Au băncile centrale ce să-și reproșeze?

Date:

Băncile centrale ale economiilor mature și liberale și-au asumat în mod constant imaginea unor instituții exclusive tehnocrate, păstrând la minimum relația lor cu politicul. Mandatul principal sau unic pe care cele mai multe l-au primit, și anume acela de a ține inflația sub control, le-a făcut să se aplece mai mult asupra teoriilor și modelelor economice cu ajutorul cărora să ia deciziile optime pentru atingerea acestor obiective. În acest scop, prezervarea independenței lor a reprezentat o condiție esențială pentru garantarea unor decizii de politică monetară care să nu fie influențate de ciclurile electorale sau interese politice de conjunctură.
Al doilea element important în istoria băncilor centrale a fost statutul de arbitru neutru. Cu alte cuvinte, prin politica lor nu au urmărit să avantajeze anumite categorii de debitori, sistemul bancar fiind canalul de propagare a politicii monetare.


Însă provocările cu care s-au confruntat băncile centrale în perioada crizei și ulterior au făcut ca cele două atribute menționate să fie puse sub semnul întrebării. În primul rând, politicienii confruntați cu tensiunile sociale generate de criză sau care se tem de o nouă recesiune au simțit din ce în ce mai mult nevoia să interfereze în acțiunile băncilor centrale sau să pună presiune asupra acestora începând cu SUA și terminând cu România sau Turcia. Iar succesul băncilor centrale de a rezista unor astfel de presiuni a variat de la o țară la alta.


La fel de importantă, dacă nu chiar mai importantă, a fost decizia unor bănci centrale de a renunța în mod premeditat la cel de-al doilea atribut, și anume acela de arbitru neutru. Demararea programelor de relaxare cantitativă prin achiziția masivă de obligațiuni emise într-o primă instanță de actori suverani și, ulterior, nesuverani a creat o clasă privilegiată. Acești emitenți nu a mai trebuit să se îndrepte către investitori pentru finanțare, găsind în băncile centrale un creditor generos și de încredere.
Impactul acestui comportament discriminator din partea băncilor centrale a avut efecte pe multiple planuri: economic, social, dar și etic. Pentru că mareea monetară creată de băncile centrale nu a ridicat toate „bărcile” în aceeași măsură.

În primul rând au creat un hazard moral în ce privește comportamentul guvernelor, care s-au văzut dintr-o dată mult mai puțin motivate să-și ajusteze deficitele și gradele de îndatorare, atâta vreme cât aveau promisiunea băncilor centrale de a le finanța datoria. Nu este de mirare că, în aceste condiții, ajustările fiscale s-au realizat atât de lent.
În al doilea rând, și companiile au reușit să se finanțeze mai ușor fără ca aceste costuri să mai reflecte corect profilul lor de risc. De multe ori însă, aceste finanțări ieftine nu au avut un efect de angrenare și în ce privește nivelul de salarizare al angajaților, de ele beneficiind în primul rând acționarii, fie prin distribuția de dividende, fie prin răscumpărarea de acțiuni de către companie.


În al treilea rând, prăbușirea dobânzilor de către băncile centrale până la niveluri negative în termeni reali sau nominali a prins nepregătită marea parte a populației. Adică pe toți aceia care își administrau economiile într-un mod nesofisticat, apelând la depozite bancare sau alte investiții cu risc scăzut. Ei au fost și sunt perdanții noului context creat de marile bănci centrale.


Pe de altă parte, minoritatea cea mai bogată, cei botezați „the smart money”, au avut resursele necesare pentru a plăti know-how din partea experților în investiții și pentru a accesa clasele de active care ofereau randamente mai bune decât cele la îndemâna publicului larg. Nu întâmplător, marii deținători de capital au fost de multe ori și beneficiarii finanțării ieftine a companiilor în care erau acționari direcți sau indirecți. Conform „Wall Street Journal”, peste 85% din activele celor mai bogați 1% din SUA constau în active financiare precum acțiuni, obligațiuni sau participații în companii private. Ca urmare, aceștia au beneficiat din plin de creșterile bursiere ale ultimilor ani precum și de scăderea randamentelor obligațiunilor (care au antrenat creșterea prețurilor pe piața secundară), valoarea activelor financiare deținute crescând cu 72% de la recesiune.

„WSJ” mai remarcă faptul că jumătatea inferioară a gospodăriilor americane măsurată după avuția lor au recuperat doar recent pierderile din perioada 2007-2009 și, ajustat la inflație, sunt cu 32% mai sărace decât în 2003. În schimb, cele mai prospere 1% dintre gospodării sunt de peste două ori mai avute decât în 2003.


Practic de relaxarea extremă indusă de marile bănci centrale au beneficiat cei care și-au maximizat valoarea capitalului deținut în companii printr-un efect de levier și care, în plus, au avut acces la metode sofisticate de conservare a avuției, spre deosebire de marea parte a populației.
„WSJ” remarca într-o analiză prețurile astronomice la care au ajuns să se vândă proprietăți imobiliare de mare lux. Acum două decenii, să vinzi o casă cu 100 de milioane de dolari era de neconceput. Acum, doar în 2019 în SUA au fost înregistrate patru vânzări de peste 100 de milioane și încă una mai este așteptată până la sfârșitul anului. Pe de altă parte, un cunoscător îmi spunea că whisky-uri japoneze de mare clasă care acum 10 ani se vindeau cu 100 de dolari acum se vând cu 300 de dolari. „Inflația” prețurilor bunurilor și proprietăților de lux în contrast cu lipsa de inflație în coșul de consum al populației sugerează că banii tipăriți de băncile centrale au umflat mai degrabă pânzele unei minorități, conducând la o polarizare în creștere în țările dezvoltate.


În aceste condiții, apetitul renăscut al băncilor centrale importante de a relua relaxarea cantitativă ar trebui să ne îngrijoreze și să ne facă să punem o întrebare neortodoxă.
Ce-ar fi dacă prin preconizata relaxare cantitativă, în locul subvenționării statelor și companiilor, băncile centrale ar subvenționa populația în scopul stimulării consumului, a inflației, limitării polarizării sociale și, în ultimă instanță, pentru a-și redobândi neutralitatea în tratarea actorilor economici?

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...