Jiang Yu,
Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al
R. P. Chineze în România

Anul acesta marchează 100 de ani de la fondarea Partidului Comunist Chinez (PCC). Într-un secol de la înființare și 72 de ani de putere, PCC a condus națiunea chineză să deschidă o lume nouă și să depășească obstacolele, a găsit o cale de dezvoltare în conformitate cu condițiile naționale ale Chinei, a obținut realizări istorice în independența națională, eliberarea poporului, dezvoltarea națională și o societate înstărită, a creat „cele trei miracole” cum ar fi dezvoltarea economică rapidă, stabilitatea socială pe termen lung și redresarea pașnică, aceasta generând marele salt al națiunii chineze de la ridicarea pe propriile picioare la îmbogățire, marele salt de la îmbogățire la putere. 

Acesta a fost un secol de luptă grea pentru a face China mai puternică și a ridica nivelul de trai al oamenilor. China era o țară slabă. Atunci când a fost fondată China Nouă, aceasta era săracă din punct de vedere economic, cu multe lucruri care așteptau să fie făcute. Sub conducerea PCC, oamenii din întreaga țară s-au unit prin același mod de gândire și au continuat să lupte pentru a construi în doar câteva decenii China, care este cea de-a doua cea mai mare economie din lume, cea mai mare țară industrială, cea mai mare țară comercială de mărfuri, cea mai mare țară de rezervă valutară. Timp de mulți ani la rând, China a contribuit cu 30% la creșterea economică mondială și a devenit un motor major care conduce economia globală. În 2020, China a preluat conducerea în limitarea epidemiei și a devenit singura economie majoră care a obținut o creștere pozitivă, PIB-ul său depășind 100 trilioane RMB pentru prima dată, iar media pe cap de locuitor a depășit 10.000 de dolari SUA timp de doi ani consecutivi. Guvernul chinez aderă la conceptul de „oamenii sunt pe primul loc”, acesta fiind și un obiectiv al luptei sale în care ia în considerare întotdeauna dorința oamenilor de a avea o viață mai bună, promovează construirea unei societăți moderat prospere din toate punctele de vedere pentru a obține rezultate istorice și a obținut victoria decisivă în lupta împotriva sărăciei. Un total de 770 de milioane de oameni din zonele rurale au fost scoase din sărăcie, acest fapt reprezentând în același timp și reducerea sărăciei mondiale cu peste 70%. China a construit cel mai mare sistem educațional, medical și de securitate socială din lume, iar speranța medie de viață a crescut de la 35 la 78 de ani. S-au înregistrat continuu noi progrese în tratarea bolnavilor, a persoanelor în vârstă, crearea adăposturilor și oferirea sprijinului pentru cei vulnerabili, iar sentimentul de câștig, fericire și securitate al oamenilor a continuat să crească.

Acesta a fost un secol de căutare a excelenței. În secolul trecut, în ciuda numeroaselor dificultăți și obstacole, PCC a reușit să rezume experiența și lecțiile din practică și să facă o alegere corectă de fiecare dată. Am învățat pe deplin din experiența de succes a altor țări, bazată pe propria noastră realitate, și am identificat o cale de modernizare care se potrivește condițiilor naționale ale Chinei. Ne-am conformat opiniei publice și am realizat cu succes marea tranziție istorică de la un sistem economic planificat și extrem de centralizat la un sistem economic de piață socialist vibrant, de la închidere și semi-închidere la deschidere completă, fapt care a stimulat foarte mult creativitatea oamenilor, a eliberat și dezvoltat productivitatea socială. Ținem pasul cu vremurile pentru a promova modernizarea sistemului național de guvernanță și a capacităților de guvernanță și implementăm temeinic noile concepte de dezvoltare de inovație, coordonare, ecologie, deschidere și partajare, accelerăm construcția unui nou model de dezvoltare cu ciclul intern ca organism principal și promovarea reciprocă a ciclurilor duble interne și internaționale și promovăm construcția țării într-o nouă etapă de dezvoltare.

Acesta a fost un secol de responsabilitate și contribuție pentru întreaga lume. Cu o viziune internațională și o mentalitate globală, vom fi întotdeauna un constructor al păcii mondiale, un contribuitor la dezvoltarea globală și un apărător al ordinii internaționale și vom lucra neobosit pentru cauza progresului uman. China urmărește neclintit o dezvoltare pașnică, o politică externă independentă de pace, o politică de apărare națională defensivă și protejează în mod activ sistemul internațional care are la bază Organizația Națiunilor Unite. China a devenit al doilea cel mai mare contribuitor al cotizațiilor de membru al ONU și al evaluărilor de menținere a păcii, fiind cel mai mare contribuitor de menținere a păcii dintre membrii permanenți ai Consiliului de Securitate. Susținem valorile comune ale păcii, dezvoltării, corectitudinii, dreptății, democrației și libertății pentru întreaga omenire, promovăm construirea unei comunități umane cu un viitor comun și construim un nou tip de relații internaționale bazate pe respect reciproc, corectitudine, dreptate și cooperare de tip câștig. Am propus importanta inițiativă „Belt and Road” și am devenit cel mai mare partener comercial în peste 130 de țări și regiuni. China a participat activ la cooperarea internațională anti-epidemică și a furnizat diverse materiale anti-epidemice în peste 160 de țări, inclusiv sute de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, fapt care reprezintă eforturile Chinei de a construi o comunitate umană de sănătate.

Doar oamenii din țara respectivă își pot da cu părerea la întrebarea dacă sistemul unei țări se potrivește condițiilor sale naționale. Conform sondajelor efectuate de numeroase agenții renumite internaționale, an de an satisfacția și rata de susținere a poporului chinez față de PCC și de guvernul chinez a ajuns la peste 90%. Aceasta este încă o dată o dovadă elocventă precum că calea de dezvoltare și sistemul politic al Chinei sunt alegerea istoriei și alegerea poporului.

Secolul trecut a fost martorul unor schimbări uriașe în China, iar PCC, un partid politic de 100 de ani este plin de vitalitate. Bazându-ne pe realizarea primului obiectiv centenar de a termina construirea unei societăți moderat prospere din toate punctele de vedere, ne îndreptăm acum către cel de-al doilea obiectiv centenar de a deveni o mare țară socialistă modernă din toate punctele de vedere până la mijlocul acestui secol. Vom promova un nivel mai ridicat de reformă și deschidere, vom obține un nivel mai ridicat de cooperare de tip câștig, vom atrage impulsul dezvoltării din lume și vom permite întregii lumi să beneficieze și mai mult în urma dezvoltării Chinei. Suntem dispuși să împărtășim noi oportunități de dezvoltare cu toate țările, inclusiv cu România, să consolidăm cooperarea practică în diverse domenii și să aprofundăm schimburile și învățarea reciprocă dintre civilizații, să lucrăm împreună pentru a face față provocărilor globale și să continuăm să aducem noi contribuții la cauza păcii, a dezvoltării mondiale și a progresului uman.

DISTRIBUIȚI
Doamna Jiang Yu este ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în România