_________________
de Michael Ignatieff, Profesor de istorie și rector emerit al Universității Central-Europene din Viena
În timp ce încercăm să ne dăm seama ce ne rezervă anul viitor, o piatră de hotar se profilează amenințător la orizont: alegerile prezidențiale din SUA din 5 noiembrie 2024.
alegerile viitoare vor modela, fără îndoială, istoria care a condus la ele și istoria care urmează. Președintele american Joe Biden, după ce a restabilit respectul pentru politicienii profesioniști prin experiența și perspicacitatea sa, va încerca să obțină un mandat spre vârsta de 85 de ani. Unii, chiar și dintre cei din generația sa, se întreabă dacă este un lucru înțelept.
Între timp, probabilul adversar al lui Biden, fostul președinte Donald Trump, este cu doar trei ani mai tânăr. În ciuda vârstei sale, a numeroaselor acuzații penale și a refuzului de a accepta rezultatele certificate ale alegerilor din 2020, dominația lui Trump asupra bazei Partidului Republican i-a permis să evite descalificarea.
Nicio alegere prezidențială din SUA nu s-a simțit atât de semnificativă – și niciuna nu a oferit alegeri atât de neinspirate. În perioada premergătoare votului, politicienii, experții și liderii corporațiilor își vor acoperi pariurile, deoarece incertitudinea se extinde dincolo de rezultat la întrebarea dacă învinsul va accepta înfrângerea. O criză constituțională este o posibilitate reală.
Soarta liderilor din întreaga lume atârnă și ea în balanță. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care se străduiește să-și conducă țara după aproape doi ani de război sângeros, se va ruga pentru victoria lui Biden, în timp ce președintele rus, Vladimir Putin, va spera la fel de fervent pentru Trump. În mod remarcabil, cea mai bună speranță a lui Putin pentru victorie în războiul său împotriva Ucrainei ar putea fi alegerea unui președinte republican în SUA. Cu toate acestea, oricine va câștiga în 2024 va deveni intendentul unei lumi în flăcări, de la Gaza până în Crimeea.
Semnificația globală a acestor alegeri din America sugerează că previziunile privind declinul Statelor Unite ar fi putut fi premature. Încă este un colos care domină scena globală, depășindu-și rivalii în materie de apărare și conducând un vast sistem de alianțe.
Fiind gazda celor mai avansate universități și centre de cercetare din lume, SUA deține un monopol efectiv asupra multor tehnologii de ultimă oră, în special inteligența artificială. Noua sa strategie industrială, care adaptează economia mercantilistă la secolul XXI, arată cât de mult va merge pentru a-și menține avantajul competitiv. Confruntată cu provocarea unei Chine în ascensiune, America a demonstrat că poate promova alianțe între rivalii de odinioară precum Japonia și Coreea de Sud și poate implementa o politică de tip „curte mică, gard înalt” pentru a împiedica China să fure tehnologiile cheie și cunoștințele de mare valoare.
Lax Americana
DÎn pofida tuturor acestor lucruri, aliații SUA au motive întemeiate să se îndoiască de stabilitatea și de rezistența Americii. Ca hegemon, are tendința de a oscila: fostul președinte Barack Obama nu a reușit să oprească regimul sirian să-și gazeze propriul popor, iar Biden i-a abandonat brusc pe afgani în fața talibanilor la începutul mandatului său. Chiar și în regiunile în care SUA rămâne implicată, cum ar fi Orientul Mijlociu, marile proiecte ale Americii au fost întâmpinate cu frustrare. Recent, Hamas, Hezbollah și Iran și-au demonstrat capacitățile lor perturbatoare atunci când au sabotat, sau cel puțin au întârziat, succesul efortului american de a asigura o apropiere istorică între Israel și Arabia Saudită.
Politica internă a Americii și-a nedumerit de multă vreme aliații, dar disfuncția sa polarizată nu mai poate fi suportată cu ușurință, deoarece vrajbele partizane priponesc puterea americană peste ocean. Patologiile sistemului politic american, înghețat în timp de o constituție efectiv nemodificabilă și sfâșiat de clivaje regionale, de clasă și rasiale, fac imposibil ca aliații Americii să prezică modul în care aceste conflicte politice interne vor afecta politica externă a SUA. Aceste diviziuni interne pot chiar lăsa SUA la fel de fatal distrase ca și Israelul înainte de atacul Hamas din 7 octombrie.
Când o mână de partizani republicani din Camera Reprezentanților pot pune în pericol finanțarea militară esențială pentru Ucraina, niciun aliat nu poate fi sigur de angajamentul pe termen lung al Americii în războiul cu Rusia. După cum a avertizat istoricul de la Universitatea Stanford Stephen Kotkin, tot ce trebuie să facă Rusia pentru a răsturna alegerile din SUA din 2024 este să lanseze un atac surpriză, așa cum au făcut nord-vietnamezii cu ofensiva Tet din 1968.
Pe fondul haosului unui an electoral, sprijinul Congresului pentru Ucraina ar putea crește, dar, din nou, s-ar putea prăbuși, la fel cum a făcut-o decizia SUA legată de Vietnam în 1968. Acest lucru ar pune în pericol ajutorul financiar și militar de peste 1 miliard de dolari pe lună de care Ucraina are nevoie pentru a-și menține poziția actuală pe câmpul de luptă. Dacă Congresul cedează, sprijinul SUA se evaporă, iar Ucraina este forțată să caute pacea, următorul președinte american s-ar putea confrunta cu o alianță chino-rusă care a reușit să retraseze granițele terestre europene cu forța.
Tremor transatlantic
Europenii, singuri, nu pot păși în breșă dacă SUA dă greș. Nu sunt nici pe departe aproape de a obține „autonomia strategică” pe care președintele francez Emmanuel Macron consideră că Europa trebuie să o apere. În cazul în care sprijinul SUA pentru Ucraina se clatină, fie pentru că Biden nu reușește să obțină ajutor prin Congres, fie pentru că un Trump reales abandonează Ucraina și îl obligă pe Zelenski să accepte înfrângerea, supraviețuirea NATO ar putea fi pusă sub semnul întrebării.
O pace cartagineză, care să transforme Ucraina într-un protectorat și să o lase la mila perpetuă a agresiunii ruse reînnoite, ar reprezenta mai mult decât o înfrângere pentru Ucraina, America și NATO. Ar anunța un viitor sumbru pentru întreg continentul european, care pentru prima dată s-ar putea găsi subordonat unei sfere de influență triumfătoare ruso-chineze în Eurasia.
Acesta ar fi cel mai rău rezultat posibil al alegerilor din 2024. Dar este un scenariu care poate fi încă evitat dacă americanii de ambele părți ale diviziunii politice își amintesc de ce securitatea europeană rămâne un interes național vital. În același timp, europenii trebuie să înceteze să se bazeze pe garanțiile de securitate americane și să investească în construirea propriilor capacități militare. Faptul că soarta Ucrainei ar putea determina viitorul Europei în ansamblu ar trebui să țină aliații de ambele maluri ale Atlanticului concentrați și uniți.
Dar chiar dacă Ucraina supraviețuiește și triumfă, următorul președinte american va moșteni o ordine internațională în ruine. În timp ce Occidentul consideră Rusia ca un stat fără scrupule, faptul că 35 de țări s-au abținut și cinci au votat împotriva rezoluției din octombrie 2022 a Adunării Generale a Națiunilor Unite care condamnă invadarea Ucrainei sugerează că o piatră de temelie a ordinii internaționale – interzicerea prin Carta ONU de a folosi forța pentru a modifica granițele – cedează.
Nicio ordine mondială
Din punct de vedere istoric, noile țări independente au fost campioane înfocate ai suveranității naționale. Dar acum, puteri emergente precum Brazilia, Africa de Sud și India și-au menținut o neutralitate egoistă și cinică, în timp ce Rusia, ultimul imperiu al Europei, încearcă să distrugă un stat suveran.
Această schimbare reprezintă un aspect mai puțin plin de speranță decât simpla maturizare a așa-numitului Sud Global și dorința acestuia de a se elibera de sub controlul hegemonic american. Trăim dezvăluirea sistemului internațional creat în urma celui de-al Doilea Război Mondial. În această lume în curs de dezvoltare, Anne Applebaum observă: „Nu există reguli”.
Pilonii sistemului internațional de după cel de-al Doilea Război Mondial – Carta ONU, Declarația Universală a Drepturilor Omului și Convențiile de la Geneva – au fost ignorați mai mult decât au fost susținuți de-a lungul deceniilor. Cu toate acestea, ei au stabilit standarde care au acționat ca o frână a conduitei statelor și au creat reguli care au încurajat majoritatea țărilor să-și prețuiască ținuta morală, deoarece o reputație decentă era înțeleasă a fi o pârghie critică a puterii soft.
Apariția bântuitoarea cadavrelor civililor lăsate în urmă pe străzile din Bucea, după retragerea Rusiei, a subliniat cruzimea nerușinată a unui membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU căruia nu-i mai pasă ce crede lumea. În mod similar, imaginile îngrozitoare ale israelienilor masacrați în kibuțim și la un festival de muzică în apropierea graniței cu Gaza ne-au arătat o lume în care nicio regulă nu îi împiedică pe combatanți, în care disuasiunea statului eșuează, în care disperarea alimentează teroarea și în care țări precum Iran și Qatar nu au capacitatea sau voința de a-și restrânge agenții.
Bazele ordinii internaționale nu pot fi refăcute într-un an sau chiar într-un deceniu. Țările lumii ar putea avea nevoie să treacă printr-o perioadă de anarhie pentru a redescoperi virtuțile ordinii pe care au abandonat-o. Schimbarea pozitivă depinde de marile puteri care înțeleg că interesele lor constau în menținerea stabilității, mai degrabă decât în subminarea adversarilor. Un sistem global distrus este recompensa unui comportament viciat. Fără stimulente semnificative de a coopera sau de a-și înfrâna cele mai rele instincte, țările mari și mici, deopotrivă, se îmbrâncesc pentru pârghii și influență.
Ultima suflare a unei generații
Alegerile din 2024 se conturează a fi un concurs între un om care înțelege valoarea ordinii internaționale instituite în 1945 și își propune să o reconstruiască și unul căruia nu-i pasă dacă arde din temelii. În timp ce SUA au fost mult timp sfâșiate între internaționalism și neinterferență, niciodată până acum izolaționismul american nu a avut un tribun atât de periculos sau de nestăvilit precum Trump. Numai acest lucru subliniază importanța existențială a alegerilor pentru restul lumii.
De asemenea, probabil vor fi ultimele alegeri prezidențiale din SUA, cu doi candidați care au devenit majori în America postbelică, o generație care a prosperat în timpul Războiului Rece și s-a bucurat de euforia post-1989, doar pentru a fi zguduită de atacurile din 11 septembrie și cei 20 de ani de război, dislocare economică și creșterea inegalității care au urmat. Dincolo de prăbușirea ordinii internaționale, lasă următoarei generații un munte de probleme nerezolvate, cum ar fi schimbările climatice, IA necontrolată, pandemiile globale și disfuncțiile democratice profunde. Opțiunile geriatrice de pe buletinul de vot din noiembrie sunt o incriminare zdrobitoare a unei generații care s-a agățat de putere prea mult timp și a eșuat la testul crucial de leadership de a se pregăti pentru cei ce vin din urmă.
Orice persoană prudentă este cu siguranță îngrijorată. Dar îngrijorarea nu trebuie să ducă la disperare. Speranța depinde, așa cum se întâmplă întotdeauna, de virtuțile umane precum înțelepciunea, reținerea, smerenia și răbdarea. Pentru a restabili optimismul în anul viitor, trebuie îndeplinite mai multe condiții: SUA trebuie să mențină cursul în Ucraina, care trebuie să respingă invadatorii ruși; Israelul trebuie să zdrobească Hamas fără să cadă în capcana reocupării Fâșiei Gaza; Europa trebuie să se angajeze pentru autoapărare; China trebuie să se îndepărteze de clientul său agitat, statul rus; iar puterile în ascensiune precum India, Brazilia și Africa de Sud trebuie să renunțe la echivocul moral.
Ceilalți dintre noi, cetățenii observatori și implicați, trebuie să ne reafirmăm credința în implicarea umană. Indivizii contează. Nu suntem pioni într-un mare meci istoric de șah. Alegerile conducătorilor pe care le facem pot modela viețile a milioane de oameni în bine sau în rău. Pe măsură ce cetățenii americani se îndreaptă spre urne în noiembrie anul viitor, voturile lor ar putea schimba cursul istoriei. Nu putem decât să sperăm că vor alege cu înțelepciune.
Michael Ignatieff, profesor de istorie și rector emerit al Universității Central-Europene din Viena, este un fost politician canadian și autorul a On Consolation: Finding Solace in Dark Times (Metropolitan Books, 2021) and Isaiah Berlin: A Life (Pushkin Press, 2023).
