_________________
Cristina Caffarra, cofondatoare și vicepreședinte al Competition Research Policy Network la Center for Economic Policy Research
„Cum ați reușit să îmblânziți Big Tech?” a întrebat senatorul american Elizabeth Warren într-o vizită la Parlamentul European. Pe fondul unui val de lucrări, conferințe și ateliere care anunță zorii unei noi ere în aplicarea tehnologiei, „efectul Bruxelles” este din nou scos în față.
Dar, deși este remarcabil că Europa a adoptat o legislație de referință pentru a modera conținutul online și a consolida aplicarea legii antitrust în timp record – o piatră de hotar democratică – ce pot oferi aceste măsuri? Și ce rol vor juca în agendele de politică economică oferite alegătorilor la alegerile pentru Parlamentul European din 2024?
Nimeni nu a articulat cum va arăta succesul pentru Digital Markets Act (DMA – reglementarea piețelor digitale). Mantra „echității și contestabilității” a dat naștere a numeroase lucrări academice fără impact real. „M-aș bucura doar să înțeleg procesul corect”, mi-a spus un oficial înalt de competiție. Dar care este scopul final al acestui „proces”? Pentru toate eforturile Uniunii Europene de a deveni poliția digitală a lumii, dividendul rămâne nebulos. Dincolo de proclamațiile amețitoare ale factorilor de decizie privind „îmblânzirea” Big Tech, DMA se confruntă cu cel puțin patru obstacole majore.
În primul rând, normele reproduc categorii de drept retrospectiv al concurenței din UE care s-au dovedit ineficiente, deoarece nu au reușit să abordeze modelele de afaceri și stimulentele subiacente. Problema monopolurilor tinde să stea în extragerea chiriei și în implicațiile lor antidemocratice. Avem peste un deceniu de cazuri de auto-preferință eșuate în Europa, care nu au adus schimbări semnificative, iar elaborarea de noi reguli în ceea ce privește cazurile antitrust vechi (eșuate) va îndrepta efortul în direcția greșită. Trecerea în DMA a precedentului restrâns de drept al concurenței este probabil să genereze profituri înguste.
În al doilea rând, chiar dacă DMA poate oferi companiilor mai mici și noilor intrați un anumit acces la structuri verticale închise anterior, nu va modifica „infrastructura” de bază a platformelor tehnologice și nu va dispersa puterea economică a operatorilor tradiționali. Este instructiv faptul că chiar și reglementarea telecomunicațiilor, lăudată ca o realizare majoră în Europa, a facilitat doar concurența la nivel de retail, deoarece a lăsat intacte infrastructurile cvasimonopolistice. Și, după cum a remarcat Daron Acemoglu de la MIT, eforturile de reglementare care păstrează modelele de afaceri și infrastructurile lasă, de asemenea, controlul asupra traiectoriei inovației în mâinile operatorilor.
În al treilea rând, campania de „îmblânzire” a Big Tech va duce invariabil la o serie de apeluri în instanță și procese private, care probabil va dura un deceniu pentru a se desfășura. Deși ar putea exista un „efect DMA” indirect, din cauza oboselii executive și a schimbării concentrării tehnologice și comerciale către inteligența artificială și realitatea virtuală și augmentată, impactul direct poate fi limitat.
În cele din urmă, principala problemă a Europei în tehnologie rămâne lipsa inovației locale și a investițiilor interne. În timp ce unii speră că o reglementare mai strictă va dezlănțui concurența și va cataliza investițiile în tehnologie, perspectivele pentru acest lucru sunt slabe. Acest lucru este valabil mai ales dacă continuăm să privim eficiența și bunăstarea consumatorilor drept obiective. Statele Unite, preocupate de China, caută să atingă obiective mai largi, inclusiv rezistența economică și autonomia strategică. Cum va ajuta reglementarea digitală Europa să scape de situația actuală?
Pe fondul policrizei de astăzi, politicile economice sunt în mod fundamental regândite. Administrația președintelui american Joe Biden a respins eficiența și bunăstarea consumatorilor ca principii centrale ale reglementării economice și revigorează politica industrială și gestionează comerțul. După cum a remarcat economistul de la Harvard Dani Rodrik, recunoașterea crescândă că 30 de ani de hiperglobalizare au subliniat „interesele marilor afaceri conectate politic”, menținând forța de muncă „prinsă în spatele granițelor” a determinat o schimbare de paradigmă. În consecință, economiștii regândesc și politica industrială, considerând-o nu ca „introspectivă și protecționistă”, ci ca „orientată spre exterior” – nu se limitează la „instrumentul clasic al subvențiilor”, ci implicând „colaborare iterativă” între guverne și firme pentru a combate „dezindustrializarea”.
După cum a explicat la începutul acestui an consilierul pentru securitate națională al lui Biden, Jake Sullivan, „Jocul nu este același”. Administrația se concentrează acum pe construirea rezilienței, încurajarea inovației și îmbunătățirea oportunităților economice și a mobilității lucrătorilor.
Revigorarea politicii antitrust a fost în centrul acestei strategii. În iunie, reprezentantul comercial al SUA, Katherine Tai, a declarat că „prioritizarea și urmărirea standardului de bunăstare a consumatorilor în politica concurenței a condus la consolidarea și dominația necontrolată pe piața noastră internă”. Îndepărtându-se de „liberalizare și căutarea eficienței și a costurilor scăzute”, factorii de decizie economică americani pun acum accent pe „creșterea standardelor”, „conducerea durabilității” și „favorizarea unei prosperități mai incluzive în țară și în străinătate”.
Europa se îngrijește de schimbare, bănuind că este protecționism lup în hainele de oaie. Dar nu există nicio scăpare. În discursul din 2021 în care a subliniat abordarea „guvernamentală” a administrației sale, Biden a evidențiat interconexiunea dintre politicile comerciale, industriale și antitrust. Europa nu poate rămâne blocată în paradigma învechită care vede antitrustul ca pe o insulă tehnocratică și un bastion împotriva apariției „campionilor naționali”. Elitele europene de reglementare trebuie să înțeleagă că antitrustul pe care îl practică astăzi este departe de a fi „pur” sau „neutru”. În schimb, este produsul schimbării neoliberale din anii 1980. În zilele noastre, oficialii americani insistă că antitrustul are, de asemenea, un rol major de jucat în atingerea unui alt obiectiv: nu eficiență, ci oportunități.
Europa are nevoie de propria agendă pentru alegerile din 2024. „Taming Big Tech” nu este realizabil prin DMA. Deși orice progres pe care îl aduce va fi binevenit, nu va afecta puterea economică și politică a porților digitali. În mod esențial, DMA singur nu va cataliza inovația europeană sau investițiile în tehnologie. Urmărirea paznicilor digitali cu reguli bazate pe vechile principii ale dreptului concurenței nu este deloc un manifest electoral.
În schimb, Europa are nevoie de obiective afirmative: planuri de a construi infrastructuri digitale publice, de a impune protecția datelor și de a încuraja inovația prin crearea de stimulente pentru investițiile interne și finanțarea startup-urilor care nu sunt vasalii titularilor. Autoritățile europene ar trebui, de asemenea, să fie mai puțin permisive în ceea ce privește achizițiile și mai vigilente împotriva giganților digitali actuali, care își împuternicesc puterea în inteligența artificială prin acorduri care sunt fuziuni în totalitate, cu excepția numelui.
Printre multiplele schimbări de paradigmă, antitrustul și reglementările au un rol mult mai larg de jucat dincolo de implementarea regulilor DMA. De asemenea, ar trebui să sprijine obiectivele industriale și o agendă economică mai democratică.
© Copyright Project Syndicate 2023
Cristina Caffarra, cofondatoare și vicepreședinte al Competition Research Policy Network la Center for Economic Policy Research, este profesor onorific la University College London.
Traducere, adaptare și editare: Daniel Apostol / ClubEconomic.ro
