de Bronwen Maddox,
administrator și CEO al Chatham House
La prima vedere, 2024 ar putea părea un triumf pentru democrație. Cu mai mult de jumătate din populația lumii care trăiește în țări în care sunt programate alegeri legislative și prezidențiale, acesta este cel mai mare an electoral din întreaga istorie. Dar există puține motive de sărbătoare, deoarece tot acest vot vine într-un moment în care guvernarea democratică însăși se află pe buletinul de vot.
pentru susținătorii democrației, virtuțile sistemului sunt evidente. Este cel mai probabil să producă rezultate aliniate cu ceea ce își doresc majoritatea cetățenilor, de cele mai multe ori. Este bine echipat pentru a elimina liderii corupți, incompetenți sau nedoriți. Încurajează o reticență de a merge la război. Este sistemul pe care majoritatea oamenilor îl vor alege dacă li se oferă posibilitatea de a alege și cel pentru care oamenii sunt cei mai pregătiți să lupte.
Pentru criticii săi, democrația se luptă adesea să răspundă decisiv la probleme mari, cum ar fi cum să plătească pentru îngrijirea sănătății și alte costuri în creștere, asociate cu îmbătrânirea populației. După cum au spus înalți oficiali chinezi miniștrilor britanici, dacă un sistem nu poate convinge oamenii să facă sacrificii pentru binele pe termen lung al țării, pur și simplu nu este sustenabil.
Mai mult, purtătorii de stindard ai democrației – Statele Unite și aliații săi transatlantici – au fost criticați din ce în ce mai mult pentru standardele lor duble, ca atunci când predică respectarea drepturilor omului, ignorând legile internaționale la crearea cărora au contribuit, ori de câte ori le convine. Sarcina de a răspunde acestei acuzații s-a împletit din ce în ce mai mult cu apărarea democrației în sens mai larg.
Un vot cu adevărat democratic impune existența libertății candidaților de a face campanie și ca procesul electoral să fie liber și corect. Trebuie să existe o șansă reală pentru alegători de a-și schimba liderii politici din când în când – un criteriu crucial pentru „consimțământul învinsului” de care depinde orice democrație care funcționează corect.
În India, cea mai populată democrație din lume, alegerile au îndeplinit aceste standarde în trecut, dar întrebarea este acum dacă guvernul prim-ministrului Narendra Modi va submina drepturile minorităților pentru a-și păstra puterea. În Indonezia, întrebarea de dinaintea alegerilor din 14 februarie a fost dacă vechea gardă va permite cu adevărat noilor concurenți să reprezinte o adevărată provocare electorală. În Africa de Sud – care organizează cele mai contestate alegeri de la finalizarea tranziției de la apartheid în 1994 – întrebarea este dacă Congresul Național African aflat la guvernare va fi de acord să împartă puterea dacă rezultatul o cere.
Aceasta este doar o mostră a tipurilor de tensiuni pe care le vom vedea în întreaga lume, iar tensiunile din democrațiile mai vechi ar putea fi și mai grave. În Regatul Unit (unde se așteaptă alegeri între luna mai și sfârșitul anului), guvernele succesive au eșuat, în mod constant, să convingă alegătorii că nu pot avea toate serviciile publice pe care le doresc – inclusiv asistența medicală – fără impozite mai mari. În Franța, guvernul s-a luptat să impună reforme ale pensiilor și agriculturii în fața protestelor masive.
Alegerile pentru Parlamentul European din iunie vor oferi un semnal timpuriu cu privire la modul în care au fost primite aceste inițiative politice. Mai presus de toate, însă, ele vor dezvălui dacă presiunea migrației provoacă într-adevăr o schimbare susținută către partide mai naționaliste, antiimigrație.
Aceste presiuni au propulsat-o deja pe Giorgia Meloni în funcția de premier în Italia și au oferit o victorie fără precedent pentru Partidul Naționalist pentru Libertate al lui Geert Wilders, în cadrul alegerilor olandeze de anul trecut. Preocupările legate de imigrație au contribuit la rezultatul referendumului Brexit din 2016 și continuă să afecteze și în prezent guvernul premierului Rishi Sunak. În SUA, „granița sudică” este acum problema care are cele mai multe șanse de a pune în pericol șansele de realegere ale președintelui
Joe Biden (pe lângă aparenta sa fragilitate).
Având în vedere starea de spirit actuală, va fi nevoie de o conducere politică considerabilă pentru a convinge alegătorii că un anumit nivel de imigrație poate fi necesară pentru creșterea economică (și pentru a menține inflația scăzută) sau chiar că este sub control. Același lucru este valabil și pentru dezbaterea mai recentă privind cheltuielile militare. Pe măsură ce războiul Rusiei împotriva Ucrainei se prelungește, există o opoziție tot mai mare în Congresul SUA față de sprijinirea apărării Ucrainei. Deceniile de plângeri americane că Europa nu plătește ce are de plătit dobândesc un avantaj dur. Dacă Donald Trump câștigă în noiembrie, angajamentul SUA față de apărarea Europei va fi pus sub semnul întrebării. Dar, în timp ce guvernele europene recunosc că vor trebui să plătească mai mult pentru apărarea țărilor lor, acești bani va trebui să vină de undeva – fie din impozite mai mari, fie din cheltuieli realocate.
Între timp, acuzația de ipocrizie din partea multor alte țări va deveni mai sonoră. Deși acuzația nu este nouă, ea a devenit mai vehementă de la invazia Rusiei în Ucraina, când țările occidentale au cerut altora să condamne agresiunea scandaloasă a Kremlinului. Multe au făcut-o, dar multe altele au refuzat să aleagă o tabără.
Acuzația a fost inflamată și mai mult de conflictul dintre Israel și Hamas. În acest caz, acuzația este că SUA (mai presus de toate) a permis de mult timp Israelului să încalce dreptul internațional cu coloniile sale din Cisiordania și acum nu a reușit să oprească acțiunea armatei israeliene în Gaza. Evident, nu există răspunsuri ușoare. Dar un efort public mai mare pentru a aborda contradicțiile și standardele duble ar ajuta cu siguranță, cum ar fi prin promovarea unei soluții care să includă recunoașterea atât a drepturilor palestiniene, cât și a unui stat palestinian. Mai mult decât atât, totuși, înseamnă recunoașterea a ceea ce multe țări cer acum de la Occident (inclusiv, de exemplu, un sprijin mai mare pentru a face față schimbărilor climatice).
Anii electorali importanți aduc întotdeauna incertitudine. În 2024, cel mai important rezultat pentru lume va veni din cursa prezidențială din SUA. Dar fiți siguri: democrația însăși este, de asemenea, în joc. Liderii democrațiilor lumii trebuie să demonstreze că pot rezolva problemele domestice și pot contribui la soluții în străinătate cu toată consecvența morală pe care restul lumii a ajuns să o aștepte.
Bronwen Maddox este administrator și CEO al Chatham House.
