O nouă ordine a Războiului Rece?

Date:

_________________

MIHAIL GORBACIOV (foto)
Fost președinte al Uniunii Sovietice

Acum, la finalul anului 2014, este clar că structurile politice europene și internaționale care au fost în vigoare începând cu 1989 au picat testul timpului. Într-adevăr, lumea nu a fost martora unui mediu atât de tensionat și de generator de anxietate de la sfârșitul Războiului Rece, cu vărsare de sânge în Europa și în Orientul Mijlociu, pe fondul unei prăbușiri a dialogului dintre marile puteri. Lumea, se pare, este la un pas de un al doilea Război Rece. Unii spun chiar că a început deja.

Între timp, organismul internațional cheie al lumii – Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite – abia dacă joacă un rol sau ia măsuri concrete pentru a opri bombardamentele și uciderea. De ce nu a acționat cu hotărâre pentru a evalua situația și pentru a dezvolta un program de acțiune comună?

După părerea mea, unul dintre motivele principale este că încrederea care se consolidase prin munca și efortul reciproc de a pune capăt Războiului Rece s-a prăbușit. Fără o astfel de încredere, relațiile internaționale pașnice în lumea globalizată de astăzi sunt de neconceput.

Dar această încredere nu a fost subminată în trecutul apropiat, acest lucru s-a întâmplat cu mult înainte. Situația actuală își are originea în evenimentele din anii 1990.

Sfârșitul Războiului Rece ar fi trebuit să marcheze începutul unei căi către o nouă Europă și o ordine mondială mai sigură. Dar, în loc să construiască noi instituții europene de securitate și să urmărească demilitarizarea Europei – așa cum s-a promis în Declarația NATO de la Londra din 1990 – Occidentul, în special Statele Unite, a declarat victoria. Euforia și triumfalismul li s-au urcat la cap liderilor occidentali. Profitând de slăbiciunile Rusiei și de lipsa unei contraponderi, ei au refuzat să ia în considerare avertismentele împotriva revendicării unui monopol asupra conducerii globale.

Evenimentele din ultimele luni sunt consecințele încercării prost plănuite de a-și impune voința, ignorând, în același timp, interesele partenerilor. O listă scurtă a acestor fapte ar include extinderea NATO, războiul din Iugoslavia (în special Kosovo), planurile de apărare antirachetă, Irak, Libia și Siria. Drept rezultat, ceea ce a fost cândva o bășică s-a transformat acum într-o rană purulentă.

Iar Europa are cel mai mult de suferit. În loc să conducă schimbarea într-o lume în curs de globalizare, continentul s-a transformat într-o arenă a revoltelor politice, a competiției pentru sferele de influență și a conflictului militar. Consecința, în mod inevitabil, este că Europa își pierde puterile într-un moment în care alte centre de putere și influență se consolidează. Dacă acest lucru va continua, Europa își va pierde influența în afacerile mondiale și va deveni treptat irelevantă.

Din fericire, experiența anilor 1980 sugerează o cale de urmat. Situația internațională de la acea vreme nu era mai puțin periculoasă decât cea de astăzi. Cu toate acestea, am reușit să o ameliorăm – nu doar să normalizăm relațiile, ci și să punem capăt confruntării denumite Războiul Rece în sine. Acest lucru a fost realizat în primul rând prin dialog. Dar cheia dialogului este voința politică și stabilirea priorităților corecte.

Astăzi, prioritatea principală ar trebui să fie chiar dialogul: o reînnoire a capacității de a interacționa, de a asculta și de a ne auzi unii pe ceilalți. Acum apar semne promițătoare, deși eforturile inițiale au oferit doar rezultate modeste și fragile: Acordul de la Minsk privind încetarea focului și dezangajarea militară în Ucraina; acordul trilateral privind gazele încheiat de Rusia, Ucraina și Uniunea Europeană; oprirea escaladării sancțiunilor reciproce.

Trebuie să continuăm să trecem de la polemici și acuzații reciproce la căutarea unor puncte de convergență și la ridicarea treptată a sancțiunilor, care dăunează ambelor părți. Ca un prim pas, ar trebui ridicate așa-numitele sancțiuni personale care afectează figuri politice și parlamentari, astfel încât aceștia să se poată alătura procesului de căutare a unor soluții reciproc acceptabile. Un domeniu de interacțiune ar putea fi acela de a ajuta Ucraina să depășească consecințele războiului fratricid și să reconstruiască regiunile afectate.

Același lucru este valabil și pentru provocările globale și pentru securitatea paneuropeană. Problemele globale de astăzi – terorismul și extremismul, sărăcia și inegalitatea, schimbările climatice, migrația și epidemiile – se agravează pe zi ce trece. Și, oricât de diferite ar fi, ele împărtășesc o caracteristică cheie: niciuna nu va fi soluționată prin acțiune militară. Cu toate acestea, mecanismele politice de rezolvare a acestor probleme lipsesc sau sunt disfuncționale, deși criza globală continuă ar trebui să ne convingă să căutăm – fără întârziere – un nou model care să asigure sustenabilitatea politică, economică și de mediu.

În ceea ce privește securitatea Europei, doar o soluție paneuropeană poate fi viabilă. În realitate, încercările de a aborda problema prin extinderea NATO sau printr-o politică de apărare a UE sunt contraproductive. Avem nevoie de instituții și mecanisme mai favorabile incluziunii, care să ofere asigurări și garanții tuturor.

În acest sens, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, care a oferit multă speranță, nu s-a ridicat până acum la nivelul necesar. Aceasta nu înseamnă că OSCE ar trebui înlocuită cu ceva nou – mai ales că acum și-a asumat funcții importante de control în Ucraina. Dar OSCE este, aș spune, un edificiu care necesită reparații majore și câteva anexe noi.
Cu ani în urmă, fostul ministru german de externe Hans-Dietrich Genscher, fostul consilier pentru securitate națională al SUA, Brent Scowcroft, și alți factori de decizie au propus crearea unui Consiliu sau Directorat de Securitate pentru Europa. Eu am fost de acord cu abordarea lor. În mod similar, în timpul președinției lui Dmitri Medvedev, el a cerut crearea unui mecanism de diplomație preventivă europeană și consultări obligatorii în cazul unei amenințări la adresa securității oricărui stat. Dacă ar fi fost instituit un astfel de mecanism, cele mai grave evenimente din Ucraina ar fi putut fi evitate.

Liderii politici sunt, desigur, de vină pentru ignorarea acestor și a altor „idei europene” în arhive. Dar vina trebuie să fie împărțită și cu întreaga clasă politică europeană, cu instituțiile societății civile și cu mass-media.
Deși sunt, prin natura mea, un optimist, trebuie să recunosc că este foarte dificil să nu fiu pesimist, acum că anul 2014 se apropie de final. Cu toate acestea, nu trebuie să ne lăsăm pradă panicii și disperării sau atrași într-un vârtej de inerție negativă. Experiența amară din ultimele luni trebuie transformată în dorința de a ne reangaja în dialog și cooperare.
Acesta este apelul meu către liderii noștri și către noi toți, pentru anul 2015: să gândim, să propunem și să acționăm împreună.


Mihail Gorbaciov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace și ultimul președinte al Uniunii Sovietice, este fondatorul Green Cross International, o organizație neguvernamentală independentă care abordează probleme de securitate, sărăcie și degradare a mediului.

©Project Syndicate, 2022. www.project-syndicate.org

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Abonamentele Netflix bazate pe reclame sunt profitabile

Netflix este incontestabil numărul unu în sectorul divertismentului. Cele...

Consiliul Național al IMM susține orientările politice ale Ursulei von der Leyen

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din...