Revenirea amenințării financiare?

Date:

După criza financiară mondială din 2008, guvernele și băncile centrale din economiile avansate au jurat că nu vor mai lăsa niciodată sistemul bancar să țină ostatică politica, darămite să amenințe bunăstarea economică și socială. Treisprezece ani mai târziu, au îndeplinit doar parțial acest angajament. O altă parte a finanțării riscă acum să strice ceea ce ar putea fi – de fapt, trebuie să fie – o recuperare durabilă, incluzivă și durabilă din groaznicul șoc COVID-19.

Povestea crizei din 2008 a fost spusă de multe ori. Amețit de modul în care inovațiile financiare, inclusiv securitizarea, au permis reducerea și reducerea riscului, sectorul public a făcut un pas înapoi pentru a oferi finanțelor mai mult spațiu pentru a-și desfășura magia. Unele țări au mers chiar mai departe decât să adopte o abordare „ușoară” a reglementării și supravegherii bancare și au concurat cu greu pentru a deveni centre bancare globale mai mari, indiferent de mărimea economiilor lor reale.
Neobservat în toate acestea a fost că finanțele se aflau sub controlul unei dinamici periculoase de depășire evidente anterior cu alte inovații majore, cum ar fi motorul cu aburi și fibra optică. În fiecare caz, accesul ușor și ieftin la activități care anterior fuseseră în mare parte interzise a alimentat o primă rundă exuberantă de supraproducție și supraconsum.

Destul de sigur, fabricile de credit și de pârghie de pe Wall Street au intrat în exces, inundând piața imobiliară și alte sectoare cu noi produse financiare care aveau puține garanții. Pentru a asigura adoptarea rapidă, creditorii și-au relaxat mai întâi standardele – inclusiv prin oferirea așa-numitelor credite ipotecare Ninja (fără venituri, fără locuri de muncă, fără active) care nu au necesitat documentație privind bonitatea de la împrumutat – și apoi s-au angajat în tranzacționare de dimensiuni mari între ei.

Când guvernele și băncile centrale și-au dat seama ce se întâmplă, era prea târziu. Pentru a folosi fraza economistului american Herbert Stein, ceea ce era nedurabil s-a dovedit nedurabil. Implozia financiară care a urmat a riscat să provoace o depresie globală și i-a obligat pe factorii de decizie politică să îi salveze pe cei al căror comportament nesăbuit a creat problema.

Pentru a fi siguri, factorii de decizie politică au introdus și măsuri pentru a „reduce riscurile” pentru bănci. Au mărit tampoanele de capital, au îmbunătățit supravegherea la fața locului și au interzis anumite activități. Dar, deși guvernele și băncile centrale au reușit să reducă riscurile sistemice emise de sistemul bancar, nu au reușit să înțeleagă și să monitorizeze suficient de atent ceea ce s-a întâmplat atunci cu acest risc.
În acest caz, vidul rezultat a fost curând umplut de sectorul nebancar încă ușor supravegheat și reglementat. Astfel, sectorul financiar a continuat să crească semnificativ, atât în termeni absoluți, cât și în raport cu economiile naționale. Băncile centrale au dat peste o codependență nesănătoasă cu piețele, pierzând flexibilitatea politicilor și riscând credibilitatea pe termen lung, care este esențială pentru eficacitatea acestora. În acest proces, activele administrate și datoria în marjă au crescut la niveluri record, la fel ca și îndatorarea și bilanțul Rezervei Federale a SUA.

Având în vedere amploarea implicată, nu este surprinzător faptul că în special băncile centrale sunt foarte atente în aceste zile, temându-se să perturbe piețele financiare într-un mod care ar submina redresarea economică postpandemică. Pe o autostradă din sectorul financiar în care prea mulți participanți conduc prea repede – unii cu nesăbuință – am avut deja trei aproape accidente anul acesta care implică piața datoriilor guvernamentale, investitori cu amănuntul care fixează fonduri speculative într-un colț și un birou familial cu multe pârghii care a cauzat pierderi de 10 miliarde de dolari câtorva bănci. Datorită norocului mai degrabă decât măsurilor oficiale de prevenire a crizelor, fiecare dintre aceste evenimente nu a provocat o acumulare majoră în sistemul financiar în ansamblu.
Relația codependentă de lungă evoluție a băncilor centrale cu sectorul financiar pare să fi determinat factorii de decizie să creadă că nu au de ales decât să izoleze sectorul de realitatea dură a pandemiei. Acest lucru a dus la o deconectare și mai uimitoare între Wall Street și Main Street și a dat un nou impuls îngrijorător inegalității bogăției. În cele 12 luni până în aprilie 2021, averea combinată a miliardarilor de pe lista globală anuală a revistei „Forbes” a crescut cu un record de 5 trilioane de dolari, la 13 trilioane de dolari. Iar populația miliardară a lumii a crescut cu aproape 700 față de anul precedent, atingând un maxim istoric de peste 2.700.

Factorii de decizie politică ar fi neînțelepți doar să spere în cele mai bune – și anume, un tip de deus ex machina financiară în care o redresare economică puternică și rapidă răscumpără enorma acumulare a datoriilor, a pârghiei și a evaluărilor activelor. În schimb, ar trebui să acționeze acum pentru a modera asumarea excesivă a riscurilor din sectorul financiar. Aceasta ar trebui să includă limitarea și reducerea datoriei în marjă; impunerea unor criterii de adecvare mai puternice pentru dealerii de brokeri; îmbunătățirea evaluării, supravegherii și reglementării instituțiilor nebancare; și reducerea avantajelor fiscale ale câștigurilor investiționale favorizate în prezent.

Acești pași, atât în mod individual și colectiv, nu sunt în sine un panaceu pentru o problemă persistentă și în creștere. Dar aceasta nu este o scuză pentru întârzieri suplimentare. Cu cât factorii de decizie politică permit mai mult să crească dinamica actuală, cu atât este mai mare amenințarea la adresa bunăstării economice și sociale și cu atât este mai mare riscul ca o altă criză să izbucnească –în mod nedrept și în ciuda unui deceniu de promisiuni –în același sector ca ultima dată.

© Copyright: https://www.project-syndicate.org/commentary/policymakers-must-act-now-to-mitigate-financial-risks-by-mohamed-a-el-erian-2021-06

Traducere, adaptare și editare: Daniel Apostol / ClubEconomic.ro

Mohamed A. El-Erian
Mohamed A. El-Erian
Mohamed A. El-Erian, consilier-șef pe probleme economice la Allianz, a fost președintele Consiliului de Dezvoltare Globală al președintelui SUA, Barack Obama. Cea mai recentă carte a sa este „Singurul joc din oraș: băncile centrale, instabilitatea și evitarea următorului colaps”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...

EY România a asistat Hidroelectrica în achiziția unor linii de business ale UCM Reșita

EY România a asistat Hidroelectrica, cel mai mare producător...