CLEMENCE LANDERS
Policy Fellow la Centrul pentru Dezvoltare Globală
NANCY BIRDSALL
Președinte emerit la Centrul pentru Dezvoltare Globală
Având în vedere că multe țări în curs de dezvoltare se îndreaptă către crizele datoriilor, prioritatea imediată pentru comunitatea internațională este de a evita mai multe crize de tip Sri Lanka. Acest lucru va necesita reforme ale unui cadru global de restructurare a datoriilor învechit, precum și o mai bună utilizare a instituțiilor și instrumentelor de politică existente.
Ca și statele unite și alte țări bogate, țările în curs de dezvoltare nu au avut de ales decât să împrumute și să cheltuiască foarte mult pentru a face față pandemiei de COVID-19. În consecință, nivelul datoriei țărilor sărace a crescut la o valoare maximă din ultimii 50 de ani. Apoi a venit invazia rusă din Ucraina, care a provocat creșteri record ale prețurilor la alimente, combustibil și îngrășăminte. Și acum, că inflația în creștere a determinat creșteri ale ratei dobânzii în economiile avansate, valoarea monedelor țărilor în curs de dezvoltare este în scădere, ceea ce înrăutățește cu atât mai mult problemele datoriilor lor.
În luna martie, Banca Mondială a estimat că 12 țări în curs de dezvoltare ar putea intra în incapacitate de plată a datoriei lor în următoarele 12 luni. Semnalele de alertă sunt peste tot. Investitorii au retras 50 de miliarde de dolari din fondurile de obligațiuni de pe piețele emergente în acest an, iar datoria a aproape o treime din aceste țări se tranzacționează la niveluri deficiente. Fără acces la piață, multe guverne se vor lupta să-și acopere datoria externă. Potrivit propriilor noastre calcule, numai țările cu venituri mici se confruntă cu aproape 15 miliarde de dolari în refinanțări Eurobond pentru următorii trei ani.
Criza alimentară globală masivă din acest an a înrăutățit situația. O criză a datoriilor suverane ar putea declanșa situații de urgență umanitară în țările în curs de dezvoltare, deoarece guvernele nu mai au rezerve valutare cu care să finanțeze importurile de alimente de bază, așa cum s-a întâmplat în Sri Lanka.
Limitările măsurilor luate pe jumătate
În prezent, sarcina este de a preveni aceste crize ale datoriilor din a se transforma în adevărate catastrofe ale dezvoltării. În timp ce comunitatea internațională a făcut devreme câțiva pași importanți pentru a trece de spirala datoriei, în cele din urmă aceste eforturi s-au rezumat mai mult la vorbe decât la fapte. Au existat anunțuri și decizii, dar nu au existat reduceri semnificative ale datoriei în țările în curs de dezvoltare.
De exemplu, în noiembrie 2020, G20 a lansat cadrul comun pentru tratamentul datoriilor, care a avut ca scop să ofere țărilor sărace o foaie de parcurs pentru reducerea datoriilor. Acest nou mecanism a oferit o oarecare speranță pentru o scurtă perioadă de timp, deoarece includea chiar și China, care de-a lungul timpului a preferat să negocieze restructurarea datoriei în mod bilateral. Însă sponsorii cadrului nu au stabilit termene pentru etapele de negociere sau instrucțiuni concrete privind „comparabilitatea tratamentului” între diferite tipuri de creditori. Neavând niciun acord cu privire la deznodământ, negocierile s-au prelungit, în mod previzibil.
Doi ani mai târziu, doar trei țări (Ciad, Etiopia și Zambia) au solicitat reducerea datoriei în baza acestui cadru, iar două dintre aceste negocieri au stagnat. Aceste trei țări au devenit astfel un soi de avertisment pentru alte țări îndatorate. În absența unui proces rapid de restructurare, țările care vor avea probabil nevoie de o oarecare scutire – de la Ghana la Laos – vor fi reticente să iasă în față de teama de a se găsi într-un purgatoriu costisitor: incapabile să acceseze noi finanțări externe, în timp ce continuă să se lupte cu datoria externă.
Problema fundamentală este că arhitectura financiară internațională existentă – de mult timp supravegheată de acționarii majoritari ai Fondului Monetar Internațional – nu a reușit să se adapteze la noul peisaj al datoriei. O provocare persistentă este China. În prezent, un creditor important pentru guvernele țărilor în curs de dezvoltare, ea nu a acordat o primă pentru transparență sau sustenabilitatea economică a împrumuturilor sale (multe dintre acestea sunt pentru proiecte majore de infrastructură în cadrul inițiativei Belt and Road).
În plus, multe alte țări în curs de dezvoltare au obținut acces la piețele internaționale de capital datorită succesului lor în gestionarea stabilității macroeconomice și a mediului favorabil ratei dobânzilor la nivel mondial, care a prevalat până de curând. Situația de astăzi este, astfel, destul de diferită de Inițiativa țărilor sărace puternic îndatorate de la începutul secolului, când țările donatoare majore și instituțiile financiare internaționale au intervenit pentru a emite împrumuturi concesionale țărilor sărace. Și nici nu este ca în cazul crizei datoriilor latino-americane din anii 1980, când băncile de pe Wall Street au fost marii creditori, iar guvernul american a fost un jucător cheie în soluționarea datoriilor.
O lecție oferită de aceste episoade din trecut este că este mult mai ușor să construiești o inițiativă de reducere a datoriilor atunci când creditorii majori gândesc la fel și se pot coordona cu ușurință. Obligarea deținătorilor de obligațiuni și a noilor creditori netradiționali, cum ar fi China, printr-un regim de acțiune colectivă este mult mai dificilă, mai ales într-un moment în care multilateralismul și încrederea între marile puteri sunt în scădere.
Ce e de făcut?
Prioritatea imediată a comunității internaționale este de a preveni situația în care țările în curs de dezvoltare aflate în dificultate să sufere de căderi economice și sociale în stilul Sri Lankăi. Accentul trebuie pus pe a acorda țărilor spațiu să respire, din punct de vedere financiar, în timpul a ceea ce poate fi adesea un proces prelungit de negociere și restructurare.
Există o modalitate de a face acest lucru. În primul rând, G20 ar putea anunța că țărilor li se va acorda o suspendare imediată a obligației de plată a datoriilor (de către toți creditorii, inclusiv deținătorii de obligațiuni și China) la cererea de scutire în baza Cadrului Comun. Acest lucru ar contribui atât la stabilizarea economiei solicitantului, cât și la stimularea creditorilor să se miște rapid. Procesul ar putea fi modelat după Inițiativa de suspendare a serviciului datoriei, moratoriul temporar (și în prezent expirat) privind serviciul datoriei lansat de G20 în mai 2020. De această dată, însă, suspendarea ar trebui să includă și creditorii din sectorul privat, care au ignorat DSSI în număr covârșitor. Aici, înțelegerea pe care guvernul ucrainean încearcă să o obțină cu deținătorii de obligațiuni oferă o potențială cale de urmat pentru alții.
În al doilea rând, acționarii FMI ar putea fi de acord să pună la dispoziție finanțare pentru puținele țări care negociază restructurări și se confruntă cu o lipsă imediată de valută. Regula standard este că, dacă FMI consideră că datoria unei țări este nesustenabilă, finanțarea programului său nu este disponibilă până când nu se finalizează o restructurare negociată a datoriei. Scopul este de a evita hazardul moral și de a se asigura că finanțarea FMI nu este utilizată doar pentru a salva creditorii. Dar aceste negocieri pot dura foarte mult timp. Zambia, de exemplu, a ajuns la un acord cu FMI în valoare de 1,4 miliarde de dolari în decembrie 2021, dar aprobarea pentru a primi sprijinul financiar rezultat a venit de-abia în toamna anului 2022.
Pentru țările care au un acord FMI și care se confruntă, de asemenea, cu o penurie de finanțări imediate, care le limitează capacitatea de a importa alimente și alte bunuri de bază, FMI poate pune la dispoziție unele fonduri prin invocarea protocoalelor sale de Împrumut în arierate și Împrumut în arierate oficiale. Acestea permit FMI să avanseze cu finanțarea, chiar dacă guvernul beneficiar nu a ajuns la un acord cu creditorii săi, cu condiția să fi prezentat o ofertă credibilă de restructurare. Un astfel de ajutor poate oferi țărilor debitoare un avantaj mai mare în procesul de restructurare a datoriilor în sine.
Este faimoasă gluma lui Antonio Gramsci, conform căreia crizele apar atunci când „ce e vechi moare și ce e nou nu se poate naște”. Provocarea globală actuală a datoriilor se potrivește acestei descrieri. Ne aflăm într-un interregnum (care la origine descria perioada dintre moartea unui monarh și încoronarea unuia nou). SUA – arhitectul principal al inițiativelor anterioare de reducere a datoriilor la nivel mondial – nu mai este capabilă sau dispusă să preia conducerea. Dar nici China nu își dorește această responsabilitate. Deși în prezent este un creditor de top, aceasta rămâne reticentă în a deveni lider în raport cu probleme care necesită cooperare la nivel mondial.
În cele din urmă, acest interregnum fragil riscă să crească inutil costurile economice asociate cu crizele datoriilor. Pentru moment, acționarii FMI trebuie să îi dea acestuia puterea de a utiliza întreaga gamă de instrumente de care dispune. În caz contrar, actualele crize ale datoriilor s-ar putea transforma cu ușurință în dezastre umanitare.
Clemence Landers este membru specialist în politică la Center for Global Development.
Nancy Birdsall este președintele emerit și membru senior la Center for Global Development.
©Project Syndicate 2022
