După o vară sufocantă este mare nevoie de o toamnă înțeleaptă

Date:

După o vară sufocantă, nu doar cu temperaturi mari, dar și cu scandalurile la fel de mari ale azilelor de bătrâni, ale drogaților, ale nașterilor pe trotuar, dar și ale exploziilor de GPL, România are mare nevoie de o toamnă a înțelepciunii, a unor măsuri și politici înțelepte și bine fundamentate care să aducă speranța și posibilitatea rezolvării marilor probleme economice pe care le are și să o pregătească pentru un viitor încă incert.

De fapt, toamna este doar o coincidență de anotimp cu momentul important pe care îl traversăm și care ar trebui să fie expresia unei înalte înțelepciuni și a unui profund sens al realismului din partea decidenților noștri politici.

Toamna aceasta este, după părerea mea, momentul în care întreg ansamblul economico-politic al României ar trebui de urgență supus unui amplu și determinat proces reformator.

Consider că timpul nu mai trece în favoarea României, că am ajuns la limita continuării politicii de apatie decizională în care se încearcă doar reparații și cosmetizări în loc de transformări și reformări.

Nenorocirile acestei veri, de la droguri și nașteri pe trotuar până la exploziile devastatoare, au demonstrat nu doar lacunele funcționării instituțiilor statului, dar și incapacitatea decidenților politici de a lua măsuri. Clasicele „celule de criză” nu au rezolvat nimic așa după cum nu s-a rezolvat nimic nici în domeniile bugetar, salarial și al pensiilor. S-au vehiculat intenții de a aplica reforme în domeniul administrației și al fiscalității pentru a micșora un deficit bugetar în continuă creștere, dar nimic nu s-a pus în practică, mizându-se pe acordarea din partea UE a unor „indulgențe” referitoare la nivelul deficitului.

Impresia generală este aceea că „nimic nu mai merge”, că viața este din ce în ce mai grea pentru cea mai mare parte a
populației, că vor veni vremuri și mai grele mai ales dacă măsurile de austeritate preconizate și aprobate de Bruxelles vor reduce și mai mult nivelul de trai și calitatea vieții românilor. Numărul de falimente ale societăților mici și mijlocii, incapabile de a mai plăti costul energiei, a atins doar în prima jumătate a anului 2023 recordul de peste 8.000, creșterea explozivă a dobânzilor la credite a condus la înrăutățirea dramatică a situației reprezentanților clasei mijlocii, principalii beneficiari ai creditelor de consum, incapacitatea guvernelor de a ridica pensiile și salariile mici măcar până la nivelul inflației și de a găsi măsuri sustenabile de plafonare a prețurilor alimentelor de bază a instaurat o adevărată stare de sărăcie în zona populației defavorizate. Medicamentele înregistrează o creștere constantă a prețurilor, tratarea unor afecțiuni cronice devenind un lux pentru mulți dintre bolnavi.

Paradoxal, statistica arată însă o cu totul altă situație.

În pofida crizelor care subminează întreaga economie europeană, a războiului din Ucraina, a dificultăților generate de inflație și a problemelor grave întâmpinate de cele mai dezvoltate țări ale Uniunii Europene, România a reușit să aibă creștere economică și să evite intrarea în recesiune tehnică. PIB/locuitor în România a crescut de la 1.659 dolari în 2000 la 14.585 în 2021, deci de aproape 9 ori.

Cum se explică acest rezultat statistic?

Pe de o parte se înregistrează o creștere economică, iar pe de altă parte o degradare a mediului economic și a nivelului de trai? Cum evaluăm creșterea când România are cea mai înaltă și rapidă cotă a îndatorării și un deficit enorm al balanței comerciale prin faptul că peste 70% din consumul general al populației și al mediului de afaceri se acoperă din import? Ce efecte are această creștere când România este cea mai săracă țară din UE după venitul mediu disponibil? În 2022, se ajunsese la o putere medie de cumpărare de 8.017 euro pe cap de locuitor, cu 51% sub media europeană, ceea ce o plasa pe locul 31 dintre cele 42 de țări incluse în studiul GfK Purchasing Power Europe 2022. Decalajul dintre județele cu putere mare de cumpărare și cele cu putere mică de cumpărare s-a mărit și mai mult, România având cea mai săracă regiune de pe tot teritoriul continental al UE (regiunea N-E).

În timp ce statistic România este o țară din ce în ce mai prosperă, realitatea arată o Românie din ce în ce mai pauperă.

Interpretarea efectelor creșterii economice este obligatoriu să fie făcută pe trei direcții principale: 1. cu cât a crescut și s-a îmbunătățit standardul de viață al populației ca urmare a creșterii produsului intern brut; 2. cu cât și în ce mod s-a reflectat creșterea asupra mediului economic și a profitabilității economiei reale; 3. cu cât și în ce structură s-a îmbunătățit gradul de competitivitate al economiei naționale pe piața internațională.

Din păcate, realitatea ne arată că acea creștere economică nu a avut niciun efect pozitiv pe cele trei direcții citate mai sus.

Deși produsul intern a crescut, puterea de cumpărare nu a urmat aceeași tendință, din contră, a scăzut vertiginos. Numărul oficial al populației aflate la limita sărăciei este în creștere, situându-se la cel mai de jos nivel european (concurăm cu Bulgaria și nu depășim decât unele departamente de peste mări ale Franței).

Mediul economic este victima politicii sociale a actualei coaliții, fiind sufocat de impozite și taxe, dar mai ales de costurile mari ale facturilor la energie.

Pe planul relațiilor externe, situația s-a deteriorat mult prin pierderea capacității competiționale a exporturilor românești, afectate de cel mai mare cost al energiei la nivel european.

În concluzie, actualmente, România nu poate valorifica în interesul cetățenilor și al economiei sale plusul de produs generat de creșterea economică.

Care ar fi cauza?

Un posibil răspuns s-ar putea da prin influențele externe. Nu putem omite efectele negative ale factorilor externi, realitatea că întreaga economie globală este într-o evidentă transformare, că raporturile de forță dintre principalii actori economici și politici ai lumii se reașază, că avem un război la graniță. Cu toate acestea, explicația nu se poate baza decât parțial pe influențele externe.

Determinant în explicația de facto a situației, aparent paradoxale, a stării actuale a economiei este impactul factorilor interni, specifici țării noastre.

Efectul conjugat al factorilor interni, de natură economică, politică, socială, culturală și comportamentală conduce la o situație prin care am putea caracteriza România ca fiind una dintre cele mai sărace țări europene deși se află în topul acestora din punctul de vedere al potențialului de resurse energetice, minerale, agricole, ca fiind una dintre cele mai rapide țări în reducerea decalajelor față de UE, dar care nu-și poate depăși condiția de a fi printre ultimele, uneori chiar ultima, în clasamentul țărilor membre ale UE.

Vremea sfârșitului verii și a venirii toamnei este, după opinia mea, o coincidență cu vremea sfârșitului unui ciclu de evoluție a economiei românești și a începerii unui nou ciclu ce ar trebui să se caracterizeze printr-un evident salt al calității, al responsabilității și al înțelepciunii actului guvernamental.

Momentul este marcat din punctul de vedere al teoriei și al politicii economice printr-o înregimentare a României într-o zonă a dezvoltării economice numită „capcana venitului mediu”. Apartenența la această zonă poate fi considerată pozitiv ca o accesare a unui nivel mai ridicat al dezvoltării, dar, fiind o „capcană”, dezvăluie și partea sa negativă prin apariția pericolului unei iminente stagnări a dezvoltării în absența unor măsuri cu caracter reformator.

Capcana venitului mediu se caracterizează prin stagnare economică greu de depășit ca urmare a lipsei de productivitate, inovație și management modern – capabile să creeze o valoare adăugată aptă să suporte o creștere importantă a salariilor și pensiilor.

Această capcană este specifică statelor care au dificultăți să facă pasul următor și să devină economii dezvoltate. Ea constă în aceea că, odată ce veniturile populației ating un anumit nivel (între 8.000 și
12.000 de dolari pe an), apare o tendință de plafonare.

Țările care ajung în această situație au dificultăți să se alăture clubului țărilor cu venituri ridicate și sunt chiar susceptibile de a instituționaliza stagnarea, rămânând permanent în rândul țărilor cu venituri medii.

România se află evident în fața acestui pericol de stagnare și cantonare în zona cea mai periferică a Europei din punctul de vedere al competitivității și compatibilității cu normele și principiile de funcționare ale pieței europene.

În general, țările care ajung să cadă în „capcana venitului mediu” au economii dependente de activități cu valoare adăugată redusă.

În România aproape 30% din populația ocupată este în agricultură, slab dotată din punct de vedere tehnic și prea puțin competitivă. Totodată, industria are un grad scăzut de prelucrare, iar exporturile de produse cu tehnologii înalte, deși în creștere, au o pondere redusă în totalul exporturilor.

Pentru a compensa acest fenomen, statele trebuie să își creeze un nou avantaj competitiv, într-un sector economic cu o valoare adăugată brută superioară. Acest lucru presupune investiții în tehnologie și personal.

Deci capcana cere schimbări de strategie și politică economică, ceea ce ar trebui să reprezinte „un nou concept de guvernare și de orientare a politicii economice”.

Ceea ce ar trebui urgent regândit și reformat este structura economiei cu implicații directe în structura politică, administrativă și instituțională.

De ce acord o atât de mare importanță structurii în elaborarea unui nou concept al guvernării și al orientării politicii economice?

În multe cazuri, structura este studiată independent, prin analiza diferitelor ramuri sau domenii de activitate, cu o analiză macroeconomică sau microeconomică. În cazul actual al României, atunci când vorbim de structură economică ne referim la acea analiză globală care arată funcționarea, în multe cazuri permanentă, dar și de perspectivă, a unei economii, studiul modului în care se comportă diferitele elemente care alcătuiesc o economie într-o situație reală și observabilă pe o anumită perioadă de timp.

Structura devine „baza de aplicare” a oricărei măsuri sau politici economice. Măsura în care aceste măsuri sau politici devin eficiente depinde de capacitatea structurii de a accepta, îngloba și valorifica acele acte decizionale. O structură depășită, blocată politic sau birocratic, incapabilă de a „absorbi” și valorifica deciziile periclitează efectul oricărora dintre acestea, oricât de geniale ar fi.

Tipul actualei structuri economice a României nu corespunde cu ceea ce am putea spune că este o structură modernă aptă de a valorifica în interes național avantajele aderării la UE, zonă integratoare considerată cea mai valoroasă și eficientă construcție politică cunoscută în istorie până la această dată. Din acest punct de vedere, al structurii economiei, România nu a știut să utilizeze această oportunitate a aderării pentru atingerea unei nivel necesar al gradului de compatibilitate cu mecanismele și principiile de funcționare ale unui sistem integrat al pieței și al circuitului factorilor de producție.

Deși membră a unei piețe libere de tipul UE, economia românească, prin indicatorii ei de referință, apare a fi una dintre cele mai puțin dezvoltate și modernizate economii europene.

În context european, România apare a fi o țară slab dezvoltată, incapabilă de a-și depăși condiția și poziția după aproape un deceniu și jumătate de la aderare.

Expresia, dar și explicația acestei stări de fapt le găsim în tipul structurii economiei naționale.

Clasific această structură din mai multe puncte de vedere.

Din punct de vedere strict economic, structura pe ramuri și domenii de activitate se caracterizează prin următoarele elemente mai importante: prevalența la nivel industrial al stadiului manufacturier al revoluției industriale fără o contribuție remarcată a cercetării – dezvoltării – inovării; întârzieri și nerealizări istorice în domeniile energetic și al infrastructurii; exportul de materii prime agricole și importul de alimente ca urmare a incapacității procesării interne; pierderi dramatice ale potențialului de forță de muncă în urma migrației; industria a devenit dependentă de marile societăți de construcții auto din occidentul european, fiind în postură de subcontractare față de acestea, iar costurile mari ale energiei îi reduc capacitatea de a-și ridica gradul de competitivitate peste media europeană.

Din punct de vedere administrativ-teritorial, structura se caracterizează prin lipsa unei concepții unitare asupra raportului dintre național și local în domeniile fiscale, investiționale, infrastructurale etc., ca urmare a întârzierii aplicării unei reforme moderne administrativ-teritoriale în concordanță cu principiile europene.

Din punct de vedere politic și instituțional, interesele decidenților politici sunt esențialmente legate de procesele electorale, ceea a condus la lipsa unui consens politic relativ la gândirea și aplicarea unor strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung. Interesele electorale au blocat reforme importante necesare realizării unor echilibre macroeconomice ale raporturilor dintre muncă și capital sau dintre capitalul autohton și cel străin, iar politizarea la maximum a instituțiilor statului a redus considerabil calitatea managementului necesar eficientizării modului de utilizare a banului public. Eficiența instituțională redusă prin gradul mediocru de profesionalism și competență a sistemului excesiv politizat nu realizează o atragere corespunzătoare a nevoilor de finanțare a fondurilor europene.

Pentru a ieși din capcana venitului mediu, un nou concept al guvernării ar trebui să înțeleagă nevoia iminentă de schimbare, în sensul reconstruirii prin reformare a arhitecturii structurii elementelor care, prin interacțiunea lor, conduc la stabilitate macroeconomică și la creștere economică sustenabilă. Măsurile de reparare și de cosmetizare nu mai au efect atâta timp cât aplicarea lor nu conduce la înnoirea structurală, ci doar la încercarea de a adapta forțat vechea structură la condițiile noi ale contextului european, dar și ale efectelor actualelor crize.

Din această toamnă decidenții politici ar trebui să înțeleagă că România nu-și mai poate permite politicile utopice de „reparare a ceea ce nu se mai poate repara”, fiind ori prea vechi, ori prea stricat, ori chiar periculos de șubred. Nu se poate doar repara sau revopsi ceva, mai trebuie și înlocuit câte ceva, chiar schimbat, dacă nu chiar reconstruit.

Eforturile disperate ale guvernanților de a ascunde și înlocui incapacitatea lor de a găsi soluții pentru echilibrare și stabilizare macroeconomică cu „cerșirea de îngăduință și indulgență” din partea oficialilor UE, proferând la nesfârșit nevoia renegocierii PNRR, ar trebui să fie considerate doar simple „jocuri de vacanță”, dar vara și vacanțele s-au sfârșit.

Toamna, odată cu „numărarea bobocilor” trebuie să fie și o numărare a oportunităților pe care le are România pentru ca la viitoarea toamnă să avem mai mulți „boboci”. Oportunități există, dar important este ca cei care conduc acum destinele țării și ale noastre, ale fiecăruia dintre noi, să le vadă, să le înțeleagă și să le folosească.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Lansarea unei noi game de PC-uri Maguay

Compania Maguay, caracterizată drept „cea mai veche companie...

Ziua Silvicultorului, marcată de Romsilva și Asociația Administratorilor de Păduri

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Asociația...

CCIR și Romanian Board of Trade Toronto susțin parteneriatul economic România-Canada

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),...

MET România, 15 ani de activitate pe piața locală de energie

Compania MET România, parte a grupului elvețian MET,...