A ucis COVID-19 miracolul dezvoltării Asiei?

Date:

Hoe Ee Khor
Economist-șef al Biroului de Cercetare Macroeconomică
al ASEAN+3

De zeci de ani, cele mai multe dintre economiile Asiei de Sud-Est au urcat pe scara veniturilor aplicând o strategie de creștere economică bazată pe intensificarea investițiilor în producția și serviciile destinate exportului, crescând fără încetare forța de muncă internă și folosind evoluțiile tehnologice.

Astăzi, țările uniunii asean+3 – cele zece state membre ale Asociației Națiunilor din Sud-Estul Asiei, la care se adaugă China, Japonia și Coreea de Sud – se pot mândri cu realizările lor. Transformarea economică a regiunii a fost fantastică, începând cu creșterea venitului pe cap de locuitor și a produsului intern brut, până la dezvoltarea capitalului uman și ascensiunea rapidă în clasamentele competitivității globale în afaceri.
Regiunea a devenit „fabrica lumii”, cu lanțuri de distribuție foarte eficiente și rentabile. Succesul lor se bazează pe economiile individuale care beneficiază de rentabilitate, specializându-se în producția componentelor cheie ale unor produse tot mai complexe, susținute de cererea globală survenită în urma creșterii bazate pe comerț. Iar această strategie de progres rămâne fiabilă până astăzi, chiar dacă atât economiile avansate, cât și cele în curs de dezvoltare se îndreaptă către „noua economie”, bazată pe tehnologie.

Dar acum, economiile Uniunii ASEAN+3 trebuie să continue să urmărească creșterea compensatorie, o mai mare integrare regională și o continuă globalizare, într-un mediu mult schimbat și mult mai competitiv. Pandemia de COVID-19 a adus economia globală într-un impas, întrerupând lanțurile de distribuție și evidențiind vulnerabilitățile sistemului economiilor naționale interdependente, multe dintre acestea urmând să experimenteze o recesiune profundă în acest an.

Pandemia a dovedit că întreruperea unei părți importante a lanțului de distribuție poate opri o întreagă industrie sau un întreg sector. Guvernele și companiile s-au alarmat de puternica lor dependență de câteva țări ca fiind furnizorii lor vitali de hrană, echipament medical și produse farmaceutice, precum și de componente cheie pentru mărfurile pe care aceștia le produc și le exportă.

Ca rezultat, legiuitori naționali explorează modalități de a localiza producția de bunuri și servicii esențiale. Iar țările cu piețe interne mari de desfacere vor găsi argumentul pentru o mai mare auto-suficiență, deosebit de atrăgătoare, ceea ce ar putea face să răsune clopotul de moarte pentru rețelele de distribuție globale din lumea post-pandemie.

Internalizarea și regionalizarea rețelelor de distribuție ar accelera mai mult tendința de deglobalizare, începută după criza financiară din 2008 și ar cauza fragmentarea economiei globale în blocuri regionale. Drept răspuns, țările care se bazează în acest moment pe lanțurile globale de distribuție ar trebui să-și restructureze economiile pentru a se concentra mai mult pe cererile interne sau regionale.

Restructurarea la scară largă pe care o presupune un astfel de scenariu ar rezulta în efecte sub nivelul optim, pentru toată lumea. Costurile de producție ar crește, iar economiile ar deveni, în mod ironic, mai vulnerabile la șocurile exogene. De exemplu, o țară sau o regiune care a fost afectată de o boală mai puțin infecțioasă, dar mai mortală decât COVID-19, ar avea dificultăți mai mari în a-și reconstrui capacitatea productivă într-o lume deglobalizată.

Politicile economice orientate intern nu sunt soluția. Pentru a reduce vulnerabilitățile legate de lanțurile globale de distribuție este necesar un grad mai mare de globalizare și nu mai mic.
Pentru cele mai multe dintre bunurile de larg consum și dintre mijloacele de producție, în afara câtorva produse esențiale precum produse medicale, economiile își pot minimiza cel mai bine dependența de câteva țări sau de câțiva furnizori diversificându-și sursele de aprovizionare și cumulând rezerve potrivite. Rezistența ar trebui să devină un principiu de bază al politicii economice, așa cum a dovedit Singapore prin diversificarea resurselor de hrană.

În mod similar, economiile Uniunii ASEAN+3 și-au demonstrat adaptabilitatea și rezistența în perioada ulterioară crizei din 2008 bazându-se cu succes pe cererile interne și intra-regionale pentru a susține creșterea economică, în timp ce economiile europene și cea a Statelor Unite au decăzut puternic. Ca urmare, contribuția cererii externe la progresul regiunii, reflectată în cota exporturilor din PIB pe valoarea adăugată, a scăzut foarte mult între 2008 și 2015.

Cu toate acestea, tendința de declin a raportului dintre comerțul global și rata PIB-ului global după 2008 a rezultat mai degrabă într-o reechilibrare a creșterii economice, decât într-o retragere din globalizare, așa cum au sugerat mulți. Din contră, lanțurile de distribuție pentru multe dintre produse s-au extins, pe măsură ce locațiile de producție pentru diverse componente s-a schimbat, ca răspuns al forțelor de piață. În cadrul regiunii ASEAN+3, producția componentelor cu cost mai scăzut s-a mutat semnificativ de la economiile mai avansate la cele în dezvoltare, aducând beneficiu consumatorilor de pretutindeni.

Mai mult, globalizarea lanțurilor de distribuție a serviciilor s-a accelerat în egală măsură în decada ulterioară anului 2008. Progresele tehnologiei digitale au scăzut costurile comunicației și de transmitere a datelor, conducând la explozia cererii pentru servicii de tehnologia informației și pentru externalizarea proceselor operaționale, ceea ce a adus beneficii economiilor în curs de dezvoltare precum India și Filipine.

La fel, transportul aerian mai accesibil a alimentat explozia turismului global. Noi soluții bazate pe tehnologie au permis serviciilor turistice să se reorganizeze în lanțuri de distribuție mai complexe, dar, în cele din urmă mai eficiente, răspunzând nevoilor individuale ale turiștilor.
Nu a fost o întâmplare faptul că regiunea ASEAN+3 a scăpat cu bine din criza anului 2008. Principiile macroeconomice sănătoase, precum și rezervele bugetare și financiare considerabile, au permis legiuitorilor să scoată regiunea din criză rapid, adoptând măsuri de expansiune pentru a impulsiona cererea internă.

Un răspuns similar este necesar astăzi. Deși criza provocată de COVID-19 a scos la iveală vulnerabilitățile lanțurilor globale de distribuție și a lăsat descoperite economiile care depind de ele, continuarea unei strategii de internalizare sau de localizare a producției ar avea efecte devastatoare pentru economia globală.

În schimb, depășirea slăbiciunilor provocate de lanțurile de distribuție necesită consolidarea globalizării și a integrării economice, diversificarea surselor de aprovizionare pentru a crește rezistența și reformarea și întărirea instituțiilor și a forumurilor multilaterale. Aceste măsuri vor ajuta să ne asigurăm că, atunci când va avea loc următorul șoc global, guvernele vor fi echipate să coopereze eficient și vor reuși să reziste ispitei protecționismului. Acesta ar fi cel mai bun rezultat pentru economia globală și pentru Uniunea ASEAN+3 în special.


Hoe Ee Khor este economist-șef al Biroului de Cercetare Macroeconomică al ASEAN+3 și fost director adjunct al Departamentului Asia și Pacific din cadrul Fondului Monetar Internațional.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate