Rusia revine în Orientul Mijlociu și Mediterană

Date:

Dacă ne resemnăm cu ideea că dosarul dezarmării va rămâne un etern subiect al negocierilor internaționale, problematica Orientului Mijlociu (cuplată de la o vreme și cu cea a Africii de Nord) este cea mai complexă ecuație cu care se confruntă politica și diplomația la scară mondială. O probă în care nu se poate implica oricine și care nu poate fi ocolită sau ignorată de niciunul dintre marile centre de putere ale lumii. Rusia este profund angajată în angrenajul sinergiilor din această vastă și frământată regiune a globului, o prezență care a devenit inconturnabilă și nu numai din considerente de prestigiu (foarte importante și ele, mai ales pentru Rusia, interesată în recâștigarea rangului de superputere, după dezmembrarea URSS), ci și din interese majore, specifice.

Prin instalarea în fruntea puterii de la Kremlin a lui Vladimir Putin, Rusia a redevenit protagonist de primă importanță în jocurile de putere din regiune și se confirmă că unul din actanții cei mai eficienți în abordarea problemelor din zona medio-orientală și nord-africană. Rusia, observă cvasiunanimitatea comentatorilor politici, este singura mare putere care are contacte consistente și dialog permanent cu toate statele și forțele nonstatale din zonă sau interesate de zonă, dincolo de diversitatea lor, de la Israel la fundamentaliștii musulmani, arabi și nonarabi, din Magreb și până în Asia Centrală, trecând prin Mediterană, Marea Neagră și Caspică, din deșerturile sahariene și până în vastele întinderi ale Asiei. Niciunul din focarele de încordare și conflict din această zonă, poate cea mai instabilă, agitată și tensionată a planetei, nu-i este străină Rusiei și în mai toate punctele fierbinți ale regiunii, Moscova se angajează ca promotor de inițiative și mediator, autor de proiecte de soluționare sau de conferințe multilaterale, în diverse formate, de pace și reglementare pașnică a conflictelor.

Zona zbuciumată Orientul Mijlociu – Africa de Nord și-a reconfigurat radical structurile și sinergiile după războiul rece. Dacă în primele decenii postbelice predominau consolidarea și afirmarea tinerelor state independente din regiune ieșite din colonialism și conflictul arabo-palestinian generat de proclamarea Israelului, astăzi tabloul a devenit mai complicat și mai labil.

Statele Unite își doresc un obiectiv pe cât de ambițios, pe atât de dificil: pe de o parte să se dezangajeze treptat, îndeosebi ca implicare militară (și financiară), pe de altă parte să stăvilească o implantare a influenței celorlalte două superputeri, Rusia și China, în regiune.

Rusia este angajată din plin într-o ofensivă politico-diplomatică (dar și cu componentă militară) în sporirea prezenței sale în regiune, dovedind (și) astfel revenirea sa în forță pe plan internațional. China pătrunde și ea masiv în regiune, în primul rând în sfera economică. Un fenomen tot mai evident este rolul crescând al puterilor regionale (nonarabe), dar și noile rivalități dintre puteri din zonă (în primul rând între Arabia Saudită și Iran), precum și între statele arabe sunite și șiite. În același timp, se diminuează acțiunea ONU în gestionarea conflictelor, ca și influența puterilor europene (îndeosebi a fostelor puteri coloniale Marea Britanie și Franța) în soluționarea problemelor din regiune. Multilateralismul este în regres.

Obiectivele Rusiei merg în prelungirea unei linii tradiționale de remarcabilă continuitate: asigurarea accesului la mările calde, prin Mediterana și Oceanul Indian și afirmarea ca mare putere într-un areal strategic din multe puncte de vedere. Moscova este interesată de diminuarea influenței fostelor puteri coloniale – Marea Britanie și Franța, dar mai ales a „tentației hegemonice” a SUA, așa cum s-a exprimat președintele Putin la Conferința de Securitate de la München din octombrie 2007. La acestea se adaugă preocupările securitare ale Rusiei, un stat care a pierdut în timpul acestei generații un teritoriu și o populație de o amploare semnificativă. Orientul Mijlociu este un spațiu învecinat geografic unei Rusii în care trăiește o comunitate de 22 milioane de musulmani și multe state vecine Rusiei au populație musulmană. În sfârșit, protecția creștinilor a redevenit pentru Moscova, după dezmembrarea URSS, o preocupare publică a Patriarhiei de la Moscova și a întregii Rusii, care întreține legături cu diferitele biserici ortodoxe din Orientul Mijlociu. Toate aceste direcții de acțiune sunt promovate cu tenacitate, în condițiile în care în regiune apar noi amenințări. Între ele, „primăverile arabe”, care s-au dovedit a fi nu atât revolte democratice, cât mai degrabă o modalitate a mișcărilor islamiste de preluare a puterii, intenție preocupantă întrucât, pe valul „primăverilor arabe”, mișcările jihadiste din Irak, Siria, Liban etc. au devenit tot mai consistente și mai virulente.

Pentru atingerea acestor priorități ale sale, Rusia a beneficiat și de o serie de elemente favorabile. În anii 1990 în regiune s-au stabilit peste un milion de israelieni de origine rusă, care și-au păstrat legăturile cu țara de origine. Iar politica de dezangajare a SUA, începută de Obama și continuată de Trump, a oferit Rusiei oportunitatea de a se afirma ca un actor fiabil și responsabil în eforturile de întronare a stabilității într-un Orient Mijlociu dezechilibrat și haotic.

Principalul punct câștigat de Rusia în zonă este Siria, stat în care Moscova și-a consolidat prezența și relațiile strânse stabilite ca atare încă din anii 1970. Rusia a fost singura mare putere care a sprijinit diplomatic, economic și militar Siria în timpul „primăverii arabe” și a asigurat menținerea regimului Bashar al-Assad. Stabilizarea situației din Siria a făcut obiectul procesului de la Astana, girat de Rusia, Turcia și Iran și fără prezență occidentală.

Dacă prin acțiunile sale politico-diplomatice și militare în Siria Moscova și-a asigurat un cap de pod solid în estul Mediteranei, o operațiune similară este în curs de desfășurare și în extremitatea partea de vest a bazinului mediteranean prin implicarea Rusiei în gestionarea conflictului intern din Libia. Rusia participă la restabilirea păcii interne în Libia, sprijinind actualul regim de la Tripoli. Tot în bazinul mediteranean, Rusia a revenit în Egipt – țară cu care avea relații solide încă din timpul lui Nasser – prin acorduri economice (inclusiv în domeniul centralelor nucleare) și militare (contract de livrare de elicoptere).

Dincolo de aceste puncte de influență tradiționale, Rusia penetrează pe noi piste în arealul mediteranean extins, în perspectiva creării unor noi zone de influență. Semnificative în acest sens sunt relațiile cu Israelul, cu care Moscova avea relații tensionate în timpul URSS. Relațiile cu premierul Netanyahu sunt apropiate și vizitele la nivel înalt frecvente. Relațiile cu Turcia se dezvoltă pe o bază pragmatică. Deși Moscova și Ankara au divergențe pe teme ca Siria, Libia, Azerbaidjan, relațiile economice și militare ruso-turce cunosc o dezvoltare deosebită. O performanță în acest sens este achiziționarea de către Turcia, stat membru al NATO, a rachetelor rusești S 400, în ciuda opoziției energice și a sancțiunilor SUA aplicate Turciei. O cooperare strânsă se dezvoltă cu Iranul, unde Rusia construiește centrala nucleară de la Bucher și livrează armament. Surpriză a fost și stabilirea de relații diplomatice cu Arabia Saudită, bazate pe interesul comun în ce privește reglementarea prețului petrolului în cadrul instituțional, nou creat în acest scop, al OPEC+.

Observatorii politici, inclusiv cei occidentali, țin să remarce faptul că, în spațiul dintre Atlantic și Asia Centrală, „Vladimir Putin vorbește cu toată lumea” și Rusia a devenit un actant de neocolit. „Rusia menține relații de lucru cu toate părțile” – constată Dana Galeeva, politolog cu licență în Rusia și doctorat în Marea Britanie, și ea furnizează spre exemplificare relațiile Rusiei cu Israelul și Emiratele Arabe Unite, pe de o parte, dar și cu Iranul pe de altă parte, deși între cele două tabere relațiile sunt deosebit de tensionate. Alt exemplu este faptul că în Caucaz, ca și în Siria, unde interesele Turciei și Iranului se întrepătrund cu cele ale Rusiei, Moscova întreține relații de conlucrare cu toate statele implicate într-un fel sau sau altul în conflictele amintite.

Politologul Paul de Quenoy de la Institutul Kennan pune în legătură această abordare atentă de către Rusia a problematicii conflictuale din zonă cu miza strategică, politică și economică a Orientului Mijlociu pentru Moscova.
O miză importantă este petrolul. Prețul petrolului la nivel internațional reprezintă o mare preocupare pentru Rusia, căci este unul dintre produsele sale majore de export, iar menținerea prețului ridicat este o mare problemă în condiții excepționale – criză economică, pandemie etc. În țările din Orientul Mijlociu, Rusia are legături și conlucrare pe diverse planuri din sfera economică: contracte de petrol, piețe de arme și alte acorduri economice.

O altă miză importantă este de ordin militar. Piața armelor este, și ea, o sursă importantă de devize, întrucât exporturile de arme sunt monopol de stat în Rusia și fondurile merg direct în bugetul de stat. Rusia livrează masiv arme în Orientul Mijlociu și chiar dacă veniturile din comerțul cu arme nu sunt la fel de importante ca veniturile din livrările de petrol, ele sunt totuși semnificative. Rusia oferă Siriei un sprijin diplomatic viguros la ONU și îi furnizează un mare volum de echipamente militare, căci Moscova este profund interesată în susținerea regimului de la Damasc, întrucât are în Siria singura bază navală în afara propriului teritoriu. Prin intervenția sa în Siria, Moscova s-a întărit în competiția regională de mare putere. În urma angajamentului militar rus în războiul sirian, a crescut interesul pentru armamentele rusești în rândul actorilor regionali (Egipt, Qatar, Arabia Saudită).

Dar prezența Rusiei în Orientul Mijlociu implică și concurență, și competiție, și conflicte de interese. Generalul Corpului de Marină al SUA Kenneth F. McKenzie declara că „Statele Unite se confruntă cu o concurență tot mai mare în regiune din Rusia și China, concurând atât pentru putere, cât și pentru influență printr-o combinație de mijloace diplomatice, militare și economice”. În 2020, spunea el, „Rusia și China au exploatat o criză regională în curs, nevoile de infrastructură financiară, percepția declinului angajamentului SUA și oportunitățile create de COVID-19 pentru a-și avansa obiectivele în Orientul Mijlociu și în țările din Asia Centrală și de Sud pentru a câștiga sau a consolida punctele de sprijin în regiune”.

Rusia, mai spunea generalul american, va continua să conteste prezența SUA pe măsură ce se prezintă oportunități, oferind o alternativă la Occident prin încercarea de a media conflictele regionale, prin vânzarea de arme și oferirea de expertiză militară și prin participarea la organizații regionale și multilaterale și exerciții militare.

Astăzi, principalii jucători din spatele marii rivalități de putere din Orientul Mijlociu sunt trei puteri externe – SUA, China și Rusia, apreciază universitarul polonez Wojciech Michnik. Consecințele „primăverilor arabe”, declinul ordinii de după războiul rece și creșterea rivalității globale între marile puteri au dus la o nouă competiție regională. Iar Orientul Mijlociu, cu bogatele sale resurse de hidrocarburi, cu o semnificativă locație strategică geopolitică, cu principalele căi maritime internaționale și puncte de gâtuire, de la Canalul Suez și Bab al-Mandeb în strâmtoarea Hormuz – este o locație naturală pentru rivalitate între marile puteri. Rivalitatea marilor puteri, combinată cu rupturile regionale între Iran și statele arabe sunite conduse de Arabia Saudită, Israel și Turcia, și-au pus o amprentă negativă asupra stabilității regiunii.

În perspectiva rivalității marilor puteri, apreciază analistul polonez,obiectivele Rusiei în regiune urmăresc:

  1. să forțeze SUA să recunoască legitimitatea scopurilor și statutului său ca o superputere globală egală;
  2. să conteste flancul sudic al NATO în Levant și în estul Mediteranei prin achiziționarea (sau restabilirea) bazelor militare în Siria și încercarea activă de a le stabili în Egipt și Libia;
  3. să-și consolideze parteneriatul de lucru cu Iranul și să-și îmbunătățească relațiile cu Turcia, păstrând Ankara în contradicție cu unii dintre aliații din NATO.
    În Orientul Mijlociu, apreciază Wojciech Michnik, actualul mediu strategic este configurat de cel puțin cinci tendințe: conflictele prelungite (Siria, Libia, Yemen), rivalitatea Arabia Saudită – Iran, relațiile tensionate SUA – Iran, agitația sporită a statelor mici din Golful Arab (Qatar, Emiratele Arabe Unite etc.), criza din interiorul Consiliului de Cooperare al Golfului (organizație regională formată din Bahrein, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite).

Acești cinci factori turbulenți vor afecta perspectivele strategice ale regiunii și vor potenta mari rivalități de putere în Orientul Mijlociu între SUA, China și Rusia.

Conform aprecierilor cuprinse în strategia de securitate națională a SUA din 2017 emisă de administrația Trump, în zonă „a revenit marea concurență a puterii”; mai concret, China și Rusia „provoacă puterea, influența și interesele americane, încercând să erodeze securitatea și prosperitatea americană”. Regiunea Orientului Mijlociu a dobândit un interes strategic sporit și pentru Beijing, și pentru Moscova și va rămâne un teren semnificativ al concurenței și în timpul administrației Biden.
Cu toate că precedentele două administrații americane (Obama și Trump) au trimis semnale ambigue cu privire la angajamentul SUA în Orientul Mijlociu, SUA rămân cea mai puternică forță externă din regiune, iar din punctul de vedere al securității, poziția SUA în areal este dificil de contestat de către orice putere externă sau locală.

În același timp, Rusia apreciază că există în acest moment o fereastră de oportunitate pentru a-și reafirma prestigiul internațional în zonă, fără un angajament robust, după cum arată implicarea sa în Siria și în Libia, întărirea legăturilor economice cu Egiptul și Algeria și creșterea vânzărilor de arme către puterile regionale. Prezența diplomatică, economică și militară a Moscovei în Orientul Mijlociu se dovedește mai activă și mai eficientă în ce privește sfidările din regiune, comparativ cu slăbiciunea celorlați actori externi.

Prin intervenția în Siria, Moscova și-a întărit poziția în competiția regională între marile puteri și beneficiază de un interes crescând pentru armamentele rusești din partea actorilor regionali (Egipt, Qatar, Arabia Saudită), fiind apreciată și activitatea sa în eforturile diplomatice din regiune (de exemplu, procesul Astana). Obiectivele Rusiei din perspectiva rivalității dintre marile puteri urmăresc să forțeze SUA să recunoască legitimitatea scopurilor și statutului său ca o superputere globală egală; să conteste flancul sudic al NATO în Levant și în estul Mediteranei prin achiziționarea/restabilirea bazelor militare în Siria și eventual să stabilească baze și în Egipt și Libia; să-și consolideze parteneriatul cu Iranul și să-și îmbunătățească relațiile cu Turcia.

În noua sa poziție în Orientul Mijlociu, Rusia este percepută de mulți actori regionali ca mediator, dar și ca furnizor alternativ de arme în raport cu SUA, Marea Britanie și Franța. Iar după răscoalele arabe, Moscova este privită ca o putere interesată de menținerea statu-quo-ului, chiar dacă aceasta implică păstrarea legăturilor cu regimurile autocratice și familiile regale din regiune, mai degrabă decât prin sprijinirea forțelor ce vor o schimbare politică.

În actuala conjunctură geopolitică, în care Rusia face față unui blocaj occidental pe toate palierele din partea SUA și a UE, Moscova se reorientează prioritar către spațiul Asiei și Extremului Orient, al Arcticii și, nu în ultimul rând, al Orientului Mijlociu și Africii de Nord.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

ENGIE a finalizat procesul de achiziție a unui parc eolian cu o capacitate de 80 MW în județul Constanța

ENGIE Romania a finalizat procesul de achiziție a unui...

Un nou capitol al cooperării România-Kazahstan

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București...