Quo Vadis, America Latină?

Date:

 De Arturo Sarukhan
Ambasadorul Mexicului în Statele Unite în perioada 2007-2013

Limitele individuale și colective sunt testate în întreaga lume în 2023, iar cele două Americi nu fac excepție. Inflația este mare și persistentă. Lanțurile de aprovizionare sunt perturbate. Insecuritatea alimentară și energetică este în creștere. Competiția între marile puteri a revenit. Actorii nestatali contestă statul de drept și erodează monopolul statului asupra violenței. Sistemele internaționale de securitate și guvernare se deteriorează. Democrația este amenințată. Și în mijlocul acestei furtuni care se formează, o transformare fundamentală are loc pe întreg teritoriul Americii Latine, deși traiectoria sa rămâne departe de a fi clară.

WASHINGTON, DC – Democrația din regiune a demonstrat o rezistență considerabilă în ultimele decenii, iar America Latină reprezintă în continuare cea mai democratică regiune în curs de dezvoltare din lume. Dar multe țări de pe teritoriul Americilor, inclusiv Statele Unite, au trecut printr-un fel de recesiune politică în ultimul deceniu, caracterizată prin erodarea instituțiilor, normelor și practicilor democratice.

De fapt, regresul democratic din SUA ar putea fi un factor determinant al acestei tendințe în alte părți ale regiunii. Când vine vorba despre democrație, spre deosebire de Las Vegas, ceea ce se întâmplă în SUA nu rămâne în SUA. Atacul asupra clădirilor guvernului Braziliei din ianuarie este un exemplu în acest sens: aproape exact la doi ani după ce o insurecție s-a desfășurat la Capitoliul SUA pentru a răsturna rezultatul alegerilor prezidențiale din 2020, susținătorii învinsului Jair Bolsonaro au adoptat aceeași tactică.

Dar deteriorarea democrației Americii Latine are, de asemenea, și importante izvoare interne. Deși multe țări au construit instituții de clasă mondială, cum ar fi instanțele independente și băncile centrale, și au conceput instrumente creative pentru a sprijini populația, cum ar fi programele de transfer de numerar, guvernele au eșuat în mare măsură să combată problemele structurale, cum ar fi creșterea lentă sau stagnantă, corupția, segregarea și insecuritatea. Acest lucru a erodat încrederea publică în liderii politici și în guvernanța democratică într-un sens mai larg – o tendință pe care pandemia de COVID-19 a consolidat-o.

Această pierdere de încredere a alimentat ascensiunea forțelor extremiste în multe țări, deoarece polarizarea și tribalizarea îngustează brusc posibilitățile de dialog, negociere, compromis și construire a consensului. Presiunea de a ocoli instituțiile democratice și de a ocoli – sau chiar elimina – controalele și mecanismele de echilibrare constituționale s-a intensificat.

În unele țări, cum ar fi Brazilia și Mexic, liderii civili au cerut armatei să preia funcții de politică publică dincolo de securitate și apărare, extinzându-și influența asupra agențiilor guvernamentale, întreprinderilor de stat și proiectelor cheie de infrastructură.

Americile fără America

Pe măsură ce aceste tendințe au căpătat amploare, SUA au fost în mare parte pasivă. Relațiile interamericane au atins un nivel minim în timpul administrației Donald Trump. Cu retorica sa anti-imigrație, atacurile asupra acordurilor comerciale, demagogia populistă și tendințele xenofobe, Trump a reușit, într-un singur mandat de patru ani, să răstoarne decenii de eforturi de a cultiva cooperarea bazată pe reguli între guvernele și ONG-urile din Americi.

Succesorul lui Trump, Joe Biden, a intrat în funcție cu un ton mult mai respectuos și o agendă constructivă. Dar, după mai bine de doi ani, administrația sa nu a reușit încă să dea dovadă de angajamentul pe care mulți l-au anticipat. Scepticismul cu privire la tonul și direcția relațiilor inter-americane a continuat să se adâncească.

În condițiile în care o mare parte a Americii Latine se simte insultată și abandonată de SUA, alte puteri – în special China și Rusia – au făcut eforturi diplomatice și economice considerabile în regiune. Drept urmare, multe țări din America Latină au evitat să se alinieze prea strâns cu SUA în chestiuni cheie. Cu câteva excepții notabile, cum ar fi Chile, multe țări au prezentat indiferență față de subiectul democrației și drepturilor omului în Cuba, Nicaragua și Venezuela. Președintele mexican Andrés Manuel López Obrador a boicotat Summitul Americilor organizat de Biden anul trecut pe motivul excluderii acestor țări.

În mod similar, țările din America Latină au fost în mare măsură reticente în a condamna războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Guvernele din regiune au urmat mult timp viziunea Westfaliană asupra relațiilor internaționale, cu accentul pe suveranitatea națională, neintervenție, multilateralism și respectarea dreptului internațional. Dar, deși ne-am aștepta la o denunțare răspicată a invaziei neprovocate a Rusiei asupra unui stat membru al Națiunilor Unite, se pare că majoritatea țărilor din America Latină se opun intervenției unei puteri externe doar atunci când această putere este SUA. Guvernele din regiune au menținut în mare măsură o poziție de o ambiguitate studiată, pretinzând neutralitate – care poate fi descrisă doar drept o „neutralitate“ pro-rusă – menținând comerțul și cooperarea cu Rusia și criticând, în același timp, SUA și NATO.

Cele mai mari două puteri diplomatice ale Americii Latine, Mexic și Brazilia, sunt un exemplu grăitor al acestei abordări lașe. López Obrador și omologul său brazilian, Luiz Inácio Lula da Silva, au pus semnul egalității între eforturile Ucrainei de a-și apăra teritoriul – și sprijinul occidental acordat acestui efort – și agresiunea rusă. López Obrador a numit politica NATO în Ucraina „imorală”, iar Lula a acuzat SUA că „încurajează” războiul.

Aceasta este, în mod evident, o falsă echivalență: acțiunile Rusiei încalcă Carta ONU, în timp ce articolul 51 din cartă recunoaște dreptul țărilor la autoapărare individuală sau colectivă. Dar această abordare își poate avea parțial originea în realpolitik. Brazilia, alături de Rusia, India, China și Africa de Sud, este membră al grupului BRICS, iar Lula, căutând să eleveze statutul global al țării sale, a încercat să se poziționeze ca un potențial pacificator în Ucraina. Mai clar spus, el și-a exprimat dorința de a ajuta la „echilibrarea geopoliticii mondiale“ prin aprofundarea legăturilor cu China. La rândul său, LópezObrador și-a prezentat anul trecut propriul plan de pace – care a fost condamnat dur de Ucraina – și chiar a mers atât de departe încât să sugereze, în cadrul uneia dintre conferințele sale de presă zilnice că, deși Biden este „partenerul“ său, Putin este „prietenul“ său. Când vine vorba de relațiile internaționale, busola morală disfuncțională a Americii Latine ar putea aduce regiunea într-un punct mort al irelevanței diplomatice.

Războaie informaționale

Poziția Americii Latine cu privire la războiul din Ucraina poate reflecta parțial o altă slăbiciune: regiunea a devenit foarte vulnerabilă la dezinformare. Cea mai mare parte a Americii Latine pur și simplu nu a fost pregătită pentru perturbările politice, ideologice și geostrategice cauzate de tehnologie și platformele digitale, iar platformele social media și celelalte canale de distribuție au fost invadate de propagandă manipulatoare și minciuni fățișe. Indiferent dacă elitele politice din America Latină recunosc sau nu acest lucru, o parte din contaminarea ecosistemelor informaționale ale țărilor lor este perpetuată de marile puteri.

Provocarea pe care o prezintă viitorul este descurajantă. Țările din America Latină trebuie să protejeze fundamentele societăților deschise – inclusiv libertatea de exprimare, mass-media independentă și libera circulație a informațiilor – în timp ce se protejează de actorii interni sau străini care desfășoară atacuri cibernetice, care se folosesc de date în scopuri malițioase sau care țes narațiuni false. În sens mai larg, acestea vor trebui să își consolideze responsabilitatea instituțională și statul de drept. Parteneriatele cu organizațiile multilaterale, actorii relevanți din sectorul privat, ONG-urile, canalele de știri tradiționale și digitale, dar și cu alte țări, ar putea juca un rol important în acest sens.

În același timp, dacă liderii latino-americani nu își îmbunătățesc înțelegerea asupra dinamicii marilor puteri, regiunea va continua să se claseze sub greutatea sa în arena internațională. Multe țări ar prefera să evite a alege o parte în competiția SUA-China, preferând să profite de oportunitățile pe care interesele lor naționale percepute par să le dicteze. Ele vor urmări îndeaproape desfășurarea campaniei prezidențiale americane din 2024, pentru a determina cât de mult capital diplomatic ar trebui să investească în administrația Biden.

SUA, la rândul său, trebuie să renunțe la abordarea sa unică față de întreaga Americă Latină. Ar trebui, mai degrabă, să își adapteze politicile la grupuri mai mici de țări, așa cum a făcut-o în raport cu migrația în cadrul Summit-ului celor două Americi, practic formând coaliții ad-hoc ale celor dornici să își asume angajamente față de agende specifice, în baza intereselor comune.

America Latină se află în pragul unei transformări geopolitice. Următorii ani ar trebui să clarifice cum va arăta această transformare – și cum va afecta relațiile interamericane și rolul Americii Latine într-un sistem global mai fluid și multipolar.


Arturo Sarukhan, consultant cu sediul în Washington, DC și membru senior non-rezident al Brookings Institution, a fost ambasadorul Mexicului în Statele Unite din 2007 până în 2013.

 Drepturi de autor: Project Syndicate, 2023.
www.project-syndicate.org

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Universitatea Româno-Americană: parteneriat cu mediul de afaceri și o nouă metodă de admitere

Universitatea Româno-Americană continuă să se distingă prin angajamentul său...