Starea de fapte și neliniștea socială

Date:

_________________

de Radu Burnete, Director executiv al Confederației Patronale Concordia

Așteptările pentru 2024 erau deja sub imperiul negativului cu mult înainte ca 2023 să fi ajuns la final, ceea ce este revelator despre starea de agitație și nesiguranță pe care cel puțin o parte a populației occidentale o resimte. Uneori poate chiar paradoxal. Datele economice ale Americii arată foarte bine, mai bine decât în multe alte perioade, și totuși foarte mulți americani consideră că o duc mai rău decât acum 5 sau 10 ani, deși cifrele îi contrazic. Similar în România, care a avut cea mai mare creștere economică din UE, după Irlanda, în ultimul deceniu (și Irlanda este un caz special) și totuși o parte importantă a cetățenilor e nemulțumită și consideră că lucrurile merg rău. Exemplele pot continua, dar unde vreau să ajung este că întreaga lume occidentală pare a fi cuprinsă în diferite grade și cu diferite nuanțe de un amalgam de sentimente de nemulțumire, frustrare, oboseală și de anticipația unor rupturi tectonice care sunt gata în orice moment să producă cutremure sociale, politice și economice.

întrebarea cu care plec la drum în 2024 este dacă această neliniște socială este rezultatul unui cumul de evenimente semnificative, dar tranzitorii sau este simptomul unor curenți de mare adâncime. Similar mă întreb dacă destructurarea sistemului internațional postbelic, comercial, politic și economic este cauzată de o conjunctură trecătoare pe care o putem depăși sau de similare mutații structurale care impun în mod necesar o reașezare. În ambele cazuri înclin spre varianta a doua.

Bucăți importante ale fundației pe care a fost așezată lumea postbelică de America și aliații săi prezintă fisuri. Prima dintre ele ține de mutarea centrului de greutate în sistemul internațional dinspre axa America-URSS (Rusia) pe axa America-China și zorii unei lumi veritabil multipolare unde India, Brazilia, Rusia sau Uniunea Europeană (și alții) pot reechilibra mai fin sau nu dinamica dintre marile puteri. A doua ține de felul în care cele mai importante state și economii se raportează la globalizare, cu America în frunte. America și nici măcar Uniunea Europeană nu mai văd în globalizare un joc cu sumă mereu pozitivă. Motivele sunt multe și complexe, nu avem aici spațiu să intră în ele, dar țin de faptul că regulile comerțului internațional au fost abuzate în interes mercantilist, dar și pentru că instrumente economice au fost folosite din ce în ce mai mult în competiția dintre marile puteri.
A treia și cea mai îngrijorătoare pentru mine este că marile sisteme democratice ale lumii occidentale par să fi ajuns la un fel de „end of lifetime”. Nu ideea de democrație liberală cred că este cu adevărat în declin, ci construcțiile marilor gânditori politici ai secolelor XVII-XIX, care sunt depășite de tehnologie și anumite schimbări sociale și au mare nevoie de a fi revizitate.

Sistemul internațional

Dinamica este destul de evidentă. America bate în retragere și izolaționismul, un curent mai popular peste ocean decât ne aducem noi uneori aminte, este în creștere. De ce s-ar preocupa America de toate problemele lumii când are o mulțime ale ei? Nu văd un declin economic al Americii, ci mai degrabă o retragere în carapace și o conservare a energiilor pentru un posibil conflict cu China. Asta nu înseamnă că America va abandona pe toată lumea – chiar și cu un al doilea mandat turbulent pentru Trump – însă cred că va fi mult mai atentă la cine îi sunt aliații, cât costă aceste alianțe și ce are de câștigat. Nu mai avem un jandarm internațional și asta înseamnă în mod necesar o lume mai periculoasă. Istoric vorbind, aceste schimbări ale sistemului internațional au avut loc mai degrabă prin conflict armat decât pașnic (scorul este 3 la 1 zic istoricii). Pentru România asta are câteva consecințe. Prima este că soarta Uniunii Europene devine și mai importantă pentru noi la fel ca finalitatea războiului din Ucraina. Cred că trebuie să cultivăm în continuare alianța cu America, să cerem sprijin militar pentru Ucraina și să facem tot ce putem pentru o înfrângere a Rusiei. Trebuie să insistăm ca UE să devină forța militară primordială la granița sa estică, înlocuind treptat America. Avem nevoie să ne înarmăm și să profesionalizăm în continuare armata. Într-o lume mai periculoasă și cu mai multă dezordine alianțele devin mult mai tranzacționale și e important să ai ce pune pe masă. E nevoie să ștergem praful și de pe diplomația românească pentru că lumea multipolară necesită efort mai mare și mai multă tenacitate.

Globalizarea

Nu cred o să vedem un colaps al globalizării ca în 1914 în absența unui conflict major între China și America, ceea ce este imposibil de prezis, dar sper că nu se va întâmpla. Globalizarea va lua alte forme în primul rând dictate de dorința Americii, Chinei sau Uniunii Europene și a altor mari economii de a deveni autonome unele în raport cu celelalte în arii cheie care țin de securitatea națională sau domenii strategice. Asta va însemna comerț mai puțin liber și în general un val de scumpiri pentru că multe lucruri nu vor mai fi produse unde este cel mai ieftin, ci unde este cel mai sigur. Trebuie spus din capul locului că România este o țară prea mică și cu resurse mult prea limitate pentru a-și propune și reuși să fie autonomă economic. Nebunia lui Ceaușescu nu ar mai trebui repetată vreodată. Noi avem totul de câștigat dintr-o economie mondială cât mai liberă și prosperitatea pe care am acumulat-o în ultimul sfert de secol se datorează fix acestui lucru. Putem avea un grad de autonomie în interiorul Uniunii Europene și iată încă un motiv pentru care această construcție este critică pentru România. Ne putem dori și propune să avem mai mulți campioni economici naționali și câțiva regionali, dar nu împinși de la spate cu subvenții, ci cu sprijin inteligent din partea statutului român. Avem nevoie de campioni cu mușchi proprii, nu ținuți cu proptele.

Democrația

Aici este cea mai complicată dintre situații și nici nu îmi propun decât să vă las cu câteva idei sau observații. Oare mai poate fi America guvernată cu o venerabilă constituție care este în vigoare din secolul XVIII? Cât mai poate un stat ca Nebraska să cântărească la fel de mult în anumite dimensiuni precum California, care și de sine stătător ar fi o țară puternică și influentă? Mai poate Uniunea Europeană să fie spațiul consensului și al unanimității cu tot mai multe state membre și într-o lume tot mai dezordonată în care sunt necesare decizii rapide? Ce facem cu procesul electoral în lumea rețelelor sociale și a inteligenței artificiale? Dar cu drepturile noastre fundamentale în era digitală? E posibil ca o Curte Constituțională ca a României să perpetueze pe vecie niște privilegii ca pensiile speciale fără a putea fi contestată în vreun fel? Lista asta este foarte lungă. Cred că este evident pentru multă lume că în România, America sau UE ca și în orice democrație este la un moment dat necesar un proces de revizuire fundamentală a constituției, doar că inerția socială și politică este mare și schimbările majore nu pot fi agreate. Blocajul continuă până când o criză majoră, o tragedie aduce o majoritate a cetățenilor și a celor care au putere și influență economică sau politică în punctul în care sunt gata să discute și să accepte schimbări. Este oare posibil ca ele să aibă loc în absența unui astfel de act declanșator? Sau poate sunt reașezările politice și economice internaționale un astfel de moment? 2024 va mai ridica vălul de pe aceste întrebări.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

O nouă provocare pentru Green Deal  

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

Studiu: 38% din românii care își împart cheltuielile cu partenerul sau familia nu își monitorizează plățile

38% dintre românii care își împart cheltuielile cu partenerul...

Consolidarea rețelei electrice: O prioritate pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare ale României pentru 2030

Energy Policy Group a publicat un raport numit „Consolidarea...