Xizhou Zhou
vicepreședinte și director general al IHS Markit
La jumătatea lunii ianuarie, un grup de înalți oficiali și directori chinezi, reprezentând 28 de importante asociații industriale, s-au adunat la Beijing, la o conferință privind investițiile în energie, unde au prezentat o proclamație intitulată „Zero-Carbon China”. Cu noul coronavirus care începea să se răspândească și să răpească un număr tot mai mare de vieți, evenimentul a trecut în mare parte neobservat. Dar acest lucru nu schimbă traiectoria Chinei către reducerea emisiilor de carbon.
Apelurile pentru un viitor fără emisii de carbon nu sunt ceva nou. Dar cel mai adesea sunt asociate cu locuri precum Bruxelles sau poate California – nu China, cel mai mare consumator de energie din lume și țara cu cele mai mari emisii de dioxid de carbon. Când asemenea afirmații vin din China, este puțin probabil să fie luate în serios, mai ales de cei sceptici în privința acestei țări. Pe măsură ce lumea intră într-o recesiune economică indusă de pandemie, poate suna chiar mai puțin convingător.
Și totuși, pentru mulți lideri chinezi, ideea de a acționa mai agresiv pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră nu mai este controversată. Dimpotrivă, recunosc din ce în ce mai mult că o astfel de acțiune se aliniază perfect cu obiectivul lor privind „marea întinerire a națiunii chineze”, după cum declara președintele Xi Jinping în 2012. De fapt, îndeplinirea așa-numitului vis al Chinei poate face inevitabil un viitor cu emisii reduse de carbon.
Oricine aflat în Beijing trebuie doar să privească în sus – sau să inspire – pentru a înțelege de ce. Dezvoltarea economică rapidă a Chinei a produs niveluri îngrozitor de ridicate de smog în marile sale orașe, și critici din ce în ce mai vocale din partea locuitorilor. În timpul „apocalipsei aerului” din Beijing din 2013, smogul a depășit de 35 de ori limita recomandată de Organizația Mondială a Sănătății.
Cu toate acestea, în ultimii ani, Xi a făcut din combaterea poluării aerului – sau „readucerea cerului albastru” – o prioritate absolută. În ultimul deceniu, guvernul Chinei a dispus închiderea unor centrale energetice vechi și ineficiente pe bază de cărbune cu o capacitate totală de 119 gigawați, suficientă pentru a alimenta în întregime Franța, precum și închiderea a sute de mii de cazane mici pe cărbune, folosite pentru generarea aburului sau termoficare. Aceste măsuri au contribuit la îmbunătățirea semnificativă a calității aerului urban.
Criticii vor atrage atenția asupra faptului că în China companiile de electricitate construiesc încă noi centrale electrice pe cărbune, dar chiar și această poveste este mai nuanțată. Noile fabrici de ultimă generație, foarte eficiente, sunt echipate cu cele mai recente tehnologii de control al poluării. Multe sunt menite să le înlocuiască pe cele vechi, în timp ce altele sunt folosite pentru a combina profilele de încărcare ale instalațiilor intermitente eoliene și solare. Cărbunele consumat la aceste noi instalații este în esență compensat de închiderea celor vechi, permițând consumului total de cărbune să se mențină.
În plus, în 2016, guvernul chinez a stabilit un plafon pentru capacitatea energetică totală obținută pe bază de cărbuni până în 2020 și se estimează să se mențină sub această limită. Aceste politici i-ar putea permite Chinei să își îndeplinească angajamentul luat la acordul de la Paris – cu privire la emisiile maxime de carbon până sau înainte de 2030 – înainte de termen.
Tranziția economică
Obiectivele specifice orientate spre energie reprezintă doar începutul. Reechilibrarea economică generală a Chinei – de la industrii grele și producție orientată spre export, la activități cu valoare adăugată mai mare și consum intern – face ca economia Chinei să devină, în mod natural, mai puțin consumatoare de energie.
Mai este încă un drum lung de parcurs. Industriile grele și producția pentru export rămân pe o poziție dominantă în economia Chinei, până în punctul în care producția de bunuri de export reprezintă aproximativ 14% din emisiile de CO2 din China – aproximativ 1,5 miliarde de tone pe an. Acesta este aproximativ echivalentul emisiilor anuale ale Franței, Germaniei și Italiei, la un loc. În total, China consumă cu 10% mai multă energie decât Statele Unite și cu 56% mai mult decât Japonia.
Dar angajamentul guvernului chinez de a reechilibra creșterea economică, odată cu creșterea costurilor forței de muncă, ce va determina producătorii pentru export să se mute în țări cu costuri mai mici, precum Vietnamul, înseamnă că tendința ecologică va continua, și chiar se va accelera. Cu alte cuvinte, schimbările structurale la nivelul economiei naționale – unele determinate de eforturi conștiente; altele de factori externi – vor scădea în mod natural intensitatea energetică a Chinei și vor duce la reducerea emisiilor.
Noi oportunități
În mod similar, politicile de încurajare a noilor investiții în domenii precum energia solară, eoliană, bateriile de stocare a energiei și vehiculele electrice (EV) vizează nu numai reducerea emisiilor, dar și crearea unei piețe vaste – și a unor oportunități profitabile – pentru jucătorii noilor tehnologii. De exemplu, o taxă suplimentară pe facturile consumatorilor de electricitate oferă finanțare pentru fondul de energie regenerabilă administrat de stat, care asigură stimulente puternice dezvoltatorilor de proiecte regenerabile, pentru a continua.
Stimulentele funcționează. Astăzi, mai mult de o treime din proiectele eoliene și solare funcționale în lume sunt în China. Pentru companiile chinezești, intrarea pe piața industriei energiei regenerabile este o mișcare economică inteligentă: cererea de turbine eoliene, panouri solare și baterii este în creștere în întreaga lume, și chinezii vor să fie cei ce îndeplinesc această cerere.
În 2019, producătorii chinezi au furnizat 42% din turbinele eoliene din lume, iar 76% din modulele solare din lume provin din China, potrivit datelor IHS Markit. Pe parcurs, au scăzut semnificativ și costul energiei regenerabile – nu doar pentru chinezi, ci pentru consumatorii din întreaga lume. Și aici, ceea ce a început în primul rând ca o politică industrială a adus beneficii climatice semnificative.
Același lucru este valabil și pentru vehiculele electrice. În 2009, când hibridul Prius deschidea calea adoptării vehiculelor electrice, ministrul chinez de atunci al științei și tehnologiei, Wan Gang, a introdus un plan ambițios de a depăși hibridul cu vehicule electrice pure, nu atât pentru a salva mediul, ci pentru a câștiga cursa tehnologică globală. Astăzi, cinci din zece vehicule electrice care circulă pe planetă sunt din China.
Noile politici energetice ale Chinei promit, de asemenea, să îi întărească securitatea. China, în prezent, importă 70% din țiței și 45% din gazele naturale. Indiferent dacă vin pe conducte din Russia și Turkmenistan, sau cu vaporul din Iran sau chiar SUA, prin puncte strategice precum strâmtoarea Ormuz și Marea Chinei de Sud. În oricare dintre cazuri, implică încheierea de tranzacții abile și riscuri semnificative.
Odată cu creșterea nevoilor energetice ale Chinei și cu escaladarea tensiunilor geopolitice la nivel global, liderii chinezi doresc să reducă dependența de petrolul și gazele străine. Generarea de energie electrică pe plan intern – folosind resurse eoliene și solare – și utilizarea acesteia pentru alimentarea flotei de vehicule a țării oferă o soluție cheie pentru scăderea importurilor de energie.
Un stimulent de boală
Având în vedere vastele beneficii economice, tehnologice și de securitate ale unei „tranziții verzi”, criza COVID-19 cel mai probabil va accelera, în loc să descurajeze acest progres. În timpul unei întâlniri a Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez din luna martie, sintagma „o nouă infrastructură” a devenit un punct esențial al discuțiilor despre stimularea economică.
După Marea Recesiune de acum zece ani, eforturile de stimulare ale Chinei au inclus investiții în infrastructura tradițională, cum ar fi autostrăzi și poduri. În plus, realizarea lor a presupus un consum mare de energie, datorat dependenței lor de intrări cum ar fi cimentul și oțelul.
De această data, oficialii de vârf au decis că stimulentul COVID-19 ar trebui să se concentreze pe construirea infrastructurii ce are la bază cea mai recentă tehnologie informațională – de la turnuri 5G, la stații de încărcare a vehiculelor electrice și o rețea electrică de înaltă tensiune care poate absorbi mai multe surse regenerabile.
În plus, investițiile în „noua infrastructură” vor permite utilizarea extinsă a unor mari volume de date și a inteligenței artificiale. Acest lucru va ajuta la optimizarea unei game largi de procese, de la operațiunile din fabrici, la gestionarea traficului pe autostrăzi, toate acestea conducând la o eficiență energetică mai mare și, astfel, la reducerea emisiilor.
O evoluție naturală
Din multe puncte de vedere, reducerea emisiilor devine un produs secundar inevitabil al cursului natural de dezvoltare a Chinei, definit de cerințele în schimbare ale unei populații din ce în ce mai bogate, de dorința de a deveni un lider tehnologic într-o economie nouă și de nevoia de securitate energetică. Dar, chiar dacă acest lucru nu ar fi adevărat, China ar avea un stimulent important pentru a urmări un viitor cu emisii reduse de carbon: vulnerabilitatea sa în fața schimbărilor climatice.
Volumul de 900 de pagini „A treia evaluare națională asupra schimbărilor climatice” – la care au contribuit două ministere, două academii naționale, precum și multe universități – prezintă o imagine sumbră a viitorului Chinei dacă schimbările climatice continuă neîntrerupte. Creșterea nivelului mării ar putea afecta mai mult de jumătate de miliard de persoane care locuiesc în zone de coastă, inclusiv în orașe mari ca Shanghai și Guangzhou. Alte fenomene meteorologice extreme, precum seceta, ar duce la penurie de alimente. Iar temperaturile ridicate ar accelera topirea ghețarilor de pe Platoul Tibetan, sporind povara inundațiilor în zonele dens populate de-a lungul râului Yangtze și în alte părți.
Acest lucru explică de ce, așa cum sublinia anul trecut David Sandalow, fost subsecretar la Departamentul Energiei din SUA, „nu există printre liderii chinezi negaționiști ai schimbărilor climatice”. În documentul privind contribuțiile preconizate stabilite la nivel național pe care l-au prezentat Organizației Națiunilor Unite, în baza acordului climatic de la Paris din luna martie a acestui an, liderii Chinei au menționat că țara lor „se numără printre cele mai grav afectate de efectele negative ale schimbărilor climatice”.
Prin urmare, nu ar trebui să fie surprinzător faptul că liderii Chinei – inclusiv președintele Xi – au reafirmat în repetate rânduri angajamentul Beijingului față de acordul climatic de la Paris, inclusiv obiectivul de a atinge nivelul maxim al emisiilor înainte de 2030. Având în vedere renunțarea SUA la acest acord, angajamentul Chinei este cu atât mai decisiv pentru guvernarea climatică globală.
Odată cu ieșirea Chinei din carantina provocată de COVID-19, grupul care a emis proclamația „Zero-Carbon China” în ianuarie a revenit la lucru. Pe 22 iulie, s-au întâlnit cu viceprimarul din Chengdu, al patrulea oraș ca mărime din China, pentru a discuta despre construirea unor parcuri industriale cu emisii reduse de carbon, inclusiv utilizarea hidrogenului pentru alimentarea celei mai mari instalații de producere a fibrei de sticlă din lume, un material utilizat pe scară largă în aplicații precum automobilele, paletele turbinelor eoliene și avioanele.
Acesta este doar începutul încercării lor de a face ca mii de fabrici, comunități rezidențiale, campusuri universitare și alte organizații să devină zone cu zero emisii de carbon. La rândul lor acestea pot avea un impact mult mai larg în aducerea țării mai aproape de un viitor cu emisii reduse de carbon, care pare din ce în ce mai inevitabil.
Xizhou Zhou este vicepreședinte și director general al IHS Markit și conduce inițiativa globală pentru energie și regenerabile a companiei.
