Întrucât contextul economic s-a modificat în mod drastic (de la o creștere modestă, fără inflație la recesiune și riscuri crescânde de faliment) investitorii trebuie să-și schimbe radical poziția. Această frustrare majoră se face cu mari dificultăți, poarta de ieșire din actuala criză nefiind decât parțial deschisă, iar condițiile de ieșire fiind extrem de grele.

O primă condiție pentru reluarea activității economice o constituie oprirea propagării virusului, ceea ce măsurile de izolare și mobilizarea serviciilor de sănătate încearcă să facă. Însă domeniile economic și politic sunt cele în care trebuie făcut un efort extraordinar și asta în cel mai scurt timp.
Oprirea forțată a activității unor întregi ramuri ale economiei generează pierderi nerecuperabile ale veniturilor. Guvernele sunt chemate să aplice măsuri compensatorii pentru a evita pierderi semnificative de substanță și/sau falimente.

Redefinirea cotidianului nostru va avea însă un cost care va trebui suportat de toți. Produsele de bază vor fi mai scumpe, mobilitatea pe distanțe lungi la costuri mai mici va fi redusă, iar securitatea noastră generală va fi finanțată de ansamblul comunității.

Din punct de vedere teoretic un plan de relansare este un ansamblu de măsuri de politică economică finanțate din bani publici suplimentari, ca și de reducerea unor impozite, afectând soldul balanței de plăți, măsuri decise de guvernele unor țări sau zone economice cu scopul încurajării activității economice și reducerii șomajului în perioadele de recesiune sau criză.

Relansarea presupune, de asemenea și intervenția politicilor bugetare și monetare. Politicile de relansare sunt însă politici conjuncturale ca răspuns la o încetinire punctuală a creșterii economice ca urmare a neutilizării capacităților de producție. Pentru a da rezultate aceste politici trebuie însoțite în primul rând de creșterea cererii ceea ce presupune ca gospodăriile să aibă siguranța că nu li se vor majora impozitele pentru a face față cheltuielilor statului. Pe data de 9 aprilie 2020 ca urmare a pandemiei de COVID-19, miniștrii de finanțe din UE au ajuns la un acord asupra unui plan european de relansare. Acest plan în valoare de peste 500 miliarde euro conține trei elemente principale: o linie de credit de 240 miliarde euro via Mecanismul european de stabilitate, pentru cheltuielile din sănătate, 100 miliarde euro pentru măsurile de șomaj parțial și un fond de garantare permițând Băncii Europene de Investiții (BEI) să acorde credite în valoare de 200 miliarde euro întreprinderilor. O astfel de politică monetară expansionistă poate provoca însă și reacții contrare, conform opiniei unor economiști. Astfel, în loc să combată crizele ea le poate genera.

Excesul de lichidități și ratele scăzute ale dobânzilor pot incita operatorii economici (mai ales IMM-uri) să investească greșit, în proiecte cu rentabilitate discutabilă sau riscante. Crizele apar atunci când investitorii realizează că au investit în proiecte neviabile și încearcă să vândă activele în care au investit imprudent. În astfel de cazuri orice tentativă din partea guvernelor de a salva situația devine periculoasă.

Pe de altă parte, răscumpărarea activelor de către stat sau de către banca centrală împiedică procesul de autoreglare a mecanismului pieței, incitând agenții economici să comită din nou aceleași erori, trimițându-le semnalul că statul le va corija greșelile și în viitor. În ce privește comportamentul indivizilor, politica de relansare bugetară ar fi ineficientă întrucât, neprevăzând și o creștere a impozitelor, ea ar amplifica tendința de economisire a gospodăriilor și nu de creștere a consumului. Unii analiști acuză oamenii politici că vor să aplice o politică de relansare a cererii din rațiuni electorale. Astfel de măsuri ar fi negative pe termen lung, dar vor fi percepute pozitiv pe termen scurt de către alegători care își vor vedea veniturile crescute.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament

DISTRIBUIȚI