Despre creşterea vârstei de pensionare şi alte adevăruri incomode

Date:

O furtună a izbucnit în spațiul public românesc, angrenând arme de toate calibrele: ideologice, populiste, emoționale și, de cele mai multe ori, inexacte economic. După binecunoscuta rețetă, se stabilește mai întâi ce vrei să demonstrezi, după care alegi doar acele exemple, acele frânturi de realitate, care sprijină sentința nedocumentată dată încă de la început.
Economia, procesele economice nu funcționează deloc așa, pe bucățele, ci într-o interacțiune complexă de tip cauză-efect. Din acest motiv, evoluțiile economice ale unei țări sunt rezultatul unei sume importante de factori, între care deciziile de politică economică, ca variabile de intrare în sistemul economic, joacă un rol esențial. Opiniei publice din România ar trebui să i se explice conceptul GIGO: garbage in, garbage out. Atâta vreme cât într-un proces, de orice tip, se introduc date sau decizii proaste, și rezultatele vor fi de o calitate similară.

În acest context, o decizie precum creșterea vârstei de pensionare, ne place sau nu, din punct de vedere economic nu e legată de evoluția speranței de viață, ci, în primul rând, de lipsa de sustenabilitate a sistemului de pensii publice ca urmare a unor decizii economice proaste luate în trecut. Nu putem să ne așteptăm la o evoluție decentă a vârstei de pensionare invocând „judecata bunului simț”, atâta vreme cât toate deciziile legate de creșterea pensiilor din sistemul public nu au avut nicio legătură cu bunul simț economic. Cum altcumva ar putea fi caracterizată o creștere masivă a unor cheltuieli fără a avea asigurate sursele de finanțare, fără să ții cont de evoluțiile demografice pe termen mediu și lung ale României?

Foarte multă lume este scandalizată de perspectiva unei pensii mai îndepărtate din motive lesne de înțeles. Din păcate însă, ne focalizăm pe consecințe, nu pe cauze. Pentru că dacă ne-am fi focalizat pe cauze, ar fi trebui să fim scandalizați de creșterea nefinanțabilă a bugetului de asigurări sociale, de povara datoriei publice care va fi purtată de copiii și nepoții noștri, de „scurtăturile” care permit o pensionare reală medie a românilor la doar 60 de ani, și lista ar putea continua.

Soluțiile pentru situația în care a fost adus bugetul de asigurări sociale al României sunt clare, și absolut toate pot fi subiect de indignare. Însă ceasul ticăie, și mai sunt doar 7-8 ani până când valuri de „decreței” vor începe să se pensioneze. Deci să ne înțelegem: „decrețeii” care astăzi contribuie substanțial la bugetul de asigurări sociale nu doar că își vor opri contribuțiile, dar vor deveni consumatori ai bugetului de asigurări. Un șoc a cărui seriozitate cred că încă îl ignorăm teribil. Deci care sunt variantele de reechilibrare a bugetului de asigurări sociale?

Creșterea încasărilor la contribuțiile pentru asigurările sociale, care se poate realiza doar prin micșorarea evaziunii fiscale (vezi numărul imens de salarii minime în economie) ȘI prin creșterea impozitării. Ambele măsuri, în funcție de modul în care ar fi absorbite, ar duce la creșterea cheltuielilor companiilor sau la scăderea salariilor nete ale angajaților.
Scăderea pensiilor publice. Curtea Constituțională a decis deja că acest lucru nu este posibil, pentru că, aparent, pensiile pot fi doar crescute oricât de mult din vârful pixului, nu și scăzute… Din acest motiv, varianta care rămâne este cea a scăderii în termeni reali, nu nominali, a pensiilor. Adică înghețarea lor, așteptând ca apoi inflația să le erodeze. Și aici mai merită răspuns la o întrebare. Va intra vreodată sistemul public în imposibilitate de plată? Răspunsul este nu, pentru că întotdeauna va exista tiparnița de bani la îndemână. Însă inflația care ar fi generată într-un astfel de moment de criză ar echivala cu o tăiere în termeni reali a pensiilor publice la niveluri mai sustenabile. Însă, în mod clar, nu doar pensiile ar fi afectate.
Creșterea numărului de angajați care lucrează în economie, fie prin scoaterea lor din piața neagră a muncii, fie prin aducerea înapoi a românilor plecați, fie prin încurajarea imigrației. Probabil ar fi măsura cel mai puțin „contondentă” cu toate că intrarea în economia fiscalizată va aduce costuri suplimentare și angajatului și/sau angajatorului. În plus, nu avem experiența și poate nici apetența integrării unui număr mare de imigranți.

Creșterea vârstei de pensionare este măsura care ar aduce cel mai semnificativ impact în privința reechilibrării bugetului asigurărilor sociale. În evaluarea oportunității cred că, voit sau nu, se fac câteva erori importante. În primul rând faptul că se discută de evoluția speranței de viață în România, care este influențată și de mortalitatea infantilă, irelevantă pentru discuția despre pensia publică. Cu adevărat relevantă ar fi o discuție despre speranța de viață la pensionare, care bate spre 15 ani, semnificativ mai mare decât diferența dintre 72 și 65 de ani invocată în discuțiile pe care le văd.
A doua omisiune importantă este cea legată de faptul că vârsta reală medie de pensionare în România este semnificativ sub vârsta legală de pensionare, ca urmare a numeroaselor pensionări pe motive medicale sau a celor anticipate. Iar aici o discuție separată, iarăși cu potențial emoțional maxim, este oportunitatea unei diferențe dintre vârsta de pensionare a femeilor și cea a bărbaților, ținând cont că suntem printre puținele țări din Europa care practică așa ceva, că femeile trăiesc mai mult ca bărbații sau având în vedere promovarea eliminării discriminării de gen în orice aspecte ale vieții.

O altă eroare este discutarea creșterii vârstei de pensionare ca și cum ea s-ar întâmpla instantaneu, peste noapte. Adevărul este că astfel de decizii presupun o implementare graduală, care ar dura mai mulți ani. Din acest motiv, ar trebui să nu ne raportăm la speranța de viață la pensionare astăzi, ci la cea de peste câțiva ani, tendința fiind de creștere.
În acest context, nu putem ocoli subiectul pensiilor speciale, care nu doar creează o discriminare pozitivă din punctul de vedere al calculului, dar beneficiarii au posibilitatea pensionării la vârste extrem de scăzute. Aici trebuie să înlăturăm un mit. O eventuală regândire a sistemului de pensii speciale va avea un impact mai degrabă limitat asupra găurii din bugetul de asigurări sociale. Ceea ce nu înseamnă că o reevaluare nu este necesară, dar având mai degrabă argumente de ordin etic, de echitate și legate de pierderea prematură a unor profesioniști în momentul de vârf al carierei lor.

În final, un ultim subiect. Pentru cei care nu știu încă, lucrez în domeniul pensiilor private. Motiv pentru care privesc cu mare interes discuțiile legate de creșterea importanței pilonul II, de pensii private obligatorii, ca vehicul de acumulare și de plată a pensiilor. Într-adevăr, există țări, precum Marea Britanie, în care pensia de stat furnizează mai degrabă un venit de subzistență, diferența fiind făcută de veniturile de pensiile private. Trebuie însă să spun de la bun început că oricât de mult ne-am dori unii dintre noi o abordare similară și în România, acest lucru nu cred că va fi posibil prea curând.

Presupunând că, începând din 2022, cea mai mare parte a CAS s-ar duce în pilonul II, bugetul public de pensii ar cunoaște un deficit atât de mare de venituri, încât plata pensiilor publice actuale ar avea de suferit. Într-un scenariu de tranziție, care ar fi trebuit să fie realizat acum 10 ani, acesta ar fi putut fi finanțat prin împrumuturi și deci creșterea datoriei publice. Însă astăzi, ritmul înalt de îndatorare a României în contextul pandemiei și deficitul foarte mare deja existent la bugetul de asigurări fac ca scenariul unei și mai mari îndatorări să nu fie fezabil. În plus, așa cum spuneam, valul decrețeilor va veni suficient de repede pentru ca efectul pozitiv pentru ei al unui astfel de demers să fie diminuat. În concluzie, desigur creșterea contribuției la pilonul II este benefică și de dorit. Însă, realist vorbind, ea nu va putea beneficia integral de contribuția la sistemul public din cauza șocului economic potențial.

Având în vedere toate cele de mai sus, sunt convins că creșterea vârstei de pensionare este inevitabilă, ea fiind oglinda în primul rând a calității deciziilor economice luate în ultimii 10 ani, în pofida unui context demografic advers.

Articolul precedent
Articolul următor

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...