Un deziderat firesc: normalizarea și activizarea relațiilor româno-ruse

Date:

Se împlinesc trei decenii de la marile mutații geopolitice care au schimbat configurația politică, economică, militară etc. a planetei și raporturile de forță între marile centre de putere – Statele Unite, China, Rusia, Uniunea Europeană –, dar care au modificat – uneori radical – și patternul raporturilor dintre state și grupări de state la nivel continental, regional, bilateral sau național. Starea lumii este acum una de agitație, neliniște și tensiune. Un climat aparent deloc propice coexistenței, înțelegerii și conlucrării între state. Este tot mai dificil să speri astăzi la dialog, la armonizarea pozițiilor, la compromisuri rezonabile și afaceri reciproc avantajoase când încordarea și încrâncenarea, ponegrirea și înfierarea, boicotul și sancțiunile au intrat în banalul cotidian al vieții internaționale. Climatul tensionat al momentului, nesiguranța și crizele, conflictele clasice sau hibride, inclusiv armate, frânează eforturile de normalizare a situației internaționale și instaurare a unui climat global stabil și previzibil. O complexă dinamică pune în mișcare evoluția vieții internaționale, aflată azi în permanentă căutare a unui echilibru stabil, cu perspective de dezvoltare pașnică și prosperă. Din păcate, așteptările și speranțele care au izbucnit nestăvilit după marile schimbări de acum trei decenii nu și-au găsit împlinirea la nivelul dorinței cvasigeneral împărtășite, iar atmosfera internațională, care părea să se detensioneze și să devină mai prielnică încrederii și conlucrării, s-a complicat și încordat într-o măsură tot mai mare, cu tendința de a se reașeza parcă pe făgașul steril și riscant al războiului rece de trist renume.

Într-un asemenea context de mare complexitate, labilitate și nesiguranță participă și România la viața internațională. În activitatea sa externă, țară noastră pornește de la programul de guvernare aprobat de Parlamentul României la instituirea primului guvern al coaliției PSD-ALDE, document care stabilește ca prioritate absolută creșterea profilului României ca țară membră a UE și a NATO. Un al doilea element fundamental, dezvoltarea parteneriatului strategic cu SUA, prezintă la rândul său o importanță esențială, în principal din punctul de vedere al garantării securității și al apărării, dar și sub raport economic, al colaborării în domeniul educației, noilor tehnologii etc. Ca membru al NATO și partener strategic al SUA, România susține necesitatea întăririi procesului de adaptare a Alianței prin măsuri destinate consolidării apărării pe flancul estic, respectiv prezența aliată înaintată din România și din regiunea Mării Negre, precum și în regiunea Poloniei și statelor baltice. Poziția României este, în această privință, una de abordare unitară, coerentă pe întregul flanc estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră, ca o condiție esențială pentru gestionarea eficientă a provocărilor în creștere la adresa mediului de securitate regională. Cronicizarea crizei ucrainene, intensificarea activităților militare în spațiul aerian al Marii Negre continuă să afecteze stabilitatea regiunii și fac necesară asigurarea unei prezențe consistente a navelor aliate în Marea Neagră, precum și stabilirea unor structuri militare de comandă și control cât mai eficiente chiar în regiunea noastră. Liderii României reafirmă constant că țara noastră va continua să fie un aliat de încredere în NATO, un promotor al valorilor comune împărtășite de membrii Alianței și al consolidării sale în continuare și un pilon de stabilitate și securitate în regiunea Mării Negre.

În același timp, trebuie subliniat în mod deosebit faptul – nu atât de evident pus în lumină uneori, inclusiv la nivel oficial – că în viziunea României, un element fundamental al politicii sale externe este deschiderea pentru relațiile cu țări din afara UE și NATO.

În viziunea de ansamblu a României, apartenența la NATO, parteneriatul strategic cu SUA și deschiderea către state din afara arealului euroatlantic sunt cele trei elemente fundamentale destinate să asigure creșterea profilului României în Europa și în lume.


În acest context, o atenție specială este acordată dezvoltării bunelor raporturi ale țării cu statele vecine și din imediata apropiere a țării noastre, fie ele din Europa Centrală, sud-estul Europei ori spațiul extins al Marii Negre. În acest tablou de o semnificație deosebită se încadrează, cu ponderea pe deplin justificată, relațiile cu Federația Rusă. Cu câtva timp în urmă, ministrul de externe al României, Teodor Meleșcanu, declara: „Fără îndoială, din punctul meu de vedere, în mod evident, Rusia este una din marile puteri care există în lume, mai ales din punct de vedere militar și politic”. Șeful diplomației de la București aprecia că este necesar să relaționeze calitatea și nivelul relațiilor bilaterale ale României cu Rusia de poziția UE și a NATO față de Rusia, o relație bazată pe realism și predictabilitate, și observa că la nivelul UE și al NATO există un asemenea dialog, iar România este participant la aceste formate. „Evident că ne dorim și relații bilaterale mai bune în ceea ce privește Federația Rusă și România” – declara ministrul român, care adăuga: ”Este nevoie însă ca aceste relații să fie bazate pe o recunoaștere reciprocă a intereselor pe care le avem, pe respectarea normelor și principiilor dreptului internațional și mai ales pe interesul comun pe care îl are fiecare din aceste două țări.”

În aprecierea analiștilor din cele două țări, actualele relații bilaterale, aflate la un nivel evident nesatisfăcător, se datorează și contextului creat de apartenența României la NATO și UE, iar în mod concret, de elementul de apărare antirachetă de la Deveselu. Reiterând poziția României față de instalația de la Deveselu, ministrul român de externe a spus: „Este strict o instalație defensivă, care nu pune în pericol, în niciun fel, pe niciunul din vecinii României și în același timp este o instalație care urmărește doar apărarea teritoriului României și a celorlalte țări membre ale NATO, împotriva unui atac cu rachete balistice, de oriunde ar veni acesta din afara NATO”. În mod indiscutabil însă, scutul antirachetă american de la Deveselu este apreciat drept impedimentul cel mai acut, mai presant în relațiile bilaterale. Și totuși, această percepție necesită mai multă explicitare și nuanțare. Nu trebuie ignorat faptul că lideri de prim rang ai Federației Ruse, începând cu președintele Putin, afirmă că în privința apărării antirachetă, punct prioritar pe agenda planetară ruso-americană, Moscova tratează direct cu Washingtonul, nu cu România. Așadar, România nu poate fi parte la discuții pentru că nu este decât țară ce găzduiește scutul, nu are putere de decizie strategică. În acest context, suntem liberi să demarăm dialogul concret cu Moscova pe problemele relațiilor bilaterale în domeniile economic, științific, cultural etc.

De altfel, este semnificativ că în rândul politologilor ruși o asemenea abordare, care proiectează relațiile româno-ruse într-un cadru mai larg, este, de asemenea, împărtășită. Într-un interviu acordat portalului Vești din Rusia, politologul Alexei Gromiko, director al Institutului Europei al Academiei de Științei a Rusiei, aprecia că în viitorul apropiat șansele de restabilire a relațiilor politice normale între Rusia și România „practic nu există, ținând seama de locul pe care România îl ocupă în configurația euroatlantică a forțelor, de situația politică internă complicată din țară, de o poziție proamericană excesivă, chiar în comparație cu majoritatea celorlalte state membre ale UE, de concentrarea României asupra românizării în continuare a R. Moldova”. Și, element important, politologul rus ținea să adauge: „Schimbarea situației, cel mai probabil, va fi produsă nu datorită factorilor interni din România, ci datorită schimbărilor externe, factorilor de din afară”. Detaliind, politologul de la Moscova declara: „Normalizarea relațiilor va necesita ca Rusia și UE, Rusia și SUA să se miște una în întâmpinarea alteia, ceea ce va lua, în cel mai bun caz, câțiva ani. Până când acest lucru nu se va întâmpla, nu este cazul să vorbim despre schimbări majore în relațiile bilaterale. Însă toate acestea nu înseamnă că țările noastre nu au posibilitatea de a menține relații normale la nivelul științei, culturii, afacerilor, turismului. Politica nu trebuie să monopolizeze toate sferele vieții”.

Reamintim aceste opinii în contextul relațiilor româno-ruse pentru faptul că, în dialogul lor, și Bucureștiul, și Moscova, la nivel oficial sau civic, rămân adesea prizoniere ale unor abordări anacronice și practică o retorică excesivă. În dialogul româno-rus, la diferite niveluri, se resimte un deficit de empatie, de bunăvoință, de efort pentru înțelegere reciprocă. Desigur că ar fi necesar să se elimine și imensul steril de prejudecăți și stereotipuri, adesea neîntemeiate, care s-au acumulat, de câteva decenii, în spațiul relațiilor româno-ruse.

În aceeași ordine de idei, nu trebuie ignorat nici faptul că dialogul româno-rus este astăzi nu o dată parazitat de un deficit de înțelegere și comunicare, chiar dacă faptul se datorează, nu în mică măsură, înrăutățirii atmosferei internaționale și vicierii relațiilor dintre Federația Rusă și Occident. Un venerabil politolog american, Walter Laqueur, se întreba în chiar titlul unui articol: „Cum ar trebui să trateze Vestul cu Rusia?”. Și făcea de la bun început o constatare simplă: „Rusia a fost o mare putere până în 1989, iar Vladimir Putin dorește să o facă din nou mare putere”. După care se întreba: „Ar trebui America să o ajute?”. Și răspundea cât se poate de clar: „Rusia ar trebui onorată și respectată așa cum e, în special ca mare putere, și nu așa cum unii occidentali și-ar dori să fie. Cu alte cuvinte, o anumită autocenzură este necesară pentru a crea climatul favorabil pentru îmbunătățirea relațiilor”.

Normalizarea relațiilor bilaterale ar avea de câștigat prin abandonarea unor clișee ce se raportează nu întotdeauna oportun la marea politică globală, clișee de tipul Rusia-Occident, Rusia-NATO etc., marginalizându-se ori chiar omițându-se problematica concretă din relațiile bilaterale, cu problemele ei nerezolvate. La București, dar și la Moscova se invocă tot mai frecvent pragmatismul când este vorba de „brandul” necesar al acestor relații, dar roadele pragmatismului mereu invocat întârzie să se arate. Bucureștiul trebuie să recunoască în mod clar că aliații și partenerii României, începând chiar cu America lui Trump, cu Germania, Franța și alte state vest-europene, survolează cu grație propriile rigori și sancțiuni autoimpuse în relațiile cu Moscova și performează profitabil prin inventivitatea dovedită în colaborarea cu Rusia.

O politică realistă a României față de Rusia trebuie să fie și ea creativă. Acolo unde este posibil, în mod rațional Moscova ar trebui cointeresată în cooperare și conlucrare, în demersuri și proiecte comune cu Bucureștiul și este în interesul României să pună în mișcare o asemenea sinergie în relațiile româno-ruse. Evident că sunt necesare demersuri de ambele părți pentru a se debloca această situație păguboasă care se cronicizează în raporturile bilaterale. Multe sunt de făcut: reactivarea diverselor conexiuni astăzi în stare latentă, restabilirea încrederii reciproce, armonizarea unor interese, contacte, consultări, cooperare pe teme punctuale etc., etc. Toate acestea, bineînțeles, prin respectarea angajamentelor europene și euro-atlantice ale României, dar în primul rând ținându-se seama și de interesele naționale ale țării, așa cum o fac alții.

Un stereotip preluat pe principiul minimului efort și al înregimentării în main stream-ul rusofob este cel care înscrie relațiile româno-ruse într-o „cronologie neagră” de la un capăt la altul. Dar istorici români proeminenți remarcă tocmai faptul că primele noastre contacte au urmărit tocmai contracararea unor amenințări comune – cea polono-lituaniană în nord și cea turco-tătară în sud.

Așadar, sintetic vorbind, relațiile româno-ruse sunt încadrate, și în viziunea Moscovei, și în cea a Bucureștiului, în contextul geopolitic de anvergură planetară al raporturilor de forțe între centrii de putere euroatlantic și euroasiatic, ceea ce însă nu exclude identificarea și dezvoltarea unor legături bilaterale fructuoase, în interes reciproc, de altă natură decât cea geopolitică sau militară, cum sunt domeniile economic, cultural, științific, artistic, al societății civile și relațiilor interumane. Este, de altfel, terenul cel mai prielnic și mai fertil de manifestare a dorinței reciproce de reapropiere și relansare a contactelor și conlucrării dintre două state și popoare pe care, de-a lungul istoriei, factori endogeni și exogeni le-au parazitat, ostilizat sau pus în confruntare, nu o dată cu consecințe tragice și dezastruoase.
Din păcate, în prezent relațiile româno-ruse merg cu „lumini de poziție”, în etapa deschisă de semnare a tratatului politic de bază în 2003 și a altor documente de colaborare, ceea ce a activizat întrucâtva dialogul oficial la diferite niveluri. Contactele politice la nivel înalt au fost relativ consistente, apreciază MAE, cu trei prezidențiale (unul în 2003, două în 2005), două guvernamentale (2003 și 2004), și cinci ministeriale (între 2003 și 2013). Din păcate, prezența președintelui Vladimir Putin la summitul NATO de la București din aprilie 2008 nu poate fi trecut ca moment referențial în cronica relațiilor româno-ruse întrucât nu a putut fi fructificat ca un dialog consistent româno-rus la cel mai înalt nivel. Iar vizita la București la 17 iunie 2013 a secretarului Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Nikolai Patrușev, și cea a ministrului român de externe la Moscova, la 8-10 iulie 2013, învăluite de o tăcere oficială remarcabilă de ambele părți, permit doar concluzia că s-au discutat probleme bilaterale serioase.

Instrumentul ce vizează asigurarea unei dezvoltări dinamice a relațiilor comercial-economice este Comisia Mixtă Interguvernamentală româno-rusă de colaborare economică și tehnico-științifică, dar ea nu s-a mai întrunit din 2013. Cadrul normativ privind colaborarea economică este asigurat de acorduri încheiate, și ele, cu mulți ani în urmă, adică în primii ani de după 1990. Și totuși, Federația Rusă ocupă locul 3 în ceea ce privește comerțul României cu state non-UE. Mai rodnice sunt relațiile româno-ruse în domeniul științific, academic, universitar și mai ales cele culturale și artistice, impulsionate de acordul interguvernamental din 2013 privind înființarea Institutului Cultural Român la Moscova și a Centrului Rus pentru Cultură și Știință la București (din păcate, din nou, institutul român încă nu există, în timp ce, din fericire, institutul rus are o activitate deosebit de bogată și variată).

În fața bunelor relații româno-ruse stau, așadar, obiective ambițioase, care-și așteaptă o acțiune responsabilă și înțeleaptă la nivel oficial, dar și civic. Este necesară reluarea bunei tradiții din politica noastră externă pe care în jurul memorabilului an 1877 Eminescu o definea prin „ceea ce ne impune chiar pozițiunea noastră geografică: de a evita orice provocare față de puterile noastre vecine și de-a întreține îndeobște cu toate puterile cele mai bune relațiuni. Prin aspirațiunile noastre, prin dezvoltarea intelectuală ce și-a dat România de jumătate de secol (…), ea a căutat a se apropie de civilizațiunea europeană; ideile de progres, dezvoltarea noastră economică trebuie să fie pururea ținta noastră pentru a ne întări înăuntru și a inspira încredere înafară”. În acest final de text se cuprinde esența crezului de totdeauna al politicii externe românești, indiferent de regim politic sau de epocă: „a ne întări înăuntru și a inspira încredere înafară”. Căci o politică externă credibilă în afară, apreciată de partenerii externi, dă greutate cuvântului țării în lume, inspiră dorința de conlucrare, de parteneriat; ea înalță prestigiul, dar în primul rând nivelul de securitate al țării. În cartea sa de referință „Politica externă a României”, apărută în 1937, Nicolae Titulescu scria: „Își poate oare permite România luxul unei politici ostile fată de marele ei vecin, Rusia? Sunt convins că nu putem”.

Iar peste timp, astăzi, încă un fapt emblematic: printre românii cei mai vestiți în prezent în lume sunt doi compatrioți care ilustrează prin performanța lor mondială virtuțile conlucrării româno-ruse: cosmonautul Dumitru Prunariu, declarat erou și la Moscova, și la București, și compozitorul Eugen Doga, artist al poporului, care de asemeni a primit aceste înalte titluri în ambele capitale. Iar dacă numărăm și vedem cât de puțin apar numele acestor două personalități în mass-media din țările noastre, înțelegem cât de mult este de făcut. n

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Financial Intelligence organizează a șasea ediție a evenimentului FORUMUL ROMÂNIA DIGITALĂ

Financial Intelligence, cu sprijinul Directoratului Național de Securitate Cibernetică...

O nouă provocare pentru Green Deal  

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

Studiu: 38% din românii care își împart cheltuielile cu partenerul sau familia nu își monitorizează plățile

38% dintre românii care își împart cheltuielile cu partenerul...