Ce va fi în anul 2022?

Date:

_________________

Andrei Marga
Profesor universitar,
fost ministru al României

Un an este evident scurt și prea convențional pentru evaluări precise, multe evenimente sau procese depășindu-i limitele. Dar fiecare ne facem proiecte luându-l în calcul.
Așadar, dacă este să dau un răspuns cât mai direct la întrebarea din titlu, aș spune că în societățile modernității târzii, oamenii își fac, ca și altădată, ei înșiși istoria. În anii pe care îi parcurgem acum, o fac, însă, pe fondul unei schimbări a lumii.

Se trăiește de fapt în societăți devenite părți ale unei societăți mondiale, condusă tot mai clar de supraputeri. SUA, China și Rusia sunt acum în față atunci când este vorba de aranjamente politico-strategico-militare cu impact global. Celălalt candidat, Uniunea Europeană, ca întreg, neavând politică externă elaborată și armată proprie, contează intermitent. Germania, Anglia, Franța pot înclina balanța, iar alte câteva țări nu pot fi ignorate.

Se trăiește, totodată, în condițiile redistribuirii de ponderi globale. În urmă cu douăzeci de ani președintele SUA observa mutarea centrului economic al lumii la Pacific. Azi Asia concurează la vârf în aproape orice domeniu.
Se trăiește, în sfârșit, în cadrul a patru subsisteme ce afectează dinamica societăților. Mă gândesc la economie, în care consider, de asemenea, știința și tehnologia, la politică, în care am în vedere și valorile organizatoare și armata, la administrație, în care văd și sistemul de drept, și la cultură, în care includ și educația și reflexivitatea.

Așa stând lucrurile, la întrebarea „Ce va fi în 2022?”, răspunsul mai capabil de confirmare este că se merge într-o direcție creată de „jocul” supraputerilor lumii, de schimbările de ponderi amintite și de interacțiunea acelor subsisteme ale societăților. Din conjuncția acestora rezultă ceea ce vine.

Adaug imediat că nu se poate izola o supraputere sau o zonă a lumii sau un subsistem ca atotexplicativ. Fiecare are mișcarea proprie, dar le afectează și pe celelalte și depinde ele. O evoluție liniară, de la cauze izolate la efecte certe, nu există. Ceea ce va rezulta va fi complex – o viață umană cu complexitate în creștere.

Pe de altă parte, pentru 2022 nu se conturează alte perspective decât cele din 2021. Îngemănarea celor trei crize vădite – sanitară, energetică, economică – și augmentarea lor prin criza relațiilor internaționale vor marca acest an.

Din nefericire, nu se anticipează sfârșitul pandemiei. Convertirea ei în endemie este deocamdată numai o decizie administrativă. Pandemia este de luat în calcul pe încă un an, chiar dacă sunt semne ale atenuării ei.
Nu se anticipează nici sfârșitul crizelor în care s-a intrat, căci crize precum cea economică, energetică, de legitimare și de motivație, de leadership, de viziuni țin ani. Nu este loc de dramatizare, dar nici de euforie.

Dacă privim lucrurile din subsistemele menționate, atunci se poate spune că vor fi dificultăți în economie cu scumpirile în lanț, cu distribuția poverilor și avantajelor, cu datoriile, cu reorganizări și scăderea de profituri ale multor unități. Sfere precum autonomia personală și instituțională și inițiativa comunitară își vor reclama drepturile, iar nevoile de bază ale oamenilor și stilul de viață vor preocupa. Nu vor putea schimba, însă, mare lucru, dar globalizarea va suferi mai departe corecturi, iar postglobalizarea se va contura mai limpede.

Dacă sărăcia, fie ea și relativă, va urca spre mijlocul social chiar în societăți avansate, cum se semnalează deja, ne dăm seama ce va fi în alte locuri. Inflația, creșterea prețurilor, maladiile, precaritatea joburilor vor crea oricum atmosfera.

Statele Unite aplică programul de investiții în infrastructură, dar recursul masiv la tipărirea de bancnote va spori inflația pretutindeni. China se va lupta cu ameliorarea indicatorului producției pe cap de locuitor și, desigur, cu ridicarea nivelului tehnologic și își va întări piața internă, ceea ce va avea repercusiuni largi. Faptul că o populație uriașă și tot mai pregătită acționează pentru modernizare, că fiecare al cincilea om pe glob este chinez, are implicații. În Uniunea Europeană, aplicarea programului recent de reziliență și pregătire a viitorului va aduce schimbări încurajatoare, dar va diferenția nivelurile de dezvoltare, rămase totuși prea disparate. Emigrarea din România, Bulgaria și alte țări le slăbesc și mai mult. Unele țări vor căuta rezolvări pe cont propriu pentru energie și finanțare.
Cercetarea științifică și tehnologică va avea în față SUA și China, care operează cu populații incomparabile de cercetători și de licențiați efectivi. Se vor înnoi profund tehnologiile, pe baza electronicii și a noilor materiale și materii prime, și ia chip geografia nouă a inovațiilor. Se explorează în profunzime gravitația, magnetismul, radiațiile și se mută în cosmos dirijarea de activități pe Pământ. În bătălia controlării spațiului virtual se vor multiplica ofertanți de servicii.

În politică, continuă revenirea la sciziunea ce s-a produs în secolul al XIX-lea între apărătorii drepturilor omului și aspiranții la schimbări sociale. Polarizarea politică, deja exacerbată în multe țări, va marca și în noul an.
Dar efortul transnațional de democratizare se lovește tot mai evident de recunoașterea cleptocrației ce s-a creat. Va câștiga teren convingerea că democrația are în cadrul național una dintre condițiile posibilității ei. „Democrația liberală” a Americii inspiră cea mai mare parte a lumii, dar „postdemocrația” europeană, „democrația dirijată” a Rusiei și „democrația în culori specifice” a Chinei vor concura.

Noua migrație a popoarelor va continua și ea, mai ales că țările dezvoltate resimt, în concurența acerbă în care au intrat, nevoia de forță de muncă bine calificată. Se vor lansa noi programe de atragere de vârfuri profesionale spre aceste țări.

Cursul confrontațional la nivelul celor mai mari puteri va continua și în anul 2022. Dar, cum ne spun cei mai buni specialiști de la Harvard, rezultatul este deschis. Se poate anticipa că, în situația în care nu apare o schimbare în relația celor trei supraputeri politico-militare, SUA, Rusia, China, situația internațională se va agrava. Intrarea pe centurile de securitate ale celuilalt stârnește apele. Nu va fi război direct, dar conflicte localizate, posibil chiar războaie indirecte, vor continua, iar tensiunile vor atinge viața oamenilor.

Multe țări de pe diferite continente vor căuta să-și reafirme rolul lor istoric. Suveranitatea națională, care este și soluția în crize precum cea de astăzi, cum scria chiar Henry Kissinger, va avea dificultăți. Fără ea nu vor fi însă soluții durabile. Dacă nu va începe propria reorganizare, Uniunea Europeană va rămâne în criza ultimilor ani.

Noul profil al Germaniei va putea atenua riscurile de confruntare din lume și va putea repune în mișcare Europa. Cu economia de înaltă performanță, cu capacitatea ei de export, cu păstrarea canalelor de comunicare și cu parteneriate pe glob, Germania va continua să urce spre statura de supraputere. După ascensiunea globală a Chinei din ultimele decenii, ar putea fi altă schimbare majoră în configurația globală.

Preeminența lor economică, politică și culturală, prezența pe toate continentele, capacitatea de autoînnoire asigură SUA rolul principal în evenimente. China, cu deschiderea (the opening-up) spre lume, învățarea din experiențe mai bune, educația riguroasă și ocuparea unei forțe de muncă de cele mai mari dimensiuni, are asigurată propulsia spre performanțe. În vremurile frământate care se anunță, diplomația „armoniei” va atrage.

Nuclee de conflict major nu vor lipsi, dar rămân sub controlul negocierilor de ultimă oră. SUA, China și Rusia se detașează ca supraputeri cu capacitățile cele mai mari de intervenție și descurajare. De la un anumit nivel, însă, compararea capacităților militare nici nu mai are relevanță practică, capacitățile de lovire fiind devastatoare.

Deocamdată, s-a intrat în reideologizarea relațiilor internaționale și în „război rece”. Dacă primul război mondial a însemnat mobilizarea în premieră a resurselor materiale ale întregii societăți în vederea victoriei de pe front, acum suntem pe direcția unui război dus cu mobilizare mediatică și propagandistică ce a trecut de mult frontiere naționale. După fenomenul terorismului, mai nou „hibridarea” războiului pune în cauză realitățile. Se dezvoltă controalele – controale ale rețelelor bancare, ale rețelelor de comunicație, ale mobilităților – și acțiunile serviciilor secrete.

Soluții nefericite – de felul încheierii războiului din Afganistan, al sancțiunilor contraperformante și al politizării abordărilor sanitare – vor fi și în 2022. Revenirea la amenințări în politica internațională, comportamente ca cel din afacerea submarinelor nucleare, boicotarea sau instrumentarea de întreceri sportive sunt premonitorii.

În administrație, în 2022 va continua „ofensiva pentru salvarea democrației”, dar axarea ei pe sumara distincție a lui Karl Popper între „democrație” și „autoritarism” va fi mai departe o piedică. Va continua și tendința asumării de sine a statelor, împreună cu descentralizări și intrarea în avanscenă a chestiunii legitimării democratice a puterilor și deciziilor.
Marketizarea rămâne reper, dar va continua criza iluziei că este mecanismul suficient de socializare. Statul social va fi larg apelat.

Combaterea sărăciei, educația și sănătatea vor domina agendele interne.
Viața privată va avea de rezistat în condițiile digitalizării și ale marilor posibilități de condiționare și manipulare din societatea mondială actuală. Legislația a rămas ultima redută a apărării vieții private.

Vor fi dificultăți cu asigurarea accesului la decizii, cu ținerea sub control a riscurilor și cu motivarea cetățenilor. Incoerența administrativă, pe care pandemia a dezvăluit-o nemilos, va continua. Nemulțumirile legitime ale cetățenilor față de cei care și-au asumat decizii nu vor scădea, nici mișcările de protest.

În cultură, rămâne caracteristică înțelegerea cuprinzătoare după care cultură sunt și literatura și tehnologia avansată, și sistemul de drept și justiția și dezbaterea publică, și reflexivitatea avansată și arta, religia și filosofia. Presiunea la a croi perspective de viață lămurind viitorul și la a imprima un sens perceptibil activităților crește.

Chestiunea „resetării” vieții în societate, pusă în ultimii ani mai curând în optica tehnocratică a unui control sporit asupra oamenilor, va stârni mai amplu spiritele. Controversa dintre cei care vor schimbări fără democrație și democrați care întrevăd pericolele derapajelor autoritariste se va accentua.

Științele își vor continua evoluția ghidată de obiectivul aplicării, înăuntrul căreia se fac cele mai multe descoperiri. Numai că, așa cum arată și situația din criza sanitară actuală, adesea nici chiar specialiștii nu mai fac distincția între științific (aici medical) și politic. Deciziile la care recurg guvernele și partidele, spre a nu fi acuzate că nu fac nimic, rămân cu fundamentare mai mult politică. De aceea, nici nu se progresează destul de repede în depășirea crizei sanitare.

Continuă schimbarea de viziuni. Cunoașterea dependențelor vieții de climă, înțelegerea importanței timpului, sesizarea autopoiezei sistemelor, conceperea cunoașterii în legătură cu prealabilele ei și altele vor face progrese. Noi tematizări – de pildă a limitărilor vieții (răul, înfometarea, suferința, boala, moartea), a legăturii dintre codul genetic, epigenetică și tratamente medicale, circumscrierea unui „instinct” al altruismului – ilustrează deja schimbarea.

Sub presiunea încălzirii globale, discuția despre mediu se intensifică. Părăsirea energiei pe cărbune și alte surse poluante va fi pe agenda publică, dar rezultate mari, în condițiile crizei de energie în care s-a intrat, pot fi nu mai curând de câțiva ani.

Mediatizarea are azi forța de a formata societatea. Dacă nu intervin o stopare, prin cooperare internațională, a hackerismului și înțelegeri privind deontologia informării, lumea va continua să fie invadată de „știri false” (fake news). Trecerea în „epoca postadevărului” se va adânci, cu riscuri cu tot.

Cultura euroamericană își valorifică, în continuare, avantajele care au adus-o în centrul culturii – orientarea spre „viața bună”, spre adevăr verificat în experiență, spre viață socială încadrată de norme universale, spre comunicare, spre performanțe. Pentru prima oară în istorie, cultura euro-americană întâlnește acum o cultură – cea chineză – de o magnitudine neobișnuită, cu una dintre cele mai vorbite limbi pe glob, cu tradiții ce abia se dezvăluie și cu înfăptuiri competitive. Oamenii își vor da seama că ceea ce a făcut Confucius, figura ei tutelară, pentru umanitate îl aduce în apropierea lui Moise sau Cicero.

Uniunea Europeană deține un capital de valori ce au importanță nu doar istorică, ci rămân reper al umanității. Dar nerezolvata „criză a imigranților”, cu tragediile ei, și surprinzătoarea extindere a pedofiliei arată din nou că lucrurile nu sunt în ordine în revendicarea apartenenței creștine a Europei.

Pe fondul dezorientărilor actuale, noul „progresism” – cu revizuirea scrierii istoriei, atacarea familiei tradiționale și a religiei și alte abuzuri – va avansa pe scena confruntărilor publice. Europa va resimți cel mai adânc efectele. Cât timp nu se reafirmă cursul unui civism democratic și integrativ, se va face față anevoie derapajelor.


În România, aproape orice cetățean se plânge de nerezolvarea de probleme simple, de viață. Aproape orice întreprinzător se plânge deja de faptul că sprijinul legislativ și bancar este insuficient și că valorificarea produselor proprii nu este încurajată. Micul reviriment al unor industrii indigene ar putea să continue însă în 2022. Din păcate, lenta construcție a unei legislații favorizantă pentru inițiative și capacitatea decizională modestă de la nivelul țării vor face să nu se ajungă departe.


În România, anul 2021 a fost, din nefericire, unul al împotmolirii în crize. S-a și putut observa, pe date statistice, că „jaful la care a fost supusă națiunea română în ultimii optsprezece ani este mai devastator decât invaziile străine” și că băncile românești își sporesc activele externe în ritm mai ridicat decât alte țări, dar profiturile sunt reduse, în vreme ce statul român se împrumută cam cu echivalentul, însă la dobânzi de șapte-opt ori mai mari. Iar aceste observații continuă, din nefericire, să fie alimentate de fapte. Fraudele comise în pandemie, îndatorarea excesivă a țării, misterul ce înconjoară împrumuturile, cumpărarea de arme vechi de care se scapă alții, corupția și risipa endemică nu au găsit nici astăzi remedii.


În plus, absența unei concepții coerente de dezvoltare face ca eșecul să pândească și măsurile ce se iau. S-a evitat soluția rațională a alegerilor anticipate, la care ar fi recurs orice democrație. Realitatea însă se răzbună, încât partidele se vor comporta tot mai electoral. Anul 2022 nu anunță așteptata cotitură, iar neîncrederea și, până la urmă, neputința vor continua.

De altfel, anul 2022 a și început sub lovituri din partea noului val al pandemiei, a crizei energetice și a inflației. Mari combinate industriale sunt în pericol, o criză a producerii de bunuri și un nou val al emigrării cetățenilor par greu de evitat. După cele mai mari distrugeri din educația din România, care s-au petrecut în 2020-2021, când, la drept vorbind, peste 40% dintre tineri nu au urmat școala, ar fi de așteptat să se producă o revenire. Dar, cu erorile ce se fac, nu are cum. Lipsa de pregătire a decidenților va fi tot mai izbitoare.

Cum am mai spus, totuși România continuă să fie în fața soluției. O rază de lumină ar putea veni de la specialiștii capabili și onești, care să suscite reangajarea forțelor pe programe ce iau lucrurile cu adevărat de la rădăcini: cunoștințe clare, devoțiune pentru cauze publice, învățare din experiențe, cooperări în profit, răspundere.

Dar cei care se simt profesioniști, cetățeni responsabili și care au ceva de spus mai trebuie să se și exprime. Cu intelectuali cantonați în mulțumirea cu ce au realizat și aranjamente de sine nu iese mare lucru. Este imperativ să se iasă și din vacanța instalată de ani în instituții destinate cercetării și culturii.

România nu are cum să fie pusă în mișcare, pe măsura potențialului ei, fără să facă loc meritocrației. Deschiderea dezbaterii publice, acțiunile cetățenești într-un stat de drept democratic și alegeri curate sunt mijloacele.
Un intelectual responsabil din Franța recomandă insistent țării sale „să devină ea însăși (devenir soi)” și motivează: „Lumea va aparține celor care vor renunța la timp să aștepte orice de la oricine, pentru a-și lua în mâini viața și pentru a o face mai bună… Oamenii care nu vor ajunge sau nu vor voi să ajungă la această înțelegere, cei care vor crede că pot rămâne pe termen lung în poziția de «resemnat-reclamant», își vor vedea nivelul viață scăzând ireversibil, în vreme ce tehnologiile vor face să dispară toate rentele, iar statele, din ce în ce mai îndatorate, își vor pierde și ultimele mijloace de a-și asista cetățenii, chiar și pe cei mai vulnerabili dintre ei.

Națiunile care nu vor ajunge sau nu vor vrea să ajungă la această înțelegere vor merge din declin în decadență, din decadență în descompunere, într-o lume din ce în ce mai nemiloasă și concurențială” (Jacques Attali, Devenir soi. Prenez le pouvoir sur votre vie, Fayard, Paris, 2014, p. 151-152). Cred că această recomandare este valabilă și în cazul României actuale. Mai ales că, de ani buni, aceasta a fost plasată pe contrasensul dezvoltării de către decidenții ei!

Dacă este să rezum ceea ce va aduce anul 2022, atunci anticipez că va fi un an în care economia – cu restabilirea lanțurilor de producție, productivitate crescută, digitalizare ca priorități – va preocupa în primă linie, științele și tehnologiile vor avea impact crescând, forța militară va avea greutate mărită, iar deciziile politice vor imprima cursul lumii. Fiecare dintre sistemele amintite va juca un rol distinct, ireductibil. Ca urmare, la o descriere precisă, rezultă mai curând o geometrie variabilă, cu deplasări continue de planuri, în care problemele dintr-un sistem se vor prezenta în hainele altui sistem.

Va continua „cotitura culturală” în societățile actuale, ce face din cultură, începând cu calificarea profesională a populației, sursa primă a dezvoltării. Intrată, după multe indicii, în criză, democrația se va apăra greu într-o atmosferă de conflict. În dezbaterea publică, în crizele existente, se vor contrapune și mai mult conducerile meritocratice, adică recrutate după competență și capacitate de decizie, conducerilor recrutate improvizat, în funcție de aranjamente ascunse și mediatizare.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Restart Energy a finalizat un proiect fotovoltaic pentru compania Dip&Gip, în valoare totală de peste 200.000 de euro

Restart Energy a finalizat construcția și instalarea unui...

ANALIZĂ XTB Radu Puiu: Coolcationing, noua tendință în turism pe fondul încălzirii globale

În lumina actualei crize climatice, oamenii își reorientează destinațiile...

ASE 4.0 – INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA UNIVERSITĂȚII 

Academia de Studii Economice din București – liderul învățământului...