Cel mai probabil, Gideon Rachman, comentatorul-șef de politică externă al Financial Times, are dreptate: niciuna dintre puterile din Orientul Mijlociu sau SUA nu își dorește un război generalizat în regiune. Problemele pe care le-ar aduce și resursele pe care le-ar consuma ar fi mult prea mari într-un moment în care războiul din Ucraina deja consumă visteria SUA, economia Iranului suferă din cauza sancțiunilor economice, iar economia Israelului e deja lovită de mobilizarea masivă a angajaților și costurile campaniilor militare.
Și totuși, posibilitatea unui război generalizat în Orientul Mijlociu nu poate fi exclusă cu desăvârșire. Pentru că, așa cum afirma un insider de la Washington citat de domnul Rachman: „Toate țările implicate au o câte o linie roșie care, odată depășită, le va face să creadă că trebuie să intervină. Dar nimeni nu știe care este linia roșie a celuilalt”. În aceste condiții, riscul declanșării unor operațiuni pe scară largă nu este de neglijat. Mai ales că, așa cum remarca editorialistul de la FT, nici primul război mondial nu a fost dorit de mai nimeni dar, în final, lucrurile au scăpat de sub control. Din acest motiv, cred că merită să facem un exercițiu de imaginație și să ne întrebăm: ce impact ar avea asupra României un război în Orientul Mijlociu?
O reacție imediată ar avea-o prețul petrolului, care a suferit majorări semnificative de-a lungul zbuciumatei istorii a regiunii, atunci când conflicte importante au izbucnit. Majorările au atins 20% cu ocazia războiului dintre Iran și Irak, 50% cu ocazia revoluției din Iran sau 100% în contextul invaziei Kuweitului. În egală măsură, și prețul gazului ar putea avea de suferit având în vedere GPL-ul exportat din regiune. Punctul culminant al unui astfel de conflict ar fi încercarea Iranului de a bloca strâmtoarea Hormuz, împiedicând astfel transportul a o cincime din producția mondială de petrol. În paranteză fie spus, într-o astfel de situație, importanța Rusiei ca furnizor de gaze și petrol ar crește exponențial și, ca urmare, și puterea ei de negociere la masa geopolitcă.
Fără doar și poate, o explozie a prețului petrolului și gazului s-ar propaga în economia României pe mai multe direcții. Pe de o parte, ar avea un impact inflaționist, având în vedere multitudinea de produse și servicii pentru care prețul hidrocarburilor are o importanță majoră, începând cu încălzirea locuințelor și terminând cu costurile de transport. Tradițional, BNR nu a fost tentat să reacționeze imediat la puseurile inflaționiste pe parte de ofertă (de ex. creștere de TVA sau creșterea prețului gazelor) preferând să aștepte să vadă în ce măsură inflația are tendința de a rămâne chiar și după consumarea cauzei. Pe de altă parte, orice plan de scădere a dobânzii de referință în 2024 ar fi cu siguranță amânat până când contextul inflaționist va dispărea.
Un puseu inflaționist va avea însă în mod inevitabil un impact negativ asupra consumului și investițiilor în economie, ceea ce ar putea încetini creșterea până la limita stagnării economice și chiar a recesiunii. O astfel de tendință ar putea fi amplificată de intrarea în recesiune a principalilor parteneri comerciali ai României din Europa, mai ales că, chiar și astăzi, aceștia se află la limita inferioară a creșterii economice.
Paradoxal, reaprinderea inflației ar avea un impact pozitiv asupra veniturilor bugetare, așa cum anul 2022 a arătat. Asta însă nu va fi suficient pentru a compensa impactul negativ al evoluțiilor economice și, mai ales, al creșterii costurilor de finanțare. Pentru că, pe lângă șocul venit pe canalele comerciale, un șoc cel puțin la fel de puternic va veni prin canalele piețelor financiare.
O astfel de criză, de data aceasta geopolitică, ar surprinde România, din nou, într-o situație de vulnerabilitate financiară cauzată de deficitul bugetar excesiv. Un déjà vu în anul 2008. Un război în Orientul Mijlociu ar speria investitorii peste tot în lume, făcându-i să se retragă în active sigure. Iar activele românești, din păcate, nu se află printre acestea. Dacă privim la dobânzile relativ ridicate pe care investitorii le cer astăzi pentru a finanța statul român, ele par să reflecte deja anumite temeri. Un conflict regional nu ar face decât să le exacerbeze și să facă finanțarea deficitului bugetar prohibitivă.
Mai merită amintit aici și faptul că ratingul României este o bombă cu ceas. El este deja la limita inferioară a categoriei recomandate pentru investiții (investment grade), iar creșterea costurilor de finanțare a bugetului împreună cu deficitul ridicat ar putea duce România în categoria nerecomandată investițiilor (junk) în lipsa unor măsuri ferme de corecție.
Tentația activelor sigure va face ca o bună parte din investitorii instituționali străini să se retragă din România, vânzând titluri de stat sau acțiuni, ceea ce va duce la scăderea prețurilor acestora. În același timp, ieșirile nete de valută vor pune presiune pe cursul de schimb, obligând BNR ca, după rețeta deja testată în trecut, prin politica de lichiditate a pieței monetare să stimuleze o creștere a dobânzilor pe piața interbancară.
Asta înseamnă că, chiar dacă dobânda oficială a BNR va rămâne neschimbată, dobânzile pe termen scurt practicate de facto pe piața interbancară vor fi semnificativ mai mari, total decuplate de cea care ar trebui să fie „dobânda de referință”. O astfel de situație ar putea duce la creșterea dobânzilor la depozite, dar, mai ales la creșterea dobânzilor variabile la credite, chiar dacă doar pentru o perioadă limitată.
În aceste condiții, nu este exclus să ne vedem obligați, iarăși după un scenariu copy-paste 2008, să ne întoarcem la finanțatori de urgență precum FMI și UE. Bineînțeles însă că „prânzul” nu va fi gratis, el venind la pachet cu măsuri de austeritate menite să aducă sub control deficitul bugetar excesiv. Măsurile ar include creșteri de taxe și impozite pentru majorarea veniturilor și înghețări sau reduceri ale anumitor cheltuieli publice. Și nu doar ale exceselor deja cunoscute. Astfel de măsuri nu vor face decât să ducă în recesiune economia deja confruntată cu un context internațional dificil.
Pentru decidenți, tentația apelării la instituții terțe va fi cu atât mai mare cu cât responsabilitatea unor măsuri nepopulare ar putea fi astfel pasată într-un an electoral către instituțiile internaționale. Chiar și așa însă, consecințele politice nu sunt de neglijat, existând riscul ca măsurile de austeritate să dea apă la moară curentelor populiste și extremiste din România, care vor alimentate de valul tensiunilor sociale.
Concluzia nu este decât una singură. Din păcate, România nu este pregătită pentru a absorbi șocul economic produs de un conflict generalizat în Orientul Mijlociu, accesul la finanțările externe ale UE și, în extremis, FMI fiind esențiale. Însă acestea nu vor putea evita intrarea în recesiune și puseul inflaționist.
©https://www.raducraciun.ro/romania-nu-este-pregatita-pentru-un-razboi-in-orientul-mijlociu/
