Pacific la Chatham House
Sunt de acord. Pe măsură ce se desfășoară nenumărate crize și alegeri, 2024 va fi un alt an tumultuos din punct de vedere geopolitic. Dar oferă și oportunități pentru puterile neoccidentale care susțin „neutralitatea” și „nealinierea” de a juca roluri mai mari în afacerile globale. Majoritatea acestor țări, inclusiv China, își bazează prioritățile politicilor externe pe calcule ale intereselor economice sau politice, în timp ce Occidentul colectiv subliniază importanța „a avea o gândire similară”.
Această situație actuală nu poate să nu creeze o mai mare multipolaritate. Pragmatismul va cere ca multe țări să aleagă sau să susțină partea în funcție de problema în cauză. În timp ce „neutralitatea” va rămâne de neconceput din perspectiva membrilor G7 – fie că au de-a face cu relațiile cu China sau cu războiul dintre Israel și Hamas – multe puteri neoccidentale o vor considera de rigoare în desfășurarea afacerilor lor externe.
La rândul său, China va continua să orienteze restul lumii către o mai mare multipolaritate, deoarece acesta este cel mai bun mod de a-și gestiona impasul vizavi de Statele Unite. În timp ce poziția inițială a Chinei cu privire la războiul Rusiei din Ucraina i-a înrăutățit legăturile cu multe țări occidentale, atitudinile din Occident au devenit de atunci mai nuanțate. Există acum un amestec ciudat de teamă că China va ajuta Kremlinul din punct de vedere militar, dar și speranța că va limita politica pe marginea prăpastiei nucleare a președintelui Vladimir Putin.
Având în vedere multe țări din întreaga lume nu privesc crizele geopolitice de astăzi în alb-negru, China poate descoperi că preferința sa pentru multipolaritate devine din ce în ce mai mult un atu.
_________________
Ana Palacio
Fost ministru al afacerilor externe al Spaniei (2002-04)
Dacă evenimentele recente sunt vreun indiciu, lumea se grăbește într-adevăr către o realiniere. Războiul Rusiei în Ucraina, strămutarea etnică în Nagorno-Karabah, șirul de lovituri de stat din Africa și criza din Orientul Mijlociu sunt toate semne ale perturbării ordinii mondiale care a apărut după al Doilea Război Mondial. Aceste evenimente nu sunt situații aberante sau crize izolate. Cu Statele Unite oarecum îndepărtate și mai puțin asertive decât în trecut, țările și actorii nestatali se simt încurajați să își asume riscuri și să profite de oportunități de care s-ar fi ferit înainte.
Momentul actual este caracterizat de o ciorbă alfabetică de noi coaliții care s-au format ca răspuns la schimbarea dinamicii puterii globale. Expansiunea BRICS+ este doar un exemplu dintre multe. Cu puterile mijlocii care luptă din ce în ce mai mult pentru influența globală, am intrat într-o eră a dezordinii care va dura până când se va solidifica o nouă configurație a relațiilor internaționale.
_________________
Stephen G. Brooks
Profesor de guvernare la Dartmouth College
Multipolaritatea este un mit, așa cum recent am susținut împreună cu William Wohlforth în Foreign Affairs (care a publicat și un simpozion de răspunsuri la articolul nostru). Statele Unite au devenit într-adevăr mai puțin dominante decât în anii 1990, când erau mai avansați din punct de vedere militar, economic și tehnologic decât fusese vreodată orice stat înainte. Însă o lume multipolară este una cu trei sau mai multe puteri de conducere aproximativ egale în vârful grămezii internaționale. Cine ar putea ocupa acest rol astăzi? Dintre toate țările care s-ar putea clasa în mod plauzibil pe locul trei – Franța, Germania, India, Japonia, Rusia, Marea Britanie – niciuna nu este măcar egală cu SUA sau China.
Nu numai că multipolaritatea este un mit, dar sistemul rămâne mai aproape de unipolaritate decât de bipolaritatea în stilul Războiului Rece. Deși China este în creștere, va dura mult timp până se va închide cel mai mare decalaj de putere din lume. China a urcat cel mai semnificativ în domeniul economic (deși mai puțin decât se presupune în mod obișnuit, deoarece își umflă semnificativ datele privind PIB-ul), dar a făcut mult mai puțin pentru a reduce decalajul de putere în alte domenii. Încă rămâne cu mult în urma SUA din punct de vedere tehnologic. O carte de-a mea viitoare (coautor) arată că firmele americane dețin o participare la profit de 53% în industriile de înaltă tehnologie, în comparație cu doar 6% în cazul Chinei. China este, de asemenea, doar o putere militară regională și așa va rămâne mult timp, lăsând SUA ca singura superputere care poate comanda poporul lumii.
