Să lăsăm Europa să conducă în Ucraina

Date:

De Anne-Marie Slaughter
CEO al New America

 

Când Rusia a invadat Ucraina și a anexat Crimeea în 2014, mulți comentatori ucraineni și europeni au avertizat că normele fundamentale ale ordinii internaționale de după cel de-al Doilea Război Mondial erau în joc. Aveau dreptate. Cu toate acestea, Rusia s-a mișcat atât de repede și atât de mulți europeni și americani au reamintit că teritoriul Crimeea a făcut parte din Rusia timp de secole, încât pericolul unei confruntări directe între două mari puteri nucleare a avut mai multă greutate decât necesitatea unui răspuns punitiv și disuasiv coordonat la nivel național, regional și chiar global.

Acesta este contextul în care am scris comentariul de mai jos, lăudând politica administrației Obama de a evita o posibilă escaladare nucleară și recunoscând faptul că Europa are cea mai mare miză economică și diplomatică în rezolvarea crizei. Astăzi, președintele american Joe Biden continuă să oscileze între a oferi sprijinul și instructajul militar cantitativ și calitativ care ar permite Ucrainei să se apere cu succes și evitarea unei potențiale escaladări nucleare. Statele Unite și NATO continuă să insiste că nu sunt în război cu Rusia, ci doar ajută Ucraina în războiul său cu Rusia. Mai mult, determinarea extraordinară a ucrainenilor de a se apăra a oferit timpul și spațiul necesar pentru ca NATO să vină în ajutorul lor; dacă tancurile rusești ar fi intrat în Kiev la începutul lunii martie 2022, așa cum plănuise Vladimir Putin, povestea ar fi putut avea un deznodământ mai apropiat de cel al invaziei Uniunii Sovietice a Ungariei în 1956 și a Cehoslovaciei în 1968.

Rolul Europei rămâne esențial pentru deznodământul războiului actual. Fără miliardele de euro oferite Ucrainei prin intermediul comerțului și ajutorului UE între 2014 și 2022 – ca să nu mai vorbim de sprijinul politic și diplomatic acordat reformatorilor ucraineni – Rusia ar fi putut foarte bine să submineze guvernul ucrainean din interior. Și, cu toată importanța sprijinului militar acordat de SUA și NATO, când războiul se va termina, Uniunea Europeană va fi cea care va oferi ajutorul la scara Planului Marshall, necesar pentru reconstrucția Ucrainei. În orice caz, eu nu voi mai putea niciodată să scriu despre Ucraina într-un mod atât de lipsit de empatie cum am făcut-o în 2014. Fețele soldaților săi, ale femeilor, ale copiilor și ale morților săi sunt fețele unui spirit uman universal și de neînvins.

 mai 2023

 

 

 WASHINGTON, DC – Pe măsură ce anexarea Crimeei de către Rusia continuă, Statele Unite trebuie să facă un pas înapoi, Uniunea Europeană trebuie să facă un pas înainte, iar comunitatea internațională trebuie să se asigure că Rusia plătește un preț economic și politic semnificativ pentru acțiunile sale, și că naționaliștii ruși și ucraineni nu blochează ambele părți într-o cursă mortală și fără scăpare a violenței.

Până în prezent, liderii occidentali și-au jucat cărțile cât de bine au putut, fără a lua în considerare greșelile timpurii ale cancelarului german, Angela Merkel, care a descris o afirmare calculată a intereselor regionale ale Rusiei ca fiind comportamentul unui lider care pierduse contactul cu realitatea. Escaladarea crizei de către SUA în acest stadiu ar juca jocul președintelui rus, Vladimir Putin, și ar pune Occidentul în postura unui tigru de hârtie.

Pentru a înțelege de ce lucrurile stau așa, este util să ne aplecăm asupra istoriei. De-a lungul secolului al XX-lea, SUA a intervenit în mod repetat în America Latină pentru a răsturna sau submina guverne care nu îi erau pe plac: în Cuba, Nicaragua, Republica Dominicană, Panama, Guatemala, Haiti, El Salvador, Chile și Grenada, pentru a menționa doar cele mai proeminente cazuri. În timpul Războiului Rece, președinții americani succesivi au fost perfect mulțumiți să trimită trupe, direct sau indirect, pentru a se asigura că guvernele prietenoase predomină în Americi (și dincolo de ele).

Să ne amintim acum răspunsurile occidentale la incursiunile sovietice și ruse anterioare în țări importante din punct de vedere strategic: Ungaria în 1956, Cehoslovacia în 1968, sau Georgia în 2008. De fiecare dată, SUA au refuzat să se angajeze militar cu un stat care deține cel mai mare număr de arme nucleare de pe glob.

A aminti această istorie nu înseamnă a o aproba, ci mai degrabă a încerca să înțelegem cum ar putea rușii să accepte legitimitatea acțiunilor lui Putin. Există, de asemenea, dinamica politică universală prin care o amenințare sau o criză externă întărește imaginea unui lider pe plan intern. Putin se bucură, datorită aventurii sale din Crimeea, de aceeași creștere în popularitate de care s-a bucurat și prim-ministrul britanic, Margaret Thatcher, în urma războiului din Falkland din 1982. Până și intelectualii de stânga se aliniază pentru a-l sprijini pe Putin, în scopul protejării etnicilor ruși de ceea ce Kremlinul și mass-media aliată descriu drept un naționalism ucrainean „fascistö.

În acest context, secretarul de stat american, John Kerry, are dreptate să clarifice faptul că NATO nu are în vedere un răspuns militar de niciun fel. Ar fi chiar mai bine ca ea să predea responsabilitatea pe care o are în calitate de negociator principal și purtător de cuvânt în această criză unui grup de lideri UE: Înaltul Reprezentant al UE, Catherine Ashton, Merkel, premierul britanic David Cameron și premierul polonez Donald Tusk.

În ansamblu, UE are legături economice mult mai extinse – și, prin urmare, mai multă influență – cu Rusia decât are SUA. UE este cel mai mare partener comercial al Rusiei – SUA se află pe locul cinci, după China și Ucraina. Aproximativ jumătate din investițiile străine directe ale Rusiei în 2012 au fost în Olanda, Cipru și Elveția (care nu este membră a UE, dar este supusă presiunii UE), în timp ce aproximativ 75% din investițiile străine directe ale Rusiei provin din țările UE. În plus, oligarhii ruși dețin mai multe proprietăți în Londra și sudul Franței decât în New York sau Miami.

Mai mult decât atât, presiunea UE asupra Rusiei are mai puține șanse de a duce la o inflamare a naționalismului rus, decât „amestecul“ SUA în vecinătatea Rusiei. Pentru început, Ucraina se află și în vecinătatea UE. Dar, mai important, UE nu le reamintește zilnic rușilor, pe scena mondială, de pierderile și umilințele post-sovietice, în același mod în care o fac Statele Unite. Statele Unite au mult mai puțini experți în politică specializați în Rusia astăzi, decât în urmă cu două decenii, deoarece majoritatea factorilor de decizie americani din domeniul politicii străine au acordat mult mai multă atenție Chinei, Indiei și Orientului Mijlociu. Nici unei țări nu-i place să fie ignorată, cu atât mai puțin unei foste superputeri.

În cele din urmă, dacă SUA se retrage, UE, Organizația Națiunilor Unite, dar chiar și China, le pot reaminti rușilor consecințele politice ale încălcării flagrante a dreptului internațional și ale înghițirii unor teritorii împovărate și îndărătnice, care se vor dovedi mult mai greu de digerat decât ar sugera rezultatele falsificate ale referendumului. Tătarii musulmani – aproximativ 15% din populația Crimeei – se opun cu fermitate aderării la Federația Rusă și ar putea deveni un ghimpe permanent în coasta sa, alături de cei 25% din crimeenii vorbitori de limbă ucraineană, care au fost reduși la tăcere în ultimele zece zile.

Decizia SUA și a UE de a impune acum anumite sancțiuni economice, cu posibilitatea de a adopta ulterior sancțiuni mai dure și mai vaste, nu reprezintă un semn de slăbiciune, ci un calcul strategic. Armele mai grele rămân în arsenalul diplomatic pentru a-l descuraja pe Putin din a încerca să-și asume și alte teritorii ale Ucrainei; între timp, piețele impun costuri economice suplimentare tuturor rușilor.

La fel de imperios necesar este și să susținem membrii moderați ai noului guvern ucrainean și să reducem influența naționaliștilor de dreapta care ar fi dispuși să calce în picioare drepturile ucrainenilor vorbitori de limbă rusă. De la Revoluția Franceză până la Egipt și Siria, extremiștii au copleșit în mod repetat moderații, iar apoi au continuat să imite tactica și politica guvernului pe care inițial se uniseră pentru a-l răsturna.

Asta nu înseamnă că SUA, UE și alți actori implicați nu ar trebui să facă tot posibilul pentru a se asigura că poporul ucrainean, indiferent de limba pe care o vorbește și de religia pe care o practică, obține drepturile și prosperitatea pe care le dorește cu disperare. Pentru SUA, apărarea valorilor universale este, potrivit Strategiei de Securitate Națională a președintelui Barack Obama, un interes american de bază.

Dar modul de a acționa în sensul acestui interes, în acest caz, nu este de a declanșa o confruntare în stilul Războiului Rece. Este necesar să susținem țările care au cea mai mare influență asupra Rusiei și miza cea mai mare – atât strategică, cât și economică – în rezolvarea acestei crize.


Anne-Marie Slaughter, fost director de planificare a politicilor în cadrul Departamentului de Stat al SUA, este CEO al think tank-ului New America, Profesor Emerita de Politică și Afaceri Internaționale la Universitatea Princeton și autor al cărții Renewal: From Crisis to Transformation in Our Lives, Work, and Politics (Princeton University Press, 2021).

Drepturi de autor: Project Syndicate, 2023.
www.project-syndicate.org

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Abonamentele Netflix bazate pe reclame sunt profitabile

Netflix este incontestabil numărul unu în sectorul divertismentului. Cele...

Consiliul Național al IMM susține orientările politice ale Ursulei von der Leyen

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din...